Pățanie – Versuri.pro

Maria Iliut - Zis-A Mama Către Mine

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Zis-a mama către mine:
– Mărită-te, măi copile,
Să iei și tu un inel
Și să ai un bărbațel.
Dar eu mult n-am așteptat,
Bărbățel mi-am căpătat
Și i-am dus zestre aleasă:
Șapte oi și-o capră grasă.
Când m-am dus la cununie
Ce rușine mi-o fost mie,
Mirele se-mpiedică
Și căzu peste popă.
Popa începu a zice,
Mirele-ncepu a plânge,
Că el nu se mai însoară,
Nici de jos nu se mai scoală,
Așa cum eram mireasă
Am fugit la mam-acasă,
Lăsai dracului bărbat
Și inel, și măritat,
Fete, ascultați de mine:
Nu grăbiți cu orișicine!.
Vers refren:
Hai, hai, că de bine nu mai dai!

Maria Ciorici - Vaca Eliberată… (Poezie Comică)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Lume dragă să vă spun
Ce-am păţit amu, acum
Gospodină eu de fire,
Nu mă-ntrece în sat nimeni
Mai dăunăzi, vaca noastră
A fătat un viţeluş,
Toată lumea bucuroasă,
L-am numit noi Spiriduş
Cu găleata de muls lapte
Cum e obiceiul zilnic,
Mă îndrept eu spre poaiată
Să văd dacă totu-i bine.
Şi ce-mi vine-n cap deodată:
Să slobod un pic văcuţa,
Că a stat numai legată
Şi a obosit micuţa.
Nici prin cap să-mi treacă mie
Că s-a săturat de casă,
Vaca noastră fericită,
O luă la sănătoasa!
Şi viţelul după dânsa
Bucuros, nevoie mare
Când să sară cu ea prinse,
Parcă aveau ceva-n spinare.
Vaaaai de mine şi de mine!
Cum să liniştesc nebuna,
Vaca tot o fugă ţine
N-ascultă deloc de mine.
Cu căldarea după mine
Strig şi-alerg eu speriată,
Tot încerc ca să-i pun funia
Şi să leg eliberata.
Mă apropii cuminţică
-Joienica, fata mamei,
Tu chiar te-ai stricat la minte,
Hai încetişor acasă!
Vaca rage fericită,
Zburdă, sare cu viţelu,
Când îmi arde o copită
L-am văzut şi pe bunelu..
Cad pe ceva moale, puhav,
Eu crezând că-i iarbă grasă,
Când simt cum deodată pute,
Hai, că m-ai făcut frumoasă!

George Topârceanu - Cin' S-a Fript Cu Ciorbă…

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Fratele nevestei unui negustor
A venit odată pe la casa lor,
Zicând că la noapte, mâine, cine știe,
Are gând să plece în călătorie
Și că, prin urmare,
Vrea să-și sărute sora la plecare.
– „Ba să nu pui gura pe nevasta mea,
A strigat bărbatul, că intri-n belea!”
– „Și de ce să nu pun gura, măi cumnate,
Când știi că mi-e soră și eu i-s frate?”
– „Poți să-i fii și tată! zise omul, scurt –
Cin’ s-a fript cu ciorbă suflă și-n iaurt. „

