oda – Versuri.pro

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Odă Hematiei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Ați fost cândva o hematie;
Globul rostogolit arterial
Și efemer și sursă d-imortal..
Pierduta ce-o primești și te reînvie?.
Este misterul cărăușului de viață,
Îți este butelia de-oxigen;
Cu hemoglobina-ți dă roșu la față..
Pe ea o pierzi la timp de recviem!.
E plină de metale prețioase;
E crom, e aur, platină-i și fier,
Tot ea e porfirina ce-ai în oase..
N-ai cum s-o reproduci, ea nu e ser!.
Își schimbă forma plată la nevoie
S-ajungă-n labirint de capilare;
E creator de Einstein sau de „Domnul Goe”..
E solul inimii din cap până-n picioare!.
Nu numai apă suntem și eteric
Suntem, ușori de gaze-n molecule,
Legați unii de alții atmosferic,
Schimbându-ne umanitatea prin globule!.
E taleru-aruncat de discobol,
Este „moneda” schimbului de piață
În maratonul vieții de la pol la pol..
E sfoara mea de pe mosor.. și-i sunt paiață!

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Odă Ambivalentă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Închinăciunea-i reciprocă;
Fragilu-i dur, într-un fior,
Cum nu-i senin, de nu e nor.
Şi moale, cald nu-i, de nu-i rocă!
Simţurile-ar fi rudimentare
Fără dezirul de parfum
De corp, se mistuind cum fum.
N-ar fi miros, de n-am da floare!
Nu ne-am clădi pe verticală
De n-am fi colosali de-ambiţii,
De forţă stoarsă-n hăul minţii.
Curaj, de-i mort… lume-ar fi boală?!?
De n-am avea titani virili,
Nu ne-am salva din foc, de ape,
N-am avea nici posteritate.
Ne-am moşteni-n visări, debili!
N-ar fi nici susur de plăcere
În geamătul de fine-atingeri,
Nici zbor n-ar fi, n-am avea îngeri.
De n-ar fi EA… o adiere!
Ce acuplare de frumos;
Ne-mperechem veşnic duete,
Bărbaţi, băieţi, femei şi fete.
Vis!… Rând pe rând, armonios!

Dimitrie Bolintineanu - Odă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

O, Doamne, cu tron d-aur, cu fulgerul în mână,
Ce locuiești în cer,
Aruncă o privire pe patria română,
P-aceste dulci popoare ce în durere pier!
Și tu, Marie dulce cu coama aurită,
Cu ochii lăcrimați!
Oh! faceți o minune popoarelor iubită!
Din trista lor cădere românii înălțați!
La voi e cu putință tot ce la oameni pare
Neputincios și greu,
Căci niciodată omul prin slaba-i cugetare
Nu va ghici natura-ți, putere, Dumnezeu!
Dar tu, ce-nalți un munte când trebuința cere,
Al zilei imperator!
Înalță și gândirea românului ce piere,
Lumină al lor suflet în noaptea cea de dor!

John Keats - Oda Melancoliei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Nu, nu pleca la Lethe, nici nu bea
Din vinul de-aconit otrăvitor;
Şi nu răbda sărut pe fruntea ta
Cu-al Persefonei fruct vătămător;
Din rod de tisă nu-ţi face şirag
Şi nu lăsa nici molii, nici gândaci,
Pe Psyche să o roadă, şi nu da
La cucuvele totul în vileag;
Căci umbre vin şi nu ai ce să faci
Şi orice suflet trist vor îneca.
Dar când melancolia va cădea
Ca ploaia dintr-un nor ce-a plâns tăcut,
Ce udă flori ce altfel s-ar usca
Şi-un văl de-April pe deal s-a aşternut;
Pe-un trandafir să pui jalea ce-o simţi
Sau pe un curcubeu iscat de val,
Ori pe bujorii mari, împărăteşti;
Iar când stăpâna-şi va ieşi din minţi,
Tu mâna să i-o prinzi sentimental
Şi cu-ai ei unici ochi să te hrăneşti.
Cu Frumuseţea stă, ce va pieri;
Şi Bucuriei, care-a fost cu ea
Îi spune-adio; lasă doruri mii,
Şi ca albina din otravă bea;
Ah, colo-n templul marii Desfătări
Melancolia are un altar,
Văzut numai de cel ce-n gura lui
Ascunde-al Bucuriei fin nectar;
Şi care va gusta din întristări,
Căci ea ca pe-un trofeu îl pune-n cui.

Mihai Eminescu - Odă (În Metru Antic)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Nu credeam să-nvăț a muri vreodată;
Pururi tânăr, înfășurat în manta-mi,
Ochii mei-nălțam visători la steaua
Singurătății.

