zidire – Versuri.pro

Cenaclul Flacara - Ana Lui Manole

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Voi zidiți și vă e greu
Dar în zid aici sunt eu – stingher
Hai, Manole, pune zid
Să nu pot să-l mai deschid
Hai, îmbracă-mă în zid – zid greu.

Refren:
Turla-mi soarbe capu-n ea
În altar e fruntea mea
Ochii în feresti vor sta – spre cer.

Voi lucrați și vă e greu
Însă de murit mor eu
Jertfa voastră sunt chiar eu – eu pier.

Pe oricunde sunt zidiri
Omul meu, să nu te miri
Le-au întruchipat doi miri – de rând
Doar că tu de-a pururi pleci
Eu rămân aici pe veci
Sclavă cărămizii reci – plângând.

Refren:
Turla-mi soarbe capu-n ea
În altar e fruntea mea
Ochii în feresti vor sta – spre cer.

Voi lucrați și vă e greu
Însă de murit mor eu
Jertfa voastră sunt chiar eu – eu pier.

Să te-nchini când vei pleca
Să nu uiți cândva,
Că-năuntru-i Ana ta – om crud
Milă cum nu poți să ai
Voi plecați către alt trai
Eu în zid abia mă mai aud.

Refren:
Turla-mi soarbe capu-n ea
În altar e fruntea mea
Ochii în feresti vor sta – spre cer.

Voi lucrați și vă e greu
Însă de murit mor eu
Jertfa voastră sunt chiar eu – eu pier.

Sângele mi-i încă viu
Voi nu știți că și eu știu
C-am să mor dintr-un pariu – stupid
Hai, Manole, fii mai demn
Cum să-ți faci aripi din lemn
Ai făcut la moarte semn – în vis.

Radu Gyr - Zidarul de la Argeș

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Nici coapsa și nici pântecul muierii,
cu plod în el, nu-i fură jertfe pline.
Flămândă, mânăstirea învierii
vrea s-o hrănesc cu măduva din mine.
Mi-am rupt din brațe hălci de carne vie
să astâmpăr foamea zidurilor crunte.
Bătea adânc o inimă-n mistrie
și-n orice zid gemeau un piept și-o frunte.
Nu cărămizi căram pe aspre schele,
ci sângele meu aprig în dogoare.
Și pietrele, cu duh de om în ele,
plângeau, cântau și înviau spre soare.
Și-acum, când în minunea-nsângerată
sub tencuială carnea mea tresare,
cad scările, rămân în vânt și-n zloată,
sus, pe osânda turlelor amare.
Bătut, de jos, cu bulgări de argilă,
pe creasta jertfei singur în zăpadă,
îmi cresc pe umeri ăripi de șindrilă
ca să mă ducă, tânăr, la baladă.

Ileana Mălăncioiu - Legenda

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Stau într-un zid ca Ana lui Manole,
Numai că eu nu sunt Ana, iar cel care m-a zidit
N-a visat nimic niciodată.
El m-a închis într-un zid gata făcut,
În propriul său zid de apărare,
Ca să nu fiu nici înăuntrul hotarelor lui,
Nici în afară.
El visează abia acum la sfârșit
Și umblă să mă scoată din piatră seacă,
Dar nu mai știe unde m-a zidit.

