viața trecută – Versuri.pro

Marius CoserariU. - Ce Fericiti Am Fost, Dar N-Am Știut!

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ce fericiți am fost, dar n-am știut!
„Ce fericiți eram și ce bogați
Și ne-ntâlneam cu toții-n sărbători,
Bunici, părinți, nepoți, surori și frați,
Ne bucuram de viață și de flori!
Mergeam pe stradă liberi și zâmbeam
Și alergam cu pletele în vânt,
În brațe ne luam și ne iubeam
Și Soarele zâmbea peste pământ.
Ce bine mai era și-aveam de toate
Și dragoste și dreptul la sărut,
Și liniște, credință, libertate,
Cât de frumoși eram, dar n-am știut!
Prin parcuri se plimbau îndrăgostiți,
Ținându-se de mână, fără teamă,
Prin cafenele, oameni fericiți,
Dar n-am știut, ori n-am băgat de seamă.
Duminica-n Biserici era plin
De oameni credincioși până-n pridvor,
Ce se rugau la Cer, cu har divin,
Cântând smeriți cu îngerii în cor.
Dar astăzi, iată, stăm închiși în case,
Să ne-apărăm de viruși inventați,
În amintirea zilelor frumoase,
Când nu știam cât eram de bogați.
Distanța dintre noi e tot mai mare,
Iar dorul de cei dragi e un calvar,
Trăim închiși, ca într-o închisoare,
Zâmbim la geamuri, dar zâmbim amar.
Ne plângem soarta cruntă-n izolare,
Carantinați între pereți de gheață,
Vorbim timizi prin masca protectoare
Și așteptăm o nouă dimineață.
Ce fericiți am fost, dar n-am știut,
Zadarnic regretăm, dar e târziu,
Acum privim cu jind către trecut,
Iar Cerul pare tot mai cenușiu.”

Camil Petrescu - Trecutul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ci dincolo de zona blestemată-a morții,
Peste cătunele încremenite de pe vale,
Departe peste albe culmi, în fund departe,
Mai departe decât chiar depărtarea
Ești tu,
E lumea existenței tale,
De care nu, oricât de-adâncă zarea
Mă desparte,
Ci infinitul fără sprijin, fără toarte
Îl urcăm învinși, învinși îl coborâm.
Căci de acest metal,
Tăios și imaterial,
În fiecare clipă sufletu-mi sfărâm.
Ți-adeseori,
Privind sfios prin tainicul crenel de lut,
Ca printr-un ochi de geam,
Îmi pare
Că printr-un magic dioram
Privesc alt tărâm.
Ești tu acolo…
O, numai dacă mai trăiești,
Căci nici un semn de-acolo nu ne-ajunge,
Nici vești,
Nici păsări,
Nici un călător
Nu vine de la voi rătăcitor,
Ci numai nevăzute priviri,
Explozii de obuze și de mine
Ropote de gloanțe.
Ești tu acolo!

Daniel Vişan-Dimitriu - Lumina Păsării Albastre

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ce pasăre albastră și-a risipit în zbor
Pe căi necunoscute, și-aspre, și pustii,
Veșmânt ce se transformă în gândurile vii
Cu ochii înspre ceruri, privind întrebător?
Ce-am fost? De unde-albastrul? Culoarea e din cer?
Cum de-am atins înaltul? Ce aripi am avut?
Eram și eu un înger, demult, la început?
De ce nu-mi simt întregul și-n risipire pier?
Un șuier îi răspunse, venit din neștiut:
– Acum ești doar o pană și nu mai poți zbura
Cum o făceai odată, în viața din trecut.
Când risipeai lumină. Era lumina ta
Și-n pustiiri de suflet cu ea ai răzbătut,
Sădind mereu speranță. Albastră îți era.

Serghei Esenin - Scrisoare Către o Femeie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Serghei Esenin
Scrisoare către o femeie

Va amintiți?
Desigur vă amintiți,
Cum eu acolo stăteam,
Aproape lipit de perete,
Prin casă umblați agitată
Și drastic ceva,
Mi-ați aruncat în față.

Mi-ați spus:
E timpul să ne despărțim,
Că v-a deranjat,
Haotica-mi viață,
Că este timpul de treburi singură să vă vedeți,
Iar a mea soartă,
În jos, să curgă, mai departe.