Când deodată tu răsăriși în cale-mi,
Suferință tu, dureros de dulce…
Pân-în fund băui voluptatea morții
Neîndurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări…
Pot să mai re-nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniștit, pe mine
Mie redă-mă!

Mircea Baniciu feat Dan Verona - Odă la Băncile Elveției

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

S-a dus, prieteni, vremea de poeme
Cu ochii-n patru stăm sub felinar.
Tristețea ce ne bântuie de-o vreme
Să nu ne-o fure noaptea vreun tâlhar.
Am moștenit, mergând pe strada mare,
Să fim atenți mereu de buzunar.
Elveția este singura-n stare
Să ne salveze de acest calvar.
Și destinul ei aruncă-n nadă
Femei ca bucățica de zahăr.
Elvețianul n-are ochi să vadă,
El stă în banca lui ca-n altar.
Elveția, o spune atâta lume,
N-a înșelat pe nimeni la cântar.
Elvețienii nu se țin de glume,
Acolo toți surâd miliardar.

R1:
Acolo toți plutesc în limuzine,
Acolo toți surâd miliardar,
Păziți de-un câine și-o groază de sticleți.
În băncile Elveției, băieți,
Tristețea noastră e păzită bine, bine.

R1:
Și-acum o știre senzațională:
Elvețienii s-au decis, în fine,
Să ia sub ocrotire personală
Tristețea ce ne stă atât de bine.

R2:
Acolo, ce-i cu mâna lungă,
Băieți isteți de prin Fanar,
Oricât ar încerca să ajungă,
Nu dau de punga în zadar.
Căci punga stă frumos la bancă,
De neatins ca-n altar.
Elvețianul n-are mamă
Și e cusut la buzunar.
Nu-l păcălești deloc la bani
Cu bucățica de zahăr.

R2:

Joan Maragall - Odă Infinită

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Am o odă-n mine trează
ce nicicând n-o adormi:
zi şi noapte mi-o dictează
câte-n lume scânteiază,
câte-au fost şi câte-or fi.
Mi-o îngână-a mea pruncie
cu duioase reverii;
greu trecută prin junie,
dar aşa i-a fost să-i fie:
tot prin greu a se-ntări.
Mă ajung cu voce tare
noi cântări ce loc îşi cer;
însă văd că-n fiecare
an o altă voce-mi moare
şi consoane alte-mi pier.
Nici ţin minte cum porneşte
nici cum s-o sfârşi nu ştiu,
căci întruna-mi porunceşte
tot dictându-mi nebuneşte
cum să cânt şi ce să fiu.
Şi aşa, de vânt mânată,
calea sa necunoscând,
oda bâjbâind s-arată
plânsă iar, iar încântată,
imnuri iarăşi înălţând.
Am o singură dorinţă:
ca-ncet, încetişor,
să-mi reciţi, de-i cu putinţă
şi de ai vreo cunoştinţă,
oda, când o fi să mor.
Să-mi adie la ureche,
firul vieţii depănând,
taina fără de pereche
prea străfundă şi străveche
s-o atingă-n veci vreun gând.
Şi voi şti-n acele clipe
– o, poet cu pas vrăjit! –
dacă-n suflet o să-ţi ţipe
pasărea cu lungi aripe
cuibărită-n infinit.

