poezie cenzurata – Versuri.pro

Adrian Păunescu - Treziți-Vă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Nu mă opun cu vorba
fărdelegii, și-așa ea m-a
zdrobit de caldarâm, dar
îmi întreb poporul: ne târâm, în
infernale, groaznice cortegii?
Nu se mai vede nicio șansă-n
zare? Au amuțit și ultimii
cocoși? Suntem neputincioși?
Suntem leproși? Nimic din tot ce-
avem nu ne mai doare?
Să fie liniște deplină-n
țară, nu sângele va hotărî
acum, când toate
încercările sunt scrum prin
încăpățânarea tutelară,
dar vă rostesc istoric și
postum: treziți-vă din somn,
ca să vă doară!
7/8 decembrie. 1987.
Poezii cenzurate

Adrian Păunescu - Sapa de Lemn

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Nu se găsește gaz în prăvălii,
Prin lămpile ucise este
noapte, Bătrânii forfotesc de-
atâtea șoapte, Tu, vremea
izbăvirii, când mai vii?.
Se nasc pe frig cei mai frumoși
copii, Se fac pe frig eroicele
fapte, Nu se găsește carne și nici
lapte Și, Doamne-al României, ce
va fi?.
Murim aici sau înviem din moarte?
Ne stingem toți sau mai lăsăm un
semn? Ce facem, Doamne, înghețăm
solemn Sau mergem toți unde e
căld, departe?.
Aici, la noi, nu mai există
arte, Ci doar blazonul
sapelor de lemn.

Adrian Păunescu - Repetabila Vânătoare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Sunt vânați cu lasoul oamenii buni,
Nu se-ntoarce-n sat ce se face-n sat, imobilism, voluntarism și multe sancțiuni,
Cine nu a fost omorât, va fi arestat.

Sunt câțiva care trec și usucă atent
Tot ce simt, tot ce-aud, tot ce văd,
Ca să n-avem căldură, ca să n-avem curent,
Ca să fie prăpăd.

Dar ei vin și se duc, vârsta-i scoate la mal.
Fericiți așteptăm pe cei tineri în loc,
Că sătui suntem toți și de stilul brutal
Și de știința de-a pune paie pe foc.

Și cei noi, care vin, ideale perechi,
Fac și ei tot la fel, numai represiuni,
Și cei noi, care seamănă mult cu cei vechi,
Dacă azi e duminică, mâine e luni,
Ies chiar ei să-i vâneze pe oamenii buni.

7/8 decembrie 1985 București.
Poezii cenzurate

Adrian Păunescu - Intelectul Ca Preș

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Distrus, dezamăgit, calomniat;
Ciumatul preferat al țării mele,
Mă-ntorc plângând cu fața către stele
Și totuși nu-nțeleg ce s-a-ntâmplat.
Sunt mecanisme care ne jertfesc
Îngenuchem, din când în când, de milă,
Dar toată-această pagină umilă
Transportă-n ea ceva neomenesc.
Nu am trăit egal și fără greș,
Sunt vinovat și eu, ca fiecare,
Dar m-a purtat o bucurie mare
La ușa tuturora să fiu preș.
Și-acum, când în mizerie tresar
C-am suportat să ștergeți mii de ghete,
Mă țineți în minciuni și în anchete
Și mă-ntrebați de ce-s așa murdar.
Și, totuși, țara mea, rămân al tău,
Și de m-aș naște mâine încă-o dată
La fel aș fi, mulțimi să mă străbată,
Chiar preș murdar să-ți fiu, de nu, mai rău.
București, 12/13 decembrie 1985.
Poezii cenzurate

Adrian Păunescu - Reporter Trist

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Din paragini care mă-mpresoară
Dar cuvânt durerii că exist
Și că sunt necazuri multe-n țară
Și le văd în spirit realist.

Mediocrii prea se bagă-n față.
Noi, ceilalți, parcă nimic nu vrem,
Hai să facem noi curat în viață
Dacă vina e de la sistem.

Multe legi apar, precum se știe,
Dar, ca oameni sinceri și întregi.
Hai să recunoaștem cu tărie
Că-s mai multe fărădelegi ca legi.

Neguri stau pe noi să se răstoarne,
Trec prin țara mea și-nnebunesc
Că sunt cozi la pâine și la carne
Și-i nervos poporul românesc.

Vai, poporul nostru cumsecade,
Cu bătrâni și cu copii ce vin,
Care rezistă la zece grade,
Dacă nu cumva și mai puțin.

Doamne, ține-ți firea și ne ajută.
Nu ne părăsi acum pe noi,
Gura țării noastre nu e mută.
Noi cu noi nu vom porni război.

Însă ne e greu din cale-afară,
Necăjit e astăzi neamul tot.
Că ne-am naște mâine-a doua oară.
Drum de lacrimi străbătând înot.

Nu-i nimic mai sfânt decât e țara.
Dar de ce să fie-așa de greu,
Dar de ce nu vine primăvara.
Dar de ce mâhnit e neamul meu?.

Nu sunt dintre cei ce dau cu pietre,
Mai degrabă le primesc în piept,
Dar în cea mai stinsă dintre vetre
Nu mai am putere să aștept.

Sunt în țară cele necesare.
Nu vrem fericire de import,
Dar eu simt că e o grevă mare,
Parcă tot poporul meu e mort.

Drum de lacrimi, drumul meu prin țară.
Și abia mai pot să mai rezist
La necazuri câte ne doboară,
Și sunt trist și sunt bolnav de trist.

Mediocrii nu cedează singuri,
Lanțul lor pe umeri ni l-au pus.
Lanț făcut din niște goale linguri
Și salvări în altă parte nu-s.

Nu știu legea dinte pentru dinte,
Știu atât, că e atât de greu,
Încât jur c-am să rămân cuminte
Și-am s-ascult doar de poporul meu.

1983.
Poezii cenzurate

Adrian Păunescu - Universitate Obligatorie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Am impresia că atât de tare
Mă asupreşte cenzura română
încât, scăpându-i printre degete
Voi deveni încet-încet
Poet european întocmai,
cum aluatul
Frământat de bunica mea,
Scăpându-i printre degete
Devenea nu pâinea
Comună şi obştească a casei,
Ci acele fragmente plăcute şi dulci
Care se coceau primele pe plita încinsă
Şi care mi se părea că sunt făcute
Din alt aluat.
Atât de rău vă purtaţi cu mine,
Atât de nedrept,
Atât de umilitor,
Atâta mă pătimiţi româneşte,
încât încep să năduşesc mondial.
Poezii cenzurate
Breaza, 20/23 decembrie 1983