odisee – Versuri.pro

Daniel Vişan-Dimitriu - Odiseea Undelor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

În odiseea mea, Ea e cu mine
În bucuria mersului în doi
Spre zări cu zile calme și senine
-Argonauți ai vremurilor noi-.
De cântă-n depărtări o oceanidă,
Corabia ne poartă către ea,
Dar cântul ei, ca o efemeridă,
Dispăre-n hău, cu tot cu urma sa.
Parcurgem mări formate din secunde
Învălmășite-n fire din fuior,
Și nicio penelopă, de niciunde,
Nu le destramă-n șoapte de amor.
În odiseea mea, noi suntem unde
Pe un ocean cu ape fără „dor”.

Daniel Vişan-Dimitriu - Casa Libertății

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Lucarna ce dădea spre miazăzi,
Văzuse-atâtea toamne-n viața ei
Încât nu s-a mirat văzând pe-acei
Ce i-au trecut hotarul într-o zi.
Erau doi voiajori, doi porumbei
Ce s-au desprins din rostul lor de-a fi:
Trimiși de-acasă, pentru-a reveni
Din nesfârșit de multe odisei.
La unul din concursuri au zburat
Nu înspre casa unde-i aștepta
Acela ce ades cronometra,
Ci spre un loc ce-n zboruri l-au aflat.
Era pustie casa, iar în pod
Firidele puteau adăposti
Urmași pe care i-ar dori a fi
Crescuți în al sălbăticiei cod.
S-a luminat și podul ce-a primit
Un dar venit din cer, neașteptat,
Acoperișul tot s-a bucurat
Și casa chiar, la primul gungurit.

Gellu Dorian - Ochelarii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

replică, în aceeași manieră, la prozopoemul „Unde mi-s, visători, ochelarii?”, scris de Lucian Vasiliu, după un motiv absolut real.
Întâi i-am pierdut în Mareea Egee, în Cretan Sea,
ore în șir am urmărit valurile, ieșeau la mal
umai scoici ca niște cearcăne ale lui Poseidon,
Adrian, Radu, Mircea și Cassian îmi urmăreau odiseea,
penelopele Carolina, Maria, Antonela, Elena și Mariana așteptau
în itaca întoarcerea victorioasă a rătăcitorilor,
împletind-despletind nisipul cu degetele picioarelor
sub priviri hulpave,
nicio speranță din adâncuri, numai
din cer s-a lăsat peste ape gândul care m-a dus dintr-odată
până acolo unde Poseidon, supărat,
aruncase ochelarii ale căror dioptrii nu i-o apropiaseră pe Persefona,
ci, dimpotrivă, i-o îndepărtaseră,
cerc în jurul lor, ca în jurul unei cetăți asediate,
liniște să nu-l trezim iarăși pe zeul mânios al adâncurilor;
încet, întins ca un arc, piciorul lui Cassian a prins între degete
huluba și iarăși vedeam cu adevărat în îndepărtare
itaca,.
apoi, în tren, după o altă lungă odisee,
pe o mare de fier și asfalt, Botoșani-București,
Valea Oltului – ambuteiaj de 10 km –, Sibiu – cu Jean, la Frida, pe terasă,
bere Grosh, esență de prune euphorionică –, Arad,
cu alți soldați rătăcitori
spre Arca agoniilor literare, Leo, Arcadie, Nicu,
și de acolo, iarăși pe valuri de fier, spre Botoșani,
eu, Lucian, Cassian și Nicu,
învinși, dar spre casă,
zile și nopți,
bere și vin,
palincă oferită în pet de costobocul George,
cu plăcintele Siminei făcute în patiseriile din Cluj,
pesmeți basarabeni cu semințe de floarea soarelui,
migdale, smochine, caise confiate,
la purtător, ca în desaga unui hagiu spre Mecca postului mare,
discuții prelungi, cușetă de clasa a doua, somn înotând prin vise
ca în uleiul încins,
naș binevoitor,
ciotcă de femei guralive alături,
prin noaptea transilvană, cu urme de huni izgoniți de lumină,
în zori, ascunși ca sub valuri cretane, iarăși
ochelarii mei s-au dat pierduți,
până când, deși cu alții pe nas, acuzând ceața, ochelarii gemeni,
ai lui Lucian, i-a strigat pe ai mei
care ofereau aceeași ceață ochilor
care i-au cerut lui Cassian să-i scoată de sub bancheta
acoperită de valurile nopții în care ora de vară
o izgonea spre trecut pe (s) ora de iarnă,
spre o itacă în care nicio mână nu va mai împleti flanele
cu fire din lâna de aur –.
în rest, povestea s-a scris de la sine,
cu ochelari călătorind cu poșta rapidă, ca la noi, trei zile,
luându-și, în final, nasurile proprii la purtare.
P. S.: Trei zile, Homer s-a uitat la noi ca la doi frați,
cărora le-a dat ca zeu pe Zalmoxis,
ambrozie și o țară
prin care dacă vrei să pierzi timpul
călătorești cu trenul Iași-Timișoara și retur.
Botoșani, 8 aprilie 2014

Pasărea Colibri - Ulysse

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Plictisit, Ulysse medita,
Am 40 de ani, am corabia mea,
Cu ea navigăm prin insule vrăjite,
Acolo-am găsit comori neprețuite, hei, hei, hei!
Câți n-ar vrea să aibă ce am eu
De-mi vine să cred c-am o soartă de zeu
Am avut aventuri, o mie de iubite
Nu credeam s-apuc zile așa de fericite.

Refren:
Dar eriniile se adunau cu miile
Nici o clipă nu tăceau, la ureche-i strigau:
Poți să tragi cu arcul în soare
Să răpui sălbatice fiare
Să iubești zeițe fecioare
Tot o să ajungi la zare
Dacă nu te-ntorci pe mare.

Nu există om mai mulțumit
Se gândea Ulysse plictisit
Mi-am făcut datoria, ce să mai vorbesc
Încât nu mai contează dacă mor sau trăiesc.