punct – Versuri.pro

Marin Sorescu - După Un Număr

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

După un număr de concentrări / Masive, într-un singur punct / Se prezintă punctul la ... →

Grigore Vieru - Punctul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Mereu
am în plus un cuvânt:
punctul.
Mereu
n-am ce face cu el.
De fapt,
nu-mi e nici drag.
Se gudură, se face mic,
se lipește singur de frază.
Nu-mi place deloc.
Nu-mi place nici chiar
cum sună:
punct.
Se leagă de mine mereu.
Iată, parcă
m-ar urmări un criminal
ce are un singur ochi.

Zaruha - Punct

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Am fost primul și tot primul voi rămâne,
stau pe bancă-n parc, nu-mi arde nici măcar de glume.
Ea se uită la mine, se uită atent,
parcă-ar vrea să-mi spună ceva, e evident.
Răscolind amintiri, îmi aprind o țigară, e vineri seara,
băieții se strâng în scară.
Nu, eu nu am chef de ei, nu am chef de nimic,
nu gândesc pozitiv, zici că sunt supă la plic.
Chiar nimic nu mă poate scoate din acest trip ciudat,
sunt foarte deprimat, m-a deranjat
când te-am văzut cu ăla din nou în parc,
dar ce mai contează, treci și desenează.
Îmi aduc aminte când priveam amândoi pe aceeași
fereastră sau îmi aduc aminte și de ziua noastră
când ai venit cu tortul-n brațe și zâmbetul pe față,
când ai spus că vrei să trăiești cu mine printre muzică,
beat-uri și rime bine.
Vreau să pun punct la tot, să plec în lume, să o iau de la cap,
să uit, s-alerg după-un țel anume,
să văd că tot ce mă înconjoară nu e împotriva mea, chiar
nu vreau să-mi mai văd viitorul într-o ceașcă de cafea.
Bea și tu ultimul strop din amintirea asta, știu că de acum o să vorbești ca proasta.

Ilarie Voronca - Punct

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ecuator fruntea sub sărutul amar,
Tren înspre trecut gestul ca album sau vis.
Tuse ceasul prin pomi început de făurar,
Amforă surâsul tău în coapse închis.
Mereu pașii se destramă ca vorbe,
Aur acest gând ți-l dărui inel.
Rătăcim ca-n biblie prin coridor în stea,
În crescut, un cuvânt ca o privire.
Trup dizolvat în peisaj acid,
Elastic psalm printre grădini și scut,
Ca un păun anotimpul în piept desfăcut,
După tine ușile cerului se deschid.
Os în nisip, liniște întreruptă ca inimă,
Amurgul sparge fluier și saltimbanc,
Rănile aerului glasul tău le vindecă.

Nichita Stănescu - Un Om de Cal

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

„… Iute spre ziduri urcă fatalul cal,
îndesat cu oșteni…”
P. Vergilius Maro – Eneida.
Față de ceea ce există
nimica nu este nici mare
nici mic.
Noi spunem:
„pământul, pământul!”
Dar față de ceea ce este,
el nu este.
Mă duce gândul și măresc vederea.
O, galaxia aceasta
cât un punct este
față de ceea ce este, –
iar punctul
și el, cât un punct este
față de ceea ce este.

II
ce vis deșert numărătoarea!
Râul de sori, cât un punct este
aidoma punctului cât un punct.
I-ha, i-ha, nechează calul meu
când omul din șaua lui
vorbește.
Față de ceea ce este
orice altceva este un punct.

III
Unu este un punct
oricât ar crește
oricât s-ar îndoi și s-ar întrei
și s-ar împărți
și de mare s-ar nesfârși la nesfârșit…
Față de ceea ce este cât un punct este.
Punctul și cu iarba sunt cât un punct.
Punctul și cu iarba și cu pământul
și cu soarele
și cu stelele și cu tot cerul
sunt cât un punct.
Egale între ele și cât un punct
față de ceea ce este.
I-ha, i-ha,
Eu sunt un om de cal
galopând într-un punct.

IV
Numai între ceea ce nu este
și între ceea ce nu este,
inima mea este mare,
și trupul meu este mai mare
decât inima mea
și trupul calului
este mai mare decât trupul meu.

