poezie română – Versuri.pro

Konstantinos Kavafis - A Venit Să Citească

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

A venit să citească; în fața lui, deschise,
vreo două-trei volume: istorici și poeți.
Dar după nici zece minute de lectură
a dat cartea deoparte. Și s-a trântit
pe canaprea. E pasionat de studiu –
dar e frumos și are doar douăzeci și trei de ani.
Iar azi după-amiază Eros a poposit
pe trupul lui perfect, pe-ale lui buze.
Fiorul voluptății a trecut
prin trupul său pătruns de frumusețe,
fără pudori stupide pentru felul plăcerii.

Costel Zăgan - O Artă Poetică Exact Ca La Români

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Marin Sorescu
este
mâna mea dreaptă.
Scrie
tot
ce-i
trăsnește.
În
minte
inimă
și
literatură.
În
rest
România-i
Mare.
Costel Zăgan, Ode gingașe

Costel Zăgan - Erezia Versului de Aur

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

În căutarea versului de aur
am secat tone de cerneală
şi duzine de pixuri.
Am iubit cele mai frumoase
femei din lume.
M-am îndrăgostit
de cele mai gingaşe
fecioare.
În căutarea versului de aur
am făcut
salt mortal
după
salt mortal.
Între
arta poetică
şi
arca poetică.
În căutarea versului de aur
am zburat
cu
aripile de plumb
ale
tristeţii.
În căutarea versului de aur
nu m-am plâns niciodată
nici de greutatea
nici
de
uşurinţa
vieţii
de
poet.
În căutarea versului de aur
am semnalizat toată
Calea Lactee
cu
punctele de suspensie
ale
poeziei
mele
de
dragoste.
În căutarea versului de aur
am învăţat pe de rost
toată
tăcerea
lumii.
În căutarea versului de aur
m-am mutat
cu
căţel şi purcel
în bibliotecă.
Crezând
ca şi Borges
că.
Paradisu-i
undeva
pe-aproape.

Cincinat Pavelescu - Antoniu și Cleopatra

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Posada, iulie 1906.
Priviră împreună de sus, de pe terasă,
Egiptul cum adoarme sub cer năbușitor,
Și Nilul ce prin deltă își duce călător
Spre Sais și Bubaste, alene, unda grasă.
Și-atunci romanul simte sub zaua ce-l apasă,
Ostaș robit ce-n somnu-i adoarme zâmbitor,
Cum tremurând leșină pe sânu-nvingător
Frumosul trup ce moale pe umeri i se lasă.
Și-ntoarce chipul palid, din părul ei cel brun,
Spre dânsul, beat de vraja parfumului nebun,
Și gura i-o întinde și-al ochilor tezaur..
Și-asupra-i împăratul, plecându-se-n tăcere,
Văzu, ca-n vis, în ochii stelați cu punte d-aur,
O mare fără țărmuri.. și-o fugă de galere.

Leo Butnaru - Bătăturile de Cristal

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Migdalată
dolofană
luna-i fața genghis-hană
pe care-o înnobilează
stelele orientale
mirosind a portocale
și jucând cristale-n lustră
tainică și zarathustră –
bătături și cicatrice
ce le-avu pe creier Nietzche.

