Otrăvire

Gheorghe Deniştean – Din Amintiri

de

Din amintiri…Bate vântul frunza-n dungă,Dorul meu să te ajungă.Bate tare, -n lung şi-n lat,Că te-am iubit, nu-i păcat.E păcat că m-ai minţitŞi sufletul mi-ai otrăvit.Mi-ai otrăvit şi inima,Când ţi-ai bătut joc de ea.Frunză verde trei migdale,Vai de păcatele tale…Păcatu-ţi fie mântuirea,Când vei şti ce-i fericirea.Dar în sufletul tău hain,E doar otravă şi venin.Buze dulci, apetisante,Ca … Citește mai mult

Mihail Celarianu – Garoafele

de

Garoafe negre care sună când le-apuciCa niște aur ferecat și nevăzut,De descântat, de otrăvit și de vândut.Ca niște bani, ca niște foc, ca niște cruci.Să-ți cumpăr trupul cel vrăjmaș c-un pumn de foc,Cu foc scăzut, cu foc aprins, cu foc spuzit,Pân’ la sfârșit, dintru-nceput, făr’ de-asfințit.Pentru-un vârtej cu vreju-ntors în mare joc.Din coama neagră-ai să-l … Citește mai mult

Georg Trakl – Sabat

de

De suflul plantelor otrăvitoareVisez în febră sub cețoasa lunăȘi simt încolăciri, să mă răpună,Și văd, ca un sabat de vrăjitoare.Flori sângerii cum în oglinzi curateDin inima-mi storc patimi arzătoareȘi buzele lor atotștiutoareSe umflă-n gâtu-mi beat, turbate.Flori de pe țărmul tropical, ca ciuma,Flori care-și pun pe buzele-mi caliciiCu balele scârboaselor suplicii.Menadă, una-ncolăcește-acumaCarnea-mi, de cețuri grele ostenităȘi … Citește mai mult

Sorin Cerin – Otrăvește cu Bună Știință

de

Cimitirele noastre de Cuvinte,abia își mai pot duce,Valizele pline cu Nimicuri,ale Viselor decăzute,în patima Deșertăciunii,pe care o beau,pe la colțurile străzilor,unui Destin al Nimănui,care otrăvește cu bună știință,Eternitățile Clipelor,prin care trebuie să ne trecem,propria Viață,ce ar vrea să se despartă,de Iluzia și Absurdul,Disperării pe care o trăim.

Nava Mama – Ca Pământul

de

Ne învârte ca pământulNe privește ca și sfântulNe adună mai aproapeNe hrănește doar cu lapte.Otrăvește toată apaLinișteșteOtrăvește toată apaNe arată.Ne adună mai aproapeNe hrănește doar cu lapteAre fețe cam o mieLe trăiește și nu știe.Ne învârte ca pământulNe privește ca și sfântulNe adună împreunăSă ne spună.Ne rămâneNe deșteaptăNe hrăneșteNe arată

Aleksandr Puskin – Ancearul

de

Într-un pustiu uscat, zgârcit,Întelenit și ars de soare,Ancearul sta ca un cumplitStrajer, stingher în larga zare.În ceasul rău l-a-nfiripatNatura stepelor, haina,Și cu-n venin l-a adăpatDin frunze pân’ la rădăcină.Și picuri de otravă curgDin coajă, când dogoarea-i vie,Și se-ncheagă în amurgÎntr-o rășină străvezie.Nici păsări și nici tigrul chiarSă vină-n preajma-i nu încearcă,Copacul morții vântul doarÎl atinge … Citește mai mult