oglinzi – Versuri.pro

Dan Botta - Oglindă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Oglindă, lăcrimat cristal, / Ce ape moi în tine curg, / Spre golful crinului de ... →

Dimitrie Anghel - Oglinda

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Am o oglindă și mă joc
Cu razele ce le răsfrâng,
Mutându-le din loc în loc,
Le risipesc și iar le strâng.
Le-adun cu drag ca un avar,
Și-ades în sufletele voastre
Când e mai noapte, ca un far
Mi-arunc luminile albastre.
Vă-ntind o punte de scăpare
Deasupra negrelor genuni,
Și raza mea strălucitoare
E făcătoare de minuni.
Mi-o plimb pe-atâtea fețe pale,
Când cu oglinda mea mă joc —
Dar când îmi stă ceva în cale,
Oglinda mea e-un ochi de foc.
Mi-adun puterile solare
Și fulgerând, după un semn,
Ca Arhimed, în depărtare,
Aprind escadrele de lemn!…

Satra B. E. N. Z feat Adda And Nosfe - Înger, Îngerașul Meu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

NOSFE (p1):
Pleoapele de plumb, orele nu mai ajung…
Câteodată simt că vreau să fac mai mult
Că oamenii nu sunt ca oglinzile
Nu te văd cum te vezi tu, dar tu nu-ți pierde visele
Se spune că acolo unde e apă există viață
Eu mă simt ca-n ocean, dar inima e de gheață
De mic m-am lovit de obstacole, mama zicea: „Învață!”
Adevarul doare, dar mi l-am tatuat pe față
Așa îl vei putea vedea și tu, momentele așa da, momentele așa nu
Dacă în oglindă nu te vezi pe tine, pleacă!
Dacă nu te-ai găsit încă, mai încearcă! Te pup!
Keed (p2):
Că azi trăiești, dar mâine poate nu
Azi a plecat el, mâine poate tu
Tu trebuie să iei viața ca pe un dar și în fiecare zi să o iei iarăși de la cap, clar
Indiferent ce se întâmplă, totul trebuie să ajungă
Pentru toată lumea, ce păcat că banii umblă în mințile și adâncul sufletelor
Vad numai ezitare în privirile lor
Azi e mâneca, nu e și asul, înger, îngerașule, nasule conașule
Mulțumesc că nu sunt așa pentru ea, pentru ai mei, pentru muzica și pentru șatra mea!
Super ED: (p3)
Cine-i ăsta? Cine-i ăsta? De ce te uiți la mine?
Oglinda, oglinjoara, asta seamănă cu un sine
Nu știu dacă e al meu, dar știu sigur că e cu mine
Mă duce în locul unde camerele sunt filme
Tarantino, Tarantine, Guță din Berceni și contele s-au cam născut din tine
Și sexyman și Super Ed le arde câte o linie
Cu tine Maria, zi-mi Marine, o ard în nave submarine
Că ăla de cânta „Imagine”, am zis că totul pleacă așa cum vine
Eu rămân cu mine, tu dacă nu rămâi cu bine
Tu înger, îngerașul meu, tu ai grijă de rime
Azi din aripioara ta ca banii pe balerine, semnează retardadul ăla, că el nu mai e nimeni (Guță)
Killa Fonic (p4)
Îngerașul meu pleacă cam des de acasă
Îl mint într-una că sunt bine ca să se întoarcă
Am demoni ce mă încearcă, vor să mă răpească și câteodată fac mai mult rău decât vor să-mi facă
Oh, Doamne mai trimite, da-ne întăriri
Durerea e la ușă, se dă musafir
Golanii mei au inima pătată, soro
Au fața tatuată și crăpată, soro
Încerc să fiu mult mai bun decât am fost ieri
Încerc să ard credința și să nu mai sper
Banii ne stăpânesc, și nu pune la suflet
Adu’ milionul chiar dacă nu ai suflet
Shift (p5)
Yeaah, înger, îngerașul meu, știu că nu sunt tot timpul eu…
Știu că nu vreau un trofeu, știu că uneori mi-e greu..
Și mai știu că azi sunt slab, tu mă faci tare
Eram mic, ai fost cu mine, azi sunt mare
Și-am făcut greșeli mult prea multe, sute, când credeam că nu e nimeni, nimeni să mă asculte
M-am întors la tine și îți vorbesc,
Că am văzut că ce înseamnă faima, nu e ce gândesc
Unii alții, își doresc să deslusesc, tot ce spui mereu și îți mulțumesc… Shift baby
Dacă în oglinda mea e altcineva?

