pestera – Versuri.pro

Giorgios Seferis - Doi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Doi.
Încă mai bine într-o peșteră.
Obișnuia să fie ușor să elaborăm idoli și ornamente
să-i mulțumim prietenilor care ne-au rămas loiali.
Frânghiile s-au rupt; doar canelurile de pe buza sondei
să ne reamintească fericirea trecută:
degetele de pe margine, după cum le-a spus poetul.
Degetele simt răcoarea pietrei un pic,
Apoi, febra corpului predomină peste ea
iar peștera își împarte sufletul și o pierde
fiecare moment, plin de tăcere, fără o picătură de apă.

Marin Sorescu - Pustnicul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Stă țeapăn
În buza peșterii
Și ascultă căderea de pietre.
Atins de copita stelei
Sau de pana vântului,
Sau poate doar din nevoia de echilibru
Se prăvale câte un bolovan
Rar, o dată pe an.
Pustnicul, cu mâna dibace,
Leagă căderile una de alta,
Făcând o bură continuă
De piatră,
Afară din timp.
Uneori îl apucă spaima
Ascultând huruitul pietrei
Dornice de adânc:
De nu s-ar termina muntele,
Înainte de-a apuca
Să-l gândesc tot!

Rafael Alberti - Crângul Pierdut

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Personale [].
Recunoștință pentru dragostea ce s-a ivit.
Când ai apărut tu,
mă chinuiam în adâncul cel mai ascuns
al unei peșteri fără aer și fără de ieșire.
Dadeam din mâini în întuneric, agonizând,
auzeam un horcăit, un zbor de aripi
ca pulsul unei păsări nevăzute.
Ți-ai revărsat asupra-mi părul
Și am urcat la soare și am văzut că el era doar aurora
ce acoperea o mare în flux de primăvară.
A fost de parc-aș fi sosit în cel mai mândru
port din miazăzi. Se-necau în tine
priveliștile cele mai strălucitoare:
munți limpezi, ascuțiți, încununați
cu zăpadă trandafirie, cu izvoare tăinuite
în faldul umbros al pădurilor.
Am învățat să mă odihnesc pe umerii tăi
și să cobor prin râuri și pripoare,
să mă-mpletesc în ramurile-ntinse
și să fac din vis cea mai dulce moarte.
Mi-ai deschis arcade și anii mei înfloriți
proaspăt ieșiți la lumină, s-au culcat
sub dragostea umbrei tale adunate,
scoțându-mi inima în bătaia vântului
și acordând-o cu sunetul verde al inimii tale.
Aveam să dorm acum, știind la deșteptare
ca nu mă chinuiesc în peștera cea sumbră,
dând din mâini, fără de aer și fără de ieșire.
Pentru că în sfârșit apăruseși tu.

Panait Cerna - În Peșteră

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

De pe tavane-ntunecate,
Tăcute lacrimi cad mereu,
Și parcă tot sporesc din greu,
Din mari izvoare depărtate.
Șuvițe tainice de apă
Spre peșteri drum de ani străbat –
Întruna se preling și sapă
Tavanul șubred și-nnoptat.
Dar după ani de picurare
S-au închegat coloane pline:
Eterna bolții lacrimare,
În loc s-o surpe, – o susține.
Tot astfel, lacrimi nesecate
În suflete ne-au picurat,
Și de furtuni nenumărate
Viața noastră-a tremurat…
Dar azi, când stau vârtejuri grele
Să ne răpună-orice avânt,
Noi trecem fără păs prin ele
Și-aproape izbucnim în cânt.
Un suflet tânăr ne străbate
Și ne îndeamnă către cer –
Din suferinți abia-ndurate
Ne-am făurit armuri de fier.

Ion Caraion - Flăcările Reparã Întunericul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Flăcările repară întunericul cu rumeguș de scorburi
Îmi duc viața într-o scorbură care se cheamă viață
buchisind pe-ncetul teoria peșterii
între tot felul de pânde
Într-una din încăperile minții
Platon se spânzură de câteva ori pe zi
Cicatricile beznei din loc în loc
par negii sau nasturii
unui craniu barbar unei haine de foc.
Ce fragede-ți sunt lucrurile, Doamne, ce slăbănoage și plăpânde.
Noduri de șerpi leagă depărtarea dintre cuvinte.
Aerul și limbajul nu mai ajung.

Adrian Păunescu - Peștera

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Ce unghii avem și ce taină în ochi,
Și-n jur stă mirosul de sare jilavă,
Mirosul de solniță pe care a nins,
Mirosul dospit de otravă.
Și astăzi abia, când noi doi ne cunoștem,
De-o eternitate și chiar de mai mult,
Pun mâna pe umerii tăi ca pe o cruce,
Pierzându-te parcă te văd și te ascult.
Nu-s șanțuri acestea din jurul odăii,
Ci gropile pentru puieți,
Să mergem afară prin ploaie, să punem
Peceți ale noilor vieți.
Și unde am fost, și-am săpat, și-am plâns,
A doua lumină eu nu am găsit-o.
Așază-mi lumina pe creștet
Și mâna pe umăr, iubit-o!
În lumea cu târfe și cu accidente,
Eu astăzi pe tine te am.
Iubita mea pură, suavă mireasă,
De mult tăinuitul meu ham.
Afară e ploaie și nu te mai văd,
Și urlă greșitul altoi,
Prin pomii sălbatici ce-mprejmuie casa
În care stau: focul, o taină și noi.