opium – Versuri.pro

Sylvia Plath - Maci de Iulie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Maci delicați, firave limbi de infern
Ați putea să răniți?
Scânteiați. Nici nu pot să v-ating
Mâinile-mi trec peste voi. Nu mă ardeți deloc.
Și-ostenesc privindu-vă lung
Cum sclipiți tremurat și roșu ardent, ca al gurii contur.
Un contur abia sângerând.
Cu petale puțin sângerii!
Înăuntu-s esențe ce nu pot s-ating.
Pe unde vi-i opiul – capsule de vis?
O, de-aș putea sângera sau dormi!
Or gura mea s-ar mărita c-o rană ca aceasta!
Licoarea voastră să se prelingă-n mine, prin cupa de cristal,
Să mă adoarmă, să m-amorțească.
Dar incoloră. Incoloră..
Poppies in july.
Little poppies, little hell flames,
Do you do no harm?
You flicker. I cannot touch you.
I put my hands among the flames. Nothing burns.
And it exhausts me to watch you
Flickering like that, wrinkly and clear red, like the skin of a mouth.
A mouth just bloodied.
Little bloody skirts!
There are fumes I cannot touch.
Where are your opiates, your nauseous capsules?
If I could bleed, or sleep! –
If my mouth could marry a hurt like that!
Or your liquors seep to me, in this glass capsule,
Dulling and stilling.
But colorless. Colorless.

Connect-R - Independența

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

A căzut atâta apă sub pleoapă
Că văd că ceru’ se adapă, ceru’ se adapă
Apă a căzut pe nuferi, roua iară plouă
Iar tu nu poți să-i suferi, fiindcă ți se rupe-n două.
Roti de bicicletă striveau firele de iarbă-n zi de mai
Am zis: dacă s-au rupt atâtea, hai să fac un pai pai
Pai nu era păcat, nu era păcat, nu era păcat
Că am văzut și floarea când de polen s-a scuturat.
Fluturi au zburat dincolo de coline
Și am zis atunci e bine, am pus natura-n mine
Da’ dacă toată natura e atât de bună
Hai să bag un pic da’ opium, hai să bag și mătrăgună.
Hai să bag un pic de cola, un pic de chimicale
Și dacă nu sunt parale, merge și un pic de legale.
Nu mă simt în largul meu
Simt că orice aș face doar așa mă mai simt eu
Simt că orice aș face, orice aș face, orice aș face
Mă întorc la ele pentru simplu fapt că-mi place.
Zi-mi unde duce, unde duce, unde duce dragostea ta
Dacă seduce doar s-arunce, unde duce dragostea ta
Să îmi spună cineva.
N-am timp de proști
Mă mint în fiecare noapte, fiecare zi
Îmi spun mereu că n-am timp de proști
Da’ ce folos, că fac prostii în fiecare zi.
Spune-mi că anii mei nu au trecut cumva degeaba
Și că am încercat mereu să-mi fac mai bine treaba
N-am timp de prostii.
Zi-mi unde duce, unde duce, unde duce dragostea ta
Dacă seduce doar s-arunce, unde duce dragostea ta
Să îmi spună cineva.
Ține geamul deschis, lasă aerul să intre
Să-ți amintească tot ce nu mai ții tu minte
Cum erai tu înainte să te schimbe
Masca asta de doi lei care scoate doar cuvinte.
Tu ești pustiul ăla slab, pustiul ăla slab
Pustiul ăla slab de luptă cu Goliat, brother
Tu ai în sânge un regat
La ce-ți trebuie o coroană când ai deja un împărat.
Noi doi am colindat în lung și-n lat mai tot domeniu’
Am încercat, am dat check, acum e back la main meniu
E gol orice avenue, e old tot ce e brand new
Da’ ca să-nțelegem asta ne mai trebuie un bimilenium.
Praf de selenium care nu mai strălucește
Deși înțelegem tot, ne comportăm prostește
Ce e adevăru’ când mințim atât de bine
Și ne mai mirăm, în fine, că nu ne răspunde nimeni.
N-am timp de proști
Mă mint în fiecare noapte, fiecare zi
Îmi spun mereu că n-am timp de proști
Da’ ce folos, că fac prostii în fiecare zi.
Spune-mi că anii mei nu au trecut cumva degeaba
Și că am încercat mereu să-mi fac mai bine treaba
N-am timp de prostii.
Zi-mi unde duce, unde duce, unde duce dragostea ta
Dacă seduce doar s-arunce, unde duce dragostea ta
Să îmi spună cineva

The Motans feat Alina Eremia - Opium

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

[Strofa 1: Denis Roabeș]
Ai buzele pline de opium
Altfel nu-mi explic cum
Mă doare, dar vreau să mă întorc oricum
Să iau acest trip ca pe ceva bun (Cel mai bun)
Am nevoie de un mic antract
Ar fi trebuit să mă îndrăgostesc după contract
Să pun clauze de milioane în favoarea mea
Și să mă asigur bine că am semnătura ta.
[Pre-refren: Denis Roabeș]
Ei numesc asta dragoste (da), eu zic că tu m-ai fraierit (Cel mai bun)
Mi-ai vândut riscul de a mă alege cu nimic
M-ai jucat pe degete cum ai dorit, da.
[Refren: Denis Roabeș & Alina Eremia]
Vreau să ies victorios oricum
Buzele tale îmi vor șopti cum
Lasă-mă să mă înec în opium, în opium, da
Vreau să ies victorios oricum
Buzele tale îmi vor șopti cum
Lasă-mă să mă înec în opium, lasă-mă să mă înec în opium.
[Strofa 2: Denis Roabeș]
Văd valuri care vor să mă înghită pe silabe
De la tine le aștept să vină
Simt că nu mai am scăpare, te transformi în vers
Cel mai frumos și mai ușor de înțeles
Visele noastre, ca gloanțe, fac găuri în tavan
Am ricoșat în tine, mai bine nu mai visam
Arma-i plină cu-amintiri, țeava mi-e la tâmplă
Te-ar distra s-apăs trăgaciul, doar să vezi tu ce se-ntâmplă.
[Pre-refren: Denis Roabeș]
Mai viu ca niciodată, dar niciodată mai bolnav de-atât
De tine, de vocea ta
Pentru ea am fost mereu în primul rând.
[Refren: Denis Roabeș & Alina Eremia]
Da, vreau să ies victorios oricum
Buzele tale îmi vor șopti cum
Lasă-mă să mă înec în opium, în opium, da
Vreau să ies victorios oricum
Buzele tale îmi vor șopti cum
Lasă-mă să mă înec în opium, lasă-mă să mă înec în opium

