pelerini – Versuri.pro

Lucian Blaga - Pelerinii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Pelerini prin Indii sunt.
Ei trec râuri, codri, munte,
și se fac ei înșiși punte,
când o țin spre locul sfânt.
Se adună norii, marea,
ca să-i vadă cum măsoară,
rând pe rând, a mia oară,
chiar cu trupul – calea, zarea.
Pelerini prin văi, prin mit,
La Benares, la Madura,
își întind în praf făptura.
Gândul lor e dovedit.
Omul nu-i decât măsura
unui drum de împlinit.

Rainer Maria Rilke - Fă-Mă Paznicul Depărtărilor Tale

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Fă-mă paznicul depărtărilor tale,
fă-mă să am pentru pietre-ascultare,
dă-mi ochi pe care să-i desfășor
pe-a mărilor tale însingurare;
să însoțesc a fluviilor cale
și de pe malurile-asurzitoare,
departe-n zvonul nopții să cobor..
În țările-ți pustii să mă trimiți,
de vânturi nemiloase răscolite,
cu mari mânăstiri ce stau ca veșminte
în jurul netrăitelor vieți.
Acolo vreau cu pelerinii să rămân,
prin nicio amăgire despărțit
să nu mai fiu de al lor glas și chip,
și-n dosul unui orb bătrân,
s-apuc pe-un drum nebănuit.

Paul Verlaine - Faunul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Un faun – ars pământ hain –
În miez de pajiști, stă și râde,
Desigur, presimțind cum vin,
După dulci clipe, – urmări mai hâde.
Chemat am fost și-ai fost chemată,
Doi pelerini cam visători,
Pân’ la această oră beată
De zarva tamburinelor.

Ion Minulescu - Pelerinii Morții

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

E cârciuma plină de oameni străini —
De oameni tăcuți ce vin de departe,
De unde ei singuri să spună nu știu..
De unde veniți, pelerini?
Din care cetate cu porțile sparte
Din care pustiu?..
De unde veniți, pelerini?.
De unde veniți cu sandalele rupte,
Cu hainele zdrențe și fețele supte,
Și albe, de parcă
Vă temeți ca pumnul de care fugiți
Să nu vă ajungă și iar să vă-ntoarcă
În țara în care n-ați vrut să trăiți?..
Cu ochii albaștri, ca-albastrul senini,
De unde veniți, pelerini?..
Ei tac..
Să răspundă niciunul nu vrea;
Iar cârciuma pare o criptă,
Și-n ea
Tăcuții străini, cu sandalele rupte,
Cu hainele zdrențe și fețele supte,
Cu brațele goale și umerii goi,
Își trec de la unul la altul paharul,
Și-n flacăra scurtă ce-o scapără-amnarul
Par niște strigoi..
— Hei!.. Mute ființe,
Bizari pelerini,
Cu ochii albaștri, ca-albastrul senini,
Spre care cetate pornirăți — armată
De oameni cu cranii și mâini de schelete,
Cu fețele albe ca albul perete
Și gura-ncleștată?.
Ei tac..
Să răspundă niciunul nu vrea..
Pe cer o lumină s-aprinde, și-o stea
Coboară și-n sute de stele se-mparte..
Și-n clipa aceea, tăcuții strigoi
Se scoală grămadă, ca-n ziua de-apoi,
Și pleacă cu toți mai departe..