Heinrich Heine – Cum Pe Valurile Mării
Cum pe valurile măriiTremură icoana luniiCând pe cer ea lin se plimbăPeste clocotul furtunii,Tot așa te plimbi, iubito,Singură. Tremurătoare-iDoar în inima mea, biata,Fața ta răscolitoare.
valurile marii
René Char – 173
Cu unele femei se întâmplă ceea ce se întâmplă cu valurile mării. Avântându-se cu toată tinerețea lor, ele trec peste o stâncă prea ridicată pentru reîntoarcere. Din clipa aceea, băltoaca va zace acolo, captivă, cu străfulgerări de frumusețe, datorită cristalelor de sare pe care le conține și care, încetul cu încetul, îi înlocuiesc făptura vie.