vitejie – Versuri.pro

Daniel Vişan-Dimitriu - Lupii Albi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

A fost, pe vremea dacilor, o zi
în care, din tărâmuri depărtate,
de care nimeni nu se-arat-a ști,
au apărut ființe mai ciudate.
La care nimeni pân-atunci, vreodat’,
cu ce știa din vremile trecute,
nu s-a gândit că ar fi existat
și c-ar putea pe oameni să-i ajute.
N-au fost mirați să vadă patru frați
venind spre ei încrezători, în seară,
și nu s-au arătat înfricoșați
de-nfățișarea lor … altfel, bizară.
Atât de tineri, îmbrăcați în alb,
alura lor era deosebită,
iar ziua, lupi enormi cu părul dalb,
puterea le părea și mai cumplită.
Cu dinții lor puteau să facă praf
și să trimită înspre veșnicie
dușmanii ce-ar veni, porniți pe jaf,
sau hoții de pământuri și-avuție.
Curând, chiar regele i-a invitat
să-i țină, în cetate, companie,
dar nici măcar acesta n-a aflat
de unde lupii ar putea să fie.
Au apărat regatul și pe daci,
și-au fost iubiți cum regii, niciodată,
n-au fost apreciați de cei săraci,
iar vitejia lor era cântată.
Și-n țară toate bine ar fi mers
cât timp cei patru apărau hotare,
dar regele-a venit cu un demers
stârnind în lupii albi o supărare.
Căci ei n-ar fi pornit nicicând atac,
să cotropească țările vecine,
doar ca să-i facă regelui pe plac.
Nu, asta n-au crezut că se cuvine.
Au fericit al dacilor popor,
iar dacă au plecat spre veșnicie,
ei au rămas, de-atunci, drapelul lor,
al dacilor de pe a noastră glie.
Daniel Vișan-Dimitriu
(Vol.”Zece”)

Dimitrie Bolintineanu - Coroba

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Într-a nopții pace ei sărbătoresc
Până când în aer stelele albesc.
Dar atunci în sala cea de sărbătoare
Acoperit de răni un ostaș apare
— „Hanul cu tătarii vin p-acest pământ
Și îl schimbă-n doliu și-n trist mormânt!”.
Astfel zice bravul și sub răni s-abate.
Domnul îl sărută și cu bunătate
Zice: — „Mergi d-alină nobilul tău chin
P-al meu pat molatic în repaos lin!”.
Danțul urmă cursu-i: muzicile sună.
Ștefănică-vodă dănțuie c-o jună.
— „Dulce copiliță! Ștefan îi zicea,
Vrei să-ți dau coroana și cu viața mea?”
— „De voiești, o, doamne, dulce să-mi fii mie,
Lasă desfătarea, mergi la bătălie!”.
Domnul stă pe gânduri, pare rușinat.
Cheamă căpitanii.. Toți a-ncălecat.
Zboară la Coroba, pe tătari lovește,
Îi fărâmă crâncen și pe mulți robește.
D-acolo se-nturnă către mândra sa
Și cu-a lui coroană îi dă mâna sa.

