poveri – Versuri.pro

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Supra-Viețuirea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Pare-a fi doar un plus superlativ,
Paradoxal un academic acceptat;
Ca și cum ființa-i pleonasm la „existat”
Și dorul de-a trăi etern, un laitmotiv.
Nu știu ce-i să trăiești peste trăit,
Dar am în scoarță, în oase, un înscris
Să-mi păstrez eu-l fizic.. Interzis
Să-mi rup din lanțul de destin, ce mi-e voit.
Am zis destin necunoscutei „X”,
Ce-o dau monedă schimbului „nu știu”,
Mereu după se-ntâmplă.. un prea târziu;
Doar arogant, să demonstrez că „știu la fix”.
Mă-ntorc la termen „peste viețuire”..
Ca și cum moarte-ar fi peste-a nu fi
Și nu cred iotă, că n-am cum a potrivi
Mesaj ce n-am de la străbuni.. De retrăire.
Sau poate-i simbolul despre voință,
Când singură întrece crud eșec;
Așa cum devii pește după-nec,
Sau criminal ce-ucide din credință..
Ori o fi gustul puritan de-a nu ceda,
Ce-oricum nu ai pentru că „ea” în fond ești „tu”-ul;
Un cărăuș, nu viața, ci doar sufletul
Ce-ar fi real.. sau un mister, sau altceva..
E sigur la bărbat, prin compromisuri
Neexistând opreliști, nici convenții..
Capabil de-a lupta cu-extrapotenții;
De-aș mânca seamăn.. ca să-și facă proprii visuri.
Imprevizibil nu-i la fel și la femeie,
Stăpâna regulei că mereu se descurcă
Și o face o viață, unde pe-alții-i duce-n cârcă..
Chiar piere-n loc de-a eluda principii-cheie.
E sigur un colos de peste poate,
Când pare că nu poți, că e sfârșit,
Când nu-i nimic, nici timp, ești doar un mit,
Ce ții să-l treci, de hop, să-l scoți din moarte..
În fapt acum remarc ce e sinucigașul;
Nici vorbă de renunț! Nu-i existență,
Că-n fond nu-i aparține ce-i esență..
Un purtător poverii, ce și-o curmă.. Lașul!.
PS.
.. Să cred că-n fond suntem cu toți poveri,
Frugale, purtând suflete-n mesaj;
Țintit traseu pentr-un prestabilit bagaj..
Mediatori?..”Viețuitori”, supra-stingheri?!..

Cintio Vitier - Camera Sărmanului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Camera giganticului sărman, nocturnă și decorată
de mâini atât de neputincioase că tocmai ating brocartul persan
al îngerului
îmi cercetează amănunțit pieptul, deschizându-și discuția
ca niște fălci triste.
Aici, șuvițele cărunte și buclele de lună și dantelă
cântă inextingibil maiestatea razei, aici, efigia
defunctului
leagă mărgelele ofilite de ureche, iar inima de
lampa sa însurită.
Întronare ca pentru smerenia mea! Camera sărmanului este un
vers foarte cumpănit,
e-o voce atât de liniștită și exprimată încât epuizează fericirea,
destrămându-mi sărăcia în augustele țesături ale unei
răceli dumnezeiești.
La sala del pobre.
La sala del pobre gigantesca, nocturna y decorada
por manos tan seniles que ya tocan el brocado persa del
serafín
dilucida mi pecho minuciosamente, abre su diálogo
como tristes fauces.
Allí los mechones grises y los lazos de luna y cenefa
indeleblemente cantan la majestad del rayo, allí la efigie
del difunto
liga el marchito abalorio a la oreja, el corazón a su
canosa lámpara.
Investidura que para mí suplico! La sala del pobre es un
verso tan maduro,
es una voz tan callada y canosa que agota la alegría,
que deshace mi pobreza en augustas cretonas de un
helor divino.

Rainer Maria Rilke - Îngerul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Printr-o-nclinare-a frunții alungă el
tot ceea ce restrânge și constrânge,
rotit fiind, în inima-i de înger;
întregul viitor, ca un inel.
Afunde ceruri pline-s, până la margini,
de chipuri care, toate, îl cheamă; hai!
Nu-i da să poarte, în mâini de aer, sarcini
ce-s ale tale. Noaptea, mai dihai,
se-ntorc acestea împotrivă-ți: pat,
ca niște iazme, îți bântuie, și casă;
iar până nu te văd înfrânt, surpat
și dat din trup afară, nu te lasă.

Emily Dickinson - Poate-Am Cerut Prea Mult

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Poate-am cerut prea mult –
Iau – nu mai puțin decât cerul –
Pământul – se-ndesește asemeni
Boabelor – în orașul natal –.
Și Coșul meu ține în el – Bolți de cer.
Ce ușor se leagă-nă-n brațele mele –
Căci greu sunt de dus – mai mărunte Poveri.
1862

Lucian Blaga - Poveri

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Înalți și drepți ca fumuri,
Poveri purtăm pe drumuri,
În pașii noștri: soarta.
Pe prund de suflet: moartea.
Sub zaua noastră: oasele,
În inima: frumoasele.

Ilarie Voronca - Privește

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ce mlădios e piciorul asinului
Ca un deget copita mică atinge clapele pietrelor
Coapsele au o legănare în mers ca apele
Asinul cunoaște pleoapa potecilor.
Diamantul piscurilor tale sticla zborului de vultur
Dar pupila asinului a închis înălțimile.
Lacătele stâncilor nu-l sperie
Poartă pe grumaji frunzele poverilor
Și țipete izbucnesc din el
Cum din argintul râului pescărușii

Alternosfera - Din Păcate

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Am păcate
Ne-mpăcate
Pietre-s toate
Neiertate am.
Port la gât mii de carate
Blestemate
Ispitit juram.
Între pereți din beton și frică
Sub tălpile goale covor din urzică.
N-am cum să adorm, pulsul mă asurzește
Pământul mereu carusel mă rotește
-Au!.
Am păcate
Ne-mpăcate
Grele toate
Grele pietre am.
Vreau la spate aripi brodate
Croșetate
Pânze albe vreau.
Mare se-ncruntă își iese din fire
Rupe în dambe pășește spre mine.
Și-mi macină-n ușă cu palme sărate
În pragul meu ape
În pragul meu ape
-Am!.
În piept năucitoare
Am bătăi asurzitoare
Voi evada.
Cerem ajutoare
Noi în stoluri călătoare
Altundeva
Undeva.
Am păcate
Ne-mpăcate
Pietre-s toate
Neiertate am.
Port la gât mii de carate
Blestemate
Ispitit juram.
Între pereți din beton și frică
Sub tălpile goale covor din urzică.
N-am cum să adorm, pulsul mă asurzește
Pământul mereu carusel mă rotește
-Au!.
În piept năucitoare
Am bătăi asurzitoare
Voi evada.
Cerem ajutoare
Noi în stoluri călătoare
Altundeva
Undeva.
În piept năucitoare
Am bătăi asurzitoare
Voi evada.
Cerem ajutoare
Noi în stoluri călătoare
Altundeva
Undeva

Aleksandr Blok - Amarul L-Am Spart Nemilos

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Amarul l-am spart nemilos,
Poveri am răpit tâlhărește.
Dar, Doamne! n-ascult bucuros
Cum patima altuia crește.
Tot vine mereu câte-un val
Aproape, de stânci se zdrobește
Și trupul meu firav, brutal,
Cu spumă de gheață-l stropește.
Nu știu dacă pot aștepta
Acolo-n azur fericire.
Străină, o patimă grea
Ascult cum tot crește-n neștire.