Redempțiune – Versuri.pro

Drago - Altă Viață

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

E o lume mare, în care se vând multe chimicale
E o lume în care, te bați cu diavolu’, dar el nu moare
Ce vezi tu pare, o simplă distracție, o treci la uitare
Că realitatea doare de la joint la praf și pastile doare
Îngerul tău moare
Te lasă singur
Și pici la strâmtoare
Paturi de spitale
Și totul se întunecă, nu ai scăpare
Ai vrea să pui stop, dar nu ai cum ai intrat în joc
Diavolu’ vrea tot
Familia, banii la final ești mort.
Ascultă aici mama
Ești gata să îți spun realitatea vieții mele?
(yea) Trebuie să fii mândră de mine acum
Eram cam de c***, mulțumesc lui Dumnezeu că m-a ajutat să trec peste toate astea
Să asculte bine familia mea acum.
Sătul de droguri
Blocuri și droguri
Bani mulți în jocuri
Atrași de sevraj
Bani, anturaj
Trăiam un miraj
Da acum am curaj să plec
Fără să regret
Fără să cred că o să vreau să mă întorc în proiect
Ma doare, că am iubit viața aia
Mă bucur, acum urăsc viața aia
Plec, hai vino cu mine, ia-mă de mână, totul o să fie bine
Diavolu’ m-a atras și pe mine cu fulgi
Acum văd că te vrea pe tine, acum fugi
Știu, și eu râdeam când trăgeam
Dar uitam că mă apropiam de gratii și iad
Uite-o pe săraca maică-mea cum plânge,
Frate’miu plânge, fata mea plânge
Lacrimi și sânge, nopți nedormite
Vise f****e, fete pierdute
Uși închise sau semne făcute pe stradă
Uite-l pe ăla, e trăgător de marfă
Viața de stradă, ți se pare marfă
Mie deloc, mă dezgustă, mi-e greață
Mă trezesc dimineața
Ce vreau de la viață?
Aceeași întrebare rămasă în ceață
Maria, Hasis, etshot, m5, kox, powder, coca, splint, joint
Aaa, ți se pare frumos, ferește-te de astea că te trag tot mai jos
N-are rost, prefer să mă crezi mai fricos, cuminte sau prost, las sau curajos
N-o să ciripesc, n-o să vorbesc despre ce se învârte, n-o să șifonez
Sper că băieții să priceapă ce spun, să înțeleagă ce spun
La un drum mai bun, o să râzi de mine, sau să mă crezi nebun
Ne vedem la final, eu pot să ajung.. dar tu?
Nu acuz pe nimeni, mă acuz pe mine
Am făcut să cadă multe lacrimi din tine
Vreau un servici, o fată frumoasă, mândră de mine, o familie și-o casă.
Uite, soarele răsare.. acum îl văd lucid
Doamne ce splendoare, uite.. nu mă mai doare
Capu’ și corpu’ sunt din nou în picioare
Uite, nu mă mai vezi pe stradă în toate felurile cu ochii roșii și rupt de realitate
Uite, pot să zâmbesc la o glumă, înainte râdeam doar cu joint-ul în mână
Nu e glumă, crede-mă e realitate pură, realitate dură, urmă de ură
Dormi liniștit, fără să visezi că omori, trișezi sau ești gabor și m-arestezi
Am pus punct

DOC - Șoapte de Înger

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Îngerul tău se ascunde când răul iese la suprafață,
dar sufletul tău răspunde la un grăunte de bine în viață,
unii zic că iadul vine de sus,
oare cât mai ține gheața,
de când s-a dus Iisus vindem trandafiri cu spini în piață,
pătați de sângele invizibil al universului,
debusolați nu vrem sensul nostru ci fiecare sensul lui,
săraci, bogați, sacrificați în numele progresului,
toți posaci, mutilați de daunele procesului,
îngerul meu inspiră o gură de iubire din creație,
își vine în fire, tot ce poa’ să expire e putrefacție,
îmi cere-n suspine să-l las să intre în mine ca reacție,
încerc să fug de sine el mă reține în meditație,
îmi șoptește că iadul și raiul sunt în noi,
diferența o facem când știm să împărțim la doi,
apoi la doi, și la doi, și la doi, și la doi,
dar eu nu-s și nu vreau război și pace ca Tolstoi,
el m-atinge pe suflet, mi-arată ce pot să fiu,
cum pot, tot să știu, cum că de mult sunt mort de viu,
cum că de-abia mă suport cu chiu cu vai,
cum că niciun pai nu m-ajută,
mi-arată că nu există prea târziu,
nu e nevoie să mă descriu, mă citește în ochii mei,
vede ura ca pe un pustiu pe care poți planta de vrei,
intenții bune, sentimente bune nu numai față de ai tăi,
îmi spune că nu-i ușor, se-nvață în ani grei

