păunescu – Versuri.pro

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Înjurământ

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Ce ştiţi voi, muritorilor perverşi,
Pe cine pierdeţi azi, definitiv,
Când aţi avut sinceritate, ca-n poveşti,
Într-un gigant ce rejetaţi fără motiv.
Uitaţi-vă-ndobitociţi măcar
La ce-s acum imagini de arhivă;
Oare veţi mai avea vreodată-un cărturar
Să vă asculte, om, fără eschivă?
Din mintea neagră, ce-o purtaţi uşoară
De goliciunea sumbră-n sentimente,
Îmi mai găsiţi un politician, aşa-ntr-o doară,
Să fie sincer, om, eminamente?
Îl meritaţi oare voi, laşii necitiţi,
Să-aveţi aşa valoare, chiar postum..
Slugi şi dezbinători, în fond nefericiţi,
Cu merit de-a rămâne-n viitor un scrum!
Vă-njur să fiţi cu toţii blestemaţi,
Orbiţilor lipsiţi de minţi, de carte,
Lui Păunescu, doar prin moarte să-i urmaţi..
Să pierdeţi trup şi suflet, de nimic să n-aveţi parte!
Şi vă blestem profund, de mii de ori,
Să n-aveţi parte de copii, de mame, taţi,
Să fiţi pe veci doar victime de-orori..
Pe viitor, neîntrerupt stigmatizaţi!
Vă plâng, nenorociţilor, de-o blasfemie
Ce-o promovaţi într-o mulţime de prostie.
Mă închin, să nu puteţi să mi-o mânjiţi şi mie,
Prin graţia lui Dumnezeu.. Hulită seminţie!
Sunt un fugit, cum şi mulţi alţii au plecat,
De frica voastră, frunţi golite de lozinci..
Mă-nchin din nou la Dumnezeu; v-am denigrat,
Fărâmă de popor.. rămaşi cum v-am lăsat!
.. La stadiul; minţi şi suflet de opinci!!!

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - La Astrul… Sau… Odă Păunesciană

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Auzisem de tânăr, pe-alt meleag nu la noi,
Eu fugit, nu de laș, ci-n dorința de bine,
Ce curent ‘n viitură spală o țară cu eroi..
Tineri ode-nchinând, la străbuni, fără mine.
Dar nu ape murdare-s plecate-n dezastru,
Ci arta pură, poemul, le revarsă-n tumult
Peste minți inhibate-n minciuni, un măiastru,
Un gigant al culturii.. cea uitată demult.
Oameni, hyppies, se adună în sute de mii
Pe-un tărâm de Manoli și de Ane zidite,
Dar nu drog să consume, băuturi sau orgii,
Ci la cântec s-asculte.. Leac de inimi rănite.
.. Să se-ncânte de-ai lor, semănați pentru artă
De-un imens de talent, creatorul de carte
În Copăceni ce-i născut, Constantin fiindu-i tată
Și cu drag ce-aș fi vrut să-l am suflet o parte.
Este „Flacăra” încă cu puteri de căldură,
Aportând mii de ergi în explozii d-atom;
Uriaș creator pluvial de cultură,
Hard disc-laptop de neam și esență de om!.
Dă mesaj de destin pentru-a țării cârmire,
Este primul capabil s-adune, să scadă,
Lume-n mase să pună, din plecări luând venire
Și bătrânii din tineri, El, îi scoate în stradă!.
Mii de oameni doresc, peste spațiu și timp,
Să-și revadă adoratul pe de rost recitând,
Fiindcă trup sunt și suflet la colos din Olimp..
Temporali, ei de leat, purtători de-al său gând.
Și infinitul de-ar ține și nu s-ar zgârci,
Ar putea să-l rețină etalon de neant,
Cumpărând ore, zi, an la rând de la vii,
Pentru a-l face Univers din Pământ expirant.
Necreduli de n-ați fi, ați ști, cum știți de Nero,
De-o Romă, de daci, de etnii, că un Traian
Într-un timp de răscruce de ere, an zero,
Și-a lăsat descendență-n.. Păunescu Adrian!
Montreal 21. 05. 2010

Mircea Micu - Cui Ne Lași, Ană?

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

(după poezia Karenina).
Vine un tren și Ana Karenina
Dă să se-arunce musai către el.
Mecanicule, stop, fă stop mașina,
E măritată, are și inel.
Mă-apropii, zic: ce-nseamnă asta, doamnă?
Vrei să ne lași buimaci și-ai nimănui,
Păi, gestul ăsta tragic, zău, înseamnă
În inima bărbaților un cui.
Nu face fapta asta colosală,
Nu vezi că nu mai știm ce vrem și cum.
Ascultă, se-aude-o vânzoleală
Mai e un tren, auzi-l, e pe drum.
Ne lași orfani? Ce vom iubi de-acuma
Tu ești fantoma Anelor prin veac
Picând pe noi cum poate numai bruma
Cade de zor pe umilul arac.
Nu vezi că dânsa n-are nici o formă
Locomotiva vreau să zic, e-un soi
De fierărie veche și diformă
De parc-ar fi mașina 72.
O, Ana, Ana, Ana, Ana, Ana,
Gândește-te la soțul tău fidel
Care va bea otrava dintr-o cană
Și disperați, vom bea în rând cu el.
Se uită Ana palidă și tristă
Și tremura ca frunza de copac.
Apoi își suflă nasul în batistă
Și-ntreabă-ncet: Sunteți cumva.. burlac?