V
Nu există doi
Calul și cu mine suntem un punct.
Nu există trei
Drumul și calul și eu
de-a-ncălare pe el
suntem un punct.
Nu există patrul
și cinciul
și nici șasele…
De la zero la unu de la nimic la punct
se întinde miracolul.
Între zero și unu, între nimic și punct arde duhul!

VI
Între zero și unu
există mai mic și mai mare; –
lungul există și scurtul,
timpul există și calul meu
și eu de-a-ncălare pe el.

VII
-Cine sunteți voi,
tu calule și tu călărețule?
-Habar n-am cine sunt,
am răspuns.
-I-ha, i-ha, a răspuns odată cu mine
calul
pe care-l călăream de la zero la unu
de la nimic spre ceva.

Nichita Stănescu - Aleph la Puterea Aleph

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

I
Deodată văzum ochiul triunghiular,
toți și singur.
Mă-ndepărtam pe raza lui
atât de iute încât,
deși la-nceput acoperea tot spațiul meu
de vedere,
imediat am distins sprânceana și chipul
ca și cum mi-aș fi dezlipit
fața de fața lui,
sau,
ca și cum irisul lui ar fi însăși bolta –
și pupila lui, soarele negru.
II
Aleph! Iată punctul din care
se vede sensul întregului, ca și cum
sensul ar fi însuși întregul.
Aleph! Iată ochiul; acum
abia dacă se mai zărește,
și ființa întreagă se ridică aidoma
unui săritor, deși
dacă ar vrea să se sprijine
de ceva, nu ar avea de ce
să se sprijine.
III
O, poate că sunt mult prea aproape,
aproape,
și stăm lipiți unul de altul…
Și dacă totuși nu stăm
aproape,
ci măreția lui
mă face să-i zăresc distinct
fiecare por al pielii?.
IV
Curtea de bazalt, gutuii
răsuciți, și aerul de după-amiază
când
aeroplanul lui Blériot zbura
de pe coperta cărții mele.
Sau, poate
era corabia lui Ulisse
cu pânzele transparente
prin care se vedeau norii,
de pe coperta
unei vechi și minunate traduceri
în proză….
V
Aleph! arunc plumb topit
în apa rece.
Aleph! De Bobotează arunc
plumbul topit în apa rece, și
iată-mi ghicesc viitorul.
Trupul plumbului topit
zvârlit în apa rece
e trupul viitorului.
Și viitorul?.
Desigur el e mult mai mic
decât Cosmosul.
El e față de Cosmos ceea ce e
ficatul meu față de trunchiul meu.
El e înlăuntru. O, nimic nu e
în afară. Totul e înlăuntru.
Însuși Cosmosul nu există decât
înlăuntrul său.
Aleph la puterea Aleph
nu e cu putință.
VI
Aflându-mă în punctul numit Aleph
m-am ridicat și am zis:.
Numerele sunt numele punctelor.
Ele sunt numele celor mai mici existențe,
punctele.
De aceea
ele pot fi numele tuturor lucrurilor,
căci toate lucrurile sunt făcute din puncte.
Numele cifrei șapte reprezentând
șapte copaci
este mai mare decât
numele cifrei șapte reprezentând șapte furnici.
Dar în același timp el poate fi și mai mic.
Punctele sunt în mișcare, sau
nu sunt.
Numele sunt însă în veșnică mișcare.
Ele n-au trup. În schimb au suflet.
Punctele sunt în mișcare, deci și numele lor
sunt în mișcare.
Ele au o viteză
1 are o viteză.
1 are altă viteză.
1 și 1 nu sunt aidoma.
Un număr în viteză este mai mare
decât un număr care stă.
Cu cât viteza e mai mare
cu atât
numărul e mai mare.
Viteza cea mai mare a unui număr
este viteza gândului.
Numele sunt abstracte.
Cea mai mare viteză a lor
este viteza cea mai abstractă.
Orice număr poate fi egal
cu restul tuturor numerelor
dacă viteza lui este egală sau
întrece
viteza tuturor numerelor.
Un punct în mișcare
este egal cu toate punctele,
dacă se mișcă la fel de repede
cât viteza tuturor punctelor la un loc, și
mai repede decât toate punctele.
Partea poate fi egală cu întregul,
dacă
viteza părții este egală cu viteza
întregului.
Punctul cu viteza cea mai repede
este tatăl tuturor punctelor.
Numărul său, care este numele său,
este tatăl tuturor ideilor.
Dacă un șir de puncte poate
fi
egal cu toată infinitatea punctelor
la un loc,
dacă
viteza grupului de puncte este egală
cu viteza tuturor punctelor din univers,
la un loc,
atunci și numele punctelor acelora
este egal cu numele tuturor punctelor
la un loc.
Atunci
și numărul punctelor acelora
este egal cu numărul tuturor punctelor
la un loc.
Zic:
Dacă un punct poate fi egal
cu toate punctele,
numărul lui
poate fi egal cu toate numerele
punctelor.
Nu mă interesează decât viteza.
Ea este cea care pune ordine
între puncte.
Dar,
viteză în sine nu există,
după cum
nici numere în sine nu se pot gândi
fără trupurile care le poartă.
Deci taina
dreptății și a nedreptății
stă în punct și în numele lui.
Numai el are viteză.
Viteza
e sensul ascuns, rațiunea
punctului
și-a numărului lui.
VII
Am zis, și mi-a plăcut, și m-am bucurat.
Am zis și am început să plâng.
Fiecare lacrimă era un creer de copil,
dar ochii eliberați nu erau triști.
VIII
Deodată mi se arătă Georg Cantor
care-mi zise:
– Vai mie, de trei ori
vai mie.
După ce-am dat numerelor cea mai înaltă
luciditate
pe care-ar putea s-o aibă un număr,
după ce
am dat trezie punctelor,
cea mai înaltă trezie,
iată, acum,
Eu însumi dacă mai pot
să mă arăt în visul
vreunuia care doarme! …
– Cum, strigai, dorm?
– Da, mi-a răspuns, dorm!

