Ion Pachia-Tatomirescu - Zalmoxis al VII-lea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Îți sunt dac-pandur, din plaiul cel dur,
la mine-n arteră, Dacia-mi e sferă,
mi-e foton și-azur, mi-este cerul pur,
mi-e lumea de speră lumina de-o eră,
mi-e soarele sur – îți sunt Dac-Pandur.

Soarelui din soc, de-andezit îi sunt scoc:
cerească supapă, Sarmis tot mi-adapă –
rege-i costoboc de sfânt poloboc,
balanță-i la Apă, nu-i romanic papă :
soare mi-i pe scoc, andezit mi-e-n soc..!

26 martie 1976 / 24 noiembrie 2013.

Kabir - Există o Lună în Interiorul Corpului Meu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Luna strălucește în trupul meu, dar ochii mei orbi nu o pot vedea:
Luna este în mine, și soarele este la fel.
Tamburul nebun al Eternității este vibrat în mine; dar urechile mele surde nu pot auzi.
Atâta timp cât omul se clatină pentru eul meu și pentru mine, lucrările lui sunt la fel de nefolositoare:
Când toată dragostea mea și a Mea este moartă, atunci lucrarea Domnului este făcută.
Căci munca nu are alt scop decât dobândirea de cunoștințe:
Când vine Cuvântul, atunci munca este pusă departe.
Floarea înflorește fructul: când vine fructul, floarea se usucă.
Fluidul este în cerb, dar nu-l caută în sine: se ciocnește în căutarea ierbii.
(Din vol.”Ţes pânza Numelui Tău – Cânturi”)

Ion Pachia-Tatomirescu - Zalmoxis al VI-lea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Dacă mă însori, dă-mi umbra pe nori,
mireasă-cireașă pentru prunc și fașă,
Soare-naș în zori, dintre zalmiori,
Luna fă-mi-o nașă, de mi-e și strămoașă,
dacă mă însori și-am umbră pe nori..!
De-ntrupez cuvânt, de-ard și necuvânt,
narcisă-ureche de n-are pereche,
lasă-mă-n încânt, să-mi croiesc avânt,
ferindu-mi de țeche legea mea străveche –
legea de mi-o cânt, Cogaion-Cuvânt..!

