Represiune – Versuri.pro

René Char - Șarpele

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Prinț al absurdului, învață-mi dragostea
Să-și ocolească Dumnezeul pe care-l urăsc întrucât
Nu-i decât tulbure represiune sau fastuoasă speranță.
Răsplată a culorilor tale, blând șarpe
Sub acoperișul pădurii și-n fiece casă.
Prin legătura ce unește lumina cu spaima
Te prefaci că fugi, o, șarpe lăturalnic!

Geo Bogza - La Colț

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Mult am mai fost eu pus la colț, în genunchi:
« Bogza Gheorghe, de ce nu deschizi gura, de ce taci?.
Treci la colț, în genunchi, pe coji de nuci! ».
E drept, nu prea învățam la istorie.
Dar și istoria, mai apoi, cât m-a pus la colț!.
« Geo Bogza, de ce nu închizi gura? de ce nu taci?.
Treci la colț, în genunchi, pe coji de nuci! ».
Și pe cranii de oameni.
Și chiar pe craniul meu,
Să învăț lecția.
Să învăț bine lecția!
Să nu mai urlu când îmi venea să urlu.

Pavilionul 32 - Solidaritate

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Solidaritate!
Celor ce alegeți să nu vă dați bătuți
Celor ce încă mai luptați
Celor ce refuzați să mai fiți prostiți
Celor ce încă mai gândiți
Celor ce-au fost loviți de represiune
Celor ce-au avut de suferit
Va spunem:
Solidaritate!
Poate pe prea puțini v-am cunoscut
Dar știm prea bine că voi existați
Credem că și voi ați făcut ce ați putut
Și acum vă mulțumim pentru că rezistați
Solidaritate!
Celor ce alegeți să nu vă dați bătuți
Celor ce încă mai luptați
Celor ce refuzați să mai fiți prostiți
Celor ce încă mai gândiți
Celor ce-au fost loviți de represiune
Celor ce-au avut de suferit
Va spunem:
Solidaritate!

Firdousi - Zohhak (Șahia Lui A Durat O Mie De Ani)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Zohhak stăpâni pe tronul șahilor o mie de ani;
lumea-ntreagă-i se supuse, și-astfel vremuiră vremi.
Datinile de ispravă, rând pe rând, s-au irosit,
și-au rămas să-și împlinească poftele cei păcătoși.
Sub dispreț căzu virtutea, și urcă magia-n cin,
bunul simț își trase vălul, vițiu-n plină zi ieși.
Divii se-mputerniciră în a face rău oricui,
și-ndrăzneai doar pe șoptite despre bine s-amintești.
Smulseră două mlădițe din seraiul lui Geamșid
limpezi, tremurând ca frunza plopului, două surori,
ale lui Geamșid copile. Amândouă-s diadem
pentru fruntea frumuseții preafrumoaselor făpturi!
Una Șahrinaz pe nume, și cealaltă, Arnavaz,
după văluri amândouă: chip de Lună răsărind.
Le târâră în haremul lui Zohhak, să i le dea
gâdinei cu cap de șarpe, care doar pe rele căi,
în magie și desmățuri ticălosul le-ndrumă,
că el nu punea la cale decât dragostea de rău,
nimicirea și omorul și pârjolitorul foc.
Bucătaru-n orice noapte îi aduse în serai
câte doi flăcăi: o dată din umili părinți născuți,
și-altă dat’ din neamuri bune, leac să-i facă lui Zohhak.
Îi ucise și le smulse creierii bucătărind
pentru cei doi șerpi: bucate. Mai erau în țară-atunci
doi neprihăniți (de viță) din străvechiul neam Parsi:
unul, Irmail, adâncul, se numea iar celălalt
Guirmail, clarvăzătorul. Se-ntîlniră într-o zi
și de câte sunt în Lună și în Soare și-au vorbit,
despre șahul strâmb și oastea-i, despre crâncenu-i nărav
demn numai de-ntunecimea-i. Unul dintre ei a zis:
„Noi datori suntem prin arta de-a bucătări, la șah
să ne furișăm și-un mijloc să-ncercăm a dibui
din cei doi meniți pierzării, zilnic, unul să scăpăm.”
Și cum ziseră, făcură, și de-ndată au deprins
arta de-a găti bucate și-a le potrivi la gust.
Și atunci cei doi prieteni ageri și prevăzători
bucătari la șah intrară, bucurîndu-se-ntr-ascuns.
Când a fost să verse sânge jertfelor, și dulci vieți
să le smulgă bucătarii, le aduseră târâș
doi flăcăi în floarea vârstei prinși de paznici ucigași,
care-n brânci îi azvîrliră jos cu fața la pământ.
Inima în piept se strânse meșterilor-bucătari,
ochii le-notară-n sânge, capul greu se-nvârteji
de dorința răzbunării. Se țintiră, ochi în ochi,
și-i cuprinse mare scârbă de cruzimea celui șah.
Doar pe-un tânăr doborâră (mijloace n-aveau de-ales)
creieri omenești cu creieri de berbec amestecând.
Celuilalt viața, ei, frățește, i-au șoptit:
Pierde-ți urma-n mare taină; caută să te ferești
de-a rămâne-ntr-o cetate unde oamenii sunt mulți;
partea ta în lume fi-va muntele, deșertul gol.”
L-au scăpat, capul unui josnic dobitoc,
și gătiră o tocană pentru cei doi negri șerpi.
Și-astfel izbăviră tineri, cam treizeci pe lună și
a-adunară două sute; iar cei doi, vreo câteva
oi și capre le dădură (tinerii nebănuind
cine le trimite darul) și-i mânară în deșert.
Din acești fugari se trase neamul kurzilor’ nomazi,
care nu-și durează case, cortul este casa lor,
care în adânc de cuget nu se tem de Cel-de-Sus.
Dacă Zohhak, desfrânatul, pizmuia pe un viteaz,
îl și trimetea la gâde și din urmă îi striga:
„Faci cu divii cârdășie!” Cel ucis de-ar fi avut
vreo fecioară-n frumusețe fără seamăn, după văl
ascunzîndu-și neprihana nurilor fără cusur,
sclavă și-o făcea degrabă. Vrednic nu era de șah,
și călca-n picioare pravili, căci nimica sfânt n-avea.