Nichita Stănescu - Respirări XI

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

„Piramida ni se revelează ca un soclu solemn pentru statuia punctului (..)
O imensă temelie de piatră se trebuia întruchipată în piramidă pentru a susține punctul culminant din vârful său. (..)
Ne dăm seama că tot ceea ce este concret e unic și deci calitativ. Ne dăm seama că tot ceea ce este abstract e repetabil deci cantitativ.
Piramida în totalitatea sa, dar mai ales prin vârful său, semnifică însuși cuvântul, adică fortuirea abstractului în concret, unica și singura cantitate identică, în conștientul nostru, calității.
Întunecând întunericul, iată porțile luminii!”

Nicolae Neagu - Desen cu Linii (3)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Zice unul:
linia
e și punct și… altceva.
Vreau să spun că e tot el
însă mai prelins nițel
e un punct, adică, moale
curs, pe-o margine, la vale,
până când din punct cum e
se trezește… linie.
Zice altul:
ha! ha! ha!
simplu-ar fi, de-ar fi așa,
da din câte ni s-a spus
linia e-un punct… compus.
Înțelege fiecare,
Diferența-i foarte mare.
Tot atâta cât, să zic,
e-ntre holdă și-ntre spic
sau, cum bine știți că e,
între stol și pasăre.
Nuștiucine
dă cu gura:
linia e-un punct… de-a dura.
Luați, de pildă, -un ghem de lână
și-l rostogoliți în mână
până unde nu mai are
ghemul… roate sau… picioare;
linia-i, cum să vă spui,
firul tors pe urma lui.
Moș Ciupercă
parcă are
o sprânceană de mirare,
dar noi știm de la-nceput
că prea mult n-a priceput
și, de-aceea vine, iată,
Alexandra și-i arată.
Linia e o mișcare
de cărbune sau culoare,
zice ea, rezemată-n cercevea,
da vorbind de linie
important e și cum e.
Și, ca foarte clar să fie,
i le-așterne pe hârtie:.
linii scurte, tremurând,
ca un pui abia zburând,
linii lunecând ușor
ca un fulg, ca un planor,
linii gemene, egale,
de schiori porniți la vale –
Iu! hu! hu!
parcă sunt și parcă nu,
linii duse picurat
când, căzând, au… șchiopătat
(fapt, de-altminteri, foarte rar).
Nu e clar?
Ba da, e clar!.
Numai moș Ciupercă are
o sprânceană a mirare
și, ascuns sub pălărie,
nici nu-ntreabă,
nici nu știe.
din volumul „În orașul Poc-în-plic”