vikingi – Versuri.pro

Jorge Luis Borges - Un Saxon (449 AD)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Se cufundase-nconvoiata lună;
În zori, bărbatul aspru și roșcat,
Călcând domol, cu pasul clătinat,
Nisipul fin, desculț, sui pe dună.
De golful palid dincolo privi
Câmpia albă, negrele coline,
În ceas elementar, când Domnul bine
Culoarea n-apucase-a o ivi.
Era tenace. Singur, soarta-i bună,
Cu rame, plase, pluguri, spadă, scut,
Și-o făurise. Fierul a-nceput
Să sape-n piatră-ncrezătoarea rună.
Dintr-un ținut de mlaștini el venea
Pe țărm bătut de valurile tari.
Asemeni zilei, Soarta se boltea
Deasupra lui și-a zeilor săi lari.
Wotan ori Thunor; mâna lui stângace
Din cârpe și din cuie el făcuse
Podoabe și pe-altarul lor răpuse
Cai, sclavi, câini, păsări și alte dobitoace.
Isprăvi de vitejie spre-a cânta
Necontenit vechi nume adunase.
Războiul al bărbaților era
Și-al lăncilor duel de fier tăioase.
Trăia-ntr-o lume de magii pe mare,
De regi, de lupi și de neiertătoare,
Adversă soartă și de sfântă-onoare
Ce-și are-n crâng de pini ascunzătoare.
Purta cu el cuvinte esențiale
Din limba ce cu timpul s-o sui
La muzica lui Shakespeare: noapte, zi,
Foc, apă, câteva culori, mentale.
Durere, foame, sete, luptă, vis
Și moarte, tot ce omul a-ncercat.
În munți sălbatici și în câmp deschis
Urmașii-i Englitera au înălțat.

Jorge Luis Borges - Islanda

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Dintre ținuturile-ncântătoare,
Ce pasul meu și umbra-i le-a bătut,
Ești cea mai depărtată și intimă,
Ultima Thule, Islanda cu corăbii,
Cu plug de lemn, neobosite rame,
Năvoade grele-ntinse la uscat,
Lumină stranie, încremenită,
Ce vagul cer împrăștie în zori,
Și vântul ce gonește rătăcite,
Vikinge velaturi. Tărâmuri sfinte,
Ce-ați fost memoria germanității
Și i-ați răscumpărat mitologia
Cu codri nepătrunși de fier și lupi,
Corabia ce înspăimântă zeii
Din unghiile morților făcută.
Islanda, te-am visat de multe ori
Din dimineața-n care bietul tata
I-a dat copilului care eram și încă
Mai sunt versiunea din Völsunga Saga
Pe care-acum o descifrează umbra
Ce sunt cu dicționarul lent alături.
Când trupul ostenește să ne poarte,
Când focul stins se schimbă în cenușă,
Nu strică să începi ucenicia
De nesfârșită muncă răbdătoare.
Eu am ales să mă deprind cu limba
Latină-a Nordului, care-a cuprins cândva
Câmpii și mări din toată emisfera
Și-a răsunat până-n Bizanț și-apoi
Pe țărmul necălcat al Lumii Noi.
Știu că s-o știu nu voi ajunge, însă
Mă-așteaptă darurile căutării,
Nu pârguind rod de neatins.
Același lucru-l vor simți cei care
Examinează numere ori astre…
Nesăbuita dragoste, Islanda.

Jorge Luis Borges - Einar Tambarskelver

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Heimskringla, I, 117.
Odin, Thor roșcovan, Hristosul Alb..
N-au importanță numele și zeii,
o datorie ai: să fii viteaz.
Einar a fost, dur căpitan de oști.
El cel dintâi arcaș norveg era
și ne-ntrecut în mânuirea spadei
albastre și a navei. Peste vremi
o vorbă s-a păstrat în florilegii
pe care-a spus-o el în toiul luptei
pe mare. Bătălia e pierdută.
Tribordu-i sfărâmat la abordaj,
un săgetar vrăjmaș îi rupe arcul.
Atuncea regele-l întreabă ce s-a rupt
cu pocnet surd, iar Einar Tambarskelver
rostește: Rege, țara-n mâna ta.
Povestea, peste veacuri, în Islanda
ni s-a păstrat. Eu o transcriu acum,
departe de-acel țărm și-acea tărie.

Jorge Luis Borges - Dușmanul Marinimos

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

(În anul 1102 Magnus Barfod a pornit la cucerirea rând pe rând a regatelor Irlandei; se spune că în ajunul morţii a primit acest salut din partea lui Muirchertach, regele din Dublin:).
Facă-se voia zeilor, Magnus Barfod, şi în oştirile tale să lupte aurul şi furtuna
Şi mâine, pe câmpiile regatului meu, să te însoţească norocul în bătălie.
Şi mâinile tale de rege să ţeasă înspăimântător pânza spadei.
Şi cei ce se împotrivesc spadei tale să fie hrană pentru lebăda roşie.
Numeroşii tăi zei să te sature de slavă, să te sature de sânge.
Să fii biruitor în zorii zilei, tu rege care calci pe pământul Irlandei.
Dintre numeroasele zile ce ţi-au fost date, nici una să nu strălucească mai tare decât ziua de mâine.
Fiindcă această zi va fi cea din urmă. Ţi-o jur rege Magnus.
Fiindcă înainte de a se întuneca, te voi birui şi te voi şterge de pe faţa pământului, Magnus Barfod.