John Keats - Odă Unei Privighetori

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Simt o durere-n suflet și-amorțesc,
Parc-am băut cucută, sunt slăbit,
Sau parcă-n nori de opiu ațipesc
Și către Lethe mă scufund grăbit:
Nu pizmuind frumosul tău destin,
Ci fiindcă fericită știi să fii,
Driadă ce prin arbori te avânți
Și uneltești blajin
Cu fagii verzi, cu umbre mii și mii,
Din gât, sonor, tu despre vară cânți.
Un pic de vin din cel ce-a fost păstrat
La rece ani de zile în pământ,
Cu gust de flori și pajiști înzestrat,
Și voie bună, dans, Provensal cânt!
O cupă cu al Sudului cer viu
Ca Hipocrene, cel timid izvor,
Cu bule ce deasupra ies puhoi
Și zâmbet purpuriu;
Ah, ce-aș mai bea, apoi să plec ușor
Și-n codru să ne pierdem amândoi.
Să plec în zări, să nu-mi mai amintesc
De tot ce tu prin frunze n-ai habar,
Sfârșeală, fierberi, chinul nebunesc
De-aici de unde toți oftează-amar;
Unde bătrâni zac triști, paralizați,
Tinerii-s palizi, slabi și iute mor;
Unde în minte se-mbulzesc mâhniri
Și ochii-s disperați,
Unde splendoarea se ascunde-n nor
Și doar în viitor sunt noi Iubiri.
Spre tine vreau să zbor, oriunde-ai fi,
Dar nu în car cu Bachus, tras de-un leu,
Ci cu-aripile dulcii Poezii,
Chiar dacă mintea mea gândește greu;
Sunt iar cu tine! Noaptea s-a îmblânzit,
Regina-Lună stă pe tron, firesc,
Cu zâne stele-n jur, dar aici jos
Lumina a pălit,
Doar niște raze-n vânt mai licăresc
Pe drumul verde, trist și sinuos.
Pe ce flori calc acum nu am habar,
Nu simt tămâia cu-al ei blând odor,
Dar pot ghici în beznă orice har
Pe care firea-l pune binișor
În pomii fructiferi, în crâng, pe plai;
În păducel, și în măceș, colea;
Și-n violeta ce s-a cam uscat
Și-n pruncul lunii mai,
Floarea de mosc ce stă sub roua grea,
Și-n muștele ce zboară pe-nserat.
Ascult în întuneric, și ades
Simt că iubesc al Morții caracter,
Și o alint, și versuri dulci îi țes,
Ca să-mi ridice sufletul la cer;
Căci moartea-mi pare azi un blând răgaz,
În miez de noapte să mă sting tihnit,
Când al tău suflet știu că-și ia avânt
Într-un profund extaz!
Dar cântul tău străin mi-a devenit –
E ca un recviem, căci sunt pământ.
Tu, Pasăre, prin veacuri ai trecut!
Și oameni hămesiți nu te-au călcat;
Iar glasul tău de-azi noapte l-au știut
Demult cândva, și clovn, și împărat;
Poate c-același cântec a găsit
Un drum spre Ruth, care plângea amar
De dor de casă, pe ogor străin;
Același ce-a vrăjit
Ferestrele prin care se văd clar
Mări înspumate, țări de of și chin.
Ah, chin! Cuvânt ca clopotul sonor
Ce cu bătaia lui mi te-a furat
Adio! Gândul nu-i înșelător,
Spun unii-așa, dar nu-i adevărat.
Adio! Cum dispare imnul tău
Peste pășuni și peste-un râu tăcut,
Pe deal în sus; și-acum s-a adâncit
În următorul hău:
A fost real sau doar mi s-a părut?
Muzica tace: – Dorm sau m-am trezit?

John Keats - Odă Lui Fanny

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Eu cer iertare – milă – şi amor!
Acel amor ce nu e otrăvit,
Nu rătăceşte, nu-i amăgitor,
E fără pată, nu e ipocrit!
O! vreau să fii a mea, numai a mea!
Cu forma ta, cu chipul tău frumos,
Cu-amorul tău, cu sărutarea ta,
Cu ochii-ţi calzi, cu pieptul alb-lucios –
Oferă-mi tot, să n-ai sufletul rău,
Nu te codi, căci altfel o să pier,
Sau dacă nu, eu, bietul rob al tău,
Uita-voi, cu al meu destin sever,
De-al vieţii scop – şi tot mereu buimac
Nu voi mai şti ce trebuie să fac!

Robert Burns - Odă la o Durere de Măsele

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Arde-te-ar focu’, că mă-mpungi,
Mă sfredeleşti cu țepii-ți lungi
Pe sub gingii și mă străpungi
Cu colți de pilă,
Ca joagărul!.. De tot mă frângi
Și nu ți-e milă!.
Când frigurile te-nfierbântă
Ori junghiu-n coaste ți se-mplântă,
Mai vin vecinii și-ți descântă
Din fundul ploștii;
Dar o măsea când te frământă,
Rât toți ca proștii!.
Îmi ies din minți și păru-mi smulg,
Sparg scaune și bale-mi curg,
Iar pe la vetre, mai cu sârg,
Mă râde satul;
Să-i gâdile, la el în târg,
Cu grapa, dracul!.
Eu n-am dus lipsă de nevoi:
Recolte proaste, focuri, ploi,
Rușini și nedreptăți puhoi,
Ca vai de mine.
Pe mulți pungași și pe ciocoi
I-am pus eu bine.
Dar dintr-al relelor răsad,
Din câte mă vor duce-n iad,
Și din năpaste câte cad
Pe viața mea,
Niciuna nu va-ntrece-n grad
Măseaua rea.
O, duh al vrajbei, duh abraș,
Ce prin coclauri cați sălaș,
Te-oi omeni c-un aldămaș
Vrednic de-un prinț,
Dacă pe-ai patriei vrăjmași
I-atingi la dinți.