Ion Pachia-Tatomirescu - Zălmoxe al V-lea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Fotonii-mi de-altoi n-au umbră nici joi,
n-au pietre clivante, nici protuberante,
au doar matcă-n roi, gândind preţuri noi,
pentru vămi şi fante, la comete-plante,
fotonii-mi de-altoi, fulgerele-n ploi..
Din soare-au patent, clar-polivalent :
ziua-ţi intră-n sânge, bezna-n chingi se strânge
fără zeu-trident, fără nor strident,
fără mătărânge, făr-oştiri parânge :
fotonii-au patent din soarele lent..!

Ion Pachia-Tatomirescu - Zalmoxis al VIII-lea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

De-aş fi bazilisc de-nalt obelisc,
Sub pânza-ţi de iurtă, ţi-aş da moartea scurtă,
Laseru-asterisc, hublou roşu-n plisc,
De-avion, ce-n burtă-i cu-o gintă mancurtă,
De-aş fi vasilisc de-nalt obelisc..!
De-s lunar modul, prin galactic scul,
Poţi să-mi fii tu farul, scânteia, amnarul :
Lacteicul Sul, ia-mi-l, tu, şi du-l..!
C-ai tu chip ca varul, poţi să-mi fii stegarul,
De-un lunar modul, prin galactic scul..!
27 martie 1976 / 25 noiembrie 2013.

Ion Pachia-Tatomirescu - Zalmoxis al VI-lea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Dacă mă însori, dă-mi umbra pe nori,
mireasă-cireașă pentru prunc și fașă,
Soare-naș în zori, dintre zalmiori,
Luna fă-mi-o nașă, de mi-e și strămoașă,
dacă mă însori și-am umbră pe nori..!
De-ntrupez cuvânt, de-ard și necuvânt,
narcisă-ureche de n-are pereche,
lasă-mă-n încânt, să-mi croiesc avânt,
ferindu-mi de țeche legea mea străveche –
legea de mi-o cânt, Cogaion-Cuvânt..!