Ion Taloş - Meșterul Manole

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Cei nouă zidari,
Nouă meșteri mari
Ei se socotea,
Ca ei să-mi facă
Zid de mănăstire
Să nu fie-n lume.
Ziua ziduia,
Noaptea se surpa.
Ei se socotea,
Jurământ punea
Ca ei să nu spuie
La neveste-acasă
Și care va merge
Meșterul Manole
Luni de dimineață
Cu prânzu-nainte…
În zid s-o ziduiască.
Opt necredincioși…
Credința-o călcat,
Credință n-avea
Și ei le spunea,
Ele nu venea.
Manole, Manole,
Meștere Manole,
El credința-și ține
Că el că nu-i spune
La nevastă-acasă.
Luni de dimineață
Ea mi se scula,
Pruncu-și scălda,
Prânzu-și făcea,
La bărbat pleca.
El când o vedea,
Din gură grăia:
De-ar da Dumnezeu
Rugu să-i răsaie,
Pe ea să mi-o-ncurce,
Mâncarea s-o verse,
Doar vremea va trece.
Rugu-i răsărea,
Ea mi-l ocolea,
Mai tare venea.
El când mi-o vedea,
Cu mâna-i făcea
‘Ndărăpt să se-ntoarcă.
Ea, când îl vedea
Mai tare venea,
La el ajungea,
Mâncarea punea.
Zidarii mi-o lua
Și-n zid mi-o punea.
Nimic nu-i vorbea,
Num-o ziduia,
Zid pân’ la genunchi.
Ea din grai grăia:
– Voi nouă zidari,
Nouă meșteri mari,
Doar voi nu glumiți
De mă ziduiți
Zid pân’ la genunchi?
Nimic nu-i zicea,
Num-o ziduia,
Zid până la brâu,
Ea iar din grai grăia:
– Manole, Manole,
Meștere Manole,
Dar voi nu glumiți
De mă ziduiți
Zid până la brâu,
Că zidu mă strânge,
Țâțișoara-mi curge
Și copilu-mi plânge.
Nimic nu-i zicea,
Num-o ziduia
Zid până la țâțe.
Ea iar din grai grăia:
– Manole, Manole,
Meștere Manole,
Ție nu ți-i milă
De a ta soție?
Că zidu mă strânge,
Țâțișoara-mi curge
Și copilu-mi plânge.
Nimic nu-i zicea
Num-o ziduia
Zid până la gât.
Ea iar din grai grăia:
– Manole, Manole,
Meștere Manole,
Ție nu ți-i milă
De a ta soție?
Văd că nu glumiți
De mă ziduiți.
Zid până la gât,
Că zidu mă strânge,
Țâțișoara-mi curge
Și pruncuşoru-mi plânge.
Da’ voi să-mi lăsați
Loc leagănului
La capu zidului,
Vântu când o bate
Ni l-o legăna
Și când îmi va ninge
Pruncu mi l-o unge
Și când o ploua
Pruncu-l va scălda.
Lui cu mama lui,
Lui cu mama lui!