Jorge Luis Borges - Snorri Sturluson - 190

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Tu, ce-amintirii noastre ai lăsat
De gheață și de foc mitologie,
Tu, ce cruzimi cumplite pe vecie
De stirpea-ți săvârșite ai cântat,
Simțit-ai în acele neguroase
Din urmă clipe-n luptă cum se frânge
Trupu-ostenit, cum inima îți plânge.
Simțit-ai cum îți intră frica-n oase.
În negura Islandei încrețește
Sărata mare viforul turbat.
Ți-e casa-mpresurata. Necurat
Ponos ai suferit. Te covârșește.
Pălește spada capul tău plecat.
Precum adesea-n cartea-ți s-a-ntâmplat.

Nicolae Iorga - Regi Fugari

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Un vânt rău aduce dușmanii pe mare
Cu vrăji iscodite de gânduri barbare.
Și regele fuge gonit în păduri,
Cătând adăpostul sub goii munți suri.
Când vin să se-așeze străinii stăpâni,
Ce fac oare-n groapă vichingii bătrâni?

Aurel Rau - Septentrion

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Toată seara ați șușotit, ați curs spre sud, tăinuind cu acoperișurile, cu hornurile, ați desenat litere,
acum eu trebuie să mă culc,
vă scriu oricum acest răvaș, pe care-l leg în vârful nucului, ba al plopilor jumuliți de vânt, să mai și citiți.
În felul acesta, de fapt, nu dorm, sunt cu voi în adieri, deasupra râului, între
Orion și
Pleiade, la drum.
A fost bun, n-a fost bun, programul, în delte, în munți,
lângă lacuri, în văi, pe
Baltica-n sus
pe unde globul, ca un dovleac (sau ca o pară, după
Columb),
încărunțește până la alb (vezi bătrânii urși)?
Și ambianța, prielnică iubirii? reproducerea, în formă,
vă întoarceți sporiți, înghiontiți destul de noile generații?
Pierderi sensibile.
în condițiile vânatului, dar și legilor de protecție?
Într-un cuvânt v-a plăcut, nu v-a plăcut la vikingi, la slavi, la sarmați, la germani, la daci?.
Stă în picioare, intact, calendarul vostru, mereu, ca și ieri, de faraoni, de felahi, de scribi?
E un noroc, un blestem, să nu depinzi de samsari, de strămoși, de urmași, de vameși răi?
Toată seara ați șușotit, ați curs spre sud, ați schimbat impresii printr-un albastru ideal.
Semnele stelelor, în scădere, hieroglife! nu complică, în textul nou, de palimpsest, dinspre zori?
Oricum nu-l voi descifra, așa că nu ezitați, scrieți, răspundeți, deasupra hornurilor, caselor,
sus, sus, în unghiuri, în romburi, în dreptunghiuri, în line
elipse
până, săgeți în arcul
Istrului,
aveți fortul
Balcanilor în față, cunoscut, și lunecați
din
Septentrion
și mă lăsați părăsit și amorțit și fericit să primesc iarna

Valentin Moldovan - Marea Irlandei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Marea Irlandei.
Muzica: Valentin Moldovan
Versuri: Adrian Păunescu.
Vin vikingi de ceață pe stranii resorturi
Și scoate refluxul afară din porturi.
Prin valuri ce bat ca neliniștea noastră,
E Marea Irlandei la noi în fereastră.
E Marea Irlandei aici și departe,
Parabolă veche cu viață și moarte.
Cu flux și reflux dirijate din lună,
E Marea Irlandei ce-n geamuri răsună.

Refren:
Aceluia care nu simte durerea,
Nu-i om să-i găsească vre-un loc nicăierea,
Ci, poate o cale în cer recomande-i.
Eu nu dau oceane pe Marea Irlandei.

Amestec de neamuri în nord pământește,
Cazane de whisky și mese cu pește.
Și Lordul Quijote, vorbind Rosinantei,
Înfruntă o moară pe Marea Irlandei.
Frățește din valuri un glas ne imploră;
Pe Marea Irlandei e ultima oră.
Corăbii de vikingi răpite de valuri,
Dar dacice chipuri se-arată pe maluri.

Refren:
Aceluia care nu simte durerea,
Nu-i om să-i găsească vre-un loc nicăierea,
Ci, poate o cale în cer recomande-i.
Eu nu dau oceane pe Marea Irlandei.

Magnetic e nordul ce-n el ne absoarbe,
Spre țara cu stema pătrunsă de harpe.
Orpheu e stăpânul acestei unelte.
Renumele scitic al insulei celte.

Refren:
Aceluia care nu simte durerea,
Nu-i om să-i găsească vre-un loc nicăierea,
Ci, poate o cale în cer recomande-i.
Eu nu dau oceane pe Marea Irlandei.

Aceluia care nu simte durerea,
Nu-i om să-i găsească vre-un loc nicăierea,
Ci, poate o cale în cer recomande-i.
Eu nu dau oceane pe Marea Irlandei.
Și-n ochi eu am lacrimi din Marea Irlandei.