Draga mea!
Nu m-ați iubit.
N-ați știut că de omenescu-mi vis,
Am fost, în spume, ca un cal gonit,
De un curajos jocheu, cu pintenii, lovit.

Nu ați știut,
Că eu în grosul fum
Și în viața-mi ruinată de furtuni,
Sunt chinuit de faptul, că nu pot înțelege,
A evenimentelor rostogolită piatră, cu ea unde ne duce.

Față în față,
Fețele nu se văd.
Mai bine se văd de la distanță.
Când fierbe a mării suprafață,
Corabia nu se mai simte-n siguranță.

Pământul e o navă,
Dar dintr-odată cineva,
Pentru o viață nouă și o nouă slavă,
Direct în vifor și mijloc de furtuni,
Maestuos, a dus-o spre-a pluti.

Dar cine oare dintre noi, pe asta mare punte,
Nu a căzut, n-a înjurat, n-ajunse să vomite?
Ei sunt puțini, cu suflete călite,
Cei ce-au rămas tari, în astfel de momente.

Atunci și eu,
Sub mugetul sălbatic,
Dar încă neștiindu-mi bine rostul,
Am coborât în a corabiei cală,
Să nu mai văd, voma umană.

Cala aceea era de fapt,
O cârciumă, un birt rusesc,
Și asupra paharului m-am aplecat,
Pentru ca, pe nimeni altul deranjând,
Ruina mea să mi-o găsesc,
Bând, bând și iarăși bând.

Draga mea!
V-am chinuit,
Regret aveați,
În obositele priviri,
Că-n loc s-ascult povețele ce îmi dădeați,
Eu rătăceam printre scandaluri.

Nu ați știut,
Că eu în grosul fum,
Și în viața-mi ruinată de furtuni,
Sunt chinuit de faptul, că nu pot înțelege,
A evenimentelor rostogolită piatră, cu ea unde ne duce.

…

Acum, trecut-au anii
La o altă vârstă am ajuns să fiu
Altfel, acum simt și gândesc.
Și, la sărbători, când beau un vin,
Cârmaciul îl slăvesc și-i mulțumesc.

Astăzi eu,
Lovit de aducerea aminte atât de dragă,
Mi-am amintit de trista D-stră oboseală,
Și-acuma iată,
Ma strădui cumva să vă descriu,
Cine, ce și cum am fost,
Și-acuma cine, ce-am ajuns să fiu.

Draga mea!
Sunt fericit că pot acuma să vă spun,
Că din abrupta mea cădere m-am oprit.
Direcției trasată de Soviete, îi sunt, acum,
Cel mai furibund susținător.

N-am devenit acela,
Cine eram atunci cândva,
Și nu v-aș fi muncit,
Cum am făcut atunci.
Pentru a-mi atinge scopul,
Și munca-mi luminoasă
Până la al Mânecii Canal chiar, să merg, sunt gata.

Iertați-mă…
Nu sunteți aceea, știu,
Trăiți,
Cu un inteligent și serios soț;
Știu că nu aveți nevoie de corvoada noastră,
Și eu însumi, vouă,
Nu vă trebuie deloc.

Trăiți așa,
Cum vă conduce steaua,
Sub noua boltă a cerului senin.
Cu salutări,
Cel ce vă păstrează-n amintiri,
Al vostru cunoscut cândva,
Serghei Alexandrovici Esenin

Irina Loghin - Aoleu, Ce-Al Dracu' E! (Acum Douăzeci de Ani)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Acum douăzeci de ani
Erai tânăr și-aveai bani
Și-nvârteai fără de preget
Nevestele după deget.

Refren:
Aoleu, ce-al dracu’ e
Când se-nmoaie oasele,
Aoleu, ce-al dracu-ți vine
Când ai bani și n-ai cu cine.

Toată vara te-ai plimbat
C-o puștoaică pe la ștrand,
Să-i pui mâna pe picior
Trebuia să-i dai un pol,
Pentr-o mică sărutare
Îi dăduși vreo cinci sutare.

Refren:
Aoleu, ce-al dracu’ e
Când se-nmoaie sculele,
Aoleu, ce-al dracu-ți vine
Când ai bani și n-ai cu cine.

Și-ntr-o seară pe răcoare
Te-ntâlniși c-o fată mare
Și simțiși că-ți vine, vere,
Șaptezeci de cai putere.

