povestiri – Versuri.pro

George Topârceanu - Fabule Mici Pentru Oameni Mari

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Cin’ s-a fript cu ciorba…
Fratele nevestei unui negustor
A venit odată pe la casa lor,
Zicând că la noapte, mâine, cine știe,
Are gând să plece în călătorie
Și că, prin urmare,
Vrea să-și sărute sora la plecare.
– Ba să nu pui gura pe nevasta mea,
A strigat bărbatul, că intri-n belea!
– Și de ce să nu pun gura, mai cumnate,
Când știi că mi-e soră și că eu îi sunt frate?
– Poți să-i fii și tată! zise omul scurt, –
Cin’ s-a fript cu ciorba suflă și-n iaurt.

Văduva și piticul.
Zice că demult, odată,
Un pitic s-a însurat
Cu o văduvă bogată,
Ce fusese măritată
Cu un mare om de stat.
Și-o fi dus ea, altădată, o viață mai tihnită,
Dar la urmă și piticul a făcut-o fericită..
Cu muncă și cu răbdare,
Poți face cât unul mare.

Microscopică.
Când pleca odată la război un om,
I-a strigat o cioară dintr-un vârf de pom:
– Du-te la bătaie, pentru țară mori,
Și-ți va da nevasta un copil din flori.
Omul,
Auzind acestea, n-a mai vrut să plece,
Deci a fost la urmă, fiindc-a dezertat,
Condamnat la moarte și executat.
Cine crede tot ce-i spui
Este vai de capul lui.

Firdousi - Cum a Fost Creată Cronica Șahilor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Datini vechi, din gură-n gură, povestite-au fost în șir,
vrednic ce-i de-mpărtășire nu plăti uitării bir.
Povesti-voi din nou parte din ce s-a mai povestit.
Tot ce-nșira-voi și-alții au mai spus, necontenit,
din grădina conștiinței roadele strângând cu sârg.
Eu? Nici nu voi atinge poala pomului cel greu de pârg,
fiindcă vlagă n-am destulă; totuși, chiar de va ședea
omul sub un pom puternic, ocroti-l-va umbra grea.
Poate că din chiparosul ce-și asvârle umbra-n zări,
voi atinge-o creangă joasă, și-astfel, peste depărtări,
prin această carte despre șahi cu mândre străluciri
voi lăsa o umbră-n lume, umbra unei amintiri…
Nu-s în cronica mea scrise nici minciuni și nici scorniri;
dar nu crede că pe lume toate merg pe-același crug.
Cei mintoși găsi-vor hrană în cuvinte, din belșug,
chiar de-or trebui să-mi cate-n ele semne-nțelepțești.
Fost-a din vechimi un hronic c-o mulțime de povești.
Toți mubezii*-aveau o parte din aceste vechi scripturi,
și-orice minte luminată mai păstra ceva frânturi.
Fost-a, dintre căpetenii de hotar, un pahlevan
înțelept, vestit, puternic și din tată fiu dihkan**;
drag i-a fost să scoată fapte din bătrâni, și i-a fost drag
să adune laolaltă povestiri străvechi șireag.
El cheamă de pe meleaguri câte un mubed cărunt,
și din părți, ei închegară hronicul cu de-amănunt;
le ceru să-nșire-obârșii, șahi de șahi, și mari viteji,
cum îi întocmiră lumea la-nceput, și, val-vârtej,
dusu-s-au, lăsând-o-n starea vrednică de plâns, și cum
sub o stea ferice, zilnic, săvârșiră trebi duium,
Toți mai-marii povestiră dinainte-i, rând pe rând,
datini de la șahi și grele vremuri lumea preschimbând.
Ascultându-i, făurit-a hronicul vestit, și-astfel,
umbra-aducerii-aminte, fericit, lăsat-a el
printre oameni, și o lume pe de-a pururi laude-l!.
Cronica Șahilor

