sonetul 27 – Versuri.pro

John Berryman - Sonetul 27

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Într-un poem făcut de Cummings de demult era
iubita lui ploaia, însă, iubito, tu ești lumina de soare
prin aerul albastru fluturând, trezind cu o boare
suspine să te urmărească plânse cu irișii asemenea,
părul tău strălucitor-din-umbră îmi lipsește mult prea
mult – de două săptămâni și astăzi. Ce chemi tu la o viață e o mare
făptură a ta însăți, tu ești eu, parazitul care
dintru lumină soarbe asupra… noastră. Dacă această a mea
contorsionată spunere te supără, mai scurtă ca a lui Properțiu
parafrazat de Pound – căruia îi sunt dator
cu trei scrisori – atunci treci tu prin mine ca un pieptene.
Și iată-mă netezit; – sub disciplina ta eu știu
și să mor – chiar dacă alții ar fi neîncrezători,
și cerul larg, amuțit de stele, către casă mă umbrește alene.

Elizabeth Barrett Browning - Sonetul 27 (Sonnet XXVII)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Iubitul meu, ce către zări senine
M-ai înălţat din cazna ţărnei crunte,
Suflându-mi duh de viaţă peste frunte
Prin lâncedele bucle în ruine;
Mi-ai dat cu un sărut luciri divine
Ce văd heruvii pe celesta punte.
Când n-aveam pace pe pământ niciunde,
cătând pe Domnul, te-am aflat pe tine!
Ş-aflându-te-s puternică, ferice,
Ca unul care-n câmp de asfodele
Priveşte-n urmă bucuros şi zice:
Adio timpurilor sterpe, grele,
Azi între bun şi rău stau mărturie
că doar murind şi doar iubind se-nvie.

William Shakespeare - Sonetul XXVII

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Împovărat, zoresc spre patul meu,
Astâmpăr celui frânt de colindat;
Dar se pornește-alt drum în capul greu
De gânduri, într-un trup epuizat:
Căci grija mi-e departe de unde zac,
Pelerinaj zelos voind spre tine,
Genele grele-mi stau deschise larg,
Privind în beznă, cum văd orbii bine:
Doar ca-n imaginaru-nfățișat,
Profilul tău mi-e dat vederii, boantă,
Odor, în noaptea hâdă, suspendat
Ce face noaptea neagră captivantă.
Iată cum ziua-i trudă, noaptea-i gând,
Iar tu, nici eu, nu ne-odihnim nicicând.

William Shakespeare - Sonetul 27 [Sonnet XXVII]

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Sleit de trudă fug grăbit în pat
Picioarele ce-au mers să stea tihnit
Însă în capul meu iar am plecat,
Căci mintea-i trează-n trupul obosit.
Iar gândul meu, de-aici de unde-s eu,
Spre tine vine în pelerinaj
Şi îmi strâng pleoapa, chiar de-atârnă greu,
Dar el ca orbul merge, cu curaj.
Cu ochiul minţii iute te-am găsit
Şi umbra ta e ca un giuvaer
Ce luminează noaptea liniştit
Şi-i face chipul antic tinerel.
Că ziua merg, iar noaptea că gândesc
De grija noastră pacea nu-mi găsesc.

William Shakespeare - Sonetul XXVII: Frânt de Muncă, Mă Reped În Pat

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Frânt de la muncă, mă reped în pat,
Plăcut repaus oaselor sleite;
Atunci începe-un drum imaginat
De minte, pe când trupul se destinde.
Căci gândurile mele, de departe
Încep pelerinajul către tine,
Și-mi țin pleoape deschise larg în noapte
Să văd, ca orbii, în întunecime.
Atât că-nchipuirea minții mele
Orbirii mele umbra ta-i prezintă,
Un juvaer în miezul nopții grele,
Pe care-o face luminos de blândă.
Trupul meu ziua, mintea mea în noapte,
Cât ești, cât sunt, de liniște n-au parte.