Balade Populare - Meșterul Manole

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Cei nouă zidari,
Nouă meșteri mari
Ei se socotea,
Ca ei să mi-ș facă
Zid de mănăstire
Să nu fie-n lume.
Ziua zidea,
Noaptea se surpa.
Ei se socotea,
Jurământ punea
Ca ei să nu spuie
La neveste-acasă
Și care va merge
Meșterul Manole
Luni de dimineață
Cu prânzu-nainte..
În zid s-o zidească.
Opt necredincioși..
Credinț-o călcat,
Credință n-avea
Și ei le spunea,
Ele nu venea.
Manole, Manole,
Meștere Manole,
El credința-și ține
Că el că nu-i spune
La nevast-acasă.
Luni de dimineață
Ea mi se scula,
Pruncu și-l scălda,
Prânzu și-l făcea,
La bărbat pleca.
El când o vedea,
Din gură grăia:
De-ar da Dumnezeu
Rugu să-i răsaie,
Pe ea să mi-o-ncurce,
Mâncarea s-o verse,
Doar vremea va trece.
Rugu-i răsărea,
Ea mi-l d-ocolea,
Măi tare venea.
El când mi-o vedea,
Cu mâna-i făcea
‘Ndărăpt să se-ntoarcă.
Ea, când îl vedea
Măi tare venea,
La el ajungea,
Mâncarea punea.
Zidarii mi-o lua
Și-n zid mi-o punea.
Nimic nu-i vorbea,
Num-o zidea,
Zid pân’ la genunchi.
Ea din grai grăia:
– Voi nouă zidari,
Nouă meșteri mari,
Doar voi nu glumiți
De mă zidiți
Zid pân’ la genunchi?
Nimic nu-i zicea,
Num-o zidea,
Zid până la brâu,
Ea iar din grai grăia:
— Manole, Manole,
Meștere Manole,
Dar voi nu glumiți
De mă zidiți
Zid până la brâu,
Că zidu mă strânge,
Țâțișoara-m’ curge
Și copilu-m’ plânge.
Nimic nu-i zicea,
Num-o zidea
Zid până la țâțe.
Ea iar din grai grăia:
– Manole, Manole,
Meștere Manole,
Ție nu ți-i milă
De a ta soție?
Că zidu mă strânge,
Țâțișoara-m’ curge
Și copilu-m’ plânge.
Nimic nu-i zicea
Num-o zidea
Zid până la gâtu.
Ea iar din grai grăia:
– Manole, Manole,
Meștere Manole,
Ție nu ți-i milă
De a ta soție?
Văd că nu glumiți
De mă zidiți.
Zid până la gâtu,
Că zidu mă strânge,
Țâțișoara-m’ curge
Și pruncuşoru-m’ plânge.
Da’ voi să-mi lăsați
Loc leagănului
La capu zidului,
Vântu când o bate
Ni l-o legăna
Și când îmi va ninge
Pruncu mi l-o unge
Și când o ploua
Pruncu-l va scălda.
Lui cu mama lui,
Lui cu mama lui!

Virgil Gheorghiu - Sonet

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Lucra Manole meșterul cu trudă
Și fără spor la zidul legendar,
Că-n faptul nopții, piatra de sub var
Smintea din loc cu tencuiala udă.
Dar n-a mai fost istovul în zadar,
Când a zidit cu desnădejde crudă,
În temelii, un om străin, nici rudă,
Ci draga lui: trup viu, cu ochi de jar.
S-a-năbușit năprasnic fericirea,
Dar întărită-i schela. Turnuri sfinte
Sclipesc urcând în soare mânăstirea.
Asemeni lui, purtând un vis în minte,
Poeții își ating desăvârșirea
Zidind iubirea vieții în cuvinte.

