oracol – Versuri.pro

Stefan Augustin Doinaş - Oracol Mut

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Da: scoica moartă, peștera adâncă
răsună ca o inimă. Dar ce-i
maimuțăritul glas născut din stâncă,
sau zvonul din cochilii, pentru cei
ce vor să prindă pulsul fără nume,
mereu egal și-ascuns în sfera lui
ca-n sacra răsuflare-a unor Mume?
Ecoul e prezența nimănui.
La fel – pentru cuvinte. Voci de noapte,
cei mari, cei duși nu ne-au lăsat decât
tărâțele rostirii, biete șoapte
ce ni se-mpotmolesc solzoase-n gât.
Ah, unde-i duhul lor de spadă trează?
Din colbul sunetelor moarte, – cum
mai poate să se scoale marea Frază?
Oracolul e mut și scuipă scrum.

Ceilalti - Oracol

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Sinceritate fără limite, să știi că limita nu-i cerul.
Trăiesc un vis continuu, te rog să nu îmi dai serul.
Nu vreau să mă trezesc, încă nu, mai vreau să mai plutesc
Nu știu ce o să spun, zâmbesc și totuși vreau să vorbesc
Citesc ce mi s-a spus în timp și-n continuare trăiesc
E timpul sincerității mele și vine ca un fapt firesc
Poate cresc în ochii tăi doar prieteni adevărați îmi doresc
Părinți ce mă cresc, în viață singur un drum îmi croiesc
Să nu mai jelesc fără greșeli, deși știu că-i omenesc
Să-mi cinstesc aproapele, doar ca un gest prietenesc
Să pornesc revoluția, să scap de tot ce este grotesc
Darul ceresc să-l primesc, milă-n genunchi să n-o cerșesc
Doar atât îmi mai doresc, sincer să mai spun un „te iubesc”.
Mulțumesc pentru că sunteți și pentru că m-ați îndrumat să sper
Și când nu mai am ce să cer, să fiu cu inima-mpăcată în ultimul meu drum spre cer.
Ți-am lăsat o amintire pe ultima coală [Ți-am lăsat o amintire..]
Din ce trăiești să-nveți din morală [Să-nveți din morală..]
Și ce iubești să vadă oricine [Lasă să vadă oricine.. dar cel mai important: să fii sincer cu tine].
Absurdul devenit frescă absoarbe globul pământesc
Fiecare minte-i îngrădită de către un zid chinezesc
Zilele-ți oferă mere și ca un șarpe te-ncolăcesc
Atunci când ura și plăcerile materiale te stăpânesc
Avem nevoie de optimism și răbdarea unui pescar
Viața e-o plimbare, transformă-n parc șantierul murdar
Nu pot deschide ochii intoxicat de praf publicitar
Altă lume trage sfori în culisele teatrului mondial
Frământări și speranțe trăiți toți, nu te panica
Fie că e obez în America sau subnutrit în Africa
Și eu ca un tânăr român nu am multe alternative
Nici nu fur din poșeta mamei bani de țigări și prezervative
Nu-s pe ocolite ca un taximetrist care vrea să te fure
Prea mulți bărbați conduși de femei, ca-n Filipine
Banii proștilor le fac pe femei să se simtă prințese
Dar la crematoriu, toate devin Cenușărese.
Ți-am lăsat o amintire pe ultima coală [Ți-am lăsat o amintire..]
Din ce trăiești să-nveți din morală [Să-nveți din morală..]
Și ce iubești să vadă oricine [Lasă să vadă oricine.. dar cel mai important: să fii sincer cu tine].
Știu că te-ajută când e greu, sau nu ai altceva
Dar muzica-i doar o parte din viață, nu se rezumă tot la ea
Și eu mă simt singur uneori, chiar și trist când dau chix
Îmi mai trebuie câte un impuls ca la telefonu fix
Ca să fac ceva, nu așa, să stau s-o frec aiurea
Când în viață nu vreau să fac mulți mușchi, ca pădurea
E totul minunat în jurul meu și io-s mai sincer acum
C-am văzut că sunt și oameni, chiar atenți la ce spun
Am plecat dar și pe-aici sunt tot bucovinean
Și-acasă-o ard tot prin Chicago ca un american
Nu vreau să pară totul trist, că-s plin de bucurie
Nu duc o viață grea dar totuși am făcut hernie
Sunt mulți copii din noul val care și-au pierdut busola
I-aș pune la schimb de experiență cu cei din Angola
Dar eu mă bucur cu ce am și spun să faci și tu la fel
Și poți să fii și negru, bagă-ți p***-n portofel.
Ți-am lăsat o amintire pe ultima coală [Ți-am lăsat o amintire..]
Din ce trăiești să-nveți din morală [Să-nveți din morală..]
Și ce iubești să vadă oricine [Lasă să vadă oricine.. dar cel mai important: să fii sincer cu tine]

