trecutul – Versuri.pro

Matilda Cugler-Poni - Durerea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Îți mai aduci aminte de-un timp, ce nu mai este?
Mai știi acele locuri, unde ne întâlneam?
Și n-ai uitat-o încă acea dragă poveste
De vecinică iubire, ce-n taină ne spuneam?

Poveste-așa de dulce, șoptită în deseară,
Când păsările cântă c-un glas fermecător,
Când toate-ți par eterne, și flori, și primăvară
Și scumpa ta speranță și junul tău amor!

Cu inima fierbinte și plină de credință
Te-arunci în lume-atuncea și speri că-i birui
Și crezi că pentru tine, prin slaba ta voință,
Chiar legile naturii în cale s-or opri.

O, amăgiri nebune! Când vine toamna rece
Și frunzele pe arbori încet îngălbenesc,
Cum plec atunce toate ca visul care trece
Lăsând numai durere în pieptul omenesc.

Căci numai ea-i eternă; durerea nu se stinge,
Durerea ne petrece prin viață la mormânt,
Purtând pe cap coroana-i de lacrimi și de sânge,
Ca semn al stăpânirii ce are pe pământ.

Michelangelo - Trecutul Îmi Aduce Mulțumire

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Trecutul îmi aduce mulțumire,
am biruit atâtea rele crude,
dar azi, sfârșit, pleoapele-mi sunt ude
și dovedesc puterea ta, iubire.
Iar dacă pieptu-mi n-a mai fost țintire
săgeților deșarte și zălude,
azi poți să te răzbuni, Amor, crunt jude:
doboară-mă cu gingașa privire!
Cu pasărea ce-o scapă zvârcolirea
din lanțuri și din curse, iar cu anii
sfârșește printr-o și mai tristă soarte,
mă-asămăn, doamnelor: mult timp iubirea
m-a fost cruțat de chinuri și strădanii,
spre-a-mi da, acum, o și mai aspră moarte.

Camil Petrescu - Trecutul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ci dincolo de zona blestemată-a morții,
Peste cătunele încremenite de pe vale,
Departe peste albe culmi, în fund departe,
Mai departe decât chiar depărtarea
Ești tu,
E lumea existenței tale,
De care nu, oricât de-adâncă zarea
Mă desparte,
Ci infinitul fără sprijin, fără toarte
Îl urcăm învinși, învinși îl coborâm.
Căci de acest metal,
Tăios și imaterial,
În fiecare clipă sufletu-mi sfărâm.
Ți-adeseori,
Privind sfios prin tainicul crenel de lut,
Ca printr-un ochi de geam,
Îmi pare
Că printr-un magic dioram
Privesc alt tărâm.
Ești tu acolo…
O, numai dacă mai trăiești,
Căci nici un semn de-acolo nu ne-ajunge,
Nici vești,
Nici păsări,
Nici un călător
Nu vine de la voi rătăcitor,
Ci numai nevăzute priviri,
Explozii de obuze și de mine
Ropote de gloanțe.
Ești tu acolo!