Sisu Tudor - Intro

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Spiritul celui veșnic străbate viețile noastre toate
Lumile astea moarte, gândurile astea fade
Ne aduce în piept inimi curate și aprinde în noi sentimente frumoase cu adevărat înflăcărate
Simt vânt divin în pânze din plin
Spune-mi, Tată, oare câți dintre noi trebuie să pierim
Ca să umplem golul pe care îl simțim
Căutăm răspunsuri, unii în pustii, alții în vin
Alții prin ceață și fum dispar și revin
Odihnește-mă, Tată, dă-mi liniștea toată
Și învie odată iubirea asta moartă
Ridică-ne din morminte să bată din propriile noastre cuvinte
Propriile noastre idei se bat în sentimente
De-aia trebuie schimbări totale
Sunt dureri normale
Dacă vrei să te înalți până dincolo de avioane
Dincolo de altitudini amenințătoare
În Eternul perfect unde Lumina e Atotstăpânitoare
Și judecă vanitățile noastre virtuale
Păcatele noastre mortale
Dorințele noastre carnale
Dacă nu te spovedești în genunchi
N-ai cum să mergi în picioare
Și e posibil să ratezi această mare evadare…

Manu - Drumul Spre Ea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Încă o noapte de pastile și alcool
Ceasul stă pe loc, fumu-i dens în dormitor
Tu mă strigi, dar eu încă nu te aud
Zgârii, țipi, dar degeaba mă scufund
Tu ești țarm, iar eu departe sunt epava
Tot mai rece, aș putea topi și lava
Timpul trece, pentru mine nu contează
Rămân lat pe jos, totul se dezintegrează
Te văd cum plângi, vreau să îți alin durerea
Să te iau de lângă mine, încep să aud tăcerea
Nu mai văd nimic, țintuit la pământ
Încep să mă ridic, în sfârșit pe drumul sfânt

Refren:
Am nevoie de soare
De un strop de culoare
Să îndrept ceva, chiar nu se mai poate oare?
În locul în care dragostea e mult prea trecătoare
Mă grăbesc și încep să îmi pierd din răbdare.

2. Mă trezesc ușor din convalescență
Amețit, orbit, plin de indolență
Mă agat de ceva de teama să nu cad
Un vuiet de vânt la ureche și tresar
Tot în jur e curat, de un alb imaculat
Mă simt tot jegos, plin de ură și pătat
De invidie, gelozie, deloc împăcat
Ura, lăcomie, sunt un suflet curat.
A fost drum greu cât te-am căutat
Prețuri prea mici, pentru ce-am aflat
Agresat, torturat și de toți abandonat
Iartă-mă, Doamne, că mereu te-am contestat

Michelangelo - Ce-I Trebuia Splendorii Tale Sfinte

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ce-i trebuia splendorii tale sfinte,
vins, cu funii lungi să mă mai lege,
cât timp, se înțelege,
la o privire i-am și căzut pradă?
Dureri prea mari, altminte,
ușor fac slaba inimă să cadă.
Dar cine-ar sta să creadă
ca sub privirea ta dumnezeiască
un lemn ars poate să reînzeverzească?

Christian W Schenk - Tu Ești Tu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Respiră respiră-ți coloana purtată
pe spate cu lumea întreagă căzută în ea.
Inspiră cavoul creat din segmente
de oarbe narcise culese de Fay.
Pătrunde lumina creată
de bezna umbrelor tale uitate de noi.
Treci peste treapta coastelor rupte
spre cuibul herodic al primelor fraze
ce nu te-au uitat.
Iartă pământul
și iartă păgânii
ce-și rup inocența
în vreascuri de foc.