Ion Pachia-Tatomirescu - Dacia Din Sarcofagele Piramidei Extraplate

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Din toamnă, în primăvară..
– Ce faci, Dacie, -ntre legi,
ce faci, Dochio, -n Bucegi..?!?
– Cerul îţi plivesc de negi:
să-ţi rămână numai stele
dintre cele logostele..!.
– Ce caţi, Dacie, în seară,
din toamnă, în primăvară..?!?
– M-au închis strămoşii-afară:
să-ntorn jaru-n constelaţii –
dup-ale lor ecuaţii..!.
– De ce-i Dochiana, -n şură,
ea, fecioară cu măsură,
ce-aprinde bumbii-n răsură..?!?
– Cată alb de mărţişor :
să te-nzăpezească-n dor;
roşu fulger de ungher
să nu stea vr-un făt stingher;
la păuni, în cer de pene,
ochi-perechi s-aprindă gene;
Feţi-Frumoşi – la Cosânzene –
să stea, -n ceruri totdeauna,
cum stau Soarele şi Luna :
tot anul s-aibă cununa..!.
Duminică, 1 mărţişor, 2009 / Luni, 25 aprilie 2016.
Sufletele eroilor valahi..
Ştiu
că Măiastra lui Brâncuşi
de pe ultimul trunchi de piramidă
al Coloanei Credinţei fără Sfârşit
de pe malul Jiului –
râul Dumnezeului
din Cogaion –
are misiunea să ducă
în raiul Zalmoxianismului,
adică al Tinereţii fără Bătrâneţe
şi Vieţii fără Moarte,
sufletele eroilor valahi
din primul război mondial..
Ştiu
că Măiastra a zburat
şi nu se va mai reîntoarce
în vârful sacrei columne
până nu veţi reuni Dacia
strămoşească
şi multimilenară,
ca-n vremea lui Burebista,
ori ca-n vremea lui Regalian –
strănepotul neasemuitului
rege-erou, Decebal..
Vineri, 18 martie 2011 / Marţi, 31 mai 2016.
Cu neuronii din aur de Dacia..
Trei suliţe mă susţin azi sub scut,
în templul rotund al nemuritorilor mei strămoşi;
trei aforisme îmi dansează astăzi pe scut,
croindu-mi spirala-cale teluric-celestă
de ambasador pelasgo-dac la unicul Dumnezeu
(în faţa căruia nemuritorii mei ajuns-au cei dintâi) :
cu obrajii-mpurpuraţi iviţi din spuma laptelui, cu mustaţă
în forma spicului de grâu la solstiţiul de cireşar,
cu ochii de culoarea murelor coapte-n rugii bucuriei
din cea de-a zecea zi de după secerat, cu neuronii
din aur de Dacia, plămădiţi profund,
chiar în Arutela > Arudela > Arudeal > Ardeal..
Duminică, 24 noiembrie 2013.
Acei nori ce-n Sarmisegetuse-s unt..
Fecundatorul Dac din pat de stea regală sunt
şi zorii, -n vals fotonic, mi se întrec pe creste,
odată cu cristalele din plai, cu doine-agreste,
odată cu-acei nori ce-n Sarmisegetuse-s unt..
Vineri, 5 octombrie 2012.
Aurul din orele Daciei..
Nu-mi irosesc argintul din zile, Împărat al Romei,
numărând scorpionii din deşerturile tale
cu impresionantă bogăţie de veninoase..!.
Ţi-aş inventaria oazele oaselor,
scorpioane-mpărat,
dar ele-ţi strălucesc prin absenţă:
dedesubt de dune, fără vreo răcoroasă
galerie fosforescentă, -ai păstrat
dar oceanul de ţiţei
şi ciclonu-i păcuros..!.
Nu-mi irosesc aurul din ore,
sau inelele de ceramică
din trunchiul meu de ianuarie,
nu-mi irosesc platina din decenii,
numărându-ţi scorpionii-mpăraţi-crispaţi
de pe pietrele-sâni ale secatelor albii de râuri,
ori dintre măturicile mov-amare
ale prundişurilor, păscute câteodată
de fugos-fumegoasele capre
mereu-rătăcitoare-ntre şoimii mei pestriţi..
(O variantă a poemului a fost publicată în revista Poezia – Iaşi, ISSN 1582-0890,
anul al XVI-lea, nr. 2 / 56, vară, 2011, p. 26 sq.).
Mi-am irosit vulturii tainei mari..
Fără vreo reţinere, v-am spus marea taină
a unicei religii din Cogaion,
chiar pe culmea-curcubeu:
„.. sunteţi părţi (bune, ori rele), din Dumnezeu
şi n-aveţi ce căuta cu mintea în afara Lui,
în afara sacrului Întreg cosmic..!
Singura voastră grijă este
să vă păstraţi – ca parte – puritatea, adevărul,
sănătatea, dreptatea, vitejia cinstită,
că dacă partea-i curată, sănătoasă, mereu-biruitoare,
şi întregului – numit Dumnezeu – îi merge bine..!”.
Dar, de când mi-aţi nuntit oul cu iepurele,
chiar de la o interstelară poştă se vede
că nu mi-aţi respectat sacra rostire,
făcându-mă
să-mi irosesc condorii tainei mari
şi să mai încântecesc o dată:
.. microcosmos, macrocosmos,
taina lumii este-n Logos..!.
(O variantă a poemului a fost publicată în revista Poezia – Iaşi, ISSN 1582-0890,
anul al XVI-lea, nr. 2 / 56, vară, 2011, p. 27).
Pirul şi lespedea episcopului Niceta Remesianu..
Printre valahele brânduşe-ale Zalmoxianismului,
cu petalele buzelor ca borangicul, nişte episcopi –
din spaţiul antic-măreţei Dacii – propovăduiesc toate
cărţile creştinate, spre a se naşte eliadescul concept
