Rainer Maria Rilke – Parcurile I

Din domoale destrămări fluideUrcă parcurile ne-ncetat;Cu poveri de ceruri sus, solide,Ce, durând, dintr-un trecut răzbat,Peste clare pajiști să se-aștearnăȘi mereu cu-același mândru fast,Ocrotite-așa când se răstoarnă,Să-și retragă spațiul vast,Și sporind regalei mărețiiNesecatu-izvor, crescând din sineȘi în sine revenind: mai plineDe splendori, de lux și purpurii.

Rainer Maria Rilke – Parcurile IV

Și natura – augustă și de parcăar răni incert hazard stingher,regilor din legi le lua, să-ntoarcăfericită pentru tapis vert.Visul pomilor în râvne grele,strâns din verdele umflat și viu,și-nserări pe largile șosele,cum îndrăgostiții le descriu.să picteze cu penelul moalece un zâmbet să conțină pare,în verniul clar lucind plăcut:unul drag naturii, nu prea mare,însă unul, luat cu … Citește mai mult

Rainer Maria Rilke – Parcurile II

Prins de-alei, de-o parteși de alta, blând,urmărind vreun semn, departeiar și iar ducând.Într-un grup pătrunzi deodată,unde un umbros bazinpatru bănci de piatră-arată,ce-mprejur se țin.Într-un timp desprins agale,care-și face singur drum.Și pe ude piedestale,unde nu-i nimic acum.Din adânc, de așteptare,un suspin tu scoți târziu;când pe-obscure margini parestropul argintiu.Printre-ai săi să te confunde,și-ți vorbește-așa mereu.Tu te simți … Citește mai mult