Costache Ioanid - Inelul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

În ritm de lanțuri greu zornăitoare,
treceau în cântec sclavii prin cetate;
o lungă ceață de spinări zebrate,
treceau prin colb ca marfă de vânzare.
Însângerați și duși cu aroganță,
se legănau ca un talaz în spume;
toți fără Dumnezeu și fără nume,
fără popor și fără de speranță;
dar toți nepăsători și puși pe glume.
Și-n valmașagul hohotelor stranii,
în amăgirea fără de căință,
un singur chip, o singură ființă
purta suspinul tragicei pierzanii.
Era o sclavă cu un chip de ceară,
cu ochii mari, cu fruntea încrețită;
din cuibul părintesc ademenită,
nu lanțul îi era acum povara,
cât visul ei din anii de fecioară.
Mergând pe drum ea se vedea acasă,
se revedea în dulce amintire,
lucrând la zestrea sfântă de mireasă
cu gândul dus în zarea vaporoasă,
spre tainicul, neîntâlnitul mire.
Erau ani dulci în casa cea bătrână,
și clipele se îngânau zburdalnic,
dar într-un ceas de seară, la fântână,
îi apăru un prinț… cu glas șăgalnic.
Și ea fugi cu el… ca o păgână.
Apoi… a fost vândută… ferecată…
minciuna, vai, și-a arătat otrava;
dar adevărul… oare nu se-arată?
ah, pan’ atunci, la marea judecata,
ea se târâ în lanțul greu…
dar, iată…
oprit în drum, un tânăr o privește;
se uită lung în ochii plânși feciorul;
el face-un semn: – să vie negustorul!
pristavii sar;
convoiul se oprește;
stăpânul vine-ncet… negustorește.
o liniște ca de mormânt se face;
– ce preț?
întreabă tânărul în șoaptă;
pe fața lui e milă și e pace;
el dă o pungă omului rapace;
iar omul gras apucă… și așteaptă.
căci el mai vrea o pungă; și-încă una
mereu se-ntinde mâna lui hulpavă;
în gândul fetei s-a pornit furtuna;
atâta aur pentr-o biată sclavă
pentru un crin murdar, pentru o pleavă?
fecioru-așteaptă; zbirul nu se-nclină;
și-a dat cumpărătorul tot avutul;
dar pentru zbir abia e începutul;
EL a-nțeles că prețul de regina
sta undeva, în pieptul ce suspină.
– ei, hai! dă tot! și-ndată, fără preget;
mantia de pe umeri se desprinde
și lunecă inelul de pe deget;
dar negustorul spre fecior se-ntinde:
– zadarnic! marfa asta nu se vinde!
Stă tânărul și un cuvânt nu spune;
și nimeni nici o șoaptă nu îngână;
căci n-a mai fost asemenea minune;
iar sclava simte-n suflet o genune;
se leagănă și cade în țărână.
Când s-a trezit, era în libertate;
pe ulița cea largă, negustorul,
pornea din nou cu sclavii prin cetate;
și-n locul ei, în lanțuri sângerate
pornea pe drum de jertfă… SALVATORUL.
– cu prețul vieții Lui? dar cine-I oare?
își zise fata-n plâns, smulgându-și părul;
și-un tinerel, de undeva, răsare..
– cum?
nu știi cine-I? – nu știu!
– adevărul!
– vai! adevărul… printre sclavi?… pe uliți?…
și colbul crește-n zări halucinante…
iar fata vede-n drum pontifi, bacante,
atleți cu lauri, cavaleri cu suliți
și nobili în sclipiri de diamante…
– sunt liberă… și viața-mi stă în față,
desfășurându-și toată strălucirea;
dar, ce ciudat, oriunde arunc privirea
vad numai măști pe suflete de gheață;
sunt liberă… dar unde e iubirea?
Și zile lungi ea alerga să-ntrebe
de ce-i urâtă viața în culise,
de ce-s atâția șerpi printre narcise,
și-ntr-un târziu, i-a spus un om din plebe
că cel legat în locul ei murise.
Fugind pe câmpuri, ea și-a rupt veșmântul
și-a rătăcit departe de ogoare;
dar într-o zi văzu un om în soare
trăgând un plug ce răscolea pământul,
și EL spunea o taină, o chemare.
– Veniți la MINE, voi cei fără tihna…
veniți să ducem jugul împreună
și veți avea în suflete odihna
căci jugul MEU e-o povară bună,
și el rodește sus în cer, cununa!
Era… CUMPĂRĂTORUL DE SUSPINE…
… era CEL MORT ÎN LANȚURI… ADEVĂRUL…
și fata alerga să I se-nchine;
să-I spele-n lacrimi gleznele divine
și ca ștergar să-și despletească părul.
Și-abia în jug, află ea fericirea!
căci ADEVĂRUL sfânt te face liber,
ca, liber, să primești sau nu IUBIREA.
IUBIRE… ca să poți găsi iubire,
TU ai dat tot și n-ai cerut nimica;
TU n-ai dorit să naști în inimi frică,
ci nesilită clipa de-ndrăgire;
IUBIRE… ca să poți găsi iubire,
TU ne-ai salvat prin Jertfa TA întreagă,
ca nu în lanț, ci liber să Te-aleagă
oricine vrea, în dulce dăruire.
IUBIRE… ca să poți găsi iubire
tu porți un jug, dar jugu-i plinătate;
e jug, dar e deplină libertate,
e jug, dar e logodnă, fericire,
INELUL DE MIREASĂ ȘI DE MIRE!
AMIN