Dimitrie Bolintineanu - Moartea Lui Mihai Viteazul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Moartea lui Mihai Viteazul.
Pe câmpia Turzii, pe un verde plai,
Tabără oştirea marelui Mihai.
Acolo, în cortu-i, domnul se gândeşte:
Fericirea ţării inima-i răpeşte.
Are-o presimţire ce l-a turburat
Şi pe mâna-i mândră capul a plecat.
În deşert speranţa inima-i răsfaţă;
Lacrimile udă gânditoarea-i faţă.
Înaintea celor ce îl ocolea,
Cu o mantă d-aur el se ascundea.
Către căpitanii ce îl înconjoară:
– „Dragii mei! Iertaţi-mi astă lăcrimioară!
E o slăbiciune de care roşesc
Toţi câţi au un suflet tare, bărbătesc.
Însă sunt minute când natura cere
De la cel mai tare partea-i de durere..
Astăzi pot să număr mai la nouă ani
De când noi ne batem cu atâţi duşmani.
Este-adevărat, am făcut, în lume,
Neamului acesta cel mai mare nume.
Însă, ce-i mărirea, fără de folos?
Ceea ce-i în noapte focul mincinos!
Singură mărirea nu-i destulătoare,
Nu voi foc de stele, ci voi foc de soare.
Câte mii de inimi moartea n-a-ngheţat?
Şi în câte case dorul n-a intrat?
Ţara este-n lacrimi şi se pustieşte.
Floarea tinerimii câmpul înveleşte.
Şi în raza slavei unde strălucim,
Văz, pe nesimţite noi ne mistuim!
Astăzi lupta noastră orice luptă curmă;
Ea va fi lovirea cea mai de pe urmă.
Astăzi este timpul ca să isprăvim.
Sau români ne pierdem, sau români trăim!”.
Astfel le vorbeşte.. Dar doi soli sosiră,
Doi trimişi ai Bastei. Capii toţi ieşiră.
– „Basta vă trimite? Spuneţi ce doreşte!
Basta, iară Basta!.. nu mai isprăveşte!”.
– „Ce doreşte? zice unul din călăi,
Basta porunceşte la vasalii săi!”.
– „Să porneşti îndată banda ta în ţară!”.
Îi răspunse celalt cu o vorb-amară.
– „Mergeţi, zise domnul, l-al vostru stăpân!
Spuneţi-i că nu e încă un român
Care să dea arma pân-a nu se bate!
De-i bărbăt, aice vie a combate!”.
– „Este timp!..” şopteşte un ucigător.
Celalt trage iute paloşul uşor
Şi c-o lovitură repede şi tare
Îl împlântă-n sânul eroului mare.
Căpitanii iute sar, mi-l înconjor,
Dar Mihai le zice: „Fraţilor, eu mor..
Spuneţi doamnei mele să nu se mâhnească
Şi-n iubirea ţării fiii mei să-i crească.
Când vor fi în vârstă, să le spuie ea
Că nu voi răzbună pentru moartea mea;
Numai pentru ţară şi neatârnare
Sânul lor să simtă sfânta răzbunare!
Iară voi, tovarăşi, mie îmi juraţi
Niciodată mâna cu străin să daţi!”.
La aceste vorbe cade-ntr-al său sânge.
Toat-a lui oştire cu durere-l plânge.
Apele pe cale stau şi se opresc;
Păsările-n aer triste ciripesc.
Moartea cu-a ei mână faţa lui atinge;
Inima-i îngheaţă, vorba i se stinge.
Iar viaţa-i mândră zboară către nori,
Ca mirosul dulce unei stinse flori.

Dimitrie Bolintineanu - Visul Lui Ștefan Cel Mare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Visul lui Ștefan cel Mare.
Seara răspândește umbrele-i ușoare.
Și melancolia trece gânditoare.
Dar Ștefan cel Mare, rătăcit prin văi,
Dintr-un corn de aur cheamă bravii săi.
Inima-i zdrobită ca a lui oștire;
Țara-i întristată ca a lui gândire!.
Pe un colț de piatră șade el în dor;
Vântul suflă păru-i lung, fluturător.
Pentru-ntâia oară inima lui plânge!
Ochii lui revarsă picături de sânge.
Acolo dă capul somnului mijind
Ce-i închide ochii cu-aripa-i d-argint.
Iată că-i apare o fecioară jună,
Ale cărei plete strălucesc la lună,.
Negre și bogate sub cununi de flori;
Ochii ei asupra-i cad pătrunzători;.
Cad ca două raze, dulci și călduroase,
Mâna ei atinge coamele-i undoase.
– „Ce? Eroul mare, umbra a grăit,
Însuși el suspină și s-a îndoit?.
Înțeleg fricosul ce ascuns lovește,
Robul ce sărută jugul ce-l strivește;.
Dar un suflet mare, suflet de bărbat,
Nu-nțeleg, o, Ștefan, cum s-a întristat!.
Mergi pe a ta cale, nu sta niciodată!
Urmă datoria care ţi-e lăsată!.
Orice-mpiedicare, stavili, vor pieri;
Cu-orice-mpiedicare țar-a ta va fi! „
Pe un nor de aur zboară ea cu fală;
Un parfum de roze pasul ei exală.
Ștefan se deșteaptă, șterge fața sa,
Unde-o lăcrimioară dulce se scura.
Luna argintoasă râde printre nori,
Dulcea filomelă cântă între flori;.
Iar la focul lunii, când mi se deșteaptă,
Vede-a lui oștire care îl așteaptă.
Vede căpitanii ce îl înconjor
În tăcerea nopții le vorbește lor:.
– „Fraților de arme, fala românească!
Dacă o să piară țara părintească,.
Dacă-n cartea soartei este însemnat
A pieri poporul cel mai lăudat,.
Cel puțin atuncea piară vitejește
Remușcând toiagul care îl lovește,.
Ca un ager șarpe ce lovit și-nvins,
Caută să muște cel ce l-a atins!.
Astfel e românul, și-n a lui cădere
Cine îl rănește, după dânsul piere!.
Astfel e românul, astfel să pierim,
Și-n căderea noastră chiar să ne mărim! „
Mii de glasuri strigă.. Luna bucuroasă
Dintr-un nor de aburi pare mai voioasă;.
Stelele de aur mai cu foc lucesc
Și-n adâncul nopții văile mugesc:.
– „Astfel e românul, astfel să pierim,
Și-n căderea noastră chiar să ne mărim! „

