transcendent – Versuri.pro

Rumi - Ce E de Făcut Dacă Nu Mă Recunosc

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Ce e de făcut dacă nu mă recunosc?
Nu sunt nici creștin, nici evreu, nici musulman;
Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt nici țărmul, nici marea;
Nu sunt nicio comoară a Naturii, nici stelele din cer;
Nu sunt nici pământul, nici apa, focul sau aerul;
Nu sunt nici cerul, nici noroiul;
Nu sunt din India, China, Irak sau Kharasa;
Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;
Nu sunt al Paradisului și nici al Iadului;
Nu sunt nici Adam, nici Eva, Eden sau Rizvan.
Locul meu este unde nu este niciun loc,
Urma mea este fără urmă;
Nu sunt nici corpul, nici sufletul, pentru că eu aparțin Preaiubitului meu.
Am renunțat la dualitate și am văzut amândouă lumile ca fiind doar una,
Doar pe Tine Te caut, pe Tine Te știu, pe Tine Te văd, pe Tine Te chem.
Tu ești cel dintâi, ultimul, cel din exterior și cel din interior,
Nu cunosc pe nimeni decât pe Tine, Cel Care Ești
Cupa iubirii mi-a umplut sufletul, iar cele două lumi mi-au scăpat din mână.

Eugenio Montale - Acolo Jos

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Pământul va fi supravegheat
de platforme astrale.
Mai probabile sau mai puțin probabile
vor deveni acolo jos măcelurile.
Vor dispărea profețiile
de-au existat vreodată.
Dispărute eul, tu-ul, noi-ul, voi-ul
din uz.
A spune naștere, moarte, început, sfârșit
va fi totuna.
A spune ieri, mâine
un abuz.
A spera – flatus vocis neînțeles
de nimeni.
Creatorul va avea puțină treabă
de-a avut vreodată.
Pe sfinți va trebui să-i cauți
printre câini.

Îngerii vor rămâne ca niște necorectabile
greșeli de ripar.

Rumi - Urmând Chemarea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

În sfârșit ai sfărâmat strânsoarea și ai plecat către lumea nevăzută.
Mă întreb, mă întreb… pe ce cale ai plecat în lume?
Ai bătut cu putere din pene și aripi și ți-ai sfărâmat colivia;
Te-ai înălțat în aer și ai plecat către lumea spirituală.
Ai fost un șoim deosebit ținut în captivitate de un om bătrân;
Ai auzit chemarea sunetului de tobă a șoimilor și ai plecat nicăieri.
Ești o privighetoare îmbătată (de extaz) printre bufnițe;
Parfumul grădinii de trandafiri a ajuns la tine, și ai pornit în căutarea ei.
Ai suferit îndelung aici datorită nefericirii;
În final ai plecat către reședința eternă.
Ai mers drept precum o săgeată către ținta beatitudinii;
Ai plecat către acea țintă despărțindu-te de acest arc.
Această lume, precum un jefuitor de morminte, ți-a dat chei false;
Tu nu ai luat însă niciuna dintre aceste chei și ai plecat
Către acel loc unde cheile nu mai sunt necesare.
Deoarece ai devenit Soarele, ce ai de-a face cu coroana?
Deoarece te-ai depărtat de mijloc, de ce cauți o centură (curea)?
Am auzit povestindu-se despre a-ți aținti privirea asupra sufletului
Atunci când ochii sunt pe punctul de a se închide;
De ce privești fix către suflet,
Atunci când ai descoperit sufletul sufletului?
O, inimă, ce pasăre rară ești tu,
Încât în vânătoarea pentru Cel mereu recunoscător
Ai plecat către lance cu cele două aripi (larg deschise)
Precum două paveze.
Trandafirul se refugiază în fața toamnei; ah, ce trandafir puternic ești
Atunci când te înfiori continuând să mergi în bătaia vântului de toamnă.
Precum ploaia ce cade din cer pe acoperișul acestei lumi pământești,
Alegi în orice direcție despărțindu-te de șuvoi.
Fii tăcut, nu suferi de angoasa de a vorbi; păstrează tăcerea,
Deoarece ai dispărut în adăpostul unui Prieten atât de iubitor.