Ion Cranga feat Nicu Tutunica - Biografie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ion Creangă (n. 1 martie 1837, Humulești, jud. Neamțului – d. 31 decembrie 1889, Iași) a fost un scriitor român. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice Amintiri din copilărie.
Data nașterii lui Creangă este incertă. El însuși afirmă în Fragment de biografie că s-ar fi născut la 1 martie 1837. O altă variantă o reprezintă data de 10 iunie 1839, conform unei mitrici de nou-născuți din Humulești.
Creangă a mai avut încă șapte frați și surori: Zahei, Maria, Ecaterina, Ileana, Teodor, Vasile și Petre. Ultimii trei au murit în copilărie, iar Zahei, Maria și Ileana în 1919.
Tinerețea lui Creangă este bine cunoscută publicului larg prin prisma operei sale capitale Amintiri din copilărie. În 1847 începe școala de pe lângă biserică din satul natal. Fiu de țăran, este pregătit mai întâi de dascălul din sat, după care mama sa îl încredințează bunicului matern. În 1853 este înscris la Școala Domnească de la Târgu Neamț sub numele Ștefănescu Ion, unde îl are ca profesor pe părintele Isaia Teodorescu. După dorința mamei, care voia să-l facă preot, este înscris la Școala catihetică din Fălticeni. Aici apare sub numele de Ion Creangă, nume pe care l-a păstrat tot restul vieții. După desființarea școlii din Fălticeni, este silit să plece la Iași, absolvind cursul inferior al Seminarului teologic „Veniamin Costachi” de la Socola.
S-a despărțit cu greu de viața țărănească, după cum mărturisește în Amintiri.
La 19 decembrie 1860 se naște fiul său Constantin.
În 1864, Creangă intră la Școala preparandală vasiliană de la Trei Ierarhi, unde l-a avut profesor pe Titu Maiorescu. Acesta îl aprecia foarte mult și l-a numit învățător la Școala primară nr. 1 din Iași.
După ce timp de 12 ani este dascăl și diacon la diferite biserici din Iași, este exclus definitiv din rândurile clerului, deoarece și-a părăsit nevasta, a tras cu pușca în ciorile care murdăreau Biserica Golia și s-a tuns ca un mirean, lucruri considerate incompatibile cu statutul de diacon.
Dedică din ce în ce mai mult timp literaturii și muncii de elaborare a manualelor școlare.
În anul 1867 apare primul abecedar conceput de Ion Creangă, intitulat Metodă nouă de scriere și citire.
În 1871 apare în Columna lui Traian articolul Misiunea preotului la sate, semnat de preotul Ion Creangă. În același an este exclus din rândurile bisericii, fiind acuzat de a fi frecventat teatrul. Publică acum un manual de citire intitulat Învățătorul copiilor, unde inserează trei povestiri: Acul și barosul, Prostia omenească și Inul și cămeșa.
Un an mai târziu este exclus și din învățământ și, în ciuda plângerilor și protestelor sale, situația rămâne aceeași. Își câștigă existența ca mandatar al unui debit de tutun.
În 1873 se încheie procesul său de divorț, copilul său de 12 ani fiindu-i dat în îngrijire. A căutat o casă în care să se mute, alegând o locuință în mahalaua Țicău.
În această perioadă îl cunoaște pe Mihai Eminescu, atunci revizor școlar la Iași și Vaslui, cu care se împrietenește. La îndemnul lui Eminescu frecventează societatea Junimea, unde citește din scrierile sale.
În cadrul revistei Convorbiri literare publică Soacra cu trei nurori și Capra cu 3 iezi.
Între 1875 și 1883, la îndemnul poetului, scrie cele mai importante opere ale sale.
La 1878, pentru activitatea sa didactică, este decorat cu ordinul Bene-merenti. Publică basmul Ivan Turbincă.
Câțiva ani mai târziu a fost bolnav de epilepsie și a suferit foarte mult la aflarea bolii și apoi a decesului lui Eminescu, și al Veronicăi Micle.
Ion Creangă călătorește la Slănicul Moldovei pentru a-și îngriji sănătatea, îl vizitează pe Mihai Eminescu la Mănăstirea Neamțului.
Horia Creangă, nepotul povestitorului, este considerat cel mai important arhitect al perioadei interbelice. În capitală a proiectat peste 70 de imobile. Unele însă au fost schimbate de-a lungul timpului, astfel că nici specialiștii nu mai recunosc stilul marelui arhitect școlit la Paris.
Umorul lui Creangă este însuși umorul vieții, al acestui fenomen organic, în care durerea și bucuria, răul și binele, prostia și inteligența, umbra și lumina se îmbrățișează alternativ, ca s-o exprime în toată realitatea.
La 31 decembrie 1889 se stinge din viață în urma unui atac cerebral. Ion Creangă este înmormântat la 2 ianuarie 1890 la cimitirul Eternitatea din Iași.
„În Ion Creangă vedem astăzi pe primul romancier al literaturii noastre, pe primul creator de epos, nu în timpul istorico-literar, ci într-o durată spirituală, fiindcă românul lui Filimon anticipează cu două decenii Amintirile.”