Jorge Luis Borges - Oglinda

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

De mic copil de-oglindă mă speriam,
Temându-mă alt chip să nu-mi arate
Ori o anostă mască ce ascunde
Ceva îngrozitor. Ori nu cumva
Tăcutul timp ce-adastă în oglindă,
Ieșit din matcă, să inunde malul
Închipuirii mele și să scoată
Tot felul de dihănii din adâncuri.
(N-am spus la nimeni, căci eram sfios.)
Acum mă tem ca nu cumva oglinda
Adevăratul chip să mi-arate,
De umbre răvășit și de păcate.
Speriatu-mi suflet Domnul doar îl știe.

Jorge Guillen - Oglinda Profundă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Pătruns-au zorii. Oglinda se desface
Și adevărul vrea o nouă zare.
Fără-a-și trăda, laș, punctul de plecare
Ce-i vechi se-ndepărtează lin, în pace.
Și-astfel, latentă confruntare-n mit,
Mai pure încă formele se-avântă.
Măsura lor e grație ce cântă,
Esențele-n reflexe se transmit.
Un material ușor și foarte pur
Se izolează mândru și precis.
Exactitatea prinde nou contur.
Spre seară umbre grele se cobor
Acumulând odihnă, și deschis
Rămâne adevăru-n seama lor.
Jorge Guillén – Cele mai frumoase poezii

Grigore Alexandrescu - Oglinzile

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Oglinzile.
Am citit altădată, nu mai știu în ce carte,
Că într-o țară mare, de aici nu departe,
Plăcuta frumusețe trecea de urâciune:
Câți se-ntâmpla s-o aibă se socotea slutiți;
Iar frumoși de minune
Se socotea aceia ce era mai pociti.
Oglinzi ca să se vază nu se află în țară,
Și era poprit lucru să s-aducă d-afară,
Așa fiestecine
Socotea despre sine
Ceea ce auzea,
Căci chiar undele gârlei ce curgea prin cetate
Erau atît de negre și-atît de-ntunecate,
Încât nu putea omul nici umbra a-și vedea.
Dar după multe zile și vreme-ndelungată,
O corabie mare, cu oglinzi încărcată,
Trecând pe lângă țara de care vă vorbesc,
O apucă furtuna, o furtună cumplită,
Sau, ca să zic mai bine, furtuna norocită,
Pricină de prefaceri, de un folos obștesc;
Și pentru-al obștei bine, o pagubă oricare
Nu mi se pare mare,
Mai vârtos când aceasta nu s-atinge de mine.
Împinsă de talazuri, corabia slăbită
Se sfărâmă, dar marfa puțină s-a-necat;
Și în a ei pornire, unda neîmblânzită
Oglinzile-mi toate le scoase la uscat.
Locuitorii țării,
Câți se aflau atuncea pe țărmurile mării,
Cu toții alergară,
Și-n grabă le aruncară.
Se priviră în ele, și cuprinși de mirare
Văzură adevărul, mulți însă cu-ntristare.
Dar aflând dregatorii minunea întâmplată,
Porunciră îndată
A se sparge cu pietre să se desființe
Oglinzile acelea oriunde s-ar afla.
Multe se sfărâmară, dar ascunsera multe
Acei care porunca nu vrură s-o asculte.
Și din vremea aceea toți oamenii frumoși
Arată câte-o oglindă acelor urâcioși.

Georg Trakl - Groaza

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Prin goale-odăi eu mă vedeam trecând,
– Stele dansau pe albastru fond smintite
Și câini urlau pe câmpuri adormite
Și-n vârfuri föhnul răscolea flămând.
Dar brusc: tăcere! Din gâtlejul meu
Mari fierbințeli scot flori otrăvitoare,
Din crengi, ca sângele, pal sclipitoare
Tot cade rouă, ca din răni, mereu.
Din golu-oglinzii-nșelător se-arată
Încet un chip din groază-ntunecată:
E Cain! parcă deslușit puțin.
Lin draperia freamătă când, iată
Ca-n gol doar luna prin fereastră cată:
Eu singur sunt cu propriu-mi asasin.

George Coșbuc - La Oglindă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Azi am să-ncrestez în grindă –
Jos din cui acum, oglinda!
Mama-i dusă-n sat! Cu dorul
Azi e singur puișorul,
Și-am închis ușa la tindă
Cu zăvorul.

Iată-mă! Tot eu cea veche!
Ochii? Hai, ce mai pereche!
Și ce cap frumos răsare!
Nu-i al meu? Al meu e oare?
Dar al cui! Și la ureche
Uite-o floare.

Asta-s eu! Și sunt voinică!
Cine-a zis că eu sunt mică?
Uite, zau, acum iau seama
Că-mi stă bine-n cap naframa
Și ce față frumușică
Are mama!

Ma gândeam eu că-s frumoasă!
Dar cum nu! Și mama-mi coase
Șorț cu flori, minune mare –
Nu-s eu fată ca oricare:
Mama poate fi faloasă
Că mă are.