Vasile Alecsandri - Mănăstirea Argeșului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Pe Argeș în jos,
Pe un mal frumos,
Negru-Vodă trece
Cu tovarăși zece:
Nouă meșteri mari,
Calfe și zidari
Și Manoli – zece,
Care-i și întrece.
Merg cu toți pe cale
Să aleagă-n vale
Loc de mănăstire
Și de pomenire.
Iată cum mergea
Că-n drum ajungea
Pe-un biet ciobănaș
Din fluier doinaș,
Și cum îl vedea,
Domnul îi zicea:
– Mîndre ciobănaș
Din fluier doinaș,
Pe Argeș în sus
Cu turma te-ai dus,
Pe Argeș în jos
Cu turma ai fost.
Nu cumva-i văzut,
Pe unde-ai trecut,
Un zid părăsit
Și neisprăvit,
La loc de grindis,
La verde-aluniș?
– Ba, doamne, -am văzut,
Pe unde-am trecut,
Un zid părăsit
Și neisprăvit.
Cîinii, cum îl văd,
La el se repăd
Și latră-a pustiu
Și urlă-a mortiu.
Cît îl auzea,
Domnu-nveselea
Și curînd pleca,
Spre zid apuca
Cu nouă zidari,
Nouă meșteri mari
Și Manoli – zece,
Care-i și întrece.
– Iată zidul meu!
Aici aleg eu
Loc de mănăstire
Și de pomenire.
Deci voi, meșteri mari,
Calfe și zidari,
Curînd vă siliți
Lucrul de-l porniți
Ca să-mi ridicați,
Aici să-mi durați
Mănăstire naltă
Cum n-a mai fost alta,
Că v-oi da averi,
V-oi face boieri,
Iar de nu, apoi
V-oi zidi pe voi,
V-oi zidi de vii
Chiar în temelii!
Meșterii grăbea,
Sfîrile-ntindea,
Locul măsura,
Șanțuri largi săpa
Și mereu lucra,
Zidul ridica,
Dar orice lucra,
Noaptea se surpa!
A doua zi iar,
A treia zi iar,
A patra zi iar
Lucra în zadar!
Domnul se mira
Ș-apoi îi mustra,
Ș-apoi se-ncrunta
Și-i amenința
Să-i puie de vii
Chiar în temelii!
Meșterii cei mari,
Calfe și zidari
Tremura lucrînd,
Lucra tremurînd
Zi lungă de vară,
Ziua pîn-în seară;
Iar Manoli sta,
Nici că mai lucra,
Ci mi se culca
Și un vis visa,
Apoi se scula
Ș-astfel cuvînta:
– Nouă meșteri mari,
Calfe și zidari,
Știți ce-am visat
De cînd m-am culcat?
O șoaptă de sus
Aievea mi-a spus
Că orice-am lucra,
Noaptea s-a surpa
Pîn-om hotărî
În zid de-a zidi
Cea-ntîi soțioară,
Cea-ntîi sorioară
Care s-a ivi
Mîine în zori de zi,
Aducînd bucate
La soț ori la frate.
Deci dacă vroiți
Ca să isprăviți
Sfînta mănăstire
Pentru pomenire,
Noi să ne-apucăm
Cu toți să jurăm
Și să ne legăm
Taina s-o păstrăm.
Ș-orice soțioară
Orice sorioară,
Mîine în zori de zi
Întîi s-o ivi,
Pe ea s-o jertfim,
În zid s-o zidim!
Iată, -n zori de zi,
Manea se trezi
Ș-apoi se sui
Pe gard de nuiele,
Și mai sus, pe schele,
Și-n cîmp se uita,
Drumul cerceta.
Cînd, vai, ce zărea?
Cine că venea?
Soțioara lui,
Floarea cîmpului!
Ea s-apropia
Și îi aducea
Prînz de mîncatura,
Vin de băutura.
Cît el o zărea,
Inima-i sărea,
În genunchi cădea
Și plîngînd zicea:
„Da, Doamne, pe lume
O ploaie cu spume,
Să facă pîraie,
Să curgă șiroaie,
Apele să crească,
Mîndra să-mi oprească,
S-o oprească-n vale,
S-o-noarce din cale!”
Domnul se-ndura,
Ruga-i asculta,
Norii aduna,
Ceriul întuneca.
Și curgea deodată
Ploaie spumegată
Ce face pîraie
Și umflă șiroaie.
Dar oricît cădea,
Mîndra n-o oprea,
Ci ea tot venea
Și s-apropia.
Manea mi-o vedea,
Inima-i plîngea,
Și iar se-nchina,
Și iar se ruga:
„Suflă, Doamne, -un vînt,
Suflă-l pe pămînt,
Brazii să-i despoaie,
