viori – Versuri.pro

Dan Galbina - Clinică Galbenă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Septembrie
ca o albină de aur cu elitre grele
septembrie
ca o vulpe furișă peste coline, peste vâlcele
septembrie
ca un șevalet pe care s-au șters degete vopsite-n cinabru
septembrie
se sting culorile încet ca într-un candelabru.
E toamnă
se-ntorc în pământ comorile
țiganii își mănâncă viorile
în arbori parcă fremătă cirezi
pe drumuri e o surpare de monezi.
Septembrie
ca o clinică galbenă în care se așteaptă ploi
septembrie
ca o clinică galbenă în care-ncepe viața de apoi
septembrie
ca o maternitate a frunzelor lehuze
septembrie
ești sigur că raiul e pe aproape
și simți aceasta pe buze.

Malina Tanase - Vioara

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

REFREN.
Vioara, fermecată, bună și rea.
Vioara, este o ființă și ea
Cu sărbători și flori,
Cu întristări
Noi suntem două surori. x2.

1.
Știam de când m-am născut
Natura-n jur s-o ascult,
Căutam greierii până-n zori,
Auzam viori.
Părinții de ziua mea
Vor să-mi ia din oraș ceva.
Eu vă rog să-ncercăm să găsim magazin de viori.

REFREN.
x2.
O vioară fermecată. x2.

2.
Știam de când m-am născut
Natura-n jur s-o ascult,
Căutam greierii până-n zori,
Auzam viori.
Părinții de ziua mea
Vor să-mi ia din oraș ceva.
Eu vă rog să-ncercăm să găsim magazin de viori.

REFREN.
x2.
Vioaraaa, vioaraa.
O vioară-aș vrea.
Aș vrea.

Gheorghe Tomozei - Stradivarius

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

În Cremona ploua.
Turle de roșii olane, turle subțiri
jucau pe-acoperișurile ude,
ca niște chiparoși fumegând,
ferestrele zvâcneau în aer, mute,
numai bătrânul Stradivarius nu putea să doarmă,
în casa lui veche de piatră,
înconjurată de-o grădină fără arbori.
Sub boltă pâlpâia o lumânare,
și bătrânul cu buze de lemn
sfâșia întunericul cu mâinile lui de lemn
și vorbea
cu lacrimi de lemn împietrite în barbă:
„Auziți? Lemnul urcă în mine,
mi s-a lipit de umeri, de tâmple,
îmi macină carnea, îmi sfâșie vinele.
Deschideți-mi o rană-n piept! Sângele meu
nu mai e roșu,
lemnul fuge, se retrage-n mine ca-ntr-o cetate
moartă,
îl auziți?
Când vine negustorul de fructe, cu măgărușul lui,
îi plătesc smochinele luate, cu frunze,
și el fuge-ngrozit,
iar ieri, în fața bisericii,
doi îndrăgostiți m-au luat drept arbore
și și-au săpat numele pe fruntea mea.
Am mângâiat cu palmele mii de viori,
am tăiat toți arborii din jurul casei și i-am
sacrificat pe masa mea,
am căutat lemnul cel mai rar:
vai! chiar lemnul unor îngropate sicrie
și lemnul plătit cu aur, al unor scufundate corăbii,
și iată, lemnul s-a răzbunat.
În auz sună, răsună, viorile toate
și simt, cutremurat de durere,
cum lemnul îmi cotropește picioarele.
Visez.
Undeva, pe mare,
trece acum un convoi de corăbii:
douăsprezece corăbii venețiene, cu pânze albastre
și alte douăsprezece cu pânze galbene
plutesc, solemne, în jurul unei singure corăbii, cu gât
de lebădă,
în care e o vioară făurită de mâinile
mele de lemn,
mâinile bunului, sărmanului Stradivarius.
Corăbiile, și ele niște viori, îmi apără vioara,
mii de brațe ar voi s-o răpească.
Îndepărtate țărmuri o așteaptă. O, lacrimile mele
călătoresc pe ape.
Rădăcini de lemn se apropie de inima mea ostenită.
Le-aud. Curând, o vor zdrobi!
Cântecul mi s-a supus dar eu m-am topit, întreg,
în flacăra lui,
pădurile mi s-au supus și-acum
de lumea lor, însângerat, m-apropii.
Lemnul îmi caută fruntea înnegrită de fum,
plesnesc strunele tuturor viorilor care mor, o dată
cu mine,
e sfârșitul!
Ocrotiți-mi viorile,
viorile!
Învățăceii l-au găsit dimineața.
„E un copac fulgerat.
Să facem din el o vioară”, au spus.

