pastel versuri – Versuri.pro

Dimitrie Anghel - Pastel

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Ce zarvă e în lumea porumbilor în zori,
Şi câtă bucurie în jurul casei voastre:
Priveşte, vin păunii cu crestele albastre
Şi cozile învoalte ca un ghiveci de flori.
Şi-n urma lor, curate şi lucii ca zăpada,
Păşind pe cărăruia cu albe romăniţe,
Coboar-acum alaiul de mândre păuniţe,
Că de-atât alb, deodată s-a-nveselit ograda.
Şi s-a trezit măgarul zbierând duios la soare,
Vroind să spună parcă ce vede şi-nţelege;
Dar trist îşi pleacă fruntea ca Midas, vechiul rege,
Văzând albasta-i umbră culcată la picioare.

George Topârceanu - Pastel

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Pastel.
Din asfințit, de peste munte,
Frângeri roșii de amurg
Se sfarmă-n licăriri mărunte
Și-n Dunărea umbrită curg.
Dar unda tulbure le-ngroapă
Când, subt răchitele din vale,
De-abia mai tremură pe apă
Ca niște coji de portocale.
Acolo jos, peste cununa
Întunecatului boschet,
Sclipește-n aer semiluna
Din vârful unui minaret.
Și parcă zugrăvit anume,
Își culcă umbra până-n mal
Ostrovul izolat de lume
Ca un castel medieval.
El pare-o navă fermecată
Ce-a ancorat aici, subt munte,
Minune-ndelung visată
De valul Dunării cărunte!
A așteptat în nopți senine
Strălucitoare dimineața,
Când din adâncul apei line
S-a ridicat la suprafață.
Ca o grădină plutitoare
Cu pomi și păsări împreună,
Cu florile-i ce râd în soare
Și noaptea tremură subt lună.

Tudor Arghezi - Pastel

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Mai nouă dimineața rămâne-n amintirea
Plutașilor pe ape, din zori, la-ntâiul ceas.
Cântau, la deșteptare, cu toată omenirea,
Cu vâslele lăsate-n oglindă de atlas.
Făcând ecoul aripi de stoluri călătoare,
Venea ca de departe și parcă din trecut.
S-au răzvrătit în clocot talazele-n vâltoare
De s-a pierdut și pluta și vocile-au tăcut?

Ana Blandiana - Pastel

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Pastel.
Țara mea părăsită de fructe,
părăsită de frunze.
Părăsită de strugurii
Emigrați prevăzători în vin,
Țara mea trădată de păsările
Rostogolite în grabă
Pe cerul mirat și încă senin.
Veșnic împăcată,
Mirosind a ierburi
Care-și dau sfârșitu-n soarele domol,
Credincioși păianjeni
Țes pânzeturi albe
Ca să bandajeze
Locul frunzei, gol.
Noaptea stele coapte-ți
Fermentează cerul,
Vântul curge ziua
Tare și-amărui,
Orele-ți măsoară
Nucile căzând
Și te luminează
Cuviincios gutui.

Benjamin Fondane - Pastel

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Privește, toamna vine și pune-n trestii flaut-
Eu caut fără vrere și nici nu știu ce caut
Și-ascult cum vântul bate și sufletul din trestii.
Adâncul umple urna tăcerilor acestei,
Ca liniștea adâncă și fumurie a mării.
Privește cum salcâmii se clatină la poartă-
Pe apa din fântână se strânge frunza moartă
Și paserile zboară ca-n fața unei iniști,
Singurătatea cade ca un fruct copt de liniști,
Arare, sfârticate, de-un chiot din podgorii.
Pe căi de floare arsă, bicisnici, călătorii
S-opresc s-asculte-ntinsul, ca-ntinderile mării,
O roză-și cearcă haina în visul înserării,
Și printr-un geam se uită prin colțurile casei.
Amurgul, plin de taina îndepărtatei Asii,
Adună pomii-n pâlcuri și-i prinde ca-ntr-o cange.
Cireșii cresc ca-n țărmul haoticului Gange,
Își pun scufii de floare și-și cearcă reverența;
Și-atât de calmă-i ora, că parcă-i simți prezența.
Și sufletul ți-l pipăi cu mâinile, eteric.
O clipă, ca de-o umbră, te-ai rupt din întuneric,
Căci iată, toamna vine și-și bate roibu-n pinteni
Și pe aleea-n care dorm pomii albi și sprinteni,
Sub stelele-n priveghe și-al lumii corn bucolic,
În freamătul de frunză, greoi și melancolic,
Ca zugrăviți în șagă cu vârful unei gresii,
Simt umbra unui Faun și râsul Faunesii.

Andrei Ciurunga - Pastel

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Fata intrase sfioasă-n pădure.
Stejarii aveau trunchiuri tari de bărbați,
robuști, rămuroși, răsfirați,
cu semne vechi în piepturi, de secure.
Trezind nelămurite chemări de-mbrățișare
trupul fetei trecea nebulos printre ei.
Copacii păreau mai masivi și mai grei
și-n rădăcini mai tulburi fiecare.
Râvnind, priveau cum pasul i se pierde
și sevele, sub scoarță, se ridicau a plâns,
dar iedera se-ncolăcea mai strâns
și le-nvelea, felina, privirile cu verde.