II.
Ce să fac?
Cum să fac?
Când?
Unde?
El m-a împins încet, de omoplați, pe teren, în afară, lângă puiandrul de arțar uscat.
Aici era liniște,
și pe fâșia arată proaspăt,
deodată,
la capăt, sub norii întinși
s-a azvârlit în mine
cu mărul.

III.
Am vrut să plonjez și să prind mărul
ca pe o minge.
Ar fi fost o greșeală, –
mi-au spus după aceea, îngerii,.
ar fi fost o greșeală, mi-au spus după aceea prietenii, rudele, corpul militar.

IV.
M-am repezit la măr,
i-am dezlipit de pe el inelul
ca de
Saturn,
m-am repezit la măr
și-am dezlipit de pe el
banderola roșie ca și-aceea
de pe vechile pachete de țigări de lux.

V.
Mărul s-a rupt în două, viermele
mi-a curs printre degete în pământ;
rămas la capătul fâșiei de pământ arate
și cu un arțar uscat la capăt
rânjeam
ca proaspătul bețiv intrat într-o popicărie.

VI.
Generalul m-a dus în mijlocul soldaților
neliniștiți,
pe străzile acelea înguste-n care ei
mergeau nici încordați, dar nici destinși.
M-a dus ca să mă vadă și m-a dus
ca să-i alin,
sub norii ca de ploaie, atârnând, .
peste orașul cu înguste străzi și cu soldați,.
cu acei stranii soldați higienici
mirosind a lavandă,
nici liniștiți și nici
neliniștiți,
cu ochii mari, apoși,
cumpănind în mână arma
pe care împotriva cui, ei nu știau
în ce direcție
își poate întinde – focul.

VII.
„Mai am un singur element și ultimul,
ca să-l învingi, astfel putem scăpa și fi
altfel vom fi, – dar altfel” -îmi spuse generalul.

VIII.
Doi, trei și patru.
Lupta a doua, lupta treia, lupta patra
nu mi le mai pot aminti.
Generalul m-a asigurat că ele
nu țin în nici un fel, de cuvinte,
și deci nici de lucruri
sau de civilizația noastră.
Generalul m-a asigurat
că am învins și în doi,
trei, patru,
lupta doua, lupta treia, lupta patra,
dar ca învingător mi se retrage dreptul
de a mai ști ceva despre victima
și despre locul luptei,
din afară sau dinlăuntrul,
de sub nori sau chiar din interiorul nervilor.
Generalul mi-a adus ca dovadă faptul că sunt,
că este
că suntem
că sunt,
că orașul există încă, așa cum îl știm.
Generalul mi-a spus că noi
nu ne putem lăuda cu victoria
din cea de a doua
din cea de a treia, a patra,
pentru că ea nu ține de domeniul
comunicării
de domeniul înțelesului
ÎNȚELESULUI
ȚELESULUI
ELESULUI
LEȘULUI
EȘULUI.

IX.
Am priceput că lupta
împotriva celui de al cincilea element,
lupta definitivă, se va da
pe o stradă.
Și în acea secundă lupta s-a și dat.
Mutarea zidurilor, am spus.
Mutarea zidurilor, am strigat
și i-am mutat toate zidurile din spate.
(Datorită generalului care mă ținuse
de un umăr
ca să n-am eu însumi zid în spate,
l-am învins.)
Generalul m-a izbit cu palma în umărul stâng
și eu nu aveam zid în spate,
în spatele meu era numai generalul.
El, cel din fața mea, el, a rămas
fără zid în spate.
El, cel de al cincilea element antiterestru, –
fiindcă avea ziduri în spate
a rămas fără ziduri în spate.
Datorită generalului și mie,
a rămas fără ziduri în spate.
Toată partea de case a străzii
am mutat-o cu gestul brusc
și el
cel dastfel eu nu mai aveam ziduri în spate;
el, cel de al cincilea
nu bănuia că nu-i stau în faţă
ci pur și simplu merg pe stradă
cu generalul în spate.
Astfel i-am mutat zidurile din spate,
mutarea
Zidului se numește
moartea celui de al cincilea element.
El a căzut supt, fără nimica în spate, fără zgomot și portocaliu.
A căzut ca și cum n-ar fi fost.
Eu i-am mutat zidurile.
Eu i-am mutat
Zidul.

X.
Nădușiți, asudați, vlăguiți,
am mers cu generalul
în mijlocul soldaților.
Ei se uitau la noi
și nu le venea să creadă că am învins.
Ei se uitau la noi, la general
și la mine,
gata de luptă.
Ei nu puteau să bănuiască victoria noastră
Ei nu puteau să creadă
că nu mai aveau de ce să lupte.
e al cincilea element antiterestru
care ar fi vrut să mute cealaltă parte
de ziduri
a străzii,
și el, cel de al cincilea
care ar fi vrut să mute cealaltă parte
a străzii
dar generalul m-a izbit cu palma
în umărul stâng.
Neîncrederea lor îl obosea pe general.
Dar generalul de multă vreme
îmi atârna ca o aripa cenușie
și moale,
de șira spinării.

