Versuri corectate și adnotate
Îmi pare rău de fluturiCând sting lumina,Şi de lilieci,Când o aprind.Nu pot să fac un pasFără să jignesc pe cineva?Se-ntâmplă atâtea lucruri misterioase,Că mereu îmi vine să-mi duc mânaLa tâmplă,Dar o ancoră aruncată din cerMi-o trage în jos.Nu e încă momentulSă-ţi sfâşii pânzele,Lasă.
Se destramă noriiÎntr-o pânză deasăCe-și întinde cute peste muritoriiCare, de prin case, îndrăznesc să iasă.Fire zdrențuiteClatină burlaneȘi măresc amarul zilei chinuiteInvadând canale-n strașnice bulboane.Iată-apare vântulȘi-i demențial:Plopii se înclină și își pierd veșmântul,Stropii iau viteză pe orizontal.Urlă-adânc văzduhulClipelor aceleCare le frământă, gata să-și dea duhulDe atâta ploaie și de zile grele.
(Lăutul).Femeia din pânzele luiîncovoiată pios deasupra copăii,concentrată, ca pentru o rugăciune,şi-ngrijorată, de parc-ar trece-un ocean,e tot la începutul scaldei,dăruită,neobosităspălându-şi mângâietor copilulîn atâtea ape,în atâtea curate ape,ce-ar fi secat de-atunciizvoarele-n lunci.Izvoarele să sece, şi Dunărea, şi Nilul,ea tot îşi spală copilul…Când apa se face mult prea puţinăo înnădeşte cu sudori şi cu lacrimidin nesecata dragostei fântânăşi-l … Citește mai mult