Știi ce-a zis și ieri la vie?
A zis: – „Ce-mi tot spun ei mie!
Am și eu numai o fată,
Și n-o dau să fie dată;
Cui o dau voiesc să-mi fie
Om odată”.

Mai știu eu! Și-așa se poate!
Multe știu, dar nu știu toate.
Mama-mi dă învățătură
Cum se țese-o pânzatură,
Nu cum stau cei dragi de vorbă
Gura-n gură.

N-am să țes doar viața-ntreagă!
Lăsați să văd și cum se leagă
Dragostea – dar știu eu bine!
Din frumos ce-l placi ea vine –
Hai, mă prind feciorii, dragă,
Și pe mine!

Că-s subțire! Să mă frângă
Cine-i om, cu mâna stângă!
Dar așa te place dorul:
Subțirea, cu binișorul
Când te strânge el, să-ți strângă
Tot trupșorul.

Brațul drept dacă-l întinde
Roată peste brâu te prinde
Și te-ntreabă: „Dragă, strângu-l?
Și tu-l cerți, dar el, nătângul,
Ca răspuns te mai cuprinde
Și cu stângul.

Iar de-ți cere și-o guriță –
Doamne! Cine-i la portiță?
Om să fie? Nu e cine!
Hai, e vântul! Uite-mi vine
Să văd oare cu cosița
Sta-mi-ar bine?

O, că-mi stă mie-n tot felul!
Să mă port cu-ncetinelul:
Uite salba, brâu, și toate!
Și cosițe cumpărate,
Stai, să-nchei și testemelul
Pe la spate.

Uite ce bujor de fată –
Stai să te sărut o dată!
Tu mă poți, oglindă, spune!
Ei, tu doar nu te-i pune
Să mă spui! Tu ai, surată,
Gânduri bune.

De-ar ști mama! Vai, să știe
Ce-i fac azi, mi-ar da ea mie!
D-apoi! N-am să fiu tot fată,
Voi fi și nevastă-odată:
Lăsați să văd cât e de bine
Măritată.

Că mi-a spus bunica mie
Că nevasta una știe
Mai mult decât fata, juna,
Ei, dar ce? Nu mi-a spus buna –
Și mă mir eu ce-o să fie
Asta una!

Brâu-i pus! Acum, din ladă
Mai ieu șorțul! O să-mi șadă
Față cum îmi stă nevasta..
Aolio! Mama-n ogradă!
Era gata să mă vadă
Pe fereastră.

Ce să fac? Unde-mi stă capul?
Grabnic, hai să-nchid dulapul
Să mă port să nu mă prindă.
Salba jos! Și-n cui oglinda!
Ce-am uitat? Închisă ușa
De la tindă.

Intră-n casă? O, ba bine,
Și-a găsit niște vecine,
Stă la sfat.. toată-s văpaie!
Junghiul peste piept mă taie;
Doamne, de-ar fi dat de mine,
Ce bătaie!

Oscar Wilde - Discipolul - Poem în Proză

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Când Narcis a murit, iazul plăcerii sale se preschimbă dintr-un potir de ape dulci
într-un potir de lacrimi sărate, şi Oreadele veniră plângând prin codrii, pentru a-i putea
cânta iazului şi a-l mângâia.
Şi când văzură că iazul se preschimbase dintr-un potir de ape dulci într-un potir de
lacrimi sărate, ele îşi despletiră cozile părului şi se jeliră iazului şi îi ziseră: ‘Nu ne miră
că boceşti în felul acesta după Narcis, atât de frumos era.’
‘Chiar a fost Narcis frumos?’ spuse iazul.
‘Cine să ştie aceasta mai bine ca tine?’ răspunseră Oreadele. ‘Pe lângă noi doar
trecea totdeauna, ci pe tine te căuta, şi obişnuia să se întindă pe malurile tale şi să se uite
la tine în jos, şi în oglinda apelor tale îşi reflecta propria-i frumuseţe.’
Iar iazul a răspuns: ‘Dar eu l-am iubit pe Narcis, deoarece atunci când se lungea pe
malurile mele şi privea la mine în jos, în oglinda ochilor săi totdeauna mi-am văzut
frumuseţea reflectată.’

Lucian Blaga - Duhuri și Oglinzi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Duhurilor nu le place spațiul nostru
cu-atâtea silnicii ce se fac simțite.
Duhurile nu se simt la locul lor
pe unde buha uhuie înfiorând.
Pe unde latră cățelul-pământului
ele se simt la fiece pas stingherite.
Duhurilor nu le place pe pământ
să se-ntâlnească, neașteptat, cu noi.
Suferind ofense, pe cari încearcă să le uite,
sfioase, ele se retrag, încetișor,
în spațiul adânc, dar ireal, din oglinzi,
unde pot trăi după pravila lor.