Andrei Ciurunga - Vorbitor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Ar fi timpul să stăm lângă foc, să iubim
câte-o fată de grâu, cu privirea albastră,
să scriem poeme sau cărţi să citim
la lumina ce scade treptat în fereastră.
Pe masă, paharul cu ceai sau ţigara
să-şi urce spirala căldurii am vrea.
Târzie pe dealuri să fumege seara,
luceafărul palid să licăre abia.
Dar întinsele noastre câmpii dobrogene
ne ard peste faţă cu plesnet de bici
pe când visul musteşte amar printre gene:
Cumplitul Danubiu va trece pe-aici.
Va trece cândva, peste ani, peste vreme,
cu apele tulburi de crâncen tumult,
iar undele sure vor sparge blesteme
din guri astupate cu pumnul demult.
Străvechi amintiri vor ieşi din morminte
şi-o clipă vor arde pe-o creastă de val.
Acolo, sub mâl, vor rămâne-oseminte –
toţi morţii de-acum, risipiţi pe Canal.
Şi umbre de mame, venindu-le-aproape,
pe malul înalt, se vor frânge de dor.
Vor izbi miliţienii cu cizma-n pleoape:
Banditule, scoală că ai vorbitor!.
Şi-adâncă va creşte tăcerea din ape –
Din ape – sau poate din sângele lor.

Adrian Păunescu - Implozia Națională XXI

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Este un mare bărbat politic,
un om supradotat.
Și n-are el nicio vină pentru felul în care-au condus
Generalii-fantomă represiunea de la Timișoara și
București, n-aveți absolut niciun drept să-l închideți pe
Ștefan Andrei, e-o-nscenare grosolană, e un caz dintre
multele cazuri de condamnare politică a unui lider care
cam incomodează, n-aveți dreptul să închideți pe nimeni
fără probe, fără martori, fără o judecată corectă, ceea
ce faceți sau acceptați să se facă, vi se va face. Recitiți
„Salonul numărul 6” de Anton Pavlovici Cehov! Nu există
răzbunare mai mare, decât ecoul propriei noastre
răzbunări. Nu cereți administratorilor Palatului Cotroceni
explicații peste umbra care răzbate din lucrurile
reședinței, ei n-au de unde să știe, dar eu cred că vă
pot spune adevărul, ceața politică, din ce în ce mai greu
respirabilă, a peisajului nostru național,
e mediul nostru normal
de acum încolo. Și peste ea,
vine umbra spânzuratului din spălătoria de bloc.
Umbra celui care a murit, crezând că dumneavoastră l-ați
trimis la carceră pentru 16 ani, adică până-n anul 2008,
Președinte, eu, totuși, mă încăpățânez să cred că nu e așa.

Adrian Păunescu - Repetabila Vânătoare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Sunt vânați cu lasoul oamenii buni,
Nu se-ntoarce-n sat ce se face-n sat, imobilism, voluntarism și multe sancțiuni,
Cine nu a fost omorât, va fi arestat.

Sunt câțiva care trec și usucă atent
Tot ce simt, tot ce-aud, tot ce văd,
Ca să n-avem căldură, ca să n-avem curent,
Ca să fie prăpăd.

Dar ei vin și se duc, vârsta-i scoate la mal.
Fericiți așteptăm pe cei tineri în loc,
Că sătui suntem toți și de stilul brutal
Și de știința de-a pune paie pe foc.

Și cei noi, care vin, ideale perechi,
Fac și ei tot la fel, numai represiuni,
Și cei noi, care seamănă mult cu cei vechi,
Dacă azi e duminică, mâine e luni,
Ies chiar ei să-i vâneze pe oamenii buni.

7/8 decembrie 1985 București.
Poezii cenzurate