patria – Versuri.pro

Costel Zăgan - Erezia Visului de Altădată

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Sar din vis direct la masa de scris Și încep
să mă derulez ca o bobină cu amintiri în
străvechiul cinematograf Patria
Sala este plină cu daci și romani
După începerea filmului mai intră și niște
întârziați vizigoți, huni și alte popoare migratoare
Îi primesc pe toți cu pâine, sare și lacrimi
Fără comentarii
Mă rog, Miorița, ca orice lucru transmis din gură-n gură
făce excepție
În pauză spargem semințele ca pe niște grenade artizanale
și discutăm în contradictoriu
despre ultimul articol al lui Eminescu de la Timpul
Promite băiatul.
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

Jorge Luis Borges - 1972

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Temutu-m-am că viitorul (care
a și sosit) tunel de oglinzi va fi,
aidoma, aburite, întunecate,
o panoramă de deșertăciuni,
iar în penumbră ce precedă visul
rugatu-i-am pe zeii neștiuți
să-mi dea ceva ca să mă țină-n viață.
Ei Patria mi-au dat-o, ce strămoșii
slujit-o-au cu sârg și suferințe,
cu lipsuri și cu foamete-n războaie.
Aici din nou frumosul risc apare.
Nu sunt acele ocrotitoare umbre
pe care le-am cinstit în vers. Acum
sunt orb și împlinit-am șaptezeci de ani.
Nu sunt viteaz precum Francisco Borges,
care-a murit cu pieptul ciuruit
de gloanțele vrăjmașului, pe patul
unui spital de suferință și de sânge,
dar Patria, azi terfelită, -mi cere
cu pana mea de cărturar obscur
ce-și umple timpul cu nimicuri vane,
ce nu a fost nicicând schimbată-n spadă
să intru-n vânt turbat de epopee
și cale să-mi deschid. Acum o fac.

Radu Gyr - Patria

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Ești stânca dârzei Sarmisegetuze,
ești cremenea cohorticelor castre,
cerdacul rustic încrustat cu astre,
fântânile cu basmele pe buze.
Ești dornele cu lostrițe albastre,
și cântecele doldora de spuze,
rovinele-ntre zale și cobuze,
cununile și zapisele noastre.
Ieri, sulița și zimbrul și mistrețul.
Azi, dalta ce-n surâs preschimbă steiul,
mireasma lunii, grâul, băltărețul,
azurul și oțetul și țițeiul.
Tu ești prezentul sfânt și Voronețul,
luceafărul și zarea și temeiul.

Grigore Vieru - Nici O Stea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Nici o stea nu este săracă
Atâta timp cât se vede.
Nici un neam nevoiaș,
Cât are un cântec, un grai.
Să ai un lăcaș propriu,
Un grai al tău, din adânc,
O memorie proprie –
Iată ce este Patria.
Hei! Ce cauți acolo sus?!
Bocancul spaimei cerul a spart.
Pământ bun, negru,
Aluneca dus de șuvoaie.
Mulțumește mamei!
Câtă vreme rămân
Mamele jos pe pământ,
Nici o țară nu este săracă.

Peter Huchel - În Patrie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Vreme cu coasa ruginită,
Cam târziu ai pornit
În sus, pe poteca bătută de mine cândva,
Cenuşiu în ceata fugarilor.
Peste noi – cerul ca o apă subţire.
O piatră albă s-a înecat.
Era luna? Sau ochiul pustiului?.
În tufele de pe morminte se jelea înserarea.
Îşi înfăşura gluga
Ţesută grosolan din iarbă şi ceaţă,
Pe coifuri şi oase,
Zorile cu crustă de gheaţă
Azvârleau cioburi sclipitoare în păpuriş.
Tăcut, pescarul împingea
Barca pe râu, trecându-ne dincolo.
Se tânguia vocea-ngheţată a apei
Pe care atâţia morţi au plutit în jos.
Dar pe ea, cine-a îngropat-o-n lutu-ngheţat,
În cenuşă şi mâl,
Bătrâna urmă de picior a necazului?
În aria războiului strălucesc ogoare.
Peste tot viaţa s-a trezit,
Omul a siluit pustia pietroasă
Ocrotind cu gard viu apărător de vânt
Spicul, ţărâna afânată.
Şi grâne caută cu sugătorul rădăcini
Pământul greu, semănătorile-mping în sus,
Stăpâne pe locul unde era zmârcul stătut.
Pufos, ciulinul alb vesteşte vara.
Femeile nălbesc cânepa.
Şi pe lângă podul aruncat în aer,
Pe coastă în sus,
Câinele mână oile spre saivanul încăpător.
Frumoasă e patria,
Când peste discul de aramă verde
Al iazului ţipă cocorul
Şi aurul se-ngrămădeşte
Pe bolta albastră de octombrie;
Când grâne şi lapte dorm în cămări,
Fierăria funinginită a lumii
Începe să-şi aţâţe focul.
Din nicovala nopţii,
Căzând pe umbre de lilieci,
Ţâşnesc scânteile.
Oare nu-ntotdeauna noaptea,
Noaptea bântuită de tunete,
A făurit fierul
Incandescent al zorilor?.
Încă întârzie pe cărare
Doi plopi
Înălţându-se spre lumină
Ca antene ale pământului.
Ei simt adierea păpurişului
Şi răsuflarea aspră a bărbatului
Care, jos, pe coastă, întoarce plugul,
Răstoarnă brazda.
Şi inima mea ară,
Aruncându-şi sămânţa-n cuvânt.

Friedrich Holderlin - Patria

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Și nimeni nu știe.
Și acuma lasă-mă să merg
Și să culeg sălbaticele fructe,
Iubirea pentru tine spre a șterge
Pe ale tale cărări, o, tu, pământ.
Aici unde –
Și spinii trandafirilor
Și teii dulci miros alături de
Fagi, la prânz, când în galben lan de grâu
Creșterea foșnește pe paiul în picioare drept,
Și gâtul spicului se-nclină spre pământ
Asemeni toamnei, acum însă sub
Bolta înaltă de stejari, după cum simt
Și-ntreb în sus, bătaia clopotului
Mie bine-cunoscută
Răsună-n depărtare aurie, la ora când
Pasărea se trezește. Așa va merge mult mai bine.