vedenie – Versuri.pro

Mihai Ursachi - Vedenie în Burgul Gotic

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Doamne, se pornise o ploaie, o vânătă ploaie de seară și noapte
În burgul acela carpatic..
Pădurile putrede se înecaseră în neguri
Și trăsnetul rău bântuia ca o groază.
De la fereastra din turn mă uitam fără sine
Prin cetina neagră, zidirile negre,
Pierdusem cât mai e ceasul, cât mai e veacul..
Și la lumina lungă a unui fulger mut
Văzui, și căzui leșinat subt icoană..
.. Pe caldarâmul albastru, de jad lucitor,
Goneau două umbre înalte, smintite din sufletul meu,
Siluete prelungi de călugări..

Heinrich Heine - Vedenia

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

M-a desfătat un vis frumos
Și negrăit de fioros:
Mi-e încă mintea tulburată
Și-mi bate inima speriată.
Mă pomenesc într-o grădină
Fantastică, de farmec plină,
Cu multe flori în multe fețe,
Neasemănate-n frumusețe.
Îmi ciripesc atâtea neamuri
De păseri mici, săltând pe ramuri;
Măreț se-ngână zorile,
Stropind cu aur florile.
Mă-mbată mândre buruiene,
Adie vânturile-alene.
Umblam și nu știam anume
De-s pe pământ ori pe-altă lume.
La mijloc sta o minunată
Fântână-n marmură curată;
Alăturea, o fată dalbă
Clătea mereu o pânză albă.
Obraji duioși; în ochi — un rai;
Un chip de sfânt cu păr bălai;
Și nu știu cum, dar mi-a părut
Străin, și-atât de cunoscut!
Frumoasa mea da zor, da zor
Și tot cânta fermecător:
— Curgi, apă, curgi frumos și lin,
Și spală pânza mea de in!
Spre dânsa pașii-mi abătui
Și-ntreb: — O, n-ai putea să-mi spui,
Minune de copilă dalbă,
Pe seama cui speli pânza albă?..
Ea repede-mi șoptește: — Iat-o
Cămașa morții ți-am spălat-o!..
Și cum grăi, cum ai clipi,
Ca spuma totul se topi.
Într-o sălbatecă pădure
Mă pomenesc umblând aiure:
Creșteau copacii pân’ la cer,
Și-am stat uimit de-atât mister.
Ascult în adâncimi, departe,
Cum áuie-a pustiu și-a moarte.
În deset urma mi se pierde
Și-ajung într-o dumbravă verde.
La mijloc, subt un vechi stejar,
Dau de frumoasa fată iar;
Și cum o văd, mă ia fiorul:
Ea mânuia acum toporul!.
Cioplea-n tulpină și-avânta
Toporu-n aer, și cânta:
— Topor micuț, topor zglobiu,
Dă-i zor, să facem un sicriu!.
Spre dânsa pașii-mi abătui
Și-ntreb: — O, n-ai putea să-mi spui,
Minune dalbă de copilă,
Ce-mi tot cioplești tu fără milă?.
Ea repede-mi șopti: — Zoresc
Sicriul tău să-l isprăvesc!
Dar cum grăi, cum ai clipi,
Ca spuma, totul se topi.
Părăgini, veștede câmpii
S-aștern în jur pustii, pustii..
Eu nu pricep cum s-a făcut:
Stam aiurit, cătam pierdut..
Pornesc încet pe calea lungă:
Departe văd o albă dungă..
Alerg spre ea, alerg — și, iată!
Dau iar de preafrumoasa fată.
Cum o zăresc, mă prinde-nghețul:
Ea mânuia acum hârlețul!
Părea un înger alb de pază,
Și totuși mă umplea de groază..
Frumoasa mea da zor, da zor
Și tot cânta fermecător:
— Mai sapă, drag hârleț, mai sapă,
Să pregătim îndată o groapă!.
Spre dânsa palid m-abătui,
Și-ntreb încet: — O, vrei să-mi spui,
Copilă dalbă, înger dulce,
Acolo cine-o să se culce?.
Ea repede-mi șopti: — Rămâi!
Ți-am așternut de căpătâi.
N-apucă vorba să sfârșească,
Și groapa fioroasă cască..
Dar cum privesc la ea, mă-ntunec,
Și mă-nfior simțind c-alunec
Pe gura gropii, aiurit —
Atunci din somn am tresărit!

