piesa teatru – Versuri.pro

Claudiu - Mor Actorii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Mor actorii părăsiți de public,
Teatrul însuși este o fantomă
Și la catafalc le stau de gardă
Rolurile care intră-n comă. (x2)
Ce se-ntâmplă seamănă teribil
Unui zbor cu foarte multe goluri:
În această țară mor actorii
Regretați de propriile roluri.
Tineri și bătrâni, la garderobă
Vin să-și lase cea din urmă haină,
Programați să intre în spitale
Ca să poată să se stingă-n taină.
Nu mai vor aplauze și bisuri,
Nu mai vor sufleori, lumini și farduri,
Ar mai zăbovi doar ca să-și rupă
Propriile afișe de pe garduri.
Mor actorii părăsiți de public,
Teatrul însuși este o fantomă
Și la catafalc le stau de gardă
Rolurile care intră-n comă.
Ne-au făcut să plângem și să râdem,
În momente bune sau mizere,
Astăzi, cu privirea zăvorâtă,
Ei își joacă ultima tăcere.
Ce ciudat, acum, când mor actorii,
Tragedia ce-au jucat-o moare,
Pentru a afla că fără dânșii
Tragedia noastră e mai mare.
Câinii morții reîncep să latre,
Cinici, pofticioși, nerăbdători,
Se tot sting luminile în teatre,
Noapte bună, domnilor actori!

Petre Stoica - În Stagiunea Viitoare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Gata, trag cortina, spectacolul meu s-a sfârșit,
Nu sunt clown pentru cât ați plătit, e destul.
V-am arătat peștișorul japonez din acvariu,
Meditând la soarta avioanelor de tip supersonic.
Am făcut între versuri și câteva salturi mortale,
Dar nu le-ați văzut, am adus câteodată pe scenă
Capra, fonograful, broasca blajină și inima mea.
Vă rog, îndreptați-vă acum spre casele voastre,
În lume e-o veselie mare și plouă și plouă mereu.
Casa mea e numai un turn de hârtie subțire, plecați,
În stagiunea viitoare vă arăt și câteva mostre
De coarne de diavol, tuturora salut.

Konstantinos Kavafis - Spectator Nemulțumit

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

„Plec. Plec îndată. Deloc nu mă atrage.
Victima dezgustului și-a plictiselii nu îndur să fiu”.
„Rămâi un pic, de dragul lui Menandru. Păcat
să fii într-atât păgubit!” „Insulți, nesocotitule.
Menandru să fie aceste vorbulițe,
stihuri grosolane și rima puerilă?
Lasă-mă să părăsesc pe dată teatrul
și liniștit să-mi văd de ale mele.
Aerul Romei parcă ți-a luat mințile.
În loc să critici, lauzi ca un laș,
aplaudând pe barbar – cum l-o fi chemând?.
Gavretius? Terentius? – cel care n-a excelat
decât în atelana latinilor!
Va putea el vreodată atinge gloria lui Menandru al nostru?”

Ioan I. Ciorănescu - Paiața

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Viața câteodată îmi pare o paiață
Cu buzele făcute și văruită față
Ce vrând prea mult să râdă, se strâmbă dureros,
Cu clopoței în mână și hainele pe dos,
Jucând schimonosită, chemând fără-ncetare :
Veniți! Nu e durere! Veniți! Nu-i întristare!.
Priviți-mi gura roșe ca florile de mac
Și clopoțeii-aceștia ce sună după plac!
Vedeți-mi haina ruptă din roșii curcubeie
Și-n ochi a veseliei demonică scânteie.
Și-n buzunar am aur, cofeturi, jucării,
Veniți toți flămânziții.. femei, moșnegi, copii,
Vă dau la toți! – și râde cu văruită față,
Se năpustește valul țipând, și unii-nhață
Un vârf de panglicuță tivit cu clopoței,
Dar ea, paiață crudă, bătându-și joc de ei,
Fâșii în fugă-și rupe din haina ei de lână
Lăsând la fiecare o zdreanță roșe-n mână.

Adrian Păunescu - Castelul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Făcut-am castelul acesta
Fărâmă legând de fărâmă
Și-acum când e gata, prieteni
Priviți-l ce trist se dărâmă.
Castel pentru numai o noapte,
Iluzie care se sparge
Și viața aceasta ce trece
Și pururea nu se întoarce.
Luați fiecare o parte
Din marea cetate uzată,
Ascundeți cu toții castelul,
Că poate-l refacem vreodată.
Alpiniștii se duc să se culce
În scurta lor viață faimoasă,
Luminile scenei coboară
Și toți vă-ndreptați către casă.
Adânc mulțumiți pentru vremea
Trăită de mult împreună,
Castelul în țândări se sparge,
Plecați și plecăm, „Noapte bună!”.
Și scena acum se-nchină
Scăldată de ultimul brio
Și ca să fim singuri vă spunem
Și „La revedere” și „Adio”.

Adrian Păunescu - Actorul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

O, biet actor,
O, biet artist,
Rolurile mor
Viața e un teatru trist.
Actorul a ieșit în stradă
Să-și cumpere ceva salam,
Era în haine de paradă,
Ca Voievod peste un neam.
Printre mașini, printre tramvaie
Actorul se grăbea firesc,
Urma să vină-un nor de ploaie,
Perucile se dezlipesc.
Și când s-a așezat la coadă
Cu paloș, mantie și scut,
Deodată, oamenii din stradă
Ca Voievod l-au cunoscut.
S-au dat deoparte cu sfială,
Mulțimea toată murmura
Văzându-i hainele de gală,
Să ne trăiești, Măria-Ta!.
Republicani, mă rog, cu toții
Descoperiseră alt mod
De-a da cuvânt la noi emoții
și se-nchinau la Voievod.
Dar ploaia a venit deodată
Și ei văzând cu ochii lor
Întreaga-i față demachiată
I-au aruncat un fel de plată:
Lăsați-l dracu’, e-un actor.
O, biet actor,
O, biet artist,
Rolurile mor,
Viața e un teatru trist.

Wislawa Szymborska - Prolog la O Comedie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Și-a făcut vioară de sticlă, vrând să vadă muzica. A urcat
barca în vârful muntelui și a așteptat marea să ajungă la el.
Noaptea citea „Mersul trenurilor”; stațiile terminus îl mișcau
până la lacrimi. A cultivat trandafiri fără „d”. A scris un
vers pentru creșterea părului și încă unul
pe aceeași temă. A stricat ceasul din turnul primăriei, ca să
oprească pentru totdeauna să mai cadă frunzele din copaci. Din
ghiveciul de arpagic, vrea să dezgroape un oraș. Ține pământul la
picior, satisfăcut, tacticos, căci dacă doi și cu doi fac doi e
fericit. Spunându-i-se că nu mai există, neputând muri de durere
a trebuit să se nască. Acum trăiește pe undeva, face cu ochiul și
crește. La timp! Pe vremuri bune! Maică Precistă, Mașină Dulce
a Binefacerilor, pentru a avea o distracție ca lumea și bucurii
nevinovate, dăruiește-ne măscărici.