«O, voi pe care furtuna vă-mprospătează… Prospețime și garanție de prospețime…» Povestitorul urcă pe metereze și Vântul cu el. Ca un șaman sub brățările-i de fier:
Îmbrăcat pentru stropirea sângelui nou – haina grea, de un albastru de noapte, panglici de fai stacojiu, și mantia cu lungi pliuri, adusă în vârful degetelor.
El a mâncat din orezul morților; din giulgiul lor de bumbac și-a croit drept de folosință. Dar vorba îi este la cei vii; mâinile la fântânile viitorului.
Și vorba-i ne este mai proaspătă ca apa nouă. Prospețime și garanție de prospețime… «O, voi pe care furtuna vă-mprospătează.»
(și cine n-ar rupe, cu călcâiul n-ar rupe înlănțuirea cântului?) Să te grăbești, să te grăbești! Vorbă de muritor!
Povestitorul urcă pe metereze în răcoarea ruinelor și molozului. Fata pictată pentru iubire ca la serbările vinului… «Și aveți doar atât de puțin timp spre a vă naște-n această clipă!»
Odinioară, spiritul zeului se oglindea în ficații vulturului, despicați, ca-n lucrăturile de fier ale fierarului, și Tăria împresura din toate părțile zorii omului.
Prorocire prin măruntaie și suflare și prin zbaterea suflării! Prorocire prin apa cerului și ordalia fluviilor…
Și astfel de rituri au fost prielnice. Le voi prelua. Mila zeului asupra poemului! Nu-i lipsească!
«Dăruit cu un vis prielnic» au fost cuvintele alese ca să exalte condiția înțeleptului. Și poetul mai afla întărire-n poemul său,
Socotind un noroc această mantică a poemului, și tot ce un om aude-n apropierea serii;
Sau un om apropiindu-se de marile jertfelnice unde-i junghiat un cal negru. – «Vorbește ca stăpân, zice Ascultătorul.»