ruginiu – Versuri.pro

Daniel Vişan-Dimitriu - Foc de Toamnă Rugine

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ruginiul ei îmi pare
zămislirea, în apus,
a luminii unui soare
cu iubirea mai presus
şi decât dorinţa firii,
şi decât voinţa sa
de-a fi sclavul nemuririi
el, prin univers, o stea.

Ruginiul ei îmi este
mai frumos decât oricând
şi-mi îndeamnă, fără veste,
spiritul spre flori de gând
şi spre nopţile senine
ce se-ndreaptă către zori
ce înlătură cortine
după care, încă, dori.

Ruginiul unei toamne
strălucind ca un apus,
este gata să condamne
depărtările ce-au pus
anotimpuri lungi ca focul
dintre mâini de Prometeu,
între ochii tăi şi locul
doar al tău, din pieptul meu.

Rian Roman - Toamna

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

A venit toamna, natura sună
Pădurea cu foșnet cântă la lună
Crăpat e verdele pe nucă
Lunca brumată se-apleacă năucă
Rouă rece în umede sandale
E ruginie raza de soare.

A venit toamna, mâna-mi culege
De pe marginea frunţii o adiere rece
E vocea trimisă s-anunţe plecarea
Când galbena vară-şi urmează chemarea
E teama că lumea deschide oblonul
Să iasă afară bârfa şi zvonul.

A venit toamna, umbra-mi propune
La schimb fulare, cu albe costume
Aleea din parc se oferă să-mi dea
La schimb paşii repezi, pe fulgul de nea
Din adânc, marea ar vrea să întoarcă
Bancul de stridii să-l dea pentr-o barcă.

A venit toamna, ruginii sunt:
şi frunza, şi lunca, şi strada, şi pasul, şi timpul,
şi versul, şi vinul, şi somnul şi, poate, şi omul

Nikolaus Lenau - Simțământ De Toamnă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Făgetul pare-n haina-i ruginie
Ca un bolnav, pe-al cărui chip, când moare,
Vezi roze încă răsărind, fugare,
Dar sterpe, fără dulce melodie.
Sfios, neauzit şi fără urmă,
Pârâu-şi scurge unda printre cetini,
Cum lângă-un muribund păşesc prietini
Netulburându-i visul de pe urmă.
Drumeţul nu îşi toarce singur plânsul
Aici. Natura însăşi, întristată,
Durerea lui i-o înţelege toată,
Şi-n jalea-i îl cuprinde şi pe dânsul.