seninatate – Versuri.pro

Dan Botta - Buddha

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Se desfăcea un lotus printre trestii,
Buddha trecea urmat de-un ucenic,
Zâmbi-ndelung priveliștii acestei
Și ziua toată n-a mai spus nimic.
Buddha trecea-nvățând pe ucenici,
Pe lac glorios înflorea Nympheea
Buddha privi, zâmbi-ndelung, și nici
Un cuvânt nu grăi în ziua aceea.

Li Po - Muntele Verde

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Mă întrebi de ce locuiesc pe muntele verde;
Zâmbesc și nu răspund, pentru că inima mea este lipsită de griji.
Așa cum frunzele de piersic curg în avalul râului și sunt duse nu se știe unde,
Eu trăiesc într-o lume aparte – care nu se află întru totul printre oameni.

Richard Bach - Când Trăiești

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Când trăiești / cu maximă intensitate, / nu mai contează deznodământul jocului. / Orice s-ar ... →

Emily Dickinson - Ce Fericita-i Piatra Care

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Ce fericită-i piatra care
Hălăduieşte pe cărare,
Căci slujbe bune nu visează
Şi orice grijă o sfidează –
Iar haina ei e maronie,
În Univers stă cu mândrie,
Şi-i liberă precum un soare,
Luceşte-n grup sau izolare,
Şi-ndură legile fixate
Într-o deplină simplitate –

Jose Saramago - În Insula Uneori Locuită

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

În insula uneori locuită ce suntem,
sunt nopți, și deznopți și zori, când nu-i nevoie să murim.
Atunci știm tot despre ce a fost și despre ce va fi.
Lumea apare definitiv explicată,
ne umplem de seninătate, iar vorbele singure se traduc.
Apucăm și înălțăm în mâini un pumn de țărână. Cu blândețe.
În el se cuprinde tot adevărul suportabil: conturul, voința și limitele.
Atunci putem zice că suntem liberi,
cu pacea și surâsul celui ce se recunoaște,
revenit din periplul său în jurul lumii,
energizat, pentru că s-a nutrit cu suflet până în măduva lui.
Să liberăm încet pământul. Să-i liberăm încet minunile:
apa, piatra, rădăcinile.
Viața e deocamdată fiecare dintre noi.
Asta e suficient.

Juana De Ibarbourou - Sălbatică

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Beau apa limpede și clară – izvorâre –
și lenevesc pe câmp ținându-mi sprijinire
un copăcel de roșcov lucios și temerar,
ce-n crengile lui poartă dulceața de cuibar.
Așa-mi petrec amiezi, rebelă și bronzată,
pe moalele covor de iarbă aromată
mușcând adânc din carnea căpșunii suculente
sau căutând prin zmeuri miresme imanente.
Mi-e trupul impregnat de-arome vii, focoase
și pajiști împlinite. Prin plete răcoroase
se-mprăștie fâneața cu-aroma ei solară
și sevele de mentă, și floarea de secară.
Sunt liberă, ferice și tânără mă văz,
precum a fost zeița de grâu și de ovăz!
Neprihănită sunt ca Bendis prin cicori
și-adulmec iarba clară crescând la cântători!.
Sălbatică.
Bebo el agua limpia y clara del arroyo
y vago por los campos teniendo por apoyo
un gajo de algarrobo liso, fuerte y puternic
que en sus ramas sostuvo la dulzura de un nido.
Así paso los días, morena y descuidada,
sobre la suave alfombra de la grama aromada.
Comiendo de la carne jugosa de las fresas
o en busca de fragantes racimos de frambuesas.
Mi cuerpo está impregnado del aroma ardoroso
de los pastos maduros. Mi cabello sombroso
esparce, al destrenzarlo, olor a sol y a heno,
a savia, a yerbabuena y a flores de centeno.
¡Soy libre, sana, alegre, juvenil y morena,
cual si fuera la diosa del trigo y de la avena!
¡Soy casta como Diana
y huelo a hierba clara nacida en la mañana!