Refren:
Aoleu, ce-al dracu’ e
Când te roagă fetele,
Când te roagă fetele
Și tu nu mai ai cu ce.

Nane - Rânduri Despre Mine

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ca să încep cu-nceputu’
O să încep de la început
La ziua aia de primăvară în care m-am născut
11 aprilie, o femeie într-un spital pe un pat
Rugându-se împreună cu tata să mă nasc băiat
După multe clipe de durere și suferință
În sfârșit mama mea dă naștere la o ființă
Tata începe să plângă, sigur ceva s-a întâmplat
Micuțul e pe cale să moară asfixiat
Are cordonul în jurul gâtului, nu respiră, îi blocat,
Frumoasa naștere se pare că s-a complicat
Părinții proaspeți se panichează și se stresează
Doctorii încearcă să-l salveze, și-l salvează
Nașterea s-a terminat cu succes, în sfârșit
Acum tata poate să-și ia fiul în brațe fericit
A trecut timpu’, eu doar am vrut să-l întorc
Că puteam să nu fiu… dar sunt că am avut noroc.

Refren:
Rânduri despre mine pot scrie la nesfârșit,
La infinit frate nu mi-ar ajunge un beat
Am prea multe de zis, am prea multe de povestit
Știu de unde să încep, dar nu găsesc un sfârșit
Am trăit destule, am învățat prea puține
Știu că niciodată răul n-o să aducă bine
Uite versul care mă definește pe mine
Nu pot să spun în fraze ce pot să spun în rime.

Am crescut la fel ca ceilalți, nimic deosebit
Cu prietenii pe stradă de la apus la răsărit
Mi-aduc aminte și acu’ de parcă ar fi fost ieri
Când ne adunam vreo 8 și ascultam Mafia în cartier
Noi… ne credeam cei mai șmenari din lume
Când fumam pe ascuns și furam din magazine gume
Timpul parcă zbura, ne durea-n p*la de toți
Doar o gașcă de puștani fără bani și hoți
Puteam să jur că mi-aș da viața pentru frații mei
Și eram absolut sigur că așa gândesc și ei
Dar p*la e doar o impresie, ascultă bine
Nici tu nu ți-ai da-o pentru ei, nici ei pentru tine
Anturajul a transformat în buruiană floarea,
Mi-a f*tut copilăria, mi-a grăbit maturizarea
M-am lăsat dus de val, am fost, am greșit
P*șamas pe toți tovarășii care m-au folosit.

Sunt același golan numai că-s reabilitat
Dar să nu crezi că dacă faci figuri n-o să te bat
Dacă faci rău familiei mele, c*aie, ești mâncat
Jur că te omor cu mâna mea, te iau din pat
Nu încerc să impresionez pe nimeni, spun ce gândesc
Și dacă va fi nevoie vreodată o s-o dovedesc
Încerc să-mi văd de treabă, încerc să evit necazul
Nu mai merge vrăjeala, c*aie, s-a schimbat macazul
Nu vreau decât să-mi fie copilul mândru de mine
Vreau să am mâncare pe masă dacă-s tata mâine
Vreau o viață normală, nu o viață de câine
Nu vreau să aștept pe nimeni să-mi întindă felii de pâine
Am mai multă minte de-atât, știu, mi s-a mai spus
Doar că nu mi-am folosit-o io-ndeajuns
Știu exact ce vreau de la viață, știu ce vreau să obțin
Sunt aici viață bună, așteaptă-mă că vin!

Nimeni Altu' feat Nvmnd - Scaun Bătrân

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Am fost și tânăr și nebun,
Uneori rău, deseori bun
Acum sunt un rapper bătrân
Și mă distrez doar când compun
Și beau mai mult ca un retard
Și vin și cad cu bicla în parc
Și mă prefac că n-am nimic
Dar cățelușul a trăit
Și vin acasă fericit
Înapoi după atâta timp
Mă așez la masă și recit „Viața e ca un pahar ciobit”
Iar în piscina cu gunoaie
Am pierdut un burețel
Zici că l-a mâncat pisica, nu e nicăieri
Și-am compus un cântecel chiar acum câteva seri
Chiar acum câteva beri, fredonam acest refren
Și-am compus un cântecel chiar acum câteva seri
Chiar acum câteva beri, fredonam:
Sunt ca un scaun bătrân, uitat în drum, uită ce spun
Am fost și, uneori rău, deseori bun și tânăr nebun
Rămân doar piesele acum, ca poze uitate într-un album
Și n-am cum să nu mă gândesc la tot ce trăiesc până și-acum
Sunt ca un scaun bătrân, uitat în drum, uită ce spun
Am fost și, uneori rău, deseori bun și tânăr nebun
Rămân doar piesele acum, ca poze uitate într-un album
Și n-am cum să nu mă gândesc la tot ce trăiesc până și-acum