de Creştinism Cosmic..
În schimb, numai irepresibilul pir crescut între trandafirii
de pe mormântul sfântului valah, Niceta Remesianu,
împinge lespedea – pe care i s-a incizat textul caligrafic
al celebrului său imn, Laudă, Ţie, Doamne.. –
în clar-clocotitoarele ape-ale Dunării..
Miercuri, 16 martie 2011 / Vineri, 8 noiembrie 2013.
Strămoşi, treziţi-vă..!.
Se-nclină iar, puţin câte puţin, astfel se şi ridică
placa tectonică,
pe care-i a noastră Mare Pelasgo-Getică,
ori Marea Neagră,
după cum, în ultima vreme istorică,
îi spun geografii evmezici şi moderni,
poate, pentru că, -n momentele-i de furie,
capătă culoarea din cerul gurii întâlnit la câinii feroce,
ori la hienele ce-o înconjoară,
ce-i pândesc plajele de aur..
De la cataclismul atlantidic,
de când s-a rupt în două istmul Bosforului,
a mea Mare Pelasgo-Getică dă-n clocot,
a noastră Neagră Mare fierbe,
roade-adânc malurile-i la rădăcini
şi surpă, îndeosebi, malurile sfintei mele Dacii,
distruge plajele României mele de Dobrogea,
încât unii savanţi chiar încep să vorbească
despre o acută parodontoză euxină
(mai mult ca sigur, de mâine, imediat,
după lectura atentă a acestui poem paradoxist)..!.
Totuşi, eu, cunoscătorul profundei istorii,
de trei mii trei sute treizeci şi trei de metri,
a mării mele strămoşeşti, Black Sea,
nu de două mii două sute unsprezece metri
cât se relevă, incontestabil, azi,
da, eu ştiu că iar se ridică placa tectonică,
pe care-i a noastră Mare Pelasgo-Getică,
revărsându-i apa albastră din ligheanu-i imens
cât cerul şi revenindu-se la vechea ei întindere,
făcând să fie submerse din nou matca şi bărăganele
Dunării de Jos, până-n amonte de confluenţa Jiului
cu sacrul fluviu al strămoşilor mei cu ştiinţa
de a se face nemuritori..!.
Realitatea asta prezent-viitoare, domnilor academicieni,
mi-a prilejuit solemn mai josul semnal de alarmă
ca pentru un veridic al doisprezecelea ceas:
Strămoşii mei – nemuritori prin Zalmoxianism
şi muritori prin Creştinism –, treziţi-vă,
să nu rămâneţi submerşi câteva milenii
şi cu o nereunită Dacie ca între anticele-i hotare,
chiar dacă nu mai auziţi imnul României
în fiecare dimineaţă şi-n miez de beznă, de genune..!.
Din edenica mea Dacie, cea mereu prădată..
Dumnezeu a trudit şi sâmbăta
întru nemurire şi veşnică pomenire.
Dincoace de Geneză, toate se derulează
după neclintit-cibercosmicul program..
După cum bine se ştie,
nu la multă vreme după Geneză,
Atoatecreatorul a ieşit la pensie –
dar, până-n prezent, n-am auzit
că vreun guvern din microcosmos,
ori din macrocosmosul nostru cotidian,
ar fi tăiat din pensia lui Dumnezeu,
sau a vreunei fiinţe truditoare,
după chipul şi asemănarea Domnului,
în afară de odiosul guvern Boc–Băsescu,
din edenica mea Dacie, cea mereu prădată,
cea mereu jupuită de toţi
şi de toate imperiile,
dincoace de truda de sâmbătă..
(O variantă a poemului de mai sus –
dar purtând titlul Dincoace de truda de sâmbătă.. –
a fost publicată în revista Poezia – Iaşi, ISSN 1582-0890,
anul al XVIII-lea, nr. 4 / 62, iarnă, 2012, p. 47).
Fără „magna cum laude”: şi să fim realişti..!.
Steagul meu pelasgo-dac, tricolor-şuierător-cap-de-lup,
tricolor-înspiralat-fâlfâitor-trup-de-balaur galactic,
pe la mijloc, în aprins tricolor-busuioc al iubirii Daciei,
rămâne
cogaionic-nemuritor, înrourându-vă, poate şi vouă,
genele, zâne-ale istoriilor tot mai vitrege,
tot mai vitregitoare, ce n-aveţi decât să vă dilataţi
sufletul, pe cât îl mai aveţi, pupilele siameze,
sub talpa caldă a fierului de călcat genunchii, coapsele,
sânii zânoşi, sub fierbinţi săruturi de poeţi ai curţilor
imperiale, până-n zig-zagul fotoni-cocorilor din cosmicul
unghi, dintotdeauna înaintător pe sub oul pupezei,
inclusiv, cel din straşnicul cuib al scorburii aflate în teiul
genial, ori pe sub castronul-copertă, plin cu pilaf – da,
coperta-castron pentru cartea fundamentală a insectelor,
pentru orice altceva, dar nicidecum, pentru orologiul
re-Unirii Patriei mele între hotarele Daciei –
da, ale Daciei lui Burebista, ale Daciei lui Regalian,
nu ale scursorilor imperiilor, nu ale politic-flecarilor,
nu ale administrativ-gunoaielor, nu ale mafioţilor fonfi,
ori de alt soi, căci vouă vă zic răspicat:
marş, din amvonul Patriei mele, Dacia, Valahia Magna..!.
Asta, pentru toate „istoriile” falsificatorilor, să se ştie clar
de-acum încolo, fără magna cum laude: şi să fim realişti!.

