Versuri corectate și adnotate
Au crescut secoleleîncet sau mai iute –uneori în letargie,alteori izbucnind în clipemari cât sorii din stihie.Au dat şi înapoi,trăgându-se-n pădurişi astupându-şi cu mânauriaşele guri.Apoi s-au revărsat cântecele câteodatăpeste câmpie,ca Dunărea umflată.Au crescut secolele mereu –într-una greu,sub vânt, sub ploaie, sub arşiţa mareca un pântec de săpătoare.Au crescut secolele de norod,Până la rod.
Văd nebuni careAu mers pe mare,Au crezut până la capătȘi s-au dus la fund.Încă și acum ei înclinăBarca mea nesigură.Înlătur acele rigidePalme îngrozitor de viu.Le înlătur an de an.
I. Bade de dragostea noastrăO-nflorit un pom sub coastă X2Și dușmanii or aflatȘi-or venit de l-or tăiat. II. Ia, bădiță, apă-n gurăȘi-l udă la tăietură x2Ca să-nfloar-a doua oarăMăcar dușmanii să moară. III. Ardo focu’ lumea reaMult îmi poartă grija mea x2M-am jurat și am zis zauN-am făcut la nime’ rău. IV. Rău la nime’n-am … Citește mai mult
Când oasele ne-atinseră pământulȘi-n prăbușire ne-au străpuns obrazul,Iubirea mea, nimic nu se sfârși.O nouă dragoste veni-ntr-un țipătSă ne învie, să ne prindă iar.Și chiar de-ar fi tăcut călduraLucrul acela care se continuaOpus vieții muribunde,La nesfârșit s-ar fi elaborat.Ceea ce noi văzuserăm plutindAlături de durereEra acolo ca-ntr-un cuib,Și cei doi ochi ai lui ne cuprindeauUnindu-ne într-un … Citește mai mult
Se face scrum oțelul ca toate câte sunt,Și, țăndări, o să fugă chiar marmura cu vântul.Tristețea-și are locul ei trainic pe pământ,Dar cel ce-o să rămână de-apururi e Cuvântul.1945
Legenda i-a stins toată semințiași i-a-ngropat-o-n zalele zăpezii,pe unde capre negre-și urcă iezii, –iar platoșele rocilor trufia.Singur rămas pe gresii de ardezii,și simte-n solitudine tăriași față-n față stă cu veșnicia,sub viscolele verzi ale amiezii.Durând din vreme veche-n vreme nouă,e ultimul zăgan uitat pe creste.Nu-i pasă dacă grindinile plouă,el știe doar că biruie și este,și-n piscul … Citește mai mult
Nu, să mă plângă cinevaNu sufăr, de copilă,Dar merg precum în trup c-o stea,Cu stropul tău de milă.Deci iată pașii mei nebuni,De ce mă-mbie la minuni,Deci iată!.Decembrie 1945
Din nesfârșite doruri zboarăfapte sfârșite – fântâni slab săritoare –ce tremurând, curând, se-nchină iară.Dar, cele ce-au tăcut odinioară,forțele noastre vii – se desfășoarăîn aceste lacrimi dănțuitoare.În românește de Eugen Jebeleanu
Poate mi-a fost scris să scriu, sau poate nuOricum ar fi sunt împlinit că nu mi-ai dat nimic tuȘtiu că timpu, cică șterge orice ranăȘi nu, nu sunt fotbalist, dar mă pricep s-o dau în barăȘi n-am învățat la școală, câte m-a învățat timpuDacă norocul chiar există, nu-l am io, e foarte simpluAm crescut modest, … Citește mai mult
Când mă privești, ochii mei sunt chei, pereții păstrează secretele, spaima mea-i de cuvinte, de versuri. Singură pe drumuri, memorată, o călătoare fascinantă, o flacără nestinsă.