Ștefan Octavian Iosif – Rozele
De ziua numelui, în dar,Primise roze Anişoara.Le-a strâns frumos într-un pahar,Dar rozele muriră seara.Le cercetează tremurând,Nedumerită, mititica,De ce s-au stins aşa curând?Nu le făcuse doar nimica.Şi gândul ei nevinovatSe-ntunecă de-atâta jaleCând vede cum s-a spulberatPodoaba mândrelor petale.Acum, cu drag, le-adună iar.O, de-ar putea, le-ar da fiinţă!Dar izbucneşte-n plâns amarVăzând că e cu neputinţă.Sărman copil neştiutorCe … Citește mai mult