(Și-acum) Julian o ardea cu o liană pe o eloniana c-o anunțat ăștia lu’ ăsta [?] nu știu a câtă oară
Amuzament senil, aparent de la vinul efervescent
Aberații dintr-un caiet, poate mâine le înțeleg
Ungurel se tăvălea pe o foaie de hârtie
Și pentru că tutun nu mai era, l-am fumat exact așa!
Aprindeam torțele într-un sat și fiecare cânta beat
Cu pumnii strânși și ridicați, acest refren să nu-l uitați!
Sunt ca un scaun bătrân, uitat în drum, uită ce spun
Am fost și, uneori rău, deseori bun și tânăr nebun
Rămân doar piesele acum, ca poze uitate într-un album
Și n-am cum să nu mă gândesc la tot ce trăiesc până și-acum
Sunt ca un scaun bătrân, uitat în drum, uită ce spun
Am fost și, uneori rău, deseori bun și tânăr nebun
Rămân doar piesele acum, ca poze uitate într-un album
Și n-am cum să nu mă gândesc la tot ce trăiesc până și-acum
(Sunt ca un scaun bătrân, uitat în drum, uită ce spun
Am fost și, uneori rău, deseori bun și tânăr nebun
Rămân doar piesele acum, ca poze uitate într-un album
Și n-am cum să nu mă gândesc la tot ce trăiesc până și-acum, până și-acum)

Anne Sexton - Unele Scrisori Străine

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Te-am cunoscut pentru totdeauna și ai fost mereu bătrân,
o doamnă albă moale din inima mea. Sigur că te-ai certa
pentru că am stat târziu, citeam scrisorile,
ca și cum aceste mărci străine au fost destinate pentru mine.
Le-ai postat primul la Londra, purtând blănuri
și o rochie nouă în iarnă de optsprezece-nouăzeci.
Am citit cum Londra este plictisită în ziua domnului primar,
unde ați condus grupuri de tâlhari din trecut, găurile triste
din Whitechapel, ținându-ți buzunarul, pe drum
la Jack Ripper disecându-și faimoasele oase.
Această miercuri, la Berlin, spuneți voi
du-te la un bazar la casa lui Bismarck. Și eu
te văd ca o fată tânără într-o lume bună încă,
scriind trei generații înaintea mea. Eu încerc
pentru a ajunge în pagina dvs. și pentru a o respira…
dar viața este un truc, viața este un pisoi într-un sac.
Acesta este sacul timpului în care moartea voastră este eliberată.
Cât de distant ești pe patinele tale cu nichel
în parcul de patinaj din Berlin, alunecând în trecut
eu cu contele dvs., în timp ce o trupă militară
joacă un vals Strauss. Te-am iubit pe tine,
o bătrână plină cu o mână strâmbă.
Odată ce ai citit Lohengrin și fiecare gâscă
atârnat în timp ce practicați viața castelului
în Hanovra. În seara asta scrisorile tale se reduc
istorie pentru a ghici. Contele avea o soție.
Tu erai vechea mătușă care a trăit cu noi.
În seara asta am citit cum iarna a zbuciumat
turnurile Schloss Schwobber, cum plictisitor
limbajul a crescut în maxilarul tău, cum ai iubit sunetul
a muzicii șobolanilor care lovesc piatra
etaje. Când erai al meu, ai purtat o cască.
Aceasta este miercuri, 9 mai, lângă Lucerna,
Elveția, cu șaizeci și nouă de ani în urmă. Învăț
prima urcare pe Muntele San Salvatore;
aceasta este calea stâncoasă, gaura în pantofii tăi,
fata yankee, interiorul fierului
din corpul ei dulce. Lăsați contele să aleagă
următoarea urcare. Ai mers împreună, înarmați
cu stocuri alpine, cu sandvișuri de șuncă
și vânzătorul de servicii. Nu ai fost alarmat
de pădurile groase ale briarilor și tufișurilor,
nici faleza accidentată, nici prima vertij
sus peste Lacul Lucerna. Contele s-a transpirat
cu haina lui când te-ai umplut prin zăpadă de sus.
Ți-a ținut mâna și te-a sărutat. Tu ai zguduit
în tren pentru a prinde o barcă cu aburi pentru casă;
sau alte marcaje: Paris, Verona, Roma.
Aceasta este Italia. Învață limba maternă.
Am citit cum ai mers pe lângă Palatine
ruinele palatului Cezarilor;
singur în toamna romană, singur din iulie.
Când ai fost al meu, te-au înfășurat de aici
cu pălăria cea mai bună pe față. Am plâns
pentru că aveam 17 ani. Sunt mai în vârstă acum.
Am citit cum ți-a admis biletul pentru studenți
în capela privată a Vaticanului și cum
ați înveselit cu ceilalți, așa cum făcusem noi
pe 4 iulie. O miercuri, în noiembrie
ai urmărit un balon, pictat ca un argintiu,
plutește peste forum, în sus peste împărații pierduți,
să-și tremure singură cușca modernă într-o ocazie
briză. Ai lucrat la conștiința noii Anglii
alături de artizani, vânzătorii de castane și cei devotați.
În seara asta voi învăța să te iubesc de două ori;
aflați primele zile, chipul vostru victorian.
În seara asta voi vorbi și voi întrerupe
scrisorile voastre, care vă avertizează că vin războaie,
că Contele va muri, că veți accepta
America ta înapoi să trăiască ca un lucru prim
la ferma din Maine. Vă spun, veți veni
aici, la suburbiile din Boston, pentru a vedea nasul albastru
lumea bea în fiecare noapte, pentru a vedea chipeșul
copii jitterbug, pentru a vă simți aproape urechea stângă
o vineri la Symphony. Și vă spun,
veți sfârși picioarele dvs. de boot din acea sală,
zguduind din sunetul său acru, afară
stradă aglomerată, lăsând ochelarii să cadă
și înfundarea firelor de păr, pe măsură ce vă opriți trecătorii
pentru a mormăi iubirea voastră vinovată în timp ce urechile mor.