Dimitrie Bolintineanu - Cupa Lui Ștefan

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Cupa lui Ștefan.
Într-o mănăstire din trecut rămasă,
În domneasca sală se întinde masă.
Misail prezidă-acest banchet voios
Și în timpul mesei zice dureros:
– „Ștefan după moarte lăsă moștenire
Arcul său și cupa l-astă mănăstire.
Cu Cantemireștii leșii au venit
Și prădând locașul, arcul au răpit;
Însă n-au răpit cupa minunată!
Ea trăiește încă, de mirare!.. Iată!”
El arată cupa.. Toți s-au minunat.
Ea era săpată dintr-un matostat.
Servii varsă-ntr-însa dulce tămâioasă.
Fiecine-nchină pentru o frumoasă.
Când la cel din urmă rândul a venit,
Misail ia cupa și-astfel a vorbit:
– „Unde este timpul cel de vitejie?
Timpul de mari fapte?.. Vai! n-o să mai vie?
A căzut Moldova, căci orice români
Se roșesc la gândul a mai fi stăpâni.
Ei îmbracă manta de înțelepciune;
Dar ca să-și ascunză trista slăbiciune.
Dar înțelepciunea fără-a cuteza,
E ca cutezarea fără-a cugeta.
Când vedem sfioasă patria română,
Ne-aducem aminte vorba cea bătrână:
Cel ce e mai aproape de mormântul său
La ideea morții tremură mai rău!.
Ștefan nu mai este.. Însă o să vie
Alți Ștefani cu viață și cu bărbăție:
Dacă timpul d-astăzi ne apasă greu,
Viitorul este al lui Dumnezeu!.
Însă pân’ să vie lanțul să ne rupă,
Nu va mai bea nimeni din această cupă;
Când un suflet mare se va arăta,
Hârburile cupei le va aduna.”
Zice, -aruncă cupa și o sparge-n trei..
Nimeni n-a strâns încă hârburile ei.

Dimitrie Bolintineanu - Mihai Revenind de la Dunăre

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Mihai revenind de la Dunăre.
Domnul României către țară vine
Strălucit de-nvingeri de prin țări vecine.
Lasă să purceadă corpu-i de soldați
Și rămâne-n urmă cu șase bărbați.
Dar le vine știre că-n dumbrava deasă
Îl pândesc cinci sute turci, oștire-aleasă.
Printre-a serii umbră cu-ai săi scutieri
Domnu-atacă-ndată cinci sute-ieniceri.
Turcii în bătaie strigă cu putere,
Iar eroii noștri se lupta-n tăcere.
O minune mare! Turcii sunt învinși!
Numai domnul taie patrusprece inși!
Apoi urmă calea-i. Iară luna plină
Le așterne drumul cu flori de lumină.

Doina De Catanie - Cântec Ostășesc

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Roman verde ca stejarul,
Rad de dușmani și de moarte!
Să-mi trăiască armăsarul
Și prin gloanțe să mă tot poarte!

Șai, voinice, și nechează
Ager, falnic ca un zmeu,
Căci am inimă vitează
Și credință-n Dumnezeu!

Cât mi-a sta mâna voinică
Pe-a mea pală ostășească,
N-aibă grijă de nimica
Țara mea cea românească!

Șai, voinice, și nechează
Ager, falnic ca un zmeu,
Căci am inimă vitează
Și credință-n Dumnezeu!

Cu-al meu suflet, cu-a mea pală,
Cu-al meu șoim albit de spume,
În dușmani vom da năvală,
De s-a duce vestea-n lume!