Jorge Luis Borges - Proteu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Înainte de-al zări pe Odiseu
cu-ai săi vâslași ce marea o brăzdează,
ebănuite chipuri se schițează
ale unui zeu numit Proteu.
Cioban de turme care pasc pe mare
și-nzestrat cu darul profeției,
în taină-și ține harul dibăciei
urzind năuc oracole bizare.
De oameni încolțit, se preschimba
în vâlvătaie, -n înfricoșat
ori în copac umbros pe mal surpat,
în undă care-n unde se-afunda.
De egiptean Proteu nu te speria,
tu, care-atâtea chipuri poți lua.

Konstantinos Kavafis - Nero - Termen Limită

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Nero nu era deloc îngrijorat când a auzit
ceea ce Oracolul Delphic trebuia să spună:
– Ai grijă de vârsta de șaptezeci și trei de ani.
O mulțime de timp pentru a se bucura de el însuși.
Are treizeci. Termenul limită
pe care zeul l-a dat este suficient
pentru a face față pericolelor viitoare.
Acum, un pic obosit, se va întoarce la Roma –
dar obosit din această călătorie
dedicată în întregime plăcerii:
teatre, petreceri de grădină, stadioane..
seara în orașele Achaia..
și, mai presus de toate, încântarea trupurilor goale..
Atât de mult pentru Nero. Și în Spania Galba
ascunde în secret și formează armata –
Galba, acum în al șaptezeci și treilea an.

Ion Caraion - Oracol

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Oracol – matematică ruptă
Simetrica formă a fructelor
Primește oaspeți cărora nu le auzim vocea
Aerul e gol ca piatra
O! Drumeț de cenușă
Să nu te oprești niciodată
La regele culorilor
Dacă-ngândurarea ar avea trup
El ar semăna cu al tău
Păsări migratoare au să se scuture la amiază
Ca iarba stricată

Dau în pârg sferele și nomazii
Păduri de cristal își strigă munții fugiți
Arborii arși
E migrația galactică
Boala pe care o fac în infern umbrele

Alecu Donici - Oracolul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Întru un templu idolesc,
Era un zeu de lemn cu dar proorocesc;
El sfaturi și povețe la tot poporul da:
Pentru aceasta sta
În aur și argint, spre slavă ferecat,
De jertfe-mpresurat,
De ruge asurzit
Și de miroazme-nădușit.
Toți în oracolul credea, fără-ndoială.
Dar deodată, vai! ce lucru de sminteală!
Oracolul slăvit
Cu totul s-au schimbat și s-au nimicnicit.
În loc de adevăr, el tot minciuni croia
La cei ce mângâieri sau sfaturi îi cerea.
Iar pricina era:
Că-n zeul cel deșert un jertfitor intra
Și, de avea el minte,
Apoi oracolul rostea cerești cuvinte.
Dar când intra în zeu
Vreunul nătărău,
Atuncea vai de cei
Ce mai credeau în zei.