Lucian Blaga – Lacrimile
Când izgonit din cuibul veşnicieiîntâiul omtrecea uimit şi-ngândurat prin codri ori pe câmpuri,îl chinuiau mustrându-llumina, zarea, norii – şi din orice floareîl săgeta c-o amintire paradisul –şi omul cel dintâi, pribeagul, nu ştia să plângă.Odată istovit de-albastrul prea seninal primăverii,cu suflet de copil întâiul omcăzu cu faţa-n pulberea pământului:„Stăpân, ia-mi vederea,ori dacă-ţi stă-n putinţă împăienjeneşte-mi … Citește mai mult