Cristian Buica - Decontul Final

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Decontul final
Pentru tot ce-ai pierdut în iubire cândva
Îţi dau toţi aceşti ani, îţi dau viaţa mea.
Să mai vii într-o zi, să mai vii pe la noi,
C-am găsit nişte ani, să ţi-i dau înapoi,
Anii noştri frumoşi, anii noştri nebuni,
Am să-ţi dau săptămâni, anotimpuri şi luni.
Să mai treci pe la noi, cât nu e prea târziu,
Şi eu încă sunt viu,
Să mai treci să-ţi mai dau câtă jale am strâns
Pentru-o oră de plâns.
Să mai treci pe la noi, care sunt numai eu,
Anii vechi să ţi-i dau că m-apasă prea greu,
Să mai treci peste mări, să mai treci peste munţi,
Să-ţi aduc amintiri ca să poţi să mă-nfrunţi.
Să mai treci prin vreun loc unde-am stat şi-am visat,
Fără pic de păcat.
Să-mi mai iei cât de cât umilinţa tacând
Şi spitalul din gând.
Să mai schimbi drumul tău, că şi-aşa n-are rost,
Nişte cioburi să-ţi las din iubirea ce-a fost,
Să te-ntorci, auzind că mai sunt printre vii
Şi de dragă ce-mi eşti mai trăiesc până vii.
Nici dovezi nu-ţi pretind, nici chitanţe nu-ţi cer,
Te aştept sus în cer,
Şapte ani te-am închis în iubirea ce-ţi port,
Să mă ierţi ca pe-un mort.
Să mai cazi dinspre cer, când sunt strugurii copţi,
C-am să-ţi dau nişte ani, strânşi în zile şi nopţi,
Să mai vii prin trecut, prin grădina de foc,
Unde-a fost să te văd şi să-ţi fiu nenoroc.
Dar te rog să mai vii într-o zi pe la noi,
Să-ţi dau anii-napoi,
Ca pe tot ce-ai pierdut pentru că m-ai iubit,
Eu să mor, să fim chit.

Tatiana Stepa - Ochii Albaștri Ai Lui Dumnezeu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ochii albaștri ai lui Dumnezeu
În munți, acum, e-un fel de-nlăcrimare
Și lacrimile picură mereu,
De parcă s-a-ntâmplat ceva ce doare
Și astăzi, plâng, în loc de fiecare,
Ochii albaștri ai lui Dumnezeu.

Noi stăm în ochii lui și-avem de toate
Și suntem așezați și călători
Și el cu-aceleași lacrimi ne străbate
Și-n ele, când altfel nu se mai poate,
Cădem și noi din ceruri uneori.

Sunt toate într-o ordine firească,
Se frânge tot ce se cuvine frânt,
E mască unde este loc de mască,
Pe noi, pe toți, din pleoapa lui cerească,
El, uneori, ne plânge pe pământ.

Acum, în munți, sunt lacrimi și e ceață
Și soarele s-a spart ca un deochi,
Vai, Doamne, tu ne dai această viață
Și o gustăm cu milă îndrăzneață,
Ce bine ne simțim la tine-n ochi.

Din ochii tăi, lumina lumii vine
Și tu chiar întunericul descosi
Și-am vrea să-ți fie totdeauna bine
Și, uneori, ne temem pentru tine
Să nu orbești de-atâția păcătoși.

Adrian Păunescu - Totalul de Ninsori al Lumii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