Anton Pann - Măgarul Zburător

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Un nerod odinioară,
Cu mintea lui cea ușoară,
Se scoală, își ia măgarul,
Îi pune-n spate samarul,
S-aruncă-ndată pe dânsul,
Dă cu nuiaua într-însul
Și pleacă către pădure
În mână cu o secure,
Ceva lemne să doboare,
Din copaci crengi, uscăcioare.
Pădurea din întâmplare,
Se află pe un deal mare
Și jos în poalele sale
Spumegă un râu la vale;
Aci el dacă se duse
A privi pe sus se puse
La toți copacii d-arândul,
Pironindu-se cu gândul.
La toată învârtitura
Belea ochii, căsca gura.
Ca să vază crengi uscate
De proprietar iertate,
Fiind verzile oprite
C-obiceiuri legiuite.
Deci privind el spre o parte,
Văzu-n vale, nu departe,
Un copaci gros la tulpină,
Uscat pin’ la rădăcină,
Carele crăcile sale
Le plecă spre apă-n vale,
Aleargă-n grab’ îl privește,
Se bucură și zâmbește
Că i-a ajutat norocul
Să-și încarce dobitocul.
Nu știa-n grab cum să saie,
Să se urce ca să taie;
Cum se urcă sus, îndată,
Craca-ntîia fu jos dată,
Pe loc p-a doua lovește
S-o doboare voinicește;
Apoi se urcă la alta,
După aceea la mai-nalță,
Taie, nici una nu lasă,
Vrând să le care acasă.
Când lăsă lemnul prăjina,
Se uită jos la tulpină,
Să vază grămada dată,
Cum stă la pământ culcată.
Și uitându-se, săracul,
S-a închinat ca de dracul,
Văzând că crengile sale
Se duceau pe râu la vale:
Că toate în el căzuse
Și de apă au fost duse.
Acuma dar ce să facă?
Nu mai rămăsese craca,
Trebuia acea tulpină
S-o taie din rădăcină;
Se dă jos și se gândește,
În tot chipul chibzuiește,
Ce fel să o nimerească,
Nu cumva iar să greșească;
Că vrea el cu vreo pază
Copaciul spre deal să cază,
Căci și el caută încă
Spre prăpastia adâncă.
Dar gândirea i-a fost scurtă,
Că nu pierdu vreme multă,
Ci până scobești un dinte
Ce să facă-i veni-n minte.
Și luând funia-ndată
Cea de la samar legată,
Mai ia căpăstru, brâu scoate,
Leagă una d-alta toate,
Face o funie lungă
Mai departe să ajungă.
Apoi urcă dobitocul
Unde era mai sus locul.
Apucă funia-noadă,
De samaru-i despre coadă,
D-acolo în copaci se suie,
Vrând pe voia-i să-l supuie,
Țeapin pe vîrfu-i o leagă
Și face o faptă-ntreagă.
D-aici în grab se pogoară
Ca o pisică ușoară,
Apucă securea lată
S-ncepe să taie-ndată.
Taie, mii de ori lovește,
Stă puțin, se odihnește,
Și iar ia securea-n grabă,
Că un ager l-a sa treabă.
Taie până nu mai poate,
Așchii peste așchii scoate;
Când s-apropie să cază
Așteptă spre deal să-l vază,
Dar, unde? copacul mare
Nu vrea să-i dea ascultare,
Ci începând să trosnească,
Și spre vale să pornească
Ridica în zbor măgarul,
Cum era cu tot samarul,
Și în vederile sale,
Îl aruncă peste vale.
Iar el, privind la înălțime,
Măgaru-n zbor cu iuțime,
Căzu îndată pe vine
Și începu să se închine,
Zicând:
Ce minune mare,
Din cele-n lume rare!
De ce muri bietul taică
Și nu trăi dragă maică
Să vază măgar cum zboară
Ca o pasăre ușoară?
Ieri de muream, Doamne bune,
Nu vedeam astă minune!