XI.
Deasupra mea se auzi o voce: —
Copil iubit, tu ai mâini pătrate,
nemurdărite de sânge!

Mai țineți minte? Visam c-o să fim ăia tarii.
Băi, ce distracții la modul: „Hai să bem ca barbarii!”
Toate s-au dus, acum mă simt în plus.
Au fost atâția acolo sus, dar n-am uitat ce-au spus.
„Ce faci, fine, cum o duci, ești bine?”
Aud chipuri vorbind cu cei dragi să simt că-i pasă cuiva de mine.
Cum vine asta? Unii m-ați uitat, precum liceul.
Adiță face tot rap, e prăjit derbedeul.

Zici tu… odinioară mai cântai și tu.
Știi tu, mai povesteam cum trece timpul.
Acum e simplu, toți fug acasă și beau singuri,
Dar toți se gândesc la cum era, fine, fii sigur.

[Refren]
Că toți rămânem blocați între ziduri,
Când eram mici noi nu știam de ce aveți riduri,
Călătoream pe-atunci urcându-ne pe lifturi,
Nu înțelegeam de ce primeam în dar doar știfturi.
Că toți rămânem blocați între ziduri,
Când eram mici noi nu știam de ce aveți riduri,
Călătoream pe-atunci urcându-ne pe lifturi,
Nu înțelegeam de ce primeam în dar doar știfturi.

Și ne întrebam toți când ne duceam la școală:
„De ce nu?”… Când auzeam: „Noi n-avem bani, mamă!”
Tata îmi zicea: „Ce vrei, să dau în cap? Să fur?”
Ziua plecat la muncă și seara mahmur.
Întrebi de ce înjur? Așa am fost crescut.
Pe palier cu noi stătea un vecin surdomut
Și spunea și el ce-l doare, scriindu-mi pe o foaie
Și înjura, frățioare, că n-avea puțină sare
pentru mâncare, că viața l-a ținut pe tușă.
Țin minte că adormea beat uneori, la ușă.
Trăia din pomeni, târșa în cimitir.
După atâția ani de muncă și tu te mai miri
de ce păpușa de la 2 zâmbea la noi
în scară, bucuroasă c-a scăpat de vreun gherțoi.
Țin minte, coi, eram puști, o făceam să râdă
Și când am aflat ce făcea, a început să plângă.

Viața e cruntă, acum probabil e căruntă.
Sper că e bine și o sărut dacă m-ascultă
Și știu cine mai cântă, fine, cât am să fiu viu.
Asta e pentru toți pe care i-am înțeles mai târziu.

[Refren]
Că toți rămânem blocați între ziduri,
Când eram mici noi nu știam de ce aveți riduri,
Călătoream pe-atunci urcându-ne pe lifturi,
Nu înțelegeam de ce primeam în dar doar știfturi.
Că toți rămânem blocați între ziduri,
Când eram mici noi nu știam de ce aveți riduri,
Călătoream pe-atunci urcându-ne pe lifturi,
Nu înțelegeam de ce primeam în dar doar știfturi.
Că toți rămânem blocați între ziduri,
Când eram mici noi nu știam de ce aveți riduri,
Călătoream pe-atunci urcându-ne pe lifturi,
Nu înțelegeam de ce primeam în dar doar știfturi.
Că toți rămânem blocați între ziduri,
Când eram mici noi nu știam de ce aveți riduri,
Călătoream pe-atunci urcându-ne pe lifturi,
Nu înțelegeam de ce primeam în dar doar știfturi.
Că toți rămânem blocați între ziduri,
Când eram mici noi nu știam de ce aveți riduri,
Călătoream pe-atunci urcându-ne pe lifturi,
Nu înțelegeam de ce primeam în dar doar știfturi.
Că toți rămânem blocați între ziduri,
Când eram mici noi nu știam de ce aveți riduri,
Călătoream pe-atunci urcându-ne pe lifturi,
Nu înțelegeam de ce primeam în dar doar știfturi.
Că toți rămânem blocați între ziduri,
Când eram mici noi nu știam de ce aveți riduri,
Călătoream pe-atunci urcându-ne pe lifturi,
Nu înțelegeam de ce primeam în dar doar știfturi.

Pace pentru tenișii ăia vechi, ăia ieftini…
Pace pentru toți golanii cu care o ardeam prin lifturi…
Că toți rămânem blocați între ziduri,
Când eram mici noi nu știam de ce aveți riduri,
Călătoream pe-atunci urcându-ne pe lifturi,
Nu înțelegeam de ce primeam în dar doar știfturi.
Pace pentru bagabonții de pe lift…
Asta e piesa, fine…