Paltini să-ndoaie,
Munții să răstoarne,
Mîndra să-mi întoarne,
Să mi-ntoarne-n cale,
S-o ducă devale!”
Domnul se-ndura,
Ruga-i asculta
Și sufla un vînt,
Un vînt pre pămînt,
Paltini că-ndoaia,
Brazi că despoia,
Munții răsturna,
Iară pe Ana
Nici c-o înturna!
Ea mereu venea,
Pe drum șovăia
Și s-apropia
Și, amar de ea,
Iată c-ajungea!
Meșterii cei mari,
Calfe și zidari
Mult înveselea
Dacă o vedea,
Iar Manea turba,
Mîndra-și săruta,
În brațe-o lua,
Pe schele-o urca,
Pe zid o punea
Și, glumind, zicea:
_ Stai, mîndruța mea,
Nu te spăria,
Că vrem să glumim
Și să te zidim!
Ana se-ncredea
Și vesel rîdea.
Iar Manea ofta
Și se apuca
Zidul de zidit,
Visul de-mplinit.
Zidul se suia
Și o cuprindea
Pîn’ la gleznisoare,
Pîn’ la pulpisoare.
Iar ea, vai de ea,
Nici că mai rîdea,
Ci mereu zicea:
– Manoli, Manoli,
Meștere Manoli!
Ajunge-ți de șagă,
Că nu-i bună, dragă.
Manoli, Manoli,
Meștere Manoli!
Zidul rău mă strînge,
Trupusoru-mi frînge!
Iar Manea tăcea
Și mereu zidea;
Zidul se suia
Și o cuprindea
Pîn’ la gleznisoare,
Pîn’ la pulpisoare,
Pîn’ la costișoare,
Pîn’ la țițișoare.
Dar ea, vai de ea,
Tot mereu plîngea
Și mereu zicea:
– Manoli, Manoli,
Meștere Manoli!
Zidul rău mă strînge
Țițișoara-mi plînge,
Copilașu-mi frînge!
Manoli turba
Și mereu lucra.
Zidul se suia
Și o cuprindea
Pîn’ la costișoare,
Pîn’ la țițișoare,
Pîn’ la buzisoare,
Pîn’ la ochișori,
Încît, vai de ea,
Nu se mai vedea,
Ci se auzea
Din zid că zicea:
– Manoli, Manoli,
Meștere Manoli!
Zidul rău mă strînge,
Viața mi se stinge!
Pe Argeș în jos,
Pe un mal frumos
Negru-Vodă vine
Ca să se-nchine
La cea mănăstire,
Falnică zidire,
Mănăstire naltă,
Cum n-a mai fost alta.
Domnul o privea
Și se-nveselea
Și astfel grăia:
– Voi, meșteri zidari,
Zece meșteri mari,
Spuneți-mi cu drept,
Cu mîna pe pept,
De-aveți meșterie
Ca să-mi faceți mie
Altă mănăstire
Pentru pomenire,
Mult mai luminoasă
Și mult mai frumoasă?
Iar cei meșteri mari,
Calfe și zidari,
Cum stau pe grindis,
Sus pe coperiș,
Vesel se mîndrea
Ș-apoi răspundea:
– Ca noi, meșteri mari,
Calfe și zidari,
Alții nici că sînt
Pe acest pămînt!
Află că noi știm
Oricînd să zidim
Altă mănăstire
Pentru pomenire,
Mult mai luminoasă
Și mult mai frumoasă!
Domnu-i asculta
Și pe gînduri sta,
Apoi poruncea
Schelele să strice,
Scări să le ridice,
Iar pe cei zidari,
Zece meșteri mari,
Să mi-i părăsească,
Ca să putrezească
Colo pe grindis,
Sus pe coperiș.
Meșterii gîndea
Și ei își făcea
Aripi zburătoare
De șindrili ușoare.
Apoi le-ntindea
Și-n văzduh sărea,
Dar pe loc cădea,
Și unde pica,
Trupu-și despica.
Iar bietul Manoli,
Meșterul Manoli,
Cînd se-ncerca
De-a se arunca,
Iată c-auzea
Din zid că ieșea
Un glas nădușit,
Un glas mult iubit,
Care greu gemea
Și mereu zicea:
– Manoli, Manoli,
Meștere Manoli!
Zidul rău mă strînge,
Țițișoara-mi plînge,
Copilașu-mi frînge,
Viața mi se stinge!
Cum o auzea,
Manea se pierdea,
Ochi-i se-nvelea;
Lumea se-ntorcea,
Norii se-nvîrtea,
Și de pe grindis,
De pe coperiș,
Mort bietul cădea!
Iar unde cădea
Ce se mai făcea?
O fîntînă lină,
Cu apă puțină,
Cu apă sărată,
Cu lacrimi udată!