Gica Petrescu - Cel Mai Frumos Tangou

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Cel mai frumos tangou
Cel mai frumos din lume
Cu tine l-am dansat cândva
Și într-o noapte minunată
Ți-am dat toată dragostea
Cel mai frumos tangou din lume
Îl fredonez de atunci mereu
Ca să-mi vorbească despre tine
Și s-aline dorul meu
Când vreodată îl vei auzi
Poate că îți vei aminti
Că tangoul care s-a învechit
Altădată ne-a unit
Cel mai frumos tangou din lume
Cu tine l-am dansat cândva
Și într-o noapte minunată
Ți-am dat toată dragostea
Cântați viorilor
Cântați iubirea
Să retrăiesc cu voi
Doar fericirea
Vrăjiți-mă și acum
Ca și altă dată
Cântați viorilor
Cântați de dor

Emil Botta - Anotimp

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Nici viori, nici fluiere,
nici ploaia prin plete să-ți suiere;
în tăcuta noapte adâncă
glasul tău nu se aude, nu încă….
Din himericele bolți se anină
armele nopții, stelele-n ruină;
până la noi încă n-a pătruns
al codrului clopot ascuns.
Cerestile drumuri,
toate-s doar aburi și fumuri…
Plimbă-te, pală, prin aurora,
frunte a lucrurilor, luna mea, prora!.
Dar vor veni! O, ce siguri,
oaspeții în veșminte de friguri!
Dar vor veni! O lumină subțire,
și naiuri și harfe și lire!

George Bacovia - Toamna Murind

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Toamna murind.
Toamna în grădină își acordă vioara.
Plâng strunele jalnic, lung și prelung
Și-n goala odaie acorduri ajung.
Și plâng în odaie, și eu din vioară.
Plâng strunele toate lung și prelung.
Fereastra e deschisă, vioarele plâng.
O, ninge, și toate se sting.
Palidă, toamna nervoasă, cântând a murit.
Îmi cade vioara și cad ostenit,
Iar toamna, poetă, cântând a murit.

Lucian Blaga - Viori Aprinse Femeile

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Viori sunt femeile,
tremur în palme răsfrânt.
Le slăvesc și le cânt pentru sfârșitul
de drum ce-l au pe pământ.
Lemn moale, lemn sfânt! Viori sunt femeile,
vibrație fără cuvânt,
viori aprinse sub arc
în flăcări și fum.

Ilarie Voronca - Viorile de Fum

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Din mână în mână
O eșarfă de sunete
Au venit ape mari
Ca niște câini cu limbile scoase.
Printre arpegiile oprite
Cu norul lângă o fereastră
Să descifrezi o dimineață
Din florile-semne stenografice.
Livezile strălucite
În oglinzile fructelor, în cămară
Și pe deasupra trec zilele
Cu vâsliri din aripi tot mai ostenite.
Și umbrele din pădure
Furișate în odaie
Printr-o lentilă a orei
Poți recunoaște trecutul.
În armele vechi
Se trezesc deodată vânătorile
Și-și amintesc chiotele dispărute
Ca o vioară atinsă de o fantomă.
Așa: între zidurile care se înalță
O dată cu lebedele liberate din cascadă
Între iernile fără cuvinte
Culcate între vitralii.
Între focurile de tabără
Strălucind în pupilă
Cu fuga roșie a ciutei
Urmărită de un apus.
Vom sta în seară
Până ce respirația nocturnă
Să pătrundă în șoaptă
Ca o sfărâmare de creangă.
Vom pături lumina
Ca o îmbrăcăminte de mobile
Până ce ochii vor distila
Niște otrăvuri foarte fine.
Și în cristale
Vor rămâne privirile
Cum în alcool sunetele
Cum în bucle mângâierile.

Ilarie Voronca - Scoica de Pământ

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Lăuntric zvon ca viitoarea vioară
Din brazii, câți, de fierăstrău uciși
Cu broateci, stele-n lac privesc cruciș
În mâl, la fund, cuvinte se-nfioară.
O zi, o buclă pe acest tăiș?
Acum, ca la-nceput, a câta oară?
Pasăre, sângele, mai jos coboară
Și intră sub pământ ca-ntr-un hățiș.
Atât. Sub talpă va zvâcni o gușe
Un os, un flaut, împietritul vin
Cu lacăt aurora ca o ușe.
Dar virtuale viori vei ști cum vin
Să suie cu sufletu-n cenușe
Și-n lutul-scoică: acest vuiet fin.

Tudor Arghezi - Ploaie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

N-am auzit-o, parcă, de mult…
O ascult.
Nădușala nopții curge pe geamuri.
Plouă-n golurile din ramuri.
Aș voi să găsesc o asemănare
și caut în zgomote și murmure,
În viori, în naiuri și ghitare
Ecoul nedeslușit și turbure.
Noaptea s-a-ntunecat cu alte nopți în fund,
și din noapte-n noapte, nopțile urzite
Cern ploaia cu nisipul mărunt
Ca niște site.
Gândul, ajuns în flacăra lui de ploaie târzie,
Se face palid și descrește ca o făclie.
Fereastra e cernită de un fag
De care-atârnă noaptea neagră, toată, ca un steag.
Nu-i șuierul săbiilor ce se ascut
și-al spadei ciocnite de scut.
Nu e bătaia inimii.
Nu-i Turnul și ornicul lui în care timpul colinse.
E parcă sufletul tuturor oștilor învinse.