Juana De Ibarbourou - Prin Ploaie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Cum lunecă ploaia pe spate!
Cum înmoaie veșmintele toate,
și-mi cade-n obraji răcoare de rouă!
Plouă, plouă, plouă,
și merg încet pe cărare,
cu suflet zburând, surâzătoare,
fără-a visa, fără-a simți,
plină de voluptatea uitării de-a gândi.
O pasăre se bălăcește
într-o băltoacă. Prezența mea o năucește,
se-adună… se uită la mine… nu suntem străine…
Iubim amândouă văzduhul, câmpiile cu grâne pline!
Apoi, este uimirea
țăranului cu sapa-n spate, ce mă petrece cu privirea,
iar ploaia mă cuprinde, ca un dar, cu-aromele
pădurii lui Brumar.
Și este, apa pe trupu-mi îmbibat
o mângâiere fantastică, un tremurat
de picuri cristalini, de flori fără petale
înfiorând sub pasul meu covorul moale.
Și simt, serenitatea
din mintea-mi fără vise, voluptatea
plăcerii infinite, dulceag-necunoscută,
într-o fărâmă de uitare mută.
Plouă, plouă, plouă,
și sufletul îmi este esență de zăpadă nouă.
Bajo la lluvia.
¡Cómo resbala el agua por mi espalda!
¡Cómo moja mi falda,
y pone en mis mejillas su frescura de nieve!
Llueve, llueve, llueve,
y voy, senda adelante,
con el alma ligera y la cara radiante,
sin sentir, sin soñar,
llena de la voluptuosidad de no pensar.
Un pájaro se baña
en una charca turbia. Mi presencia le extraña,
se detiene… me mira… nos sentimos amigos…
¡Los dos amamos muchos cielos, campos y trigos!
Después es el asombro
de un labriego que pasa con su azada al hombro
y la lluvia me cubre de todas las fragancias
de los setos de octubre.
Y es, sobre mi cuerpo por el agua empapado
como un maravilloso y estupendo tocado
de gotas cristalinas, de flores deshojadas
que vuelcan a mi paso las plantas asombradas.
Y siento, en la vacuidad
del cerebro sin sueño, la voluptuosidad
del placer infinito, dulce y desconocido,
de un minuto de olvido.
Llueve, llueve, llueve,
y tengo en alma y carne, como un frescor de nieve.

Julio Florez Roa - Candoare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Cerul era albastru, albastru, albastru.
Răsuflarea cu care ardeai luna cuptor
începuse să rumenească măiastrul
poienii, pe unde șerpuia un izvor.
În depărtări, fumul unei colibe de duh
ca vălul miresei neatins și cernut,
se ridica pierzându-se-n golul văzduh
cu aripă de zbor, ondulant și tăcut.
Deodată mi-ai spus: „Iubirea mea
este pură și blândă – o lungă derea
ce șopotește prin lutul sihastru”.
Și m-ai privit apoi, atât de alene,
cu inima pândind printre gene.
Și sufletul tău era cerul albastru.
Candor.
Azul.. azul.. azul estaba el cielo.
El hálito quemaste del estío
comenzaba a dorar el terciopelo
del prado, en donde se remansa el río.
A lo lejos, el humo de un bohío,
tal de una novia el intocado velo,
se alza hasta perderse en el vacío
con un ondulante y silencioso vuelo.
De pronto me dijiste: El amor mío
es puro y blando, así como ese río
que rueda allá sobre el lejano suelo.
y me miraste al terminar, tranquila,
con el alma asomada a tu pupila.
Y estaba azul tu alma como el cielo.

Daniel Vişan-Dimitriu - Doar O Cafea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

E doar o cafea în grădină,
la casa cu tine stăpână,
în triluri de păsări ce-ngână
acorduri din sursă divină.
E doar o cafea, pe-o terasă,
privită din zare de-un munte
ce-și varsă, din tâmple cărunte,
izvoare de apă aleasă.
Silfide, pe flori risipite,
se-ntrec să-și arate uimirea
văzându-ți, în ochi, strălucirea.
Cuvinte se-ascund, negrăite,
când clipele trec, fericite,
cu noi, o cafea, și iubirea.
Daniel Vișan-Dimitriu
(27 ian. 2015, Vol.”Chipul iubirii”)

Salvatore Quasimodo - Briza Marină

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Cu tine asemuiesc viața mea de om,
briză marină ce tragi pietre și lumină
și uiți cu noua undă
pe cea căreia i-a și dat sunet
mișcarea aerului.
De mă trezești te ascult,
și orice pauză e cer în care mă pierd,
seninătate de arbori în limpezimea nopții.