Parcuri – Versuri.pro

Rainer Maria Rilke - Parcurile I

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Din domoale destrămări fluide
Urcă parcurile ne-ncetat;
Cu poveri de ceruri sus, solide,
Ce, durând, dintr-un trecut răzbat,
Peste clare pajiști să se-aștearnă
Și mereu cu-același mândru fast,
Ocrotite-așa când se răstoarnă,
Să-și retragă spațiul vast,
Și sporind regalei măreții
Nesecatu-izvor, crescând din sine
Și în sine revenind: mai pline
De splendori, de lux și purpurii.

Rainer Maria Rilke - Parcurile

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Zei pe lângă-alei și pe terase,
niciodată zei crezuți deplin,
care-mbătrânesc în șiruri trase
drept, cel mult Diane blând atrase
când regeasca vânătoare-n plin.
Ca un vânt zori risipind, grăbită
și grăbind, pornea într-o clipită – ;
zâmbitor priviți cel mult, nicicând.
Totuși zei rugați. Pseudonime
elegante, printre care-arzând
te-ascundeai în înfloriri sublime, –
zei blând aplecați, în întregime
c-un surâs întorși, din când în când.
să ofere ca și altădată,
când ținuta lor prea rece toată
o rețin grădinile-nflorite;
când de umbrele dintâi tresar
și promisiuni fac iar și iar,
vagi cu toate și nemărginite.

Rainer Maria Rilke - Parcurile IV

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Și natura – augustă și de parcă
ar răni incert hazard stingher,
regilor din legi le lua, să-ntoarcă
fericită pentru tapis vert.
Visul pomilor în râvne grele,
strâns din verdele umflat și viu,
și-nserări pe largile șosele,
cum îndrăgostiții le descriu.
să picteze cu penelul moale
ce un zâmbet să conțină pare,
în verniul clar lucind plăcut:
unul drag naturii, nu prea mare,
însă unul, luat cu împrumut,
ca pe insula iubirii-agale
printre trandafiri să-l crească mut.

Rainer Maria Rilke - Parcurile Vi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Simți cum nu-i nicio cărare
să-nceteze și să stea;
de pe calme scări, ușoare
cad cărările, atrase
prin nimic de-un povârniș,
pretutindeni pe terase,
și-ndrumate prin desiș
mai încet și lin
până către iazuri depărtate,
și aici bogatul parc pe toate
(ca la un egal) le dă din plin.
Spațiului bogat: cel ce străbate
cu reflexe și lumine
largul lui ținut,
și, din toate părțile, cu sine
duce zări tăcut,
când din ultimele eleșteie
către norii ce-n amurg scânteie
se avântă-n cerul desfăcut.

Rainer Maria Rilke - Parcurile II

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Prins de-alei, de-o parte
și de alta, blând,
urmărind vreun semn, departe
iar și iar ducând.
Într-un grup pătrunzi deodată,
unde un umbros bazin
patru bănci de piatră-arată,
ce-mprejur se țin.
Într-un timp desprins agale,
care-și face singur drum.
Și pe ude piedestale,
unde nu-i nimic acum.
Din adânc, de așteptare,
un suspin tu scoți târziu;
când pe-obscure margini pare
stropul argintiu.
Printre-ai săi să te confunde,
și-ți vorbește-așa mereu.
Tu te simți cu pietrele profunde
și rămâi la fel de greu.

Ioanid Romanescu - Bătrânii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

După-amiază – au adormit bătrânii
în parcuri pe bănci,
vântul le mai fumează țigările
vântul le mai citește ziarele.
Ce să facă ei după-amiaza
în casele fiilor? Au plecat
să nu-și târască papucii prin holuri
să nu incomodeze.
Până la apusul soarelui
sunt locuri în parcuri – băncile
nu seamănă cu paturile pliante din bucătării
însă bătrânii dorm.
Nu zgomotul, ci liniștea-i trezește.
Spre seară
cu gesturi elegante își scutură pălăriile
– oricare anotimp ar fi
peste pălăriile lor cu boruri mari cad frunze –
și pornesc mulțumiți că din viața lor inutilă
au mai dăruit lumii câteva ore de liniște
pentru cine știe ce vor anunța mâine ziarele