Nicolae Labiș - Arthur Rimbaud

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Scuture-și pe bulevarde capitala românească,
Galbeni tei și suie-și slăvii inegal, semeț contur,
Din vuirea de tramvaie și din ud pavaj să-ți crească
Evocarea mea frățească, încălcit ștrengar, Arthur!.
Cât de straniu sună astăzi imnurile foamei tale,
Cât de nefirești soldații, galonații, verzi, „piu-piu”!
Dar în țara ta-și mai târâie poverile carnale
Haita care-ai blestemat-o, amețită de rachiu.
Plictisiți de băutură, răzvrătit numele tău îl
Pomădează flaști alcoolici în subsolul monoton,
Când din cartea ta răsare și înalță crunt ilăul
Cu severii ochi privindu-i țintă, gravul „Forgeron”.
Dar poporul tău și lumea spulberă murdara crimă
De a-ți fi târâtă faima într-al vinurilor fum,
Nu absintul, nu bohema, numai patima sublimă,
Neastâmpărul tău tragic te-a-nviat aici, acum.
Coborât-ai de pe soclul statuilor funerare,
Ai pornit sub carul mare, fluierând un cântec viu.
Către tonți rânjește știrbă urma smulselor picioare,
O sfidare, de pe piatra piedestalului pustiu.
Drumurile țării mele stau în fața ta, șiraguri –
Amintirea ta colindă-le-n cadență, furtunos.
Când păși-vom împreună, vor ieși în negre praguri
Toți fierarii, cu bezele fluturate din baros.
Uite-n zare asfințitul cu aprinsa lui văpaie,
Parcă-n zări batalioane dușmănoase s-au ucis.
Flame mari de foc și sânge parcă-n zări se încovoaie
Ca în zilele de lupte și de chinuri din Paris.
Uite-mi inima și țara: de furtuni înnoitoare,
De-un balcanic neastâmpăr, zbuciumate-s inegal,
Poate-a visului tău roșu o frântură îți apare
Prin aceste-ntinse câmpuri, prin furnale și metal.
Să-ți privesc obrazul palid, sub vâltori de păr rebele,
În sfârșit, de bucurie luminat, prea dornic îs –
Căci prea des, încins la glezne cu-ale timpului inele,
Ți-ai turnat nefericirea în cascadele de râs.
Scuture-și pe bulevarde capitala românească,
Galbeni tei și suie-și slăvii inegal, semeț contur.
Din vuirea de tramvaie și din ud pavaj să-ți crească
Evocarea mea frățească, încălcit ștrengar, Arthur.
(1958)

Anne Sexton - A Spus Poetul Către Analist

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Afacerea mea este cuvinte. Cuvintele sunt ca etichete,
sau monede, sau mai bine zis, ca albinele pline de roi.
Mărturisesc că sunt rupt doar de sursele lucrurilor;
de parcă cuvintele ar fi socotite ca niște albine moarte în pod,
desfăcută din ochii galbeni și din aripile uscate.
Trebuie să uit întotdeauna cum un singur cuvânt este capabil de a alege
afară din altul, pentru manevrarea altuia, până când am ajuns
ceva ce aș fi putut spune..
dar nu.
Afacerea ta urmărește cuvintele mele. Dar eu
nu admit nimic. Lucrez cu cei mai buni, de exemplu,
când pot să scriu laudele mele pentru o mașină de nichel,
într-o noapte în Nevada: povestind cum este magia jackpot
a ieșit tresărind trei clopote, pe ecranul norocosului.
Dar dacă ar trebui să spui asta este ceva, nu este,
apoi slăbesc, amintindu-mi cum mâinile mele se simțeau amuzante
și ridicol și aglomerat cu toți
banii credincioși.

Adrian Păunescu - Închinare Lui Nichita Stănescu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Cu fața hieratic suferindă
Și inima de vifore bătută,
Poet suprem, privește-te-n oglindă
Ca să te-nveți să împlinești o sută.
Cincizeci de ani, un înger într-o carte!
Dintr-un Ploiești caragielesc pornit-a
Mereu scriind pe viață și pe moarte,
Mereu mințindu-și morțile, NICHITA.
Un echilibru nou acido-bazic
În verbe urcă și, urcând, rămâne.
Salut, în tine, pe-ntâiul clasic
Al noii noastre poezii române!
Un inocent putea să reînceapă
De unde dogma ne-a tăiat ursita:
Renăscătorul fâlfâit de pleoapă
Spre cerul nou și pur ai fost, NICHITA.
Noi am venit, urmându-te pe tine
Și îngereala ta cea îndrăzneață,
Dar ar putea să-ți fie-acum rușine
Că împlinești cincizeci de ani de viață.
Rușine, deci, și închinare ție,
Când Dumnezeu în cer stă într-o rână
Ca să învețe însuși poezie
Cu „11 elegii” în mână.
Ai scris cum că la răsăritu-mi mare
Al tău apus ar vrea să se-ncline,
Dar poezia noastră ți-e datoare
Cu toată răsărirea noastră-n tine.
La Ploieșcior copiii joacă leapșa
Și mareșalii clănțăne din cizme,
Dicționarul limbii e la Capșa
Ca să se-mbete azi de nichitisme.
Iar tu, lumina noastră suferindă,
Când minutarul în alt an te mută,
Sărbătorește-ți vârsta în oglindă,
S-avem iluzia că ai o sută!