Jorge Luis Borges - Trecutul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ușor ne pare-acum că este totul
În schimbător trecut irevocabil:
Socrate, după ce-a băut cucuta,
Vorbește liniștit despre-al său suflet,
În timp ce moartea-albastră suie-ncet
Din tălpile înghețate; implacabil
Ajunge spada-n talger de balanță;
Impune Roma hexametrul spornic
Acestei marmori obstinate-a limbii
Pe care, sfâșiată, o vorbim;
Și Hengist cu pirații ce străbat
Trăgând la rame marea înfuriată
Și-ntemeiază-un viitor Imperiu;
Monarh saxon norvegulu-i oferă
Pământ de-ngropăciune și înainte
De-apus făgăduința-nfăptuiește
În bărbătească luptă; călăreții
Pustiului ce-acoperă Orientul
Și-amenință cupolele Rusiei;
Persanul ce înșiră cea dintâi
Din cele O mie una nopți și n-are
Cum știi că a-nceput o carte care
Va fi necontenit reluată-n veac
Și nu se va îneca-n uitarea mută,
Salvează Snorri, în pierduta-i Thule,
În palide asfințituri lenevoase
Și-n noaptea priicioasă amintirii,
Povestea sacră-a zeilor germanici;
Și Schopenhauer tânăr, care află
Alcătuirea generală-a lumii;
Și Whitman, în redacția din Brooklin,
În izuri de tutun și cerneluri,
ia hotărârea necuprinsă, fără
Să spună nimănui, întreaga lume
Să fie și o carte-a tuturor;
Și Arredondo, care-n zorii zilei
Pe Borda-l hăcuie-n Montevideo
Și se predă spunând c-a săvârșit
El singur fapta, fără ajutoare;
Soldatul care moare-n Normandia,
Soldatul care moare-n Galileea.
S-ar fi putut ca toate-aceste lucruri
Să nu fi fost. Aproape că n-au fost.
Le-nchipuim într-un trecut fatal.
Alt timp decât prezentul nu există :
E apogeul lui va fi și-a fost,
Când se prelinge firul de nisip.
E iluzoriul ieri de-ncremenite
Figuri de ceară vastă încăpere
Ori de reminescențe literare
Ce timpul le destramă în oglinzi.
Eric cel roșu, Brenus, riga Carlos,
Evanescent apus ce-afost al tău,
Nu-n amintire-s, ci în veșnicie.

Jorge Guillen - Amintirile

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ce s-a ales de-acele iuți zile care-n turmă
Trecură, vai! Prin inimi? Neobosit și orb,
Doar el câștigă. Câte placeri – cele din urmă!
O, timp, fugind îmi spulberi simțirea într-un sorb!

Rodica Elena Lupu - Trecutul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

O imensă experiență
de care avem nevoie,
nu din simplă curiozitate,
ci din necesitate,
dintr-o înclinație naturală,
capabilă să ne influențeze,
decisiv, viața.
Cu ce știm acum despre mâine,
nu putem înainta
fără să cunoaștem cu adevărat
ce a fost…
Cu sentimentul permanenței
și continuității noastre
a celor care nu ne vrem frunze
la discreția hazardului,
dezarmați în bătaia vântului solar,
a anilor,
rătăciți în timp,
obținem echilibrul pentru a trăi demni,
lucizi, temerari.
Ne asemănăm cu trenul
care își accelerează mersul,
dar viteza sporită
nu trebuie să ne îndepărteze de sursă,
de ancora de suflet,
de istorie,
tărâmul stabilității vitale.

