Dimitrie Anghel – Metamorfoza
Vroind să uit, pe-o seară dulce lăsasem să m-adoarmă crinii…Și se făcea că fără voie trăiam acum o viață nouă:Eram și eu un crin ca dânșii, și-n dezmierdările luminiiÎmi întindeam voios potirul să prind o lacrimă de rouă.Visând, trăiam cu ei acuma, și-atât de alb eram subt lună,Încât abia scriam o umbră, când m-alinta șagalnic … Citește mai mult