s-au lipit de stânci și codri, și în mlaștini se-adânciră,
și-au durat colibe-n râpe, tot prin peșteri au cinat,
se hrăneau cu rouruscă, mânătărci și calomfiră,
peștele le-a fost tainul, jirul, trudnicul vânat.

Fluvii tragice brăzdară chipul tău ca de icoană,
ai trăit fără prihană un mileniu greu, de iad,
te-au secătuit de vlagă, ți-au supt sângele din rană,
ți-au smuls vintrele de aur, grîul, munții verzi de brad,

tu aveai aici cutume, ei – doar acte mincinoase,
dreptul tău era vecia, traiul demn și înțelept,
în adîncul tău prinsese rădăcini un cer de oase,
ei le-au profanat cu ura și cu lipsa lor de drept.

Aveai sanctuare dace, temple și mulțimi de castre,
mii de pietre funerare și inscripții vechi de rit,
în întreg acest tezaur al eternității noastre
ei au răsucit cu poftă plugul lor cel ruginit,

și-au împodobit coroana cu scîntei de piatră rară
despuiate samavolnic de pe sceptrul tău bogat,
ți-au bătut cununi de flăcări și de spini, ca să te doară,
fiere ți-au turnat pe buze, în urzici te-au îmbrăcat.

Și ți-au pus căluș în gură, trupul tău de pom în floare
l-au împresurat cu lanțuri, ca pe un tîlhar de rînd –
în acest mileniu groaznic, fără lună, fără soare,
podul lacrimilor tale lega cerul de pămînt….

Și te-am liberat, de-a pururi, întregind a țării horă,
în văzduhul jertfei noastre ca un astru viu răsari,
tu, pămînt al pătimirii, ești mătasea Tricoloră
ce-a încins, sărbătorește, brîul României Mari!

Costel Zăgan, ODE GINGAȘE

Strofa 2:
La școală-nvăț limba ta
Dar harta ne desparte, așa
Eu te visez în fiecare zi
Cu munți, cu steag, cu poezii.

Refren:
Românie, mamă mare
Te port în suflet ca pe-o floare
Deși nu sunt în brațul tău
Te simt aproape, Dumnezeu.

Strofa 3:
Pe Prut se joacă vântul greu
Dar eu îți scriu din gândul meu
Când voi fi mare, voi veni
Să fiu acasă, să pot iubi.

Refren (repetat):
Românie, mamă mare
Te port în suflet ca pe-o floare
Deși nu sunt în brațul tău
Te simt aproape, Dumnezeu.

Final:
Și dacă nu ne vom uni curând
Să știi că eu te port în gând
Că-n Basarabia, un copil
Te strigă-n vis, cu dor subtil.

A pornit dorul prin lume
Să-i colinde pe români
Şi meleagurile străbune
Azi, orfane prin străini.

Dor îi dorului de tine,
Dor de România Mare,
De români fără destine
Şi de vechile hotare.

Din Moldova în Banat
Cântece de dor răsună
S-a mai scurs amar un veac
Peste Ţara cea română.

Maramureşul suspină
Şi Dobrogea-i lăcrimată
Pătimesc fără de vină
Pentru o Ţară sfărâmată.

Plâns se-aude din Timoc
Voivodina vrea acasă
Le arde-n inimă un foc
Un dor de România noastră.

Colindă dorul prin Hotin
Colindă-n Herţa, Cernăuţi
În graiul nostru cel latin
Îşi plânge fraţii părăsiţi.

Bucovina e prea tristă
Şi-n Muntenia e jale
Cât Ţara nu mai există
Nu e timp de sărbătoare.

Şi Oltenia, şi-Ardealul
Au un suflet sfâşiat
Mureşul, Oltul şi Jiul
De dor toate au secat.

Noi ne rugăm la Dumnezeu
Să-nceteze azi surghiunul
Să -nceteze a noastră dramă
Căci tare greu ne e Crăciunul
Fără de tine, Ţară-Mamă!

Ref: (x2)
Deșteaptă-te române din somnul cel de moarte
În care te-adânciră barbarii de dușmani
Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâini mai curge un sânge de roman.

Când dorul mă cuprinde
Rostesc aceste cuvinte
Simțind un gol în noi, nu trăim visând un loc pentru suflet,
Un fel de paradis pierdut sau mai degrabă furat înainte de a ne fi născut,
Crescut sub lumina ideii naționale
Deci suntem copii anilor ’90
Acum aflăm peste 20, luptăm pentru un pământ de pe care ar fi logic să pleci
Viața cotidiană încet te înghite
Acum cei ce vin luptă încet din rădăcini
Ne rătăcim pe măsură ce trece timpu’
Mie continuitatea-mi pare destul de simplă
Eu sunt prezentu’, părinții și străbunii sunt trecutu’
Iar copii vor fi viitoru’
Deci, știu cine am fost, știu cine sunt
Mai mult decât atât știu unde vreau să ajung
Ca niște soldați bravi, numeric inferior
Luptăm și mai presus de toate crezând
Că într-o zi când soarele va răsări
Se vor deschide nu doar ochi dar și inimi.

Ref: (x2)
Deșteaptă-te române din somnul cel de moarte
În care te-adânciră barbarii de dușmani
Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâini mai curge un sânge de roman.

Scânteia care v-a aprins a fost ideea unei Românii unificate
Am spus nu se poate!
Suntem moldoveni după teritoriu și români ca nație
Orice altă explicație o consider aberație
Cum dracu’ am putut să ajungem o minoritate
Doar suntem la noi acasă nu în străinătate?!
Cred într-o renaștere a spiritului românesc în Basarabia
Trebuie în primu’ rând să ne iubim patria mamă
Căci ne cheamă să venim acasă
Și toți președinții… oricum semn că nu-mi pasă
Ati venit cu multe încercări spre a ne denatura cultura
Legătura cu o țară străină n-o să țină, o să vă rupem cusătura
Ne-ați lăsat fără de soare, fără ieșire la mare
Ne-a rămas însă cultura, de asta indiferent ce ai încerca să-mi spui acum
Amândoi știm că suntem români și pun punct.

Ref: (x2)
Deșteaptă-te române din somnul cel de moarte
În care te-adânciră barbarii de dușmani
Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâini mai curge un sânge de roman.

Noi aici, ținem sus bătălia.
Ascultă! De noi depinde independența țării; viitorul a milioane de români; cât timp va fi să fim pe acest pământ, noi luptăm pentru libertate! Atât. Atât. Atât. Atât.
N-a avut ce, străine!
Eu am fost aici de când vânturile și ploile au sculptat munții și această piatră. Și voi rămâne tot aici, până se va scurge toată vremea, până la capăt!