zane – Versuri.pro

William Shakespeare - Cântec Pentru O Zână

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Peste deal și valea mare,
Prin tufișuri, prin zăvoi,
Peste ghimpi, peste hotare,
Prin potop și foc vioi!
Eu mai iute hoinăresc
Decât luna-n zbor ceresc;
Și slujesc Zâna Regină,
Ud cu rouă a ei grădină;
Aurii primule mari
Stau ca niște pensionari,
Ca rubine de valoare;
În pistrui e-a lor savoare;
Caut rouă, stropi perechi,
Să le pun perle-n urechi.

Camelia Lucius - Zâna

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Dintr-o zare argintie
Pe o stâncă purpurie
O creatură înaripată
Apare ca dintr-o dată.
Rochia ei de catifea
Parcă o mărgea
Te învăluie în gânduri
Mari ca niște rânduri.
Aripile-s de cleștar
Trupul ei este un dar
Fața mică, drăgălașă
Are ochii de cireașă.
De cum zorii au răsărit
Imediat ea s-a pitit

Magda Isanos - Zâne de Rouă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Zâne de rouă,
mă rog vouă,
să mă primiți
în pajiștea unde dormiți.
Drept lumânare,
aș vrea o floare.
Drept rugăciuni și tropare,
vântul să bată, iarba s-aplece mai tare.
Voi, zâne bune,
zvârliți-mi un brâu,
să se facă râu
și să sune.
Apoi, sub torentul spumos,
îngropați-mă jos,
s-aud prin piatră,
ca și cum aș sta lângă vatră,
poveștile-acestui ținut luminos..
Așa mă rog vouă,
zâne de rouă,
să mă dezmierde
și-n moarte
zarea pământului verde.