Anton Pann - Casca Ochii la Tocmeală, Iar Nu După Ce Te-nșeală

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Murind lui Nastratin Hogea măgarul ce îl avea,
Socoti cum să mai scoată din paguba sa ceva:
Și așa tăind cu el capul măgarului celui mort,
L-a-nfășurat pe deasupra binișor cu niște tort;
Apoi cu acest ghem mare în piață să-l vânză mergând,
Se duse și el cu dânsul cu alți vânzători în rând;
Stând aci, veni îndată un ovrei cumpărător,
Carele de chilipire era-n piață precupitor;
În vreo câteva cuvinte învoindu-se din preț,
Îi zise cumpărătorul (văzându-l prea greuleț) :
– Dar ce are ghemu-ntr-însul, de vine greu la cântar?
Nastratin Hogea răspunse: – Iaca un cap de măgar!
Dacă-l mai întrebă încă și-i răspunse tot la fel,
Socoti cumpărătorul că îl face prost pe el.
Și scoțând îi dete-n mână banii cât i s-a căzut,
Care Nastratin luându-i, se făcu grab nevăzut.
Pe cumpărătorul însă cugetele nu-l lăsa,
S-apucă, desfăcu ghemul cum a mers la casa sa,
Și abia găsi pe dânsul numai o oca de tort,
Iar celelalte ocale capul măgarului mort.
„Mai mare daraua
Fu decât ocaua.”
Ce să facă?! Pleacă iute să-l caute necăjit,
Dar Hogea cum luă banii, la casa sa a fugit;
El însă tot căutându-l prin piață de a-l mai vedea,
Abia la o săptămână putu cu el ochi ca să dea,
Și puind mâna pe dânsul, judecății-n grab l-a dat,
Arătând cu jeluire cum și ce fel l-a-nșelat.
Fiind dar Nastratin Hogea la judecată adus,
El totodată de față și dovezile și-a pus,
Cum că i-a spus adevărul, că e un cap de măgar,
Când i-a făcut întrebare de ce e greu la cântar.
Judecata pe temeiul dovezilor drept dând dar,
Cumpărătorul rămase cu capul cel de măgar.

Anton Pann - Cine Fură Azi o Ceapă, Mâine Fură și o Iapă, Dar Ori în Temniță Plânge, Ori Npicioarele Își Frânge

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Nastratin Hogea-ntr-o vreme nici un câștig neavând,
Și în cea mai de pre urmă sărăcie ajungând,
Hotărâ să fure ceapă de la un al său vecin,
Ce avea destulă-n casă și nu da la vreun strein.
Dar văzând Nastratin Hogea că el ușa o-ncuia,
Plan făcu pe coș să intre noaptea și ceva să ia.
Deci suindu-se pe casă și privind pe coș în jos,
Se ivi-n el umbra lunii în chip de stâlp luminos,
Și lăsându-se la vale p-acea umbră, amăgit,
Deodată fără de veste se pomeni jos trântit,
Rămâind ca vai de dânsul cu piciorul rupt în loc,
Având mică norocire că n-a fost în vatră foc.
Deșteptându-se vecinul, de bufnirea-i când căzu,
Se sculă totdeodată, nici o clipă nu șezu,
Strigă, cere la nevastă lumânarea-n grab să-i dea,
Mai curând să prindă hoțul, și cine e a-l vedea.
Iar Hogea zise: – Vecine! atât să nu te grăbești,
Că ce am pățit, și mâine tot aicea mă găsești.

Alecu Donici - Antereul Lui Arvinte

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Arvinte coatele au ros la antereu,
Dar n-au stat mult să socotească;
Ci singur el, mereu
Se puse să-l cârpească.
Iar pentru petici de cârpit
Din mâneci au tăiat ca o a patra parte.
Și antereul l-au gătit,
Cu mânecile prea scurtate,
Încât oricare le vedea,
De dânsul râdea.
Văzând aceasta el, a zis în gândul său:
„Lăsați, că doar nu sunt așa de nătărău.
Vreun lucru mare nu-i
Să-mi tai eu poalele de pe la antereu
Și mânecile să le pui
Mai lungi decât era”.
Au zis și au făcut.
Dar lumea se mira
Că antereul lui era acum prea scurt,
Și nu asemăna nici cu un bun mintean.
Se-ntâmplă și boieri de neam
Care-ncurcând averea lor,
Tot cu aceeași minte,
Să o îndrepte vor
Și fac ca și Arvinte.