Timpul trece și trece, e revoltător,
Stau cu gândul la ea, mă simt nemuritor.
Clipele ce le avem mă fac să fiu fresh,
E genul de femeie ce nu umblă după cash.
Doar ea mă înnebunește cu parfumul ei divin,
Mă simt ca-n rai, nu am niciun chin.
Atunci când am căzut, tot ea m-a ridicat,
S-a uitat și mi-a spus, că nu sunt trădat.
Că ea e lângă mine oriunde și oricând,
Și o s-o port cu mine, mereu în al meu gând,
Chiar dacă am greșit, mereu mă va ierta,
Iubirea sa e mare, pentru cel ce va pica.
Seara asta dragă, e doar pentru noi,
Să mai ating o dată ale tale buze moi.
Fără ele simt doar că înnebunesc,
Mă simt un copil, și încă mai cresc.
Refren:
Hai să te văd, nu vreau să fie vis,
Să fim doar noi doi undeva în paradis.
Să te ating, să te sărut, să te simt numai a mea,
În seara asta dragă nimic nu voi uita.
Acum e dimineața, mă trezesc lângă tine,
E doar tot ce voiam, nu putea fi mai bine.
Să te știu lângă mine, să mă ții în brațe,
Să îmi șoptești la ureche și să îmi dai speranțe.
A trecut o perioadă de când ne iubim,
Acum stăm face 2 face, ne citim când privim.
Au fost perioade când te-am batjocorit,
Când ai rămas în ploaie și eu am fost mâhnit.
Însă m-am schimbat acum, și știi și tu prea bine,
Că iubirea mea e mare și încă mai ține.
După atâta suferință am revenit pe platou,
Dar de data asta pentru tine, nu doar pentru show.
Au fost perioade, au trecut, e numai bine,
Știu cât ai suferit gândindu-te la mine.
Acum e rândul meu, să revin să-ți demonstrez,
Că cel ce te iubește nu este doar un stres.
Hai să te văd, nu vreau să fie vis,
Să fim doar noi doi undeva în paradis.
Să te ating, să te sărut, să te simt numai a mea,
În seara asta dragă nimic nu voi uita. x2
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație cu suișuri și coborâșuri, în care protagonistul își exprimă regretul pentru greșelile trecutului și își reafirmă iubirea și devotamentul față de parteneră. Este o declarație de dragoste și o promisiune de a schimba și de a aprecia relația.