strofe – Versuri.pro

Cincinat Pavelescu - Strofe

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Un steag, iubito, am zărit,
Un steag de gloanțe ciuruit,
Și petele-i de sânge-n soare
Se răsfățau triumfătoare.
Ca steagul ăsta zdrențuit,
De dor mi-e sufletul rănit;
Dar el în soare nu-și arată
Ce largă-i rana sângerată,
Ci-n umbră, singur, în tăcere,
Așteaptă, suferă și piere.

Rainer Maria Rilke - Strofe

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

E unul care, n mâna-i, ține toate –
din palmi, ca prundul, să i se prefire.
Frumoase, -ntre regine, peste fire,
pe unele, în marmuri, ca-n omături,
le dăltuie și-mbracă-n foșnet dulce;
pe regii, tot din marmură, alături
de ele, mai apoi, având să-i culce.
E unul care, n mâna-i, ține toate –
strâmb sună, unele, -n auzul tău.
Nu-i un străin, căci îl avem în sânge, -n
cel ce ni-i viața-n clocot și se frânge-n
tăcere.. Eu nu cred că e prea crâncen,
cu toate că-l vorbesc destui de rău.

George Topârceanu - Strofe de Iarnă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Doamne, tu te ții de glume?
Nu ne vezi mizeria?
Pentru ce-ai lăsat pe lume
Geruri ca-n Siberia?.

Nu mai este mămăligă,
Vremile-s teribile.
Astăzi toată lumea strigă:
„N-avem combustibile! „.

Nu e chip de dimineață
Să mai bați trotuarele
Că-ntr-o clipă îți îngheață
Nasul și picioarele.

Astă-noapte mi se pare
Gazda mea, Emilia,
S-a-ncălzit la lumânare
Cu toată familia!.

Casele sunt dezolate:
Sobele și vetrele
Stau cu gurile căscate..
Ger, de crapă pietrele!.

Plitele de fier îngheață
Fără foc, deoarece
Nu găsești cărbune-n piață
Să chiorăști un șoarece!.

Doamna Șvarț alaltăsară
Cât pe-aci să leșine:
O pisică vrând să sară
Între două streșine,.
Cum furase o bucată
Nu știu din ce cratiță,
A îmcremenit deodată
Ca o caracatiță!

Lucian Blaga - Strofe de-a Lungul Anilor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Strofe de-a lungul anilor.
Când prin oraș calci lin pe străzi,
sămânța ulmilor, și-n mers
în adevăruri limpezi crezi –
mai e nevoie de vreun vers?

Când mușchiul de pădure mult
ne-alină-n vară verde dor
și glasul picurat ți-ascult –
mai e nevoie de-un izvor?

Când în bătaia vântului
mlădie umbli pe colnic,
pe-ntinderea pământului
mai e nevoie de vreun spic?

Când între lipsă și prisos
ne bucurăm de câte sunt
și cântă pe subt glii un os –
mai e nevoie de cuvânt?

Când îți ghicesc arzândul lut
cum altul de Tanagra nu-i,
din miazănoapte până-n sud
mai e nevoie de statui?

Când hoinărind, alăturea,
noi mână-n mână ne găsim
cu ochii la aceeași stea –
mai e nevoie de destin?

Ion Minulescu - Strofe Pentru Întunerec

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

După fiecare act al tragediei, tu cobori banal ca o cortină,
și din spasmul agoniei de lumină împrumuți aspecte noi monotoniei.
Întunerec.. Întunerec.. Întunerec!..
Cu veșmântul tău de doliu sau de gală, tu-nfrățești o
noapte boreală cu orchestra unui dirijor isteric..
Tu unifici adevărul cu minciuna, tu amesteci frumusețea
cu urâtul și-ntregești prezentul cu trecutul, când nimicul și
cu totul făceau una..
Ca o pleoapă obosită, sub povara unei lacrimi incrustate
între gene, tu te-nalți și te cobori alene, alternând asfaltul cu
Carrara!..
Întunerec — frate bun cu nebunia, cu iubirea, cu păcatul
și cu crima — tu ești ritmul infinitului și rima, ce ne legi în
somn cu veșnicia.