Ion Pachia-Tatomirescu - Zălmoxe al II-lea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

În echerul blând, mai sfințesc un gând,
chip de promoroacă nu-mi vârî în joacă:
du-l cât mai curând, fă-i etern comând,
mai sus de băltoacă, -n flori de busuioacă,
din echerul blând, sfințindu-ne-n gând!
Pune-i brotăcel, să-i cânte-n inel,
dă-i spațiul din stampă prinsă fix de-o lampă,
nu de-un Turn Eiffel ce-are coama-n gel,
în pudră de vampă, la opt ceruri rampă:
pune-i brotăcel să-i cânte-n cercel!

Bucium - Zalmoxe

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Cu straiul cel mai mândru îmbrăcat
Din nouă zări voinici s-au adunat,
Înveșmântați, ca mândri frați de dor,
În apa norilor scăldați.
Veșmânt de flori
Să-i pună-n zori,
Veșmânt curat
Că-i împărat.
Veșmânt de flori
Să-i pună-n zori
Și brâul lat
Că-i împărat.
Voievozi cu schiptru fermecat
În apa vie drumul și-au aflat,
Înveșmântați,
Genunchiul au plecat,
Pe drumul norilor purtați.
Veșmânt de flori
Să-i pună-n zori,
Veșmânt curat
Că-i împărat.
Veșmânt de flori
Să-i pună-n zori
Și brâul lat
Că-i împărat.
Zboară zăgane că tu oi zgodi
Cea vatră cu șapte peceți ferecată,
Unde toți voievozii luminii-au zidit
Ca în lume mândria rămâie curată.

Zalmoxe – Versuri.pro

Ion Pachia-Tatomirescu - Zălmoxe al V-lea

Ion Pachia-Tatomirescu - Zalmoxis al VIII-lea

Ion Pachia-Tatomirescu - Zalmoxis al VI-lea

Ion Pachia-Tatomirescu - Dacia Din Sarcofagele Piramidei Extraplate

Ion Pachia-Tatomirescu - Zălmoxe al II-lea

Bucium - Zalmoxe