Johnny - Noi Doi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Timpul trece și trece, e revoltător,
Stau cu gândul la ea, mă simt nemuritor.
Clipele ce le avem mă fac să fiu fresh,
E genul de femeie ce nu umblă după cash.
Doar ea mă înnebunește cu parfumul ei divin,
Mă simt ca-n rai, nu am niciun chin.
Atunci când am căzut, tot ea m-a ridicat,
S-a uitat și mi-a spus, că nu sunt trădat.
Că ea e lângă mine oriunde și oricând,
Și o s-o port cu mine, mereu în al meu gând,
Chiar dacă am greșit, mereu mă va ierta,
Iubirea sa e mare, pentru cel ce va pica.
Seara asta dragă, e doar pentru noi,
Să mai ating o dată ale tale buze moi.
Fără ele simt doar că înnebunesc,
Mă simt un copil, și încă mai cresc.

Refren:
Hai să te văd, nu vreau să fie vis,
Să fim doar noi doi undeva în paradis.
Să te ating, să te sărut, să te simt numai a mea,
În seara asta dragă nimic nu voi uita.

Acum e dimineața, mă trezesc lângă tine,
E doar tot ce voiam, nu putea fi mai bine.
Să te știu lângă mine, să mă ții în brațe,
Să îmi șoptești la ureche și să îmi dai speranțe.
A trecut o perioadă de când ne iubim,
Acum stăm face 2 face, ne citim când privim.
Au fost perioade când te-am batjocorit,
Când ai rămas în ploaie și eu am fost mâhnit.
Însă m-am schimbat acum, și știi și tu prea bine,
Că iubirea mea e mare și încă mai ține.
După atâta suferință am revenit pe platou,
Dar de data asta pentru tine, nu doar pentru show.
Au fost perioade, au trecut, e numai bine,
Știu cât ai suferit gândindu-te la mine.
Acum e rândul meu, să revin să-ți demonstrez,
Că cel ce te iubește nu este doar un stres.

Hai să te văd, nu vreau să fie vis,
Să fim doar noi doi undeva în paradis.
Să te ating, să te sărut, să te simt numai a mea,
În seara asta dragă nimic nu voi uita. x2

's Not Too Late

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ohhh..
Iată-mă.
Mă simt de parcă pereții se prăbușesc.
Încă o dată, este timpul să facem față și să fim puternici.
Vreau să fac ceea ce trebuie acum,
Știu că depinde de mine într-un fel.
M-am pierdut..
Dacă aș putea să dau timpul înapoi, aș face-o.
Nu am intenționat niciodată să te las la pământ.
Iar acum trebuie să încerc să întorc totul
Și să aflu cum pot să rezolv asta.
Știu că este o cale deci promit:
Voi curăța mizeria pe care am făcut-o.
Poate nu e prea târziu..
Deci voi lua loc
Chiar dacă e complicat.
Dacă vreau, pot să schimb felul în care am făcut-o.
Trebuie să fac ceea ce trebuie acum,
Știu că depinde de mine într-un fel.
Voi găsi calea..
Dacă aș putea să dau timpul înapoi aș face-o.
Nu am intenționat niciodată să te las la pământ.
Iar acum trebuie să încerc să întorc totul
Și să aflu cum pot să rezolv asta.
Știu că este o cale deci promit:
Voi curăța mizeria pe care am făcut-o
Poate nu e prea târziu..
Voi găsi tăria
Să fiu cea care păstrează totul împreună,
Să îți arăt că îmi pare rău
Dar știu că o putem face mai bine.

Radu Gyr - Cireșule

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Cireșule cu frunze tremurânde,
neprihănit și tânăr voievod,
surâzi cu flori, binecuvânți cu rod,
sfințești cu patrafirul umbrei blânde.
Tu schimbi în daruri tot ce-aduni din glod,
ci eu mă-ncheg în desfrânări flămânde,
sunt numai mârșăvii și numai pânde,
mă sparg în uri și-n pofte mă slobod.
Tu vii și-acum din rai pe huma asta,
pe care-o pângăresc de-a curmeziș,
și dacă-ți suie-omizile pe casta
lumină a cerescului frunziș,
vin din osânda mea, cresc din năpasta
cu care spurc toți îngerii trimiși.