Rumi - Reîntoarcerea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

O, nobilii mei prieteni, ucideți acest animal,
dacă doriți ca Spiritul din interior să se înalțe.
Am murit pentru natura minerală și creșterea a început.
Am murit și pentru această creștere vegetală
și am atins stadiul de animal.
Am murit apoi și pentru natura animal și am devenit Adam:
De ce ar trebui să mă tem?
Când am devenit mai puțin murind?
Voi muri apoi încetând să mai fiu o ființă umană,
astfel încât să mă avânt și să-mi ridic capul printre îngeri (sau zei).
Apoi va trebui să mă eliberez chiar și din această stare angelică:
totul e tranzitoriu cu excepția Chipului Său.
Încă o dată voi fi sacrificat, murind pentru lumea angelică;
voi deveni ceea ce niciodată nu a putut fi imaginat –
Voi deveni nonexistent.
Nonexistent își cântă cu claritate cântecul său,
Cu adevărat, în El ne vom întoarce!

Rumi - Fiind Mineral Am Murit și-Am Fost Transformat

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Fiind mineral am murit și-am fost transformat.
Am murit pentru lumea vegetală
și am atins starea de animal.
Am murit pentru lumea animal și am devenit Adam:
atunci de ce m-aș teme?
Când am devenit mai puțin murind?
Data viitoare voi muri pentru starea umană,
așa încât să mă pot înălța și să ridic capul spre îngeri.
Deși trebuie să scap și de condiția angelică.
”Totul este trecător, în afară de Chipul Său”.
Încă o dată voi fi sacrificat, murind pentru lumea îngerilor;
Voi deveni ceea ce nu și-ar putea nimeni închipui –
Voi deveni nonexistent.
Nonexistența își cântă melodia pură,
”Cu adevărat, în El ne vom întoarce! ”.
”Iubirea a spus – Nemurirea”

Nichita Stănescu - Urlă Echipa

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Tăceți, prieteni, bateți din palme.
Mai rar, mult mai rar,
inima mea patinatoare,
inima mea înstelată în soare.
Abrur fiți-ar privirile calme
și măruntaiul de jar!
Eu sunt de gheață, înghețat,
ciolanul, spuza de sânge –
patinoar, Doamne, s-a arătat
ochiului tău care plânge.
Nu-mi tulburați inima, nu-mi tulburați…
Lăsați-o să-mi patineze peste genunchi,
peste frați,
peste unchi.
Stă întins totemul, stă întins,
patinează peste el inima lui.
Muntele-i nins, sângele învins,
piscul muntelui – albăstrui.
Dacă voi ziceți alt ritm, dacă
voi bateți din palmele lui Noe,
s-ar dărâma sublima arcă,
o-la-ra-ri la-o-a-hoe.
Lăsați prințesa ca să patineze
pe trupul meu de gheață și de rece,
miragii, o apoteoze,
unu, doi, trei, nouă și zece…

Vasile Mic - Ca Un Perete-Al Lumii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Vasile Mic.
Ca un perete-al lumii.
Cu glasul ‘nalt ca un perete-al lumii,
Pe o corabie de fildeș coborând târziu,
Cu-n fluviu atârnând secera lunii
Ducându-se numai… luceferii îl știu.
Constructor, el, de lumi, printr-un pustiu,
Mereu în ochii-i albi luminile de trezvii
Îl mângâiau?… atâta știu
Că El e dus de-o vreme la cules de vii.
Chiar neștiind, durerea-n neuitare îl ducea
Înspre un veac din nu știu care clipă
Și-n juru-i doar atomul, apa grea
Parcă voiau ceva să-i zică.
Dar vinul se preface-n veac
Și mâinilor lui ostenite
„Stări tranzitive” li se-aduc de leac
De-un cântăreț din lumi șoptite.