Underhopper feat Bronx - Doar O Amintire

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Toate sentimentele mele le puteai obține,
Ai primit ce-ți doreai, despărțirea-ți aparține,
Au fost cuvintele pe care ți le-am adresat,
Dar la final pe tine, nu te-a prea impresionat,
Tu crezi că reprezinți pentru el absolut totul?!
Rapid la cuvintele lui ai și pus botul,
Că el te iubește, că el te dorește,
Gândește-te, și fii mereu pe fază ce-și dorește,
Îți aduci aminte când te-am cunoscut prima dată,
Am jurat în fața ta, că tu ești singura fată,
Și tu la rândul tău, mi-ai oferit dragostea toată,
Dar acea dragoste, a fost sacrificată,
Cum ne țineam de mână, priveam cerul și luna,
Fiecare zi pentru noi a fost o zi nebună,
Pentru că mă linișteai mereu cu o vorbă bună,
Dar totul s-a pierdut, și îmi amintesc în ceață,
Poate ne vom revedea, dar într-o altă viață,
Tot ce mi-a rămas, sunt muzica și rimele,
Berea și țigările, vorbele și faptele,
Amintirile, rănile ce s-au deschis,
Când ai fost lângă mine toate s-au închis,
Băiețașii îmi spuneau las-o, mă, că nu te vrea,
Eu în schimb le reproșam, tot ce spuneți voi e aiurea.

Ai intrat repede în viața mea la fel ai și ieșit
Nu fac o dramă din asta da’ orice început are și-un sfârșit
S-a sfârșit în sfârșit sătui amândoi de minciuni
N-a fost acel ceva de ce s-așteptam minuni
Eu am fost băiatu’ simplu dar trecut prin viață
Tu l-ai vrut p-ăla fiindcă îți oferea o altă viață
Dar privește în față c-o să pierzi tot într-o clipită
Și bulangiul ăla n-o să te facă fericită
Și dacă nu ai fost tu va fi ea..
Și dacă ea v-a pleca.. o să apară alta
Acum o las p-asta și plec după alta
Ai fost în viața mea ai plecat pa pa