Gabriela Melinescu - Vedenia

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Pe poetul Emil Botta
despre care auzisem că murise
acum trei ani,
jucând viața în teatru,
după ce practicase strălucit
în viață teatrul,
l-am întâlnit într-un oraș necunoscut,
umită că știam
cât de mult îi displace călătoria.
Stătea pe un pod de beton
cu aerul său hamletian
murmurând în graiul păsărilor:
ce minune, Gabrielina, ce minune.

Skepsis - Morgana

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

E goana prin deșert,
Soare-n ochi, nisip în piept,
Larg pustiu și vizitor,
O vedenie, un fior.
Calmă teamă, nu ai seamă,
Vis de vară, vino iară.
Vânt în plete, brune fețe,
Calmă sete, numai cete.
E iluzia din vis,
Boală cruntă, alb deschis.
Nuri, mărgele, narghilea,
În Serai visezi la ea.
Real miraj îmi dai curaj,
Calmă teamă, vino ia-mă,
Vis de vară, vino iară,
Crai de seară, a ta gheară.
Morgana!

Ion Pillat - Vedenie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ca ieri izvorul curge în amforă de lut,
Dar azi, pe malul apei, altarele Dianii
Se prăbușe-n ciorchine de bozii, iar castanii
Podoabă și-o dezbracă pe templul decăzut.
Ca ieri izvorul curge, dar unde mai sunt anii
Când Satirul, glumețul, și Faunul tăcut,
Veneau să-și cânte-n trestii un dor necunoscut
Și urmă de copită în crâng lăsau Silvanii?
Poteca e pustie și vremea depărtată
A zeilor din timpul cu visuri legendare –
Dar noaptea cel din urmă Centaur, câteodată,
Din codrii plini de freamăt, ieșind nemuritor,
Cu două piepturi albe sub luciul lunii, pare
Un bust uitat de veacuri pe-un soclu mișcător.

Nikolai Rubtov - Vedenia de Pe Movilă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Înalț movila, -n iarba ei m-aplec
Din jos încoace cu vechimi adie,
Imagini de căderi și de urgie
Aievea-n ochii mei acum se trec.
Malu-nstelat cu gol întunecos
Șiruri de aripi ce te trec, Rusie,
Al lui Batu smolitul chip osos
Le-acoperă cu sânge-n bogăție.
Rusie, cu durere în priviri
Văd bătălii și vremi îndurerate,
Moliftele-n păduri și mănăstiri..
Eu îți iubesc trecutul tău cu toate!.
Iubesc izbe mărunte și flori vii,
Și cerul cu-ale zborurilor goană,
Cu apa șopotindă în bulboană –
Și-așa te voi iubi până-n vecii!.
Rusie! Te păstrează, te implor
Căci în păduri și-n ale tale câmpuri
De pretutindeni vin cu hoarda lor
Mongolii iar, doar că din alte timpuri.
Cruci negre ei își prinseră pe steag,
În cruci au încrestat ceru-n lumine
Și nu pădurea freamătă cu drag,
Păduri de cruci, Rusie, văd în tine!.
Cruci, numai cruci.. Eu nu mai pot atât
Să văd aceasta – palme-mi smulg din față
Și văd deodată: foarte liniștit
Împiedicați pasc caii pe fâneață.
Nechează ei și undeva din fagi
Răspunde o tihnită nechezare..
Rusie, peste mine-s stele dragi
În infinita lor străluminare!

Virgil Carianopol - Vedeniei Mele

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Minune, minune, când te-am văzut?
Când ți-ai trecut umbra prin mine?
Ai avut în adevăr pletele ca pădurile?
Ai avut ochii ca nopțile line?
Mi-a arătat cineva chipul tău, sau îl știam?
Te-am văzut în drumurile mele fără număr?
Sau te-am luat din povești și te-am întrupat,
Ca să am și eu pe cineva lângă umăr?
Nu cumva gândurile s-au amestecat noaptea cu visele?
Nu cumva mi te-ai ascuns de frica morții în vis?
De unde te știu? De unde te am?
Care mit, ușile legendelor le-a deschis?
De unde te-am adunat, de nu te pot vedea?
De unde-mi vii atât de albă și de curată?
Nu cumva te-a zidit cineva în mine,
Ca să nu te mai pot dărâma niciodată?