Tadeusz Rożewicz - Concertul Dorințelor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Povestirea bunicii despre țara creștina
Umblu prin casă în patru labe
În vârful degetelor mă ascund prin colțuri
Mă prefac în sarafanul vătuit
În măturica pentru ațenie
În acest mod nu sar în ochi
Zâmbesc către toți
Chiar și la clanță ascult pașii.
Cândva vârâm degetul în borcănașul
Cu miere
Se auzeau sunete de trompetă
Judecata de apoi
Mi se face greață
Din iubire
Obiectele au dinți și gheare.
Dulapul ce stă deschis
Este mama și bunica voastră
Acel scaun
Ce se mută din colț în colț
Este și el bunica
Iubitei mămici și bunici
La aniversarea a o sută unu ani
Două sute de ani vă doresc
Fiul nora și nepoții

Born Again - Povestiri Din Arad

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Trecem unii pe lângă alții zi de zi,
Păstrând câte-o poveste-n buzunarul inimii,
Sigur niciodată pe toate nu le vom ști,
Dar sunt câteva pe care nu le voi uita.
Era odată un băiat pe nume Dani,
Care făcea orice ca să-și câștige banii,
A început să ia ce nu era al lui,
Și astfel s-a făcut beznă-n viața lui.
Era odată o fată pe nume Carmen,
Ce locuia în gară printre oameni,
Plângea și se ruga să supraviețuiască,
Dar șansa ei întârzia să-i sărute inima.

Refren: Povestiri din Arad, din orașul meu,
S-au întâmplat cu adevărat.
Cântecul meu îl dedic celor ce mai cred
Că Dumnezeu nu ne-a uitat pe noi cei din Arad.

Și ca o dovadă că Dumnezeu nu ne-a uitat
Astăzi când mă uit la Dani zâmbesc înlăcrimat,
Văzând un tătic și-un soț atât de fericit,
Fiindcă într-o zi cu Isus s-a întâlnit.
Și ca o dovadă că Dumnezeu nu ne-a uitat
Astăzi când o privesc pe Carmen zâmbesc înlăcrimat,
Cum se apropie de altar într-un alb imaculat
Viața ei s-a schimbat cu-adevărat.

Refren: Povestiri din Arad, din orașul meu,
S-au întâmplat cu adevărat.
Cântecul meu îl dedic celor ce mai cred
Că Dumnezeu nu ne-a uitat pe noi cei din Arad.

Povestiri din Arad, din orașul meu,
S-au întâmplat cu adevărat și pe mine m-au marcat.
Lucrurile s-au schimbat, amintirile le-am păstrat,
Ca să se știe că Dumnezeu
Nu ne-a uitat pe noi cei din Arad.
Trecem unii pe lângă alții zi de zi,
Păstrând câte-o poveste-n buzunarul inimii,
Sigur niciodată pe toate nu le vom ști,
Dar sunt câteva pe care nu le voi uita,
Nu le voi uita..