Șai, voinice, și nechează
Ager, falnic ca un zmeu,
Căci am inimă vitează
Și credință-n Dumnezeu!

Doine De Haiducie - Andrii Popa

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Andrii Popa:
Cine trece-n Valea Seacă
Cu hamgerul fără teacă
Și cu pieptul dezvelit?
Andrii Popa cel vestit!
Șapte ani cu voinicie
Și-a bătut joc de domnie
Și tot pradă ne-ncetat,
Andrii Popa, hoț bărbat!
Zi și noapte, de călare,
Trage bir din drumul mare,
Și din țară peste tot!
Fug neferii cât ce pot,
Căci el are-o pușcă plină
Cu trei glonți la rădăcină,
Ș-are-un murg de patru ani,
Care mușcă din dușmani,
Ș-are frați de cruce șapte,
Care-au supt sânge cu lapte
Și nu-i pasă de nimic,
Andrii Popa cel voinic!
Capitane, frățioare,
Ce se vede despre soare?
Să zăresc vreo patru cai!
N-auziși tu de-un Mihai?
Capitane, te gătește,
Mihai mândrul te gonește.
Iată-l, vine ca un zmeu!
Fă trei cruci la Dumnezeu.
Cum îi vede-n depărtare,
Popa strigă-n gura mare:
„Hai la goana de neferi!
Hai la hora de muieri!”
A zis! Țipă, se aruncă,
Trece șes, pâraie, luncă
Cu fugarul sprintenel
Și cu hoții după el.
Mihai mândrul vine iară,
Falnic ca un stâlp de pară,
Pe-un cal alb ce n-are loc
Și din ochi aruncă foc.
Fug cum fuge-o rândunică,
Fug ca fulgerul când pică,
Și se duc voinicii, duc,
Cu urgie de haiduc!
Piept în piept! Câmpul răsună
Toți de tot dau împreună.
Toți la luptă-s încleștați,
Toți în sânge încruntați.
„Ura, frați!” caii nechează,
Sus văzduhul scânteiază.
„Ura!” moartea s-a ivit!
Vulturul-n zbor s-a oprit!
Zi de vară pan’ în seară
Dau voinicii să se piară
Și cu fierul ascuțit,
Și cu pumnul amorțit.
Sângele-n răni gâlgâiește,
Glasu-n gură se sfârșește.
Zece-s morți! doi încă vii,
Mihai mândrul și Andrii.
Andrii fuge far’ de-o mână,
Prinde murgul la fântână,
Da pieptiș, sare pe șa
Și din gură zice-așa:
„Zbori, copile sprintenele,
Să mă scapi de chinuri grele,
Că mă jur, de mă-i scăpa,
Că pe-un frate te-oi căta”.
Murgul sprinten se repede.
În zadar! Mihai mi-l vede!
„Stai, hoț-popa, dragul meu,
Să-ți arăt cine sunt eu!”.
Și cum zice, mi-l chitește,
Drept în frunte mi-l lovește!
„Ura!” Vulturul din nori
Racni falnic de trei ori.

Jorge Luis Borges - Lui Carol

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Viking al stepei, Carol ce-ai domnit
În țara suedă, de la miazănoapte
La miazăzi vestit ai fost prin fapte
Ce, spre-a-ți cinsti strămoșii-ai săvârșit.
Plăcerea ta a fost războiul care
Te face vrednic de a fi cântat
Și pomenit în veac, căci neînfricat
Te-ai aruncat în apriga-ncleștare.
De ești biruitor ori ești înfrânt,
Nu-i păsa sorții nepărtinitoare.
Ale monedei două fețe sunt.
Doar vitejia e nepieritoare.
Căci lespedea de piatră e uitare,
Rug înghețat pe un pustiu mormânt.

Jorge Luis Borges - Spade

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Gram, Durendal, Joyeuse, Excalibur.
Cutreieră străvechi războaie versul
Ce-i singura amintire. Universul
Mărinimos le seamănă-mprejur.
E-o spadă-ascunsă-ntreaga vitejie
A brațului cândva nebiruit;
Tăiș de fier ori bronz care-a izbit
Dușmane capete cu grea urgie.
De ruginite spade vă vorbesc
Care-au răpus balauri și oștiri
În alte vremuri. Azi sunt amintiri
Ce panoplia o împodobesc.
Dă-mi voie, spadă, să te cânt în vers
Eu, care la război nicicând n-am mers.