Mihai Eminescu - Miradoniz

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Miradoniz avea palat de stânci.
Drept streșină era un codru vechi
Și colonadele erau de munți în șir,
Ce negri de bazalt se înșirau,
Pe când deasupra, streșina antică,
Codrul cel vechi fremea umflat de vânt,
O vale-adâncă ce-ngropa în codri,
Vechi ca pământul, jumeta din munte,
Mâncând cu trunchii rupți scările negre
De stânci, care duceau sus în palat
O vale-adâncă și întinsă, lungă,
Tăiată de un fluviu adânc, bătrân,
Ce pe-a lui spate văluroase pare
A duce insulele ce le are-n el
O vale cât o țară e grădina
Castelului Miradoniz.
Iar în castel de treci prin colonade,
Dai de înalte hale cu plafondul
Lor negru strălucit și cu păduri
De flori. Păduri cărora florile
Ca arborii-s de mari. Roze ca sorii,
Și crini, ca urnele antice de argint,
Se leagănă pe lugerii cei nalți,
Iar aerul văratic, dulce, moale.
Ca stelele sunt musculițele prin frunze
Și împlu aerul cel cald cu o lumină
Verzuie, clară, aromată. Fluturi –
Copile sunt cu ochi rotunzi și negri
Cu părul de-aur și cu aripioare
De curcubeu – în haine de argint
Din floare-n floare fâlfâiesc și-și moaie
Gurițele-umede și roșii în potirul
Mirositor și plin de miere-al florilor.
Tufe de roze sunt dumbrăvi umbroase
Și verzi-întunecoase, presărate
Cu sori dulci înfoiați, mirositori
E-o florărie de giganți. Într-un loc
Crăpată-i bolta de granit, de cauți
Prin streșina de codru până sus,
Unde în ceruri lin plutește luna.
Ea-i o regină tânără și blondă
În mantia-i albastră constelată,
Cu mâinile unite pe-al ei piept
De nea. Trece luminând cu ochii
Albaștri, mari, prin straturi înflorite
De nori, ce înfoiate îi oferă
Roze de purpur, crinii de argint;
Din când în când cu mâna-i argintoasă
Ea rumpe câte-o floare și-o aruncă
Jos pe pământ ca pe-o gândire de-aur;
Colo un nor se nalță sfânt și sur,
Se-ncheagă, se formează -ncremenește,
Devine-un templu grec și plin de umbra
Columnelor ce-l înconjor – și prin columne
Trece-argintoasă câte-o rază-a lunei.
Ea drumul ia spre-acel castel. Diadema-i
De diamante-n stele contopite
Brilează-n noapte – tăriile negre
A domei se-nsenină – și ea intră
În el. – Columnele-ard sub clara ei lumină
Și aruncă umbra una-ntr-alta.
Ea intră-n domă.. stelele-o urmează.
Și noaptea sfântă plină-i de-ntuneric
Pe râul sfânt ce curge-n valea mare
Care-i grădina cea din codri vechi
A lui Miradoniz. – Insule sfinte
Se-nalță-n el ca scorburi de tămâie.
Cu flori de aur, de smarald – cu stânce
De smirnă risipită și sfărmată
În bulgări mari. Pe mândrele cărări,
Ce trec prin verzile și mândre plaiuri,
E pulbere de-argint. Pe drumuri
Cireși în floare scutură zăpada
Trandafirie a-nfloririi lor,
Vântul le mână, văluros le nalță,
De flori troiene în loc de omăt
Și sălcii sfinte mișcă a lor frunză
De-argint deasupra apei și se oglindează
În fundul ei – astfel încât se pare
Că din aceeași rădăcină crește
O insulă în sus și una-n jos
Și nimica în aceste ramuri
Dintr-un copac într-altul numai țes
Păianjini de smarald păianjenișul
Cel rar de diamant – și greieri cântă,
Ca orologii aruncate-n iarbă.
Și peste râul mare, de pe-un vârf
De arbore antic țesut-au ei
Un pod din pânza lor diamantoasă,
Legându-l dincolo de alți copaci.
Prin podul străveziu și clar străbate.
A lunei rază și-verzește râul
Cu miile lui unde, ca-ntr-o mândră
Nemaivăzută feerie, – Iară peste pod
Trece albă, dulce mladioasă, jună,
Albă ca neaua noaptea, păru-i de aur
Lin împletind în crinii mânilor.
Ivind prin haina albă membre angelici,
Abia călcând podul cel lung cu-a ei
Picioare de-omăt, zâna Miradoniz.
Ea-ajunge în grădina ei de codri
Și rătăcește o umbră argintie
Și luminoasă-n umbra lor cea neagră;
Ici se pleacă spre a culege o floare,
Spre-a arunca în fluviul bătrân
Colo aleargă dup-un flutur,
Îl prinde – îi sărută ochii și-i dă drumul
Apoi ea prinde-o pasăre măiastră
De aur se așază-ntr-a ei aripi
Și zboară-n noapte printre stele de aur.

Rian Roman - Zuza Zang

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Zang, talang! E Zuza-Zang.
Sună zâna zori-n prag
Zumzăie ziua ziuca
Zis-a Zanga zambaluca,
că de tot mă zâmbăresc
de când zorii zăngănesc,
zor de ziuă ziuresc
miez de zi zădărnicesc
până seara zăpăcesc
să zăresc şi să zoresc.
Toate zările ziuesc,
zilele le ameţesc,
zarurile când le dau:
zece-zece.
zero – stau
zece – iau
zero – foc
zece – poc
zero – tac
zece – fac
şi la zece zori desfac
blestemul lui Zuza-Zang.
Zic: zuriu-zaric-ziriu
zariu-zoriu-ziuriu.
talang-zang, stă zâna-n prag
până moare Zuza-Zang.