Pocaitii - Trecutul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Poca:
Noi vorbim aici de trecuturi
Mai apropiate sau mai îndepărtate
Mai mult sau mai puțin pătate
Noi credem căci trecutul odată vindecat
Trebuie uitat
Important este că avem un viitor
Care trebuie descoperit trăind prezentul
Și mai ales descoperind lumina
Care odată intrată în viața ta
O va schimba.
Jo:
Anul 1988: Tata beat
Mama nu știa ce să mai facă
Să ne fie mai bine un pic
Amintirile copilăriei mele
Sunt atât de sumbre
Încât mi-e greu să le pun pe rime
Să le scot din umbre
Aud vocea frățiorului meu mai mic
Care dă ultimul strigat de disperare
După care moare
Călcat de propriul tata în picioare
Avea doar un anișor
Și ochii i se închideau ușor
Sub privirile neputincioase ale mamei
Căci casa mea era în valea plângerilor
Yo, crescând mai mare un pic începusem
Să am adevărate conflicte familiale
Eram lovit cu sete barbară
Pe mama o bătea până aproape să moară
Strigam după ajutor
Mi-era greu, simțeam că mor
Până când m-am hotărât să plec de-acasă
Într-o dimineață, în zori
Aveam doar șapte ani
Când mi-am luat viața în propriile mâini
Viața mea nu se deosebea prea mult
De cea a unor câini
Dar Dumnezeu a pus
Punct și de la capăt! Punct și de la capăt!
El m-a înfiat dându-mi o nouă viață
Un nou început, o speranță.
// Privind către tine
Trecutul în urmă lăsăm
Cu crucea în spate
În fiecare zi te urmam
Prea mult am rătăcit
În lumea de păcate
Venim la crucea Ta
Să ți le dăm pe toate
O nouă viață am primit
Restul lăsăm în spate //.
Dany:
Fericirea mea cineva o luase
Și o aruncase departe, undeva
În inima mea focul era stins
Dar nimeni nu știa asta
Căci viața, cu un zâmbet fals,
Mi-a furat speranța
Mi-a oferit fericiri de o clipă
Dar în schimb mi-a cerut chitanța
În loc de încurajări primeam palme
În loc de îmbrățișări vedeam umbre
Libertatea mea se limita
Într-o cameră mucegăită, rece, umedă
Orice lucru mic, orice gând bun
Îl obțineam prin trudă
Iar toți la care mă așteptam să mă iubească
Încercau să mă distrugă
Inima mea prea mică, sufletul meu prea rece
Chinuri, dureri, dar cu toate astea
Încă speram că vor trece
Atunci mi-am ridicat vocea către ceruri
Și am spus: „Doamne, răspunde-mi,
Arată-mi un semn dacă ești acolo sus!”
Nu știam ce se întâmplă, dar în sufletul meu
Ceva a început să se înmoaie
Pacea, iubirea, liniștea mi-au umplut inima
Iar atunci în odaie
Pentru prima oară în viața mea
Am văzut lumina, lumina care
Mi-a dat speranța, mi-a dat putere
Și mi-a luat toată vina.
// Privind către tine
Trecutul în urmă lăsăm
Cu crucea în spate
În fiecare zi te urmam
Prea mult am rătăcit
În lumea de păcate
Venim la crucea Ta
Să ți le dăm pe toate
O nouă viață am primit
Restul lăsăm în spate //.
Poca:
Universul e ud
De lacrimile care se scurg
De picături de ploaie
Tornade amețitoare
Dezlănțuite în sufletele noastre
Care sunt atât de chinuite
De trecuturile noastre
Care le credeam de mult pierdute
Devin viitoarele căderi
În eventualele clasificări
Făcute de oameni ca mine și ca tine
Ale căror trecut nimeni nu-l știe
Nu știu dacă înțelegi, ceea ce vreau să spun este că
Decât să vorbim de trecuturile altora pe la spate,
Ar fi mai bine să ne strângem în brațe
Să ne salutăm din suflet cu pace
Să trăim în dragoste frățească
Așa cum părintele nostru ne învață
Fie că port doar haine largi
Iar tu doar haine clasice îmbraci
Sunt fiul tău, primește-mă ca atare
Căci dincolo de haine
Am un suflet care mă doare
Oare când o să înțelegi că trecutul moare
Atunci când venim la Isus să ne cărăm iertare
Oare când o să înțelegi
Că nu avem dreptul să ne judecăm
Atâta timp cât Dumnezeu ne face o chemare
Doamne, schimbă-ne inima la fiecare
Și lasă peste noi un duh de împăcare
Adu vremuri de înviorare
Vremuri De Înviorare!.
// Privind către tine
Trecutul în urmă lăsăm
Cu crucea în spate
În fiecare zi te urmam
Prea mult am rătăcit
În lumea de păcate
Venim la crucea Ta
Să ți le dăm pe toate
O nouă viață am primit
Restul lăsăm în spate //x3
Restul lăsăm în spate

Petru Creţia - Trecutul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Prea multă culoare, muzică de fond, parfum
În ce numim trecut,
Prea mult pitoresc și tânguire,
O dulce milă de sine,
Un iz tandru
Care vrea să umple lumea.
Prea mult conținut al sinelui și prea puțină formă a sa.
Mai aspră, mai curată fie căutarea, dobândirea și pierderea lui,
Nimic nu rămână din puterea clipelor,
Din pulsiunea lor violentă și amorfă
Decât adevărul lor.
Nu tot ce se află în clipă se află și în timp,
Nu tot ce trece rămâne în timpul mare
Ale cărui linii pure fără de amăgire și greș
Străbat clipele și sinele și timpul.