Ion Pachia-Tatomirescu - Dacia Din Sarcofagele Piramidei Extraplate

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Din toamnă, în primăvară..
– Ce faci, Dacie, -ntre legi,
ce faci, Dochio, -n Bucegi..?!?
– Cerul îţi plivesc de negi:
să-ţi rămână numai stele
dintre cele logostele..!.
– Ce caţi, Dacie, în seară,
din toamnă, în primăvară..?!?
– M-au închis strămoşii-afară:
să-ntorn jaru-n constelaţii –
dup-ale lor ecuaţii..!.
– De ce-i Dochiana, -n şură,
ea, fecioară cu măsură,
ce-aprinde bumbii-n răsură..?!?
– Cată alb de mărţişor :
să te-nzăpezească-n dor;
roşu fulger de ungher
să nu stea vr-un făt stingher;
la păuni, în cer de pene,
ochi-perechi s-aprindă gene;
Feţi-Frumoşi – la Cosânzene –
să stea, -n ceruri totdeauna,
cum stau Soarele şi Luna :
tot anul s-aibă cununa..!.
Duminică, 1 mărţişor, 2009 / Luni, 25 aprilie 2016.
Sufletele eroilor valahi..
Ştiu
că Măiastra lui Brâncuşi
de pe ultimul trunchi de piramidă
al Coloanei Credinţei fără Sfârşit
de pe malul Jiului –
râul Dumnezeului
din Cogaion –
are misiunea să ducă
în raiul Zalmoxianismului,
adică al Tinereţii fără Bătrâneţe
şi Vieţii fără Moarte,
sufletele eroilor valahi
din primul război mondial..
Ştiu
că Măiastra a zburat
şi nu se va mai reîntoarce
în vârful sacrei columne
până nu veţi reuni Dacia
strămoşească
şi multimilenară,
ca-n vremea lui Burebista,
ori ca-n vremea lui Regalian –
strănepotul neasemuitului
rege-erou, Decebal..
Vineri, 18 martie 2011 / Marţi, 31 mai 2016.
Cu neuronii din aur de Dacia..
Trei suliţe mă susţin azi sub scut,
în templul rotund al nemuritorilor mei strămoşi;
trei aforisme îmi dansează astăzi pe scut,
croindu-mi spirala-cale teluric-celestă
de ambasador pelasgo-dac la unicul Dumnezeu
(în faţa căruia nemuritorii mei ajuns-au cei dintâi) :
cu obrajii-mpurpuraţi iviţi din spuma laptelui, cu mustaţă
în forma spicului de grâu la solstiţiul de cireşar,
cu ochii de culoarea murelor coapte-n rugii bucuriei
din cea de-a zecea zi de după secerat, cu neuronii
din aur de Dacia, plămădiţi profund,
chiar în Arutela > Arudela > Arudeal > Ardeal..
Duminică, 24 noiembrie 2013.
Acei nori ce-n Sarmisegetuse-s unt..
Fecundatorul Dac din pat de stea regală sunt
şi zorii, -n vals fotonic, mi se întrec pe creste,
odată cu cristalele din plai, cu doine-agreste,
odată cu-acei nori ce-n Sarmisegetuse-s unt..
Vineri, 5 octombrie 2012.
Aurul din orele Daciei..
Nu-mi irosesc argintul din zile, Împărat al Romei,
numărând scorpionii din deşerturile tale
cu impresionantă bogăţie de veninoase..!.
Ţi-aş inventaria oazele oaselor,
scorpioane-mpărat,
dar ele-ţi strălucesc prin absenţă:
dedesubt de dune, fără vreo răcoroasă
galerie fosforescentă, -ai păstrat
dar oceanul de ţiţei
şi ciclonu-i păcuros..!.
Nu-mi irosesc aurul din ore,
sau inelele de ceramică
din trunchiul meu de ianuarie,
nu-mi irosesc platina din decenii,
numărându-ţi scorpionii-mpăraţi-crispaţi
de pe pietrele-sâni ale secatelor albii de râuri,
ori dintre măturicile mov-amare
ale prundişurilor, păscute câteodată
de fugos-fumegoasele capre
mereu-rătăcitoare-ntre şoimii mei pestriţi..
(O variantă a poemului a fost publicată în revista Poezia – Iaşi, ISSN 1582-0890,
anul al XVI-lea, nr. 2 / 56, vară, 2011, p. 26 sq.).
Mi-am irosit vulturii tainei mari..
Fără vreo reţinere, v-am spus marea taină
a unicei religii din Cogaion,
chiar pe culmea-curcubeu:
„.. sunteţi părţi (bune, ori rele), din Dumnezeu
şi n-aveţi ce căuta cu mintea în afara Lui,
în afara sacrului Întreg cosmic..!
Singura voastră grijă este
să vă păstraţi – ca parte – puritatea, adevărul,
sănătatea, dreptatea, vitejia cinstită,
că dacă partea-i curată, sănătoasă, mereu-biruitoare,
şi întregului – numit Dumnezeu – îi merge bine..!”.
Dar, de când mi-aţi nuntit oul cu iepurele,
chiar de la o interstelară poştă se vede
că nu mi-aţi respectat sacra rostire,
făcându-mă
să-mi irosesc condorii tainei mari
şi să mai încântecesc o dată:
.. microcosmos, macrocosmos,
taina lumii este-n Logos..!.
(O variantă a poemului a fost publicată în revista Poezia – Iaşi, ISSN 1582-0890,
anul al XVI-lea, nr. 2 / 56, vară, 2011, p. 27).
Pirul şi lespedea episcopului Niceta Remesianu..
Printre valahele brânduşe-ale Zalmoxianismului,
cu petalele buzelor ca borangicul, nişte episcopi –
din spaţiul antic-măreţei Dacii – propovăduiesc toate
cărţile creştinate, spre a se naşte eliadescul concept
de Creştinism Cosmic..
În schimb, numai irepresibilul pir crescut între trandafirii
de pe mormântul sfântului valah, Niceta Remesianu,
împinge lespedea – pe care i s-a incizat textul caligrafic
al celebrului său imn, Laudă, Ţie, Doamne.. –
în clar-clocotitoarele ape-ale Dunării..
Miercuri, 16 martie 2011 / Vineri, 8 noiembrie 2013.
Strămoşi, treziţi-vă..!.
Se-nclină iar, puţin câte puţin, astfel se şi ridică
placa tectonică,
pe care-i a noastră Mare Pelasgo-Getică,
ori Marea Neagră,
după cum, în ultima vreme istorică,
îi spun geografii evmezici şi moderni,
poate, pentru că, -n momentele-i de furie,
capătă culoarea din cerul gurii întâlnit la câinii feroce,
ori la hienele ce-o înconjoară,
ce-i pândesc plajele de aur..
De la cataclismul atlantidic,
de când s-a rupt în două istmul Bosforului,
a mea Mare Pelasgo-Getică dă-n clocot,
a noastră Neagră Mare fierbe,
roade-adânc malurile-i la rădăcini
şi surpă, îndeosebi, malurile sfintei mele Dacii,
distruge plajele României mele de Dobrogea,
încât unii savanţi chiar încep să vorbească
despre o acută parodontoză euxină
(mai mult ca sigur, de mâine, imediat,
după lectura atentă a acestui poem paradoxist)..!.
Totuşi, eu, cunoscătorul profundei istorii,
de trei mii trei sute treizeci şi trei de metri,
a mării mele strămoşeşti, Black Sea,
nu de două mii două sute unsprezece metri
cât se relevă, incontestabil, azi,
da, eu ştiu că iar se ridică placa tectonică,
pe care-i a noastră Mare Pelasgo-Getică,
revărsându-i apa albastră din ligheanu-i imens
cât cerul şi revenindu-se la vechea ei întindere,
făcând să fie submerse din nou matca şi bărăganele
Dunării de Jos, până-n amonte de confluenţa Jiului
cu sacrul fluviu al strămoşilor mei cu ştiinţa
de a se face nemuritori..!.
Realitatea asta prezent-viitoare, domnilor academicieni,
mi-a prilejuit solemn mai josul semnal de alarmă
ca pentru un veridic al doisprezecelea ceas:
Strămoşii mei – nemuritori prin Zalmoxianism
şi muritori prin Creştinism –, treziţi-vă,
să nu rămâneţi submerşi câteva milenii
şi cu o nereunită Dacie ca între anticele-i hotare,
chiar dacă nu mai auziţi imnul României
în fiecare dimineaţă şi-n miez de beznă, de genune..!.
Din edenica mea Dacie, cea mereu prădată..
Dumnezeu a trudit şi sâmbăta
întru nemurire şi veşnică pomenire.
Dincoace de Geneză, toate se derulează
după neclintit-cibercosmicul program..
După cum bine se ştie,
nu la multă vreme după Geneză,
Atoatecreatorul a ieşit la pensie –
dar, până-n prezent, n-am auzit
că vreun guvern din microcosmos,
ori din macrocosmosul nostru cotidian,
ar fi tăiat din pensia lui Dumnezeu,
sau a vreunei fiinţe truditoare,
după chipul şi asemănarea Domnului,
în afară de odiosul guvern Boc–Băsescu,
din edenica mea Dacie, cea mereu prădată,
cea mereu jupuită de toţi
şi de toate imperiile,
dincoace de truda de sâmbătă..
(O variantă a poemului de mai sus –
dar purtând titlul Dincoace de truda de sâmbătă.. –
a fost publicată în revista Poezia – Iaşi, ISSN 1582-0890,
anul al XVIII-lea, nr. 4 / 62, iarnă, 2012, p. 47).
Fără „magna cum laude”: şi să fim realişti..!.
Steagul meu pelasgo-dac, tricolor-şuierător-cap-de-lup,
tricolor-înspiralat-fâlfâitor-trup-de-balaur galactic,
pe la mijloc, în aprins tricolor-busuioc al iubirii Daciei,
rămâne
cogaionic-nemuritor, înrourându-vă, poate şi vouă,
genele, zâne-ale istoriilor tot mai vitrege,
tot mai vitregitoare, ce n-aveţi decât să vă dilataţi
sufletul, pe cât îl mai aveţi, pupilele siameze,
sub talpa caldă a fierului de călcat genunchii, coapsele,
sânii zânoşi, sub fierbinţi săruturi de poeţi ai curţilor
imperiale, până-n zig-zagul fotoni-cocorilor din cosmicul
unghi, dintotdeauna înaintător pe sub oul pupezei,
inclusiv, cel din straşnicul cuib al scorburii aflate în teiul
genial, ori pe sub castronul-copertă, plin cu pilaf – da,
coperta-castron pentru cartea fundamentală a insectelor,
pentru orice altceva, dar nicidecum, pentru orologiul
re-Unirii Patriei mele între hotarele Daciei –
da, ale Daciei lui Burebista, ale Daciei lui Regalian,
nu ale scursorilor imperiilor, nu ale politic-flecarilor,
nu ale administrativ-gunoaielor, nu ale mafioţilor fonfi,
ori de alt soi, căci vouă vă zic răspicat:
marş, din amvonul Patriei mele, Dacia, Valahia Magna..!.
Asta, pentru toate „istoriile” falsificatorilor, să se ştie clar
de-acum încolo, fără magna cum laude: şi să fim realişti!.