George Coșbuc - Zâna Pădurii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Iar mura-ntr-adins o făcu pe pământ
Sălbatică Zână-a pădurii,
Căci ochii ei negri asemenea sunt
Cu negrele boabe-ale murii.
Iar unde e mură, sădită de ea,
Pot merge neveste și fete,
Flăcăilor însă vederea le-o ia
Și junghiuri prin cap le trimete!
Și zmeura-anume-o făcu pe pământ
Sălbatica Zână-a pădurii –
Obrajii ei rumeni ca zmeura sunt,
Obrajii și rumenul gurii.
Iar pe-unde sădește ea zmeură-n văi
Pot merge femeile-n pace,
Dar floare din față le-o ia la flăcăi
Și galbeni ca faguru-i face.
Iar mușchiu sub brazi într-adins l-a lăsat
Sălbatica Zână-a pădurii,
Ca mușchiul de moale e caldul ei pat,
Acolo sub umbra răsurii,
Iar pe-unde e mușchi, e pe-acolo și ea:
Pot merge să șează copile,
Flăcăilor însă odihna le-o ia
De pier și se-ngroapă cu zile!
„Ei, parcă pe Zână eu nu știu s-o-nșel!
Neveste și mură să fie!
Eu stau pe potecă și-ațin frumușel
Cărarea la fete-n câmpie,
Iar când o să văd eu că Zâna mi-e rea
Și-mi fură tărie făpturii,
O prind prin păduri și-o sărut și pe ea
Pe hoața de Zână-a pădurii!”

George Țărnea - Spirale

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Prea se-nvârte roata morii,
Pleacă iarna, vin cocorii,
Zarea nu ne mai încape,
Firul ierbii dă să scape
Și se-agață de lumină,
Vremea-i vreme, vina-i vină,
Îngerii se scaldă-n soare,
Ce e dor, ca dorul doare,
Mugurii pleznesc pe ramuri,
Numai zânele n-au hamuri,
Nici potcoave fermecate,
Să se lase-nduplecate,
Pleacă sfinții, vin ereții,
Prea se-nvârte roata vieții.

Holograf feat Mircea Baniciu - Inima Mea Nu E Întreagă Dacă Nu Ești Tu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Cine-ți sărută genele-n somn?
Și cine-i acolo când îngerii dorm?
Toate zânele bune să te ocrotească
Toate florile câmpului să te-nflorească.

Refren:
Inima mea e ușoară
Inima mea parcă zboară
Inima mea nu e întreagă dacă nu ești tu.

Zâmbetul tău e tot ce-mi doresc
Și sufletul meu ți-l dăruiesc
Toate razele Soarelui să te cunoască
Toate apele cerului să te-nvelească.

2 x Refren

Într-o zi am să te duc printre nori la margine de zori
Într-o zi pământul-al tău va fi, doar dacă vei voi
Într-o zi și stelele-or dori să te sărute mii
Și iubirea tot a ta va fi doar dacă vei dori.

Refren

Heinrich Heine - Vad În Codru Cum Sub Lună

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Văd în codru cum sub lună
Zânele gonesc călare.
Zurgălăi aud cum sună,
Sună corn de vânătoare.
Caii albi, cu daurite
Coarne mari de cerbi, în goană,
Parcă-s lebede stârnite
Care zboară prin poiană.
Semn regina-mi face mie
Surâzând-mi de-a călare.
Nouă dragoste să fie?
Moarte să însemne oare?

Ka Gaia An - Doina

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Floricică floare dalbă
Suflă vântul în câmpie
Plânge pruncul în chindie
Lupul lacrima să-i soarbă.

Plânge pruncul, plânge, plânge
C-a rămas fără fârtaț
Sus în munții cei înalți
Lupului inima-i frânge

Crescut-a pruncu-n poiană
În pădure, lângă ea
Crescut-a un chip de dac
Dușmanul s-o ia la goană.

Frunză verde de urzică
Se-aude un glas cântând
Cântecul purtat de vânt
Dacului cel făr de frică.

Frunzuliță foi de viță
Timpul zboară ca și gândul
Frate e lupul cu dacul
Jos în vale pe uliță

Frunzuliță foi de dud
Colo-n vale lângă sat
Zânele le-a adăpat
Dacului cu chip de lup.

Frunzuliță foi de viță
Timpul zboară ca și gându
Frate e lupul cu dacul
Jos în vale pe uliță.

Frunzuliță foi de dud
Colo-n vale lângă sat
Zânele le-a adăpat
Dacului cu chip de lup

Floricică floare dalbă
Suflă vântul în câmpie
Plânge pruncul în chindie
Lupul lacrima să-i soarbă