S-au anunţat ninsori fenomenale
Şi eu le-aştept, nebun şi indecent,
De parcă-n ele aş găsi o cale
Şi o salvare prin eveniment.
Asemeni unui condamnat la moarte,
Ce află că-ntr-un virus fără leac,
Pieirea tuturor nu e departe,
Aştept o-nzăpezire de un veac.
Să ningă, să se-acopere oceanul,
Să ningă mai înalt de Everest,
Incendiar, bolnav şi cu toptanul,
Pe ce ador, ca şi pe ce detest.
Să ningă urlet de ninsori infirme
Şi spaimă peste focul din camin,
Să urce hornuri şi să cadă firme,
Halucinant să ningă din senin.
Să ningă să ne pună-n paranteze,
Cât suntem de urâţi sau de frumoşi
Şi vechi gheţari să se ilumineze,
Să ningă peste lideri şi leproşi.
Să ningă până va pica văzduhul
În scurtul cer rămas deasupra lui
Şi până vinovaţii-şi vor da duhul,
În cerul unde loc de duhuri nu-i.
Să ningă, până cade cerbu-n coarne,
Plângând cerboiaca lui fără noroc
Şi până vin plugarii să răstoarne,
Asupra lumii, brazda lor de foc.
S-au anunţat ninsori din altă lume,
Din nori necontrolaţi deloc de vami,
Ninsori-pedeapsă şi ninsori postume
De cine-ai să te rogi: o casă fă-mi?.
Să ningă pentru moarte şi-nviere,
Bucăţi de scară într-un defileu,
Să ningă până ce tot răul piere,
Prin fulgi s-avem acces la Dumnezeu.
Să ningă şi pe veci să ne despartă,
Să poată înceta absurdul joc,
Cu Rege şi Regină Neagră moartă,
Noi, care nu ne-am meritat deloc.
Să ningă, tot noroiul să se spele,
Să-ngroape patimi, amintiri şi paşi,
În noi să ningă până la prăsele,
Să ningă tandru şi sinucigas.
Să ningă până-ncepe să răsune
Pian savant de ţurţuri, la fereşti,
Şi-n cea din urmă glaciaţiune,
Să ne cedăm corvoadelor cereşti.
Să ningă cu secundele şi anii,
Să terminăm acest parcurs murdar,
Să fie timp de două spovedanii
Şi-apoi tăcere fără de hotar.
S-au anunţat ninsori catastrofale
Şi eu, care prin mila mea rezist,
Mă rog să vă cuprindă-aceeaşi jale
Pe toţi, să ştiţi ce-nseamnă să fii trist.
Totalul s-a facut, acum, în ceruri,
Şi ninge într-un fel păgân şi sfânt,
Total de viscol, de zăpezi şi geruri,
De când există viaţă pe pământ.
Din larg de cer şi până-n ochii mumii,
Să ningă biciuit, să ningă val,
Să ningă consfinţind sfârşitul lumii
Şi tragicul zăpezilor total.
Să ningă pentru cea din urma oară,
Să ningă tot ce-a mai rămas de nins
Şi eu, iubindu-ţi amintirea rară,
Să dau un urlet sângeros de fiară,
Să muşc ninsoarea şi să cad învins.

Adrian Păunescu - Nufărița

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

De te zvârleam afară și-ți destinam noroiul,
Să fii pe totdeauna a altui Dumnezeu,
M-aș fi convins pe mine că e mai bine singur
Și că așa se cade, noroiul să fiu eu.
Îți dau noroi de gală prin lacrimile mele
Pe care uscăciunii din lume le trimit
Și văd că-ți șade bine în orice-mprejurare,
De tine și în ură să fiu îndrăgostit.
Dar ochii tăi arată demențial ingenuu,
Fecioarele fac școală la scara ta și plâng,
Iar eu te-arunc afară și te rechem în casă,
„E actul trei al dramei” anunță gongul stâng.
Și iar apocaliptic noroiul lumii vine
Și bate în fereastră să îl poftim la noi,
Și eu acuz noroiul și-ți destinez noroiul,
Dar carnea mea întreagă miroase a noroi.
Și, dacă ești bolnavă, sunt mai bolnav ca tine,
De-această condamnare la un destin impur,
Redute noroioase ne ocolesc sărutul,
Eu nu mai știu o altă natură să îndur.
Târâș pornesc spre tine și am noroi pe guler
Și am noroi în brațe, și am noroi în ochi,
Și din noroi mi-e casa, și din noroi mi-e viața,
Noroiul va rămâne eternul meu deochi.
De-ai fi plecat, cum însumi te-am azvârlit afară,
Ar fi-nceput tavanul să picure noroi,
Te-ai fi întors la mine, prin tot noroiul lumii,
În care suntem astăzi amestecați și noi.

Adrian Păunescu - Nicăieri de Pretutindeni

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Nesomn barbar, în plină remuşcare,
mă simt cumplit de singur şi bătrân,
din toată viaţa mea de strigăt straşnic
un fel de vocalize mai îngân.
Lumina îmi incendiază ochii,
în ornic se aude-un alt prăpăd
şi, dacă-i orice dramă pe ecrane,
eu tot pe tine-n ele te revăd.
Te împrumută mintea mea bolnavă
romanelor pe care le parcurg,
te mai salvez de ştirile urâte,
deşi te scap din braţe, în amurg.
E numai amintirea ta în toate,
nesomnului barbar îi sunt fidel,
te întristez la mine-n gând cu voia,
te-amestec în dezastre fel de fel.
Abia acum, când te-am pierdut pe viaţă
şi fără tine simt că nu mai pot,
mă laud c-am aflat măsura-ntreagă
a unei mari iubiri de idiot.
Şi totuşi, nu veni din depărtarea
în care-ai dispărut definitiv,
e mult mai bine-aşa, pentru legendă,
eu, mort, pe tine, moartă, te cultiv.
Ai înţeles o logică profundă
de care n-aveam parte zi de zi
noi ne-am iubit atât, că şi sub iarbă,
scheletele ni se vor contopi.
Nu mai veni! Dispari fără de urmă!
Reintră-n mlaştini, poartă-te urât!
Nu-mi da nici dreptul de-a rosti adio,
ci lasă-mi gustul unui vis şi-atât.