Octavian Goga - Trecutul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Trecutul.
S-abat mustrări din altă vreme,
Din vremea când nu ne ştiam,
Şi vin pe nume să mă cheme,
Să-mi strige nopţile la geam,
Ca o pădure de blesteme..
Trecutul tău de-odinioară,
Prăpastie cu multe guri,
Cu întrebări ce mă-nfioară,
Cu şerpuiri şi cotituri..
Trecutul, nesătulă fiară..
Trecutul, umbră vinovată,
Tâlhar scăpat de sub zăvor,
Din cripta lui întunecată,
Se furişează, călător,
Şi lângă patul meu s-arată.
Trecutul, cioclu de morminte,
Sinistru oaspete de-amurg,
Neguţător de jurăminte,
Din haina-i ciuruită curg,
Drept zdrenţe, -aducerile-aminte.
El vine tainic să dezgroape
Tot ce-am închis în ţintirim,
Ne-aduce lacrimi în pleoape..
– Dă-mi mâna ta, să-l gâtuim,
Trecutul, când îl simţi aproape..

Furnici Coapte - Marea Evadare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Când fulgerul mi-a spintecat privirea pentru prima oară,
schitam ieșirea în plină seară de primăvară,
Făceam pași mărunți
către solitudinea unor lași cărunți,
arși și muți,
în fața celor ași falși și mulți,
idoli din crom.
Conturând corp de monstru singur în munți,
suflet diform.
Mă trezesc cu-n urlet din somn,
sătul să tot cuget când dorm
și intru în a doua lume,
doar un alt om, nici o nouă culme.
Spal fața simetrică șoptind vreo două glume
și ies din casă, afară: roua în spume
stingând natura arsă.
Strigând de-an p***a varză,
bântuit de-aceeași voce ștearsă,
un nou ecou,
intru în mașină și scot foițele din torpedou.
Privind pe borderou,
știind că n-am să mor erou,
urmez același rit,
învârt primul cui în același ritm
și-n timp ce trag primul fum, simt înțepături în frunte.
Gânduri întreptrunse,
multe gata să-nfrunte,
barda s-o-nfunde adânc în pânza lumii.
În jur garda-n runde și-ar băga p***a când s-a unit cu tot cu arma.
Îi văd pe geam c-o privire calmă,
nu iau în seamă
în mine teama
de-ntuneric, când
cu forța motrice
pun torța-n foc și-ncep să intru într-un sferic câmp
de linii energetice.
Un veșnic gând al firii ermetice,
trecând cu măsuri metrice
pragul demenței,
iau în piept vadul și sesizez gradul esenței
propriei entități.
Un microcosmos de posibilități, de probabilități
ce se deschid.
Ating fiecare moleculă, formez spirale și respir vid.
Inspir vid,
expir infinit în șir definit,
din spirit finit redus în suma stării,
întrebând de ce nu-s născut ca Venus din spuma mării.
În urma zării uitat de vreme-n tenebre,
în timp ce sar prin centrul găurii negre,
vad epicentrul făurind stele,
tunele spre emisfere pământene.
Intru-n contact cu atmosfera
și mă trezesc după impact intact pe Terra.
Particulă de super nove,
gata să spulber prove,
energie pură-n slove,
născută din focul cosmic,
unică forță creatoare în cuvântul gnostic.
Despart apele, formând continente.
Descarc cratere în ardere de segmente,
în A. D. N. rezidente.
Când mă scutur de carbonul și sulful
ce-l suflu,
dau viață planetei prin scutul de cupru,
căci sunt absolutul, viitorul, trecutul, sfârșitul și-nceputul.
Descifrându-mi țesutul
absorb umbra, lumina,
îmi părăsesc șezutul și las în urmă mașina.
Am renăscut în secunda a treia.
Comuniunea perfectă inundă aleea.
Prin unda aceea,
am în față infinitul.
Finalul n-a fost acmeea, urmează incipitul.. tul.. tul..