Ioan Alexandru - Cititor la Neamț

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Te păstrează cronica-n culori
Îmbunătățit la-nfățișare
Barba ca argintul lămurit
Și obrazul pal de lumânare.
Fără pic de sânge pământiu
Și pe buze nici o pătimire
Și cuvântul când te-nvrednicea
Dobândeai viața-ntru slujire.
Ani de miezonoptici în priveghi
La lumina candelei domoale
Cu dulceața imnelor în grai
Sub icoana crucii monahale.
Clopotele-n turn între păduri
Peste văi și dealuri legănate
Și mereu răspund chemării lor
Turmele de jertfă de pe sate.
În sobor la Neamțu cufundat
Râu-adânc în neam la rădăcini
Te-a sorbit întreg poporul meu
Și-a rămas în mână cu-o lumină.
Și Moldova-n lacrimile ei
Te-a țesut Paisie străine
Să nu poți alege în pământ
Țărna ta de cea care te ține

spiritualitate romaneasca – Versuri.pro

Ion Pachia-Tatomirescu - Zalmoxis al VII-lea

Kabir - Există o Lună în Interiorul Corpului Meu

Ion Pachia-Tatomirescu - Zalmoxis al VI-lea

Ion Pachia-Tatomirescu - Dacia Din Sarcofagele Piramidei Extraplate

Ioan Alexandru - Cititor la Neamț