Fernando Pessoa - Opium

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Fernando Pessoa sub pseudonimul Álvaro de Campos
– Fragment –
Domnului Mário de Sá-Carneiro.
Bolnav era sufletul meu și înainte să dea de opium.
A simți viața e ceva ce și vindecă, și slăbește,
Iată de ce caut eu în opiumul consolator
Un Orient mai la răsărit decât Orientul.
Viața asta la bord are să mă ucidă.
Pe sub țeasta mea se perindă numai zile de febră
Și pe măsură ce caut, răscolind până și în boală,
Îmi lipsește mereu ceva să mă pot adapta.
În paradoxuri și incompetențe astrale
Viața mi-o trăiesc retras printre pliuri de aur,
Luat de un val unde punctul meu forte e o cădere,
Iar ganglionii răului sunt singura mea plăcere.
Și se întâmplă că o mecanică a dezastrelor,
Un angrenaj de false roți și volane,
Mă ajută să străbat printre viziunile unor eșafoade
O grădină în care plutesc în aer flori fără tije.
Și mă clatin de parcă aș croșeta
Într-o viață anterioară tot felul de dantele.
Am impresia că în casa mea s-ar afla cuțitul
Cu care a fost tăiat capul Precursorului.
Ambalată bine, expediez elegant într-un cufăr
Crima comisă de unul dintre strămoșii mei.
Nervii îmi sunt strânși mănunchi, câte douăzeci,
Mă afund în opium, ca într-un șanț.
Apoi în ritmul somnoros al masturbării
Mă dizolv în transparente pulsațiuni,
Iar în noaptea ce pare plină de briliante
Luna se ridică, semănând cu al meu Destin.
Eu, care am fost totdeauna un terchea-berchea,
Iată-mă privind nemișcat nava care trece
Prin Canalul Suez transportându-mi și viața,
Viața mea, camfor răspândindu-se-n auroră.
Mi-am irosit zilele ce meritau să fie trăite.
În schimb, am muncit mereu de dragul oboselii,
Cea care astăzi mă cuprinde de după gât
Cu un braț care și îmbărbătează, dar și sufocă.
Am fost și eu copil, cum oricui i se-ntâmplă.
M-am născut într-o provincie portugheză,
Apoi mi-a fost dat în viață să mă frec de englezi
Care susțin că eu le vorbesc limba la perfecție.
Mi-ar fi plăcut să fi compus poeme și scurte scrieri
Și să fi fost publicate la Plon sau în Mercure,
Nu se poate să mai dureze viața de acum.
Blestemată călătorie, lipsită până și de furtuni!
Viața la bord se târăște destul de trist
Chiar dacă uneori oamenii se mai și distrează.
Pălăvrăgesc și eu cu tot felul de germani, suedezi și englezi,
Dar totuși, greața mea de existență persistă.
Mă gândesc că nici nu merită să călătorești
Spre Orient, să vizitezi India și China.
Pământul e la fel peste tot, o planetă pitică,
Și pentru toată lumea există un singur fel de-a trăi.
Iată de ce am recurs eu la opium. Ca la un remediu.
Eu sunt doar un convalescent al Momentului.
Locuiesc la demisolul gândirii, lipit de stradă,
Și mă plictisesc zărind afară cum trece Viața.
© Humanitas Fiction 2012, Colecția Seria de autor Fernando Pessoa, antologie, traducere din portugheză, prefață, tabel cronologic și note de Dinu Flămând

Ion Pillat - Opium

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

De-atâtea nopţi fumam otravă…
E iarăşi un oraş malez
Cu luna galbenă, bolnavă,
Pe plantaţiunea de orez
Perfect pătrată ca o tavă.
E iar grădina de petunii
Cu zei ce retrăiesc în bronz
Extazele lui Sakya-Muni,
Şi cu pagode fără bronz
Dormind sub incantaţia lunii.
Şuierător ca o săgeata,
Şerpuitor ca un talaz,
Revine şarpele de-agată
Târând luciri de crizopraz
În inelarea lui bogată.
O, iar copila baiaderă
Cu ochii cercuiţi de khol,
Cu şolduri strâmte de panteră,
Tronând ne-nduplecat idol
Păzit de guşter şi himeră.
Şi eu urmând învins cornacul
Pe ţărmul unui vis malez,
M-aplec, robit din nou, pe lacul
Închipuirii – ce-l creez
În dulcea moarte ce-o dă macul.

Valeriu Butulescu - În Cupe cu Opium

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

În cupe cu opium / Ajutați-mă / să-mi spăl visele. / Să plămădesc / un ... →