respirari – Versuri.pro

Nichita Stănescu - Glose

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Eseu.
Respirări.
I.
Ca să poți să te fii, stai locului și sfințește-l, iar în călătorie trimite-ți numai ochiul.
Vai de cel care se odihnește la umbra copacului sădit de strămoșul altuia. Lasă-te ars de soare, dacă n-ai moștenit vreo umbră de arbore. Sădește-te tu însuți, dacă nu s-a sădit pentru tine! Fii strămoș, dacă n-ai avut norocul să fii strănepot.
II.
Dacă vrei să existe cinste și curățenie, fii chiar tu însuți cinstit și curat. Abia după aceea vezi și bucură-te dacă mai există în afara ta cinste și curățenie. Abia după aceea întristează-te și scuipă dacă în afara ta nu există cinste și curățenie.
III.
Cinstea vieții mele și idealul vieții mele sunt acelea de a fi așternutul pe care la nesomn să se poată odihni oricând sufletul țării.
Visul vieții mele este să fiu cina la care stă vorbirea țării mele când îi este sete de un vin și de un viu.
IV.
Limba română este maica mea. Ea m-a trimis la școli și armată. De câte ori îi scriu, scriu: „Al vostru, care vă dorește sănătate și care este sănătos!”.
V.
Deplâng pe cel care plânge când plouă, ca pe un risipitor cu avutul sării.
Laud pe cel care face acoperișe.
Disprețuiesc pe cel care plânge noaptea. Plânsul profund e pe soare, în amiază, la douăsprezece. Atunci.
VI.
Descurajez pe cei care spunând „Eu” se înțeleg pe sine. Îi descurajez cu indiferență.
„Eu” putem să spunem numai despre noi, și aceasta numai când avem grijă de cerul pământului.
VII.
Cel mai mare noroc e să ari, ori să ridici pământul în picioarele lui.
VIII.
De zburat, zboară tot globul, toate stelele, timpul.
De stat locului și în lucrare, mi se pare a fi măreț.
IX.
Dacă nu ești în stare să recunoști iarba după verde și apa după sete, nu-i va fi niciodată nimănui dor de tine.
X.
Nu trăim decât o singură dată și numai o singură viață.
A avea un ideal înseamnă a avea oglindă.
Într-un ideal te speli ca-ntr-o apă curată. Într-o oglindă îți speli chipul obosit, potrivindu-ți-l până când accepți să fii.
XI.
„A sta-stare” îmi este mai ideal decât „a avea-avere” sau „a fi-fire”.
(Nichita Stănescu – Respirări, București, Editura Sport-Turism, 1982, cap. „Scrisori de dragoste”)

Nichita Stănescu - Respirări III

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Sfânt în om este sentimentul. El este în om și în afara lui în același timp. Sentimentul este hrana cu care el satură foamea secundelor pe care le are de trăit. Este un fel de nutreț interior pentru un cal încă și mai interior. Un fel de gură locuind în centrul unei pâini. Un ierbivor interior ierbii.

Nichita Stănescu - Respirări IV

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Destul de târziu și abia după ce am învățat a vorbi mi-am dat seama că exist și, cu intensă uluire, că m-am născut. (..).. ce umbră de sine stătătoare și fără de copac bătut de lună, ce iepure împușcat înainte de a se naște, ce pasăre stând numai din faptul că aerul ei a fost inspirat de Zeus sufocându-se după ce a ronțăit
în dantura lui celestă cotorul Andromedei (..) nici chiar mama mea cea care m-a născut pe mine în chinuri, urlând de durere și umilința fiind de privirea brutală și indiscretă a moașei (..) – nici chiar ei, mama care m-a născut pe mine, nu i-a dat prin gând și prin inimă și prin creierul ei de femeie, să mă întrebe dacă aș vrea să mă nasc, de-aș fi în stare să fiu, de-mi este drag de aceasta. Iată-mă, sunt, ca și muzica, „un răspuns căruia nu i s-a pus nici o întrebare”. Cât orizont, cât material absurd, ce frunză, ce iarbă, ce stea, – ce delfin, ce rac, ce nor care plouă, – ce vierme de măr, ce măr doamne și, în genere, CÂTĂ VÂNZOLEALĂ PENTRU O NEÎNTREBATĂ NAȘTERE! Dar vai, mă consolez de impuritatea nașterii prin faptul unui gând și anume acela că moartea este singuratică și are o natură virgină. Nuntă a absențelor. A fără A, A fugit din toate cuvintele, A virgin.

Nichita Stănescu - Respirări VI

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Dragii mei, feriți-vă să aveți dreptate prea repede,
prea devreme, – ca să mai aveți la ce visa!
Dragii mei, feriți-vă să muriți de tineri,
– ca să puteți totuși să vă jeliți viața, cum se cuvine!
Eu sunt real, dar nu sunt adevărat, Petrule!..
(din „Adevarul si Realul”)

Nichita Stănescu - Respirări XII

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Abia după ce se termină lupta, abia după ce se numără morții, abia după ce se spală putoarea sângelui, abia după ce se spală steaua de raze, abia atunci, și nici atunci, ceea ce este frumos ne trebuie, în pofida aceluia ce a fost victorios. Trebuie să doarmă piatra ca să curgă apa, și, după seceta aspră, trebuie să înceteze ploaia binecuvântată ca să ne bucurăm galeș.

Nichita Stănescu - Respirări XV

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Actul scrisului este un act de rememorare, iar nu o acțiune, atunci când el se exercită în mod grav și fundamental. Ideile care vin în timpul scrisului sunt idei minore detestabile. A-ți exprima în mod coerent o idee sau un sistem de idei, înseamnă a face întrucâtva experiența infernului.

a. a avea senzația că înțelegi ceva și a trăi acest lucru pe care-l înțelegi.
b. a uita în mod spontan ceea ce ai înțeles în secunda în care timpul înțelesului s-a consumat prin el însuși.
c. a încerca să-ți aduci aminte ceea ce ai înțeles – iată calvarul.
d. a reconstitui noțional ceea ce nu ține de noțiune. (..).
Înclinăm să credem că literatura își are la origine:

a. încercarea de a acoperi zonele neînregistrate senzorial ale naturii.
b. dorința de a supraviețui prin cuvinte, dedusă din nepuțința de a supraviețui în mod direct, prin sciziparitate. (..).
(din „Logica ideilor vagi”)

Nichita Stănescu - Respirări

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Uitați-vă și voi, dragilor, cât de sus este și cât de atârnat este un cuib. În el oul poate să stea. Mai somn și mai speranță decât oul nu avem altă vedere. A face o roată sub o casă nu e un dar dat mișcării, ci un coșmar mai puțin smuls somnului. (..) Uitați-vă și voi la stelele fixe. La Steaua Oerului, bunăoară, numită și Luceafărul. Vederea mea doarme într-însa. N-are ea raze, am eu privire. De nesomn mă pot odihni și în brațele propriei mele femei. De oboseală numai pe o roată pot dormi.
Căutați și voi să faceți ceva rotund care să miște zidul – căutați și voi să faceți ceva oval peste care pasărea stând și clocind să iasă la spargerea valului de var nu o pasăre, ci un pat. (..)
Dragii noștri, fără roată nimic nu este cerc.
Dragii noștri, fără somn nimic nu are coșmar.

Nichita Stănescu - Respirări XVIII

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

„În poezie nimeni nu se concurează cu nimeni. Totul este să fii poet, și dacă ești, tu singur o știi, tu singur ești măreț sau jigodie, și asta, numai față de tine însuți. Ce să fac dacă dimineața, când mă trezesc din somn, în același trup mă trezesc?”

Nichita Stănescu - Respirări XI

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

„Piramida ni se revelează ca un soclu solemn pentru statuia punctului (..)
O imensă temelie de piatră se trebuia întruchipată în piramidă pentru a susține punctul culminant din vârful său. (..)
Ne dăm seama că tot ceea ce este concret e unic și deci calitativ. Ne dăm seama că tot ceea ce este abstract e repetabil deci cantitativ.
Piramida în totalitatea sa, dar mai ales prin vârful său, semnifică însuși cuvântul, adică fortuirea abstractului în concret, unica și singura cantitate identică, în conștientul nostru, calității.
Întunecând întunericul, iată porțile luminii!”

Nichita Stănescu - Respirări XIX

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

"Dacă nu ții pe umăr un sac sau o armă, te poți trezi peste noapte ... →