timp trecut – Versuri.pro

Click - Miraj

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Timpu’ nostru a trecut
Și acum rămân doar un miraj
Tot zgomotu’ rămâne mut
Aud doar voci ce-mi dau curaj
So nu o luăm de la început
Oricum ar fi doar un trucaj
Tot zgomotu’ rămâne mut
Deja mie dor, dar trec, curaj.
Era-i prea plin de tine când te-am cunoscut
Plin de fițe, dar parcă te-a schimbat primu-l sărut
Nu mi-a luat mult să văd
Că n-ai cum să fii genu’
Care după 2 vorbe își desface sutienu’
Vorbeam de noi, râdeam de alții
Râdeam de tine că râzi prea tare la unele afirmații
Da, păreai altfel și am știut
Că tu vei vorbi mult, eu o să ascult
Se părea că tu știi de ce am nevoie
Îmi plăcea că tu nu zici „nu ai voie”
Îmi plăcea că aveai grijă de mine de atâtea ori
Și am început să-ți aduc flori
Dacă tu crezi că știi mai bine de ce am nevoie
Parcă tot mai des îmi spuneai „nu ai voie”
Îmi plăcea că aveai grijă de mine de atâtea ori
Dar ce nu merge bine când nu-ți mai aduc flori.
Timpu’ nostru a trecut
Și acum rămân doar un miraj
Tot zgomotu’ rămâne mut
Aud doar voci ce-mi dau curaj
So nu o luăm de la început
Oricum ar fi doar un trucaj
Tot zgomotu’ rămâne mut
Deja mie dor, dar trec, curaj.
Dragostea noastră e vânătoare de vânt, e vânătoare de vânt, e vânătoare de vânt
Iubirea noastră e vânătoare de vânt, e vânătoare de vânt, e vânătoare de vânt.
E mai ușor să fac saltu’
Când împart cu ea
Să-mi încălzească visele și patu’
Când e vreme rea
Dar noi,
Nimeni nu are cum să mă mintă
Că nu e așa
Au fost zile și zile
Mai bune, mai rele
Cu tine în inima mea
Dar noi ne-am tatuat iubirea pe un sul
Pe gheață și am lăsat să treacă timpu’ peste noi
Noi ne-am scris povestea pe gheață
Pe față tu râsui
Dacă tu crezi că știi mai bine de ce am nevoie
Parcă tot mai des îmi spuneai „nu ai voie”
Îmi plăcea că aveai grijă de mine de atâtea ori
Dar ce nu merge bine când nu-ți mai aduc flori.
Timpu’ nostru a trecut
Și acum rămân doar un miraj
Tot zgomotu’ rămâne mut
Aud doar voci ce-mi dau curaj
So nu o luăm de la început
Oricum ar fi doar un trucaj
Tot zgomotu’ rămâne mut
Deja mie dor, dar trec, curaj.
Dragostea noastră e vânătoare de vânt, e vânătoare de vânt, vânătoare de vânt
Iubirea noastră e vânătoare de vânt, e vânătoare de vânt, vânătoare de vânt

Costel Zăgan - O Zi Cât O Sută

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

O sută și una de zile cu Anna Frank
Doamne,
parcă a fost o poveste.
Dimineața Dumnezeu ne deschidea ușa,
Mama ne chema la masă,
Tata,
luminos ca soarele,
ne făcea cadou încă o zi.
Noi
o luam drept jucărie
Și până se lăsa întunericul
o zăngăneam ca pe-o morișcă.
Doamne,
ce fericiți am fost
odată.
Costel Zăgan, Contrajurnalul.
Annei Frank

Hafez - Memorie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Memorie, – amintește-ți de acel timp de vis
cândva-nchinat de Draga-mi, și pe-al meu chip înscris.
Aminte-adu-ți ca-n clipa când ochii-i mă răneau,
pe buzele iubitei surâsuri înfloreau.
Îți amintești de-un flutur smintit din acea seară?
Pe-obrajii ei se-aprinse a voluptății pară.
Și-a inimii aripe spre flacără zburară.
Când ea zâmbii asemeni precum zâmbea potirul,
-Îți amintești? – băurăm pe buze elexirul.
Îți amintești? În Casa Supremei Bucurii
născutu-s-a-ncântarea din vinuri purpurii.
Și-ți amintești? La masă cu-acest vin aromat,
am fost noi doi, și-Amorul cu noi s-a delectat.
Ți-aduci aminte? Zilnic – azi lucru-așa de rar! –
ne-am dăruit beției și-odihnei sub umbrar.
Iar cântecele mele – ale lui Hafiz perle –
îți amintești? – duioasă le-ai pus în coliere.
Divanul

Releveu - Releveu - Veneai în Martie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Era de ajuns să vii ca să topești zăpada
Era de ajuns să fii ca să-nflorească strada
Era de ajuns să plângi, umpleai lacuri adânci
Era de ajuns s-ajungi, s-aduci soare pe stânci
Era de ajuns un zâmbet s-aduci lumina-n case
Era de ajuns un tunet să sară praf din ștrase
Un fulger de-al tău era de ajuns să lumineze stele
Era de ajuns să-mi pară rău ca să mă-nveselești cu ele
Plecai în mai, veneai în martie, mă-ndrăgosteam și gata.
Câștigai cu fluturii-n război, chiar de venea armata
Era de ajuns o floare să știu că ești deja aici
Priveam la stele căzătoare, era de ajuns să mă ridici
Pe vremea când veneai la timp, era de ajuns să-mi dai de știre
Pierdeam nopți în regine, ascundeam zile-n zambile
Era de ajuns să vrei, veneai pân’ la sfârșitul serii
Și mă-nveleai în flori de tei, era de ajuns să merit.
Azi am văzut primăvara.
Stătea ascunsă sub jacheta unei domnișoare ușor debusolată
Zâmbea timid știind că ține la piept fluturi viteji,
care urmează să intre-n război cu norii
Mergea lent, mândră și vitează
Printre mașinile care treceau cu viteză..
Azi nu mai vii la timp, păsări rămân departe
Izvoarele-ți plâng chipul, fluturii-ți sunt uciși de ape
Degeaba dăm timpul înapoi și ora înainte
Nu mai topești zăpada, lași stâncile umbrite
Și nici zăpadă nu mai e, și nici miros de tei
Azi stai puțin și pleci, azi nu mai înflorești alei
Nu mai vii cu vânt care să-mi șifoneze cartea
Azi realizez visând, amanta timpului e moartea.
Stelele s-au ascuns în nori și soarele-n amurg
Azi fulgerul ţi-e fad și tunetul ţi-e surd
Caut leacuri în lacuri seci că râuri nu mai curg
Azi îmi iau parfum din frunze că florile n-ajung
Azi parcă nu te mai trăiesc, azi parcă sunt doar viu
Nu-mi mai vine să pierd nopți că azi nu te mai știu
Azi toți te strică, azi nu te mai descriu
De azi o să te uit, de azi nu te mai scriu..
Primăvara
E mezina familiei
E mândră mereu, mereu miroase frumos
și.
Mereu se joacă de-a dragostea.

Proconsul - Din Tot Ce-a Mai Rămas

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Ne-nstrăinam mereu
Cu fiecare zi.
Nici eu nu mai sunt eu,
Nici tu parcă n-ai fi.
Ne-nstrăinam mereu.
Ce repede-am uitat,
Ce ore am pierdut
Dar cât am câștigat.

Refren: Dar din cât a rămas cred că-n ultimul ceas eu aș încerca.
Un castel de nisip până-n zori să ridic pe țărm undeva.
Din lumina ce-a fost, aș picta pe de rost numai fața ta.
Dimineața de luni mâna ta se plimbă blând pe fruntea mea.

Ne-nstrăinam mereu.
Mereu doar întrebări.
De azi numai deșert,
Între mâine și ieri.
Ne-nstrăinam mereu.
Nu ne putem opri.
Am fost eu noaptea ta,
Iar tu îmi erai zi.

Otilia Cazimir - Amintire

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

De nu te-aș fi-ntâlnit în drumul meu,
Eu nu mi-aș fi știut povara:
Pe sufletu-mi neliniștit și greu
Ar fi trecut zadarnic primăvara
Și ierni cu jucării de soare
Și veri sălbatice și-adormitoare.
Doar toamna poate că mi-ai fi adus,
Din visul tău rătăcitor departe,
Cu aurul topit într-un apus,
Parfum uitat de lucruri vechi și moarte.
Apusul scuturase, ostenit,
Ușoară pulbere de flăcări peste văi.
Dibuitoare-n noi s-au rătăcit
Reflexe vii din stinsele văpăi
Și mâna mea-n zadar le căuta
Pe mâna ta,
Pe ochii tăi.
În tot ce-a fost, sfioși, cu pasul geamăn,
Noi ne-am oprit popas după popas.
Nu-mi semeni tu la glas, nici eu nu-ți seamăn,
Dar ne-am vorbit atunci cu-același glas.
Și coborând încetișor în noi
Tot mai adânc cu gândul înapoi,
Am tresărit, că-ncepe să ne doară
Trecutul care nu mai vrea să moară.
Și-n seara viorie și fluidă,
Am rătăcit sub stelele albastre,
Cu deznădejdea fericirii noastre,
Încremenită-n noi, ca-ntr-o firidă.
Ne-am spus atunci, în umbra vinovată,
Cuvinte care nu se spun decât o dată,
Cuvinte ce pe suflet se abat
Ca păsările doborâte de furtună
Pe-un iaz cu luciu neted și curat,
Cuvinte care n-or să se mai spună.
Și-acum, din nou, pe cel care ai fost
Te caut, rătăcind în calea ta,
Dar nimeni nu-mi mai spune unde ești,
Te cer în noaptea stinselor ferești
Și drumului uitat și fără rost,
Dar nimeni nu mi te mai poate da.
Cuvintele sărace și puține
În serbede mănunchiuri mi le-alegi
Și nu mai știi, și nu mai înțelegi
Din ce adâncuri vin să ne-nvenine.
Tu ești aici și-s singură cu mine
Și singură cu amintirea ta.

Iannis Ritsos - Bântuie Vânturi la Margini de Amurg - IV

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Îți amintești de-acel cântec dintr-o plimbare-n seară,
când se-aprindeau focuri sub pini?
Îți amintești de corturile cercetașilor,
de verișoarele primăverii-n jurul fântânii
care puneau greieri în cutii de chibrituri,
ne închideau cărțile și ne-nvățau să râdem?
Oh, iată, ceața acoperă câmpiile,
cum acoperi cu o husă albă
pianul rămas de la mama,
iar pisica s-a ghemuit pe canapea, privind covorul decolorat.
Deasupra tăcerii noastre soarele-abia se zărește
– un tablou spălăcit, o marină, peste fumul clubului,
Acolo, pe peretele vânăt, și nimeni nu-l vede –
fanți gârboviți și-ncearcă norocul;
ca imaginile iernii – damele
zâmbesc imperceptibil ca doamnele de provincie
când vilegiaturiștii se-ntorc acasă,
iar ele rămân atât de sigure.
Fante de spațiu – o, într-adevăr, spada
rămasă-atârnând de cuierul coridorului
cât timp va rămâne acolo, ac de ceasornic al timpului
pierdut în praf?
De-atunci nu s-a întors fratele nostru,
iar uniforma lui de marină de ani de zile e-ncuiată-n cufăr.

Ion Brad - Oleandrii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Când intru-n curtea veche, nu mai vin
Să-mi iasă înainte nici mama, nici bunicul.
Am rătăcit cumva în țintirim?
De fac un pas, mă așteaptă pustiul și nimicul?.
Hei, unde ești, bunico, de ce mă lași s-aștept
La porțile cioplite din lemn și din uitare?
Dacă-mi răsare tata, pare că strâng la piept
Bătrânul nuc ce mișcă mari crengi de disperare.
Nici soră-mea nu iese, nici frații nu mai știu
De pașii mei ce-au rătăcit aiurea,
Că mă trezesc plângând într-un târziu
Precum un brad ce și-a pierdut pădurea.
Cum ai putea, trecut, să mai învii
Din liniștea podită cu humă de cenușă?
Să mă ascund cumva-n acești copii
Ce mă privesc ca stelele din ușă?.
Ce să le spun? De unde sunt? Al cui?
În care veac voi fi plecat de-acasă?
Prin curte bate-un vânt al nimănui
Și capul să-l întorc nu mă mai lasă.
Hai, dați cu pietre, râdeți, voi puiandri,
Să mă trezesc că ochii voștri taie
În carnea mea ca frunza acestor oleandri
Sădiți când încă mama mă legăna-n copaie.
Hai, spuneți un cuvânt, să știu că iar
Îmi regăsesc năluca fierbinte din pruncie,
Că n-am umblat prin lume în zadar
Și nu-i pustie curtea, doar mi se pare mie.
Copiii tac ca morții. Copiii râd și vin
Să dea cu pietre-n unda pârâului ce trece
La poarta-n care plânge, cărunt, un orb strein
Ce nu-și mai vede steaua-nflorind pe bolta rece.

Nicoleta Voica - Lume, Cât Am Iubit și-Am Uitat!

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Lume, cât am iubit și-am uitat,
Dar inima nu mi-am dat,
Nu mi-am dat-o-i tot în piept la mine
Și tot bate rău ori bine,
Nu mai am nici dor, nici vremea nu-i
Să îmi mai dau inima oricui.
Tare dragă mi-o fost dragostea
Că n-o cunosc de-acuma,
Nici acuma nu mi-ar fi urâtă,
Dar mi-i vremea cam trecută,
Pare-mi rău, dar vremea-i târzie,
Cin’ mai vine-acum să mă mângâie?.
Nu-i pe lume om să poată crede
Dragostea până n-o vede,
Că nici eu nu am vrut să o cred,
Dar acuma bine-o văd
Că-i dulce, dar îi și amară,
Zaci de ea ca de a mai grea boală.

Andreea Balan feat Uddi - Îți Mai Aduci Aminte

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Uită-te și tu la noi
Mă tot întreb cum oare am ajuns aici
Ieri puneam sare pe răni
Azi se așterne timpul peste cicatrici.
Și
Cum, oare cum au rămas doar amintirile?
Cum, oare cum ne-am uitat, dar n-am uitat cum e?
Îți mai aduci aminte drumul spre nori?
Îți mai aduci aminte cafeaua din zori?
Îți mai aduci aminte nopțile albe?
Acum sunt toate, foarte departe.
Îți mai aduci aminte?
Spune, spune
Ce mai e nou?
Nu ne-am văzut de-atâta timp
Ce mai e nou?
Am în mintea mea doar poza ta dintr-un tablou
Uitat undeva pe noptiera din ghetou
Ai fugit și n-a contat
Sufletu’ l-ai abandonat
Știu că e greu să recunoști
Și ce s-a rupt, nu poți să cosi
Inima la loc.