Spovedanie – Versuri.pro

Divertis - Spovedania (Aventura-Obsesion)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Eu te rog frumos, părinte,
Să-mi dai puțină minte,
De azi până la alegeri
Să nu păcătuiesc.
De mine toți profită,
Vor să îmi dea mită,
Și Iuda mă incită,
Ma-mpinge să greșesc.
Hai, ia de aici o mie
Și fă o șmecherie,
Da-mi fondul FARE mie,
Că n-o să-ți pară rău.
Unii vor să-mi dea casa,
Alții vor să-mi dea masa,
Alții bani îmi îndeasă
Direct în buzunar.
Dar deputat, părinte,
Am o idee-n minte,
Că vreau să mor, preasfinte,
Sărac și cinstit.
Doamne miluiește,
Așa minune nu s-a mai văzut,
Doamne ferește,
Iartă și păzește
Și-arată-ne, Doamne,
Minunea ce n-am mai văzut.

Dacă m-ajuți, părinte,
Eu jur pe cele sfinte,
Că dacă nu mă prinde,
O să mă pocăiesc.
Și fac o mănăstire
Și patru cimitire
Unde să-ngrop trecutul
Și drama ce-o trăiesc.
Nu-i ușor de loc să fii corupt,
Să te-ntrebe toți de unde-ai supt,
Nu-i ușor de loc să fii bogat
Și să spui ce șpăgi ai mai luat.
Dar mie-mi spui, părinte,
Că nici nu mai ții minte
Dacă am patru case
Sau am patru mașini
Sau patru telefoane
Sau patru milioane
Dar nu mai știu de care,
Euro sau dolari.
Mă rog la cele sfinte
Să mor sărac, părinte,
Măcar sărac cu duhul,
Măcar atâta vreau.
Doamne miluiește,
Așa minune nu s-a mai văzut,
Doamne ferește,
Iartă și păzește
Și-arată-ne, Doamne,
Minunea ce n-am mai văzut.
Doamne miluiește,
Apară și păzește.

Serghei Esenin - Spovedania Unui Huligan

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Nu fiecare știe să cânte
Și nu oricui îi este dat
Să se rostogolească, măr, la picioare
străine.
Aceasta e cea mai mare spovedanie
Pe care o face un huligan.
Eu, înadins, umblu nepieptănat
Cu capul ca o lampă de petrol pe umeri.
Toamna desfrunzită a sufletelor voastre
Îmi place s-o luminez în amurguri.
Îmi place când pietrele înjurăturii
zboară spre mine ca grindina furtunii.
Atunci îmi strâng mai tare cu mâinile
Balonul clătinat al părului.
Mi-i așa de bine,
Mi-i așa de bine-atunci să-mi amintesc
Lacul verde și foșnetul plopului,
Că undeva trăiesc ai mei, tata și mama.
Lor puțin le pasă de poemele mele.
Lor le sunt drag ca apa și câmpul,
Ca ploaia care primăvara crește verdeața.
Ei, dacă ar ști, ar veni și v-ar străpunge cu furci
Pentru fiecare strigăt zvârlit în mine.
Săraci, săraci țărani!
V-ați făcut probabil urâți.
Vă e frică și-acum de Dumnezeu și de
adâncurile bălților.
O! dacă ați înțelege că fiul vostru, în Rusia,
E cel mai de seamă poet!
N-ați tremurat voi oare, cu inima, pentru viața
mea,
Când umblam cu picioarele goale prin bălțile
toamnei?
O! Acum port cilindru
Și pantofi de lac.
Dar clocote în mine mândria de altădată
A îndrăznețului și zburdalnicului din sat.
Vacile de pe finnele măcelăriilor
Le salut de departe.
Birjarii pe care-i întâlnesc în piață
Îmi amintesc mirosul de bălegar de pe
câmpiile noastre,
Și-mi vine să port pe brațe coada fiecărui cal,
Ca trena unei rochi de nuntă.
Iubesc ținutul acela,
Iubesc mult de tot patria aceea,
Deși stăruie în ea rugina sălcie a tristeții.
Îmi sunt dragi râturile murdare ale porcilor
Și în liniștea nopții glasul sonor al broaștelor.
Sunt bolnav de amintirea copilăriei.
Visez pâcla umedă a serilor de Aprilie,
Și ulmul așezat pe vine să se încălzească
La focul zorilor.
O, câte ouă de corbi din cuiburi
Am furat cățărându-mă prin crengile lui.
O mai avea el creștetul capului verde?
Coaja lui tot atât de tare o fi?.
Dar, tu, iubitul,
Credinciosul meu câine?
De bătrânețe te-ai prostit, ai orbit,
Și rătăcești prin ogradă târându-ți coada.
Nu mai ghicești după miros unde e ușa și
unde grajdul.
O, cât de dragi îmi sunt zilele când
Furând de la mama o bucată de pâine
O mâncam amândoi mușcând pe rând
Fără să ne fie greață unul de altul.
Eu am rămas același,
Cu inima eu am rămas același.
Ca albăstrelele în orz înfloresc pe fața mea
ochii.
Țesând din poeme pânze de aur
Aș vrea să vă spun ceva duios.
Noapte bună!.
Noapte bună, vouă tuturor!
A trecut coasa prin iarba amurgului.
Astăzi aș vrea
Să mă învârtesc, în jurul lunii ca o viespe.
Lumina e atât de albastră
Că nu ți-ar părea rău să mori.
Ei, și ce dacă par un cinic
Care și-a legat de spate o lanternă
Bătrânul și mult călăritule Pegas
Îmi trebuie mie oare șaua ta moale?
Am venit ca un meșter aspru
Să cânt și să proslăvesc guzganii.
Capul meu, ca luna August,
Varsă vinul părului vâlvoi.
Aș vrea să fiu pânză galbenă la corabia
Care plutește spre țărmuri noi.

Sira - Spovedanie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Doamne, Tu ești sus și ai grijă de mine?
Dacă da, dă un semn.
Că simt cum răul se repetă în mine exact ca un refren.
Și simt cu neputință că locuiește în tot corpul fără voia mea.
Face ce vrea din mine chiar de nu-l rog să stea.
Îți iau Numele în deșert de câte ori greșesc sau mă simt neputincios.
Și crede-mă că mă doare că nu îți sunt credincios.
Sunt cu ruga pe buze și mâinile împreunate doar când am nevoie de tine.
Și îți spun tot ce am pe suflet crezând că o să îmi faci bine.
Știu că ai planuri pentru toți și toți trebuie să aibă credință.
Dar de ce eu cred în Tine și nu am parte de biruință?
Ajută-mă ca la rândul meu să ajut și eu pe alții, Tată.
Dă-mi tărie și ceva să pun la familie pe masă.
Nu vreau bogăție, doar strictul necesar,
Și dacă voi avea ce cer, din poziția socială mai sus nu o să sar.
Nu o să reușesc să fac numai bine, dar o să încerc,
Să ajut pe oricine va fi cu mine pe drumul pe care merg.
Știu că cer prea multe și Îți ofer prea puține, dar sunt om.
Și printre alții ca mine pot să sper că e un vis și aștept să mă trezesc din somn.
Nu sunt singurul care are probleme și pe toți trebuie să îi salvezi de la orice.
Ai spus destul de clar ce trebuie să facem, chiar dacă nu cu voce.
Pastile peste datorii, peste necazuri, toate își au locul lor.
Și mă rog la Tine, Doamne, când simt că mor.
Din nou prins la ananghie, din nou cu ruga pe buze.
Din nou cu lacrimi pe obraz pictând tablouri fără muze.
Viața mi se repetă, în fiecare zi e la fel.
Și încerc să mă încred în Tine, Doamne, că Tu ești Cel,
Ce ne-a făcut, și ți-ai sacrificat și Fiul pentru noi.
Și noi nu putem duce o viață până la sfârșit în doi.
Așa e peste tot, Tată, nu numai la mine.
Trebuie să păcătuim ca să ne fie bine.
Dă-mi puterea să nu o fac, iar la schimb îți dau speranța
Că voi fi un om mai bun când mă trezesc și Îți voi mulțumi dimineața.
Nu prea intru în casa Ta, nu îți calc des pragul.
Trec ani în șir și o ocolesc ca dracu.
Probabil îmi e rușine sau cred că așa e viața mea.
Și nu o poți schimba nici Tu, Doamne, oricât ar fi de rea.
Dar și mesagerii Tăi păcătuiesc, chiar de le-ai dat o casă să o slujească.
Ei fac bani cu casa Ta, și nimic nu o să pățească.
Totul este pe dos, păcatele-s de multe feluri.
Și persoanele dragi mie se duc ușor, ușor spre ceruri.
Ispita are multe chipuri și Te înșelăm prin multe moduri.
De ce când înjurăm nu ni se pun în gât noduri?
De ce nu ne împiedici să păcătuim și lași firul vieții să-și urmeze cursul?
De ce nu îl oprești și să ne iei la Tine, că ne învârtim pe loc ca niște fusuri?

Marin Sorescu - Vina

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Mă simt vinovat
Ca și când
Aș fi comis o faptă rea.
La marea spovedanie
Care mă așteaptă
O să spun asta:
Doamne,
Am trăit și eu
Printre făpturile tale.
Am făcut rău?

***
Acesta e deci
Ceasul
Nu știu ce să
Fac mai întâi
Ce atitudine să iau.
La naștere cică am
Țipat ca un disperat
Trei zile.
Dacă n-ar fi fost
Durerile astea aș fi zis
C-a fost o moarte bună.

Johann Wolfgang Von Goethe - Spovedanie Totală

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Azi, în prea cinstit sobor,
Luați aminte bine.
Că mi-e sfatul înțelept,
Cum e rar la mine.
Câte nu ați pus la cale,
Câte n-ați sfârșit cu jale,
Să vă cert îmi vine.
Și căință să mai simți
Se cuvine, frate;
Deci, mărturisiți pios
Grelele păcate.
A greșelii falsă zare
Părăsiți și dați cătare
Căilor umblate.
Treji, pluteam – s-o știe toți –
În visări ciudate.
N-am golit când trebuia
Cupele-nspumate.
Multe ceasuri de-ncântare,
Dulci săruturi trecătoare
Au rămas nedate.
Filistini când trăncăneau,
Noi, tăcuți, stam roată.
Nu dau ei pe-un cânt divin
Vorbăria plată.
Pentru ceasuri fericite,
Vrednice a fi slăvite,
Ne cereau socoată.
Tu, iertare de ne dai,
Celor cu credință,
La un semn, ne-om strădui,
Plini de sârguință.
Să trăim, nu pe „jumate”,
Ci-n Frumos și Plinătate
Să vădim voință.
Hai, pe filistini, voios,
Să-i luăm în șagă,
Să n-atingem cupa doar,
S-o golim întreagă.
Să-ndrăgim, nu din privire,
Ci să bem, dintr-o sorbire,
Gura ce ni-e dragă.

Traian Ilea feat Valeria